Lazar Gog – Împresurat si Îngrozit

photo credit paulkingsbury.com

Care este  pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere? Vindecarea inimii, chiar si atunci cand Dumnezeu nu vindeca trupul, sau cand esti impresurat si ingrozit si numai poti iesi din impas si totusi Dumnezeu iti da pace si liniste.

2 Cronici 32:8

Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.„ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda. (El, in versetul 8, este Impartul Asiriei)

Lazar Gog (Transcript Blogul Agnus Dei): Un cuvant care sa ne vorbeasca fiecaruia dintre noi, mai ales atunci cand Lazar Gogsuntem in incercari si incercarile sunt peste puterea noastra omeneasca. Mesajul, pe care vi-l ofer in numele Domnului Isus, pentru meditatie si pentru o dezvoltare ampla a casei si a situatiei fiecaruia dintre dvs., mesajul pe care l-am intitulat „Impresurat si Ingrozit.” Sunt circumstante in viata, cand omeneste, nu exista formula de iesire din impas. Asa este circumstanta in care Ezechia, Imparatul lui Iuda, un regat mic, doar doua triburi, doar doua semintii- Beniamin si Iuda au ramas impreuna si sunt impresurati de puterea timpului, de puterea militara a timpului. Asiria- cum va spuneam si in alte ocazii, un imperiu puternic, un imperiu nemilos, o civilizatie de oameni, de-a dreptul salbatici. Nu stiau altceva decat salbaticie. Aceasta era cultura lor.

In imprejurarea aceasta, in care Asirienii au ajuns pana la Ierusalim si au impresurat orasul, locuitorii Ierusalimului, regatul lui Iuda, in numarul mic in care au ramas, la prima analiza s-au vazut neputinciosi. S-au vazut exact asa, cum spuneam in titlul mesajului: „Impresurati si Ingroziti.” Asa ne gasim noi in multe circumstante, cand nu mai poti iesi din impas, ca si o situatie ca acea care a fost prezentata in fata noastra (a fam. Oprean). Parca esti impresurat de toate fortele intunericului. Te ingrozeste nu numai viitorul, te ingrozeste si prezentul. Ziua de maine este o nesiguranta peste tine sau peste mine. Este un prilej de a intreba pe Domnul, asa cum a intrebat David in Psalmul 13: Pana cand, Doamne? De ce, Doamne? Sau cum intreaba Asaf in Psalmul 73. Cum intreaba Iov.

In imprejurari ca acestea, cand esti impresurat, cand esti ingrozit de circumstantele in care te afli, potrivit cuvintelor lui Ezechia, inspirat de Duhul Domnului sunt 4 lucruri pe care trebuie sa le facem si pe care ne putem rezema, ca sa iesim din impasul acela. Si chiar daca nu s-a intamplat minunea vindecarii miraculoase, cum este in fata noastra Becky, cat de mare este vindecarea aceasta a inimii, o mama sa poata sa spuna: „Sunt cea mai fericita mama.” Nu este mare vindecarea aceasta? Aceasta este pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere.

Aceasta este pacea despre care ap. Pavel vorbeste in Filipeni 4:6-7 „si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va linisti mintile si inima, in Hristos Isus.” Te linisteste. Si este greu de inteles cum te linisteste. Este Dumnezeu, este pacea lui Dumnezeu. Patru lucruri care sa-ti aduca pace:

1. De partea ta sunt mai multi decat de partea agresorului tau

In orice imprejurare te-ai gasi, nu uita ca de partea ta sunt mai multi decat de partea agresorului tau. Uitati ce spune Ezechia in vers. 7 , in partea finala- căci cu noi sînt mai mulţi decît cu el. Si ei erau o mana de oameni. Asirienii erau sute de mii si [cu] Ezechia era o mana de oameni. Dar Ezechia stia ceva din istoria lui Israel.  Stia, de exemplu, despre profetul Elisei, ca atunci cand Imparatul Siriei (de data aceasta) a trimis sa-l prinda pe Elisei, ca sa nu mai vorbeasca din partea lui Elisei despre planurile lui militare, Imparatului lui Israel. Gehazi, cel ce slujea pe Elisei, s-a ingrozit si a zis: „S-a terminat. Tot orasul, aici unde ne gasim, este impresurat. S-a terminat cu noi. La care, Elisei, cu pacea aceea, care intrece orice pricepere a zis: „Stai putin. Doamne, deschide-i si lui ochii, sa vada ce trebuie vazut.” Si cand i-a deschis ochii, ce a zis Ghehazi? „Painrte, parinte, cum se face? Cu noi is mai multi decat cu ei?” Pentru ca a vazut orasul impresurat, nu de o ostire care se vede fizica, ci de ostirea cerului lui Dumnezeu.

Lucrul acela a ramas valabil pana in ziua de astazi si va ramane valabil pentru totdeauna, cu orisicine, pentru ca in Cuvantul Domnului este scris pentru tine si este scris pentru mine in Psalmul 34:7-8 Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi -i scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Deci recunoaste si mangaie-te cu acest adevar. Intotdeauna, cand te simti impresurat si te-a ingrozit situatia in care te afli, aduti aminte: Cu tine sunt intotdeauna sunt mai multi, decat cu agresorul tau.

2. Puterea omeneasca care te-a apasat, care te sperie, este numai carne.

Al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l pui la inima, ca sa ti se ridice sufletul este acesta: Puterea omeneasca care te-a apasat, care te sperie, este numai carne. 2 Cronici 32:8 partea intai a vers. Cu el este un braţ de carne. Era inspaimantator Sandhedrinul, dar in ochii lui Dumnezeu era un brat de carne. Uitati-va numai, mie imi place foarte mult  cum Daniel descrie istoria omenirii. Si in cele 4 tablouri in care Daniel descrie istoria omenirii de la A la Z, din Imperiul Babilonian pana la Imperiul Roman, chiar in ultima lui faza, in aceste zile din urma, la un moment dat vorbeste despre un imperiu grecesc. Spune: Dupa imperiul babilonean se va ridica imperiul persan. Apoi, imperiul persan va fi lovit de imperiul grecesc. Si cand prezinta imperiul grecesc, vorbeste despre unul care se ridica, despre unul care este neastamparat, cucereste, merge in toata lumea si totul calca in picioare. Stiti despre cine vorbeste? Despre Alexandru Macedon, Alexandru Cel Mare. Dar mie imi place limbajul lui Daniel. Este limbaj de la Dumnezeu. Zice: „Apoi am vazut un tap.” In ochii Domnului, Alexandru Macedon nu-i mai mult decat un tap. Atata minte are, cat un tap. Pentru cei ce nu stiti ce-i tap, este un he goat. Si este numai un tap. Prost si nu stie altceva decat sa behaie, in galagie. Si spune, cand era in puterea cea mai mare, Domnul i-a rupt cornul. Corn inseamna putere in limbaj Biblic. Domnie, tron, stapanire.

Tine minte, forta ridicata impotriva ta, chiar daca este din partea celui rau, si probabil se foloseste de oameni, este un brat de carne. Domnul este singurul atotputernic. De aceea, chiar daca un brat de carne te intimideaza pentru o vreme, chiar daca bosul (seful) tau te-a amenintat, chiar daca sotul te-a parasit, sau sotia, sau copiii, sau prietenii, sau fratii, sunt un brat de carne. Si n-ar trebui sa ne tulbure asa de mult un brat de carne.

Cand esti impresurat  si ingrozit, pe langa faptul ca trebuie sa vezi caci cu tine sunt mai multi decat cu agresorul, , pe langa faptul de a vedea ca puterea celui care-ti face rau este doar puterea unui brat de carne, al treilea lucru pe care trebuie sa-l inveti, ca sa iti dai liniste si pace, este prezenta lui Dumnezeu in necazul tau.

3. Prezenta lui Dumnezeu este si in necazul tau

Uitati ce spune Cuvantul Domnului: ‘cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru’. Odata, Domnul este prezent, si cand El este prezent, aduceti-va aminte de concluzia Psalmului 16 zice, deci, de unde e prezent Domnul: ‘Inaintea fetei Tale sunt bucurii nespuse si desfatari vesnice  la dreapta Ta.” Deci, daca Domnul este prezent si cand esti impresurat, ai bucurie. De ce? Pentru ca Domnul face doua lucruri:

  1. Domnul ne va ajuta, iti ridica sufletul
  2. si va lupta pentru noi (ver. 8)

E mare lucru sa lupte Domnul pentru tine. Este mare lucru. Citeam despre istoria acestui tata. Spunea: Copilul meu, nascut intr-o familie de credinciosi, un copil cuminte. Dar, in scolile primare din aceste zile, si in liceu, este un grup special, numit „the bullies”, aia care trerorizeaza pe ceilalti elevi. Ii bat, le ia mancarea. Zice: Copilul meu, pentru ca e un copil linistit, bully din scoala il batea aproape in fiecare zi si-i lua mancarea. Si copilul n-a vrut sa mai mearga la scoala.
Tot i-am spus: „Uite, ne rugam Domnului. Ne rugam Domnului si Dumnezeu va lucra.”
„Tati, nu lucreaza, pe mine ma bat in fiecare zi.”
Si atunci, a zis: „Mi-a venit un gand si a zis: ‘Uite, te mai duci odata la scoala si daca nici de data asta nu lucreaza, atunci schimbam scoala. Si acuma, punem doua luch-uri cu tine. (doua pranzuri) si unul din pranzurile care le punem cu tine, le dai la ala care te bate si unu il mananci tu si o sa vezi ca o sa fie bine.'”

Copilul n-a fost convins, dar ce sa faca, a trebuit sa mearga la scoala. S-a dus la scoala si cand s-a apropiat de scoala, ca de obicei, bully i-a iesit in fata. Sa-l bata si sa-i ia mancarea, de la bun inceput. Dar, dintr-o data, copilul, spre surprinderea lui, a vazut ca acest urias, care-i facea lui probleme in fiecare zi, acest coleg, se uita cu o groaza, se da inapoi. Se uita cu groaza, se da inapoi, si zice copilul in inima lui (ii povestea tatalui), „Nici nu i-am spus ca am adus doua pranzuri si deja se da inapoi. Si apoi, fara sa se gandeasca, s-a intors sa vada, cine il vede, cat e el de brav? Si stiti? Tatal lui era in spatele lui. Tata nu i-a spus: „Uite, vin si eu sa vad ce se intampla.”

Era pazit de tata. Nu s-a mai intamplat nimic cu copilul acela. Din ziua aceea s-au facut prieteni. Ei, asa este Dumnezeu. El este cu noi. Si apoi, cand cel rau Il vede, se roaga sa-l mai lase un pic, ca sa n-ajunga in iad. Dar Domnul poate trimite in iad dinainte de vreme. Bucura-te de lucrul acesta. Si de aceea, poate sa-ti dea biruinta.

4. Stai unit langa oameni ai lui Dumnezeu

Cand esti impresurat si ingrozit, pe langa faptul ca trebuie sa vezi ca de partea ta sunt mai multi- este o stire a cerurilor, pe langa faptul ca ceea ce te terorizeaza, in evaluarea Domnului, este un brat de carne. Si pe langa acest mare adevar ca Domnul este cu tine si va lupta pentru tine, cel de-al patrulea lucru pe care trebuie sa-l faci, ca sa-ti aduca liniste si pace este  sa stai unit langa oameni ai lui Dumnezeu. Uite ce spune aici Cuvantul lui Dumnezeu: „Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.”  Ceea ce va spunem noi, nu sunt lucruri cu care sa va facem doar sa va simtiti bine. Ci este Cuvantul lui Dumnezeu, pe care Domnul ni l-a pus, sa vi-l spunem. Este un cuvant adevarat. Este un cuvant sfant. De aceea, poporul este chemat la unitateeste chemat sa se increada in liderii pe care Dumnezeu le-a dat, si impreuna sa se ridice apoi, ca o ostire puternica impotriva celui rau.

Si din impresurat si ingrozit, vm deveni invingatori si biruitori, pentru bucuria noastra si pentru gloria Domnului nostru Isus Hristos. A lui sa fie gloria in veci! Amin.

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

Pagina Lazar Gog PREDICI aici

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: