DORU POPE – Atributele lui Dumnezeu PARTEA 2-a Logos Podcast

Daca Dumnezeu este suficient in El Insusi, care este ratiunea pentru care am fost noi creati? Ce inseamna autosuficienta lui Dumnezeu, aseitatea lui Dumnezeu, eternitatea lui Dumnezeu? Cum intra in timp Dumnezeu? Pentru ca noi, cand intram dintr-o dimensiune, dintr-o camera intr-alta, atunci parasim primea dimensiune, aceea din care am iesit. Deci, cand Dumnezeu intra in timp, si lucreaza in succesiunea timpului, iese El, sau altfel spus, abandoneaza calitatea Sa de a fi in afara timpului? Iese El din afara timpului si intra in timp?
Asculta toate emisiunile la websaitul Logos Podcasting aici – http://www.logospodcasting.com/category/podcasts

Sau intra direct la aceasta emisiune aici:

http://www.logospodcasting.com/doru-pope-atributele-lui-dumnezeu-partea-2

Dan Miclea, realizator Emisiunea Logos Podcast: Astazi vom discuta Autosuficienta (Self Sufficient) lui Dumnezeu: Dumnezeu care are totul, Dumnezeu care este totul, dar totusi a ales sa faca pe om si vrem sa vedem de ce a ales sa creeze pe om. Iar numele lui Dumnezeu il vedem atunci cand Moise este trimis in Egipt, Moise Il intreaba pe Dumnezeu: „Cine esti tu?” Dumnezeu ii raspunde: „Eu sunt.” Haideti sa vedem acest atribut a lui Dumnezeu.

Autosuficienta lui Dumnezeu

Doru Pope: De data aceasta, autosuficienta lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca Dumnezeu poseda in El insusi orice calitate de care are nevoie, si aceasta fara limite. Putem spune ca lui Dumnezeu nu-i lipseste nimic. El este complet in tot ceea ce are si in tot ceea ce este. Dumnezeu poseda intrinsic toate calitatile. Niciuna dintre acestea nu se dezvolta sau nu scade in timp. Niciuna din acestea nu provine din afara fiintei Sale. Avand totul deplin in Sine, Dumnezeu este astfel capabil de a creea totul si de a sustine doar din sine Insusi. Pavel, de aceea spune ca in El avem miscarea si fiinta. Acum, autosuficienta lui Dumnezeu ne pune cel putin o problema. Daca Dumnezeu este suficient in El Insusi, care este ratiunea pentru care am fost noi creati, daca Dumnezeu are totul, daca este deplin satisfacut in El Insusi? Daca nu-i lipseste nimic, atunci nu-i lipseste nimeni. Am vazut in studiile trecute ca Dumnezeu este o Trinitate- trei persoane de aceeasi esenta, alcatuind pe Dumnezeu care este unul. Deci Dumnezeu nu era singur, nici plictisit in Sine Insusi. Pavel ni-L prezinta ca fiind fericitul Dumnezeu in 1 Timotei 1:11. In cantarea intelepciunii din Proverbe 8, intelepciunea de aici, prefigurand pe Domnul Isus, se spune ca ea, adica intelepciunea, era desfatarea lui Dumnezeu. Proverbe 8:30.

Atunci, de ce omul? Lumea, intelegem ca a trebuit a fi facuta ca suport la viata omului si pentru dezvoltarea relatiei acestuia cu Dumnezeu. Dar creearea omului pare ca a dat probleme lui Dumnezeu. La oarecare timp dupa facerea sa, omul a decis sa devina independent de Dumnezeu. Si-a ales un drum propriu de realizare de sine. A vrut, dupa propunerea diavolului, sa devina ca Dumnezeu. Sau, altfel spus, sa devina el insusi dumnezeu. Ori, indepartarea omului de Dumnezeu l-a pus pe Dumnezeu sa se puna la lucru din nou, ca sa zicem asa, pentru mantuirea omului. Adica, pentru aducerea din nou la o relatie buna a omului cu Dumnezeu. Astfel, omul nu are ce sa ofere lui Dumnezeu. Omul nu-L imbunatateste pe Dumnezeu. Dumnezeu nu are ce invata de la om.

Una din imaginile cu care am crescut in adunare este aceea a unui Dumnezeu reprezentat in Fiul Sau Isus Hristos care sta la usa si bate. Ba ni se mai spunea ca Isus este afara, si afara e frig si ploua. Deci, eram indemnati ca sa avem oarecum mila de Isus si sa-i deschidem usa sa intre inauntru, unde era cald si bine. Cum adica? Cald si bine intr-o inima moarta, rece si de gheata? Nici vorba. Daca Isus sta la o usa si bate si bate, o face nu pentru Sine, ci pentru mine. Si El nu sta la usa oricui. Textul din Apocalipsa ne arata ca El sta la usa bisericii, a unei biserici reci si moarte, caruia ii mergea vestea ca traieste.

Adam CreationPhoto credit www.atheistexile.com –

Una din explicatiile oferite este aceea ca Dumnezeu ne-a creat din dragoste, [ca] omul este o expresie a iubirii lui Dumnezeu care se vrea impartasita. Facerea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este exprimata dragostea lui Dumnezeu in creatia omului, cat si calitatile si frumusetea cu care l-a inzestrat Domnul pe om. Apoi, Dumnezeu l-a delegat pe om cu stapanirea lumii, pe care a creat-o ca suport pentru viata lui. Stiu ca autosuficienta lui Dumnezeu nu sta bine cu omul modern. In anii recenti s-a dezvoltat o teologie numita Teologia Procesului. Conform acesteia, Dumnezeu este Insusi intr-un proces de dezvoltare si este afectat de relatia cu omul si cu istoria. Charles Hartshorne, unul dintre inventatorii acestei teologii de proces spune ca Dumnezeu este slujit de om si ca omul aduce astfel o contributie valorica lui Dumnezeu. Valori, care daca nu ar fi omul, i-ar lipsi lui Dumnezeu. Astfel, faptele noastre bune si ideile noastre frumoase il imbunatatesc pe Dumnezeu. O astfel de teologie este eretica.

Dumnezeu nu beneficiaza nimic de pe urma noastra. Dar El ne-a creat pentru ca in autosuficienta Sa are atat de multa dragoste si mila si bunatate si credinciosie, etc., incat vrea sa le impartaseasca. Si de aceea ne-a creat pe noi. Tot de aceea alearga dupa noi cu atata interes si consecventa, pentru a ne duce mereu inapoi la o relatie cu El de partasie, pe noi care mereu si mereu Il dezamagim cu superficialitatea noastra si cu dizinteresul nostru. Tot de aceea ne spune sa ne dam Lui viata, pentru ca numai asa o castigam, daca ne pierdem viata pentru interesul Lui. De aceea El cere atat de mult de la noi.

Cat de mult cere El? Pai, El cere totul. In cuvintele lui C S Lewis, din cartea sa ‘The Problem of Pain'(Problema Durerii), parafrasez ” Cererile divine pe care le are Dumnezeu de la noi, acelea care ni se par ca fiind mai curand cererile unui despot, decat ale unui iubit, te trimit, de fapt, in directia in care am vrea noi sa mergem, daca am stii ce am vrea.”

Aseitatea lui Dumnezeu

Un alt atribut a lui Dumnezeu de care discutam de data aceasta este aseitatea sau existenta prin Sine Insusi a lui Dumnezeu. Este logic sa gandim acum, ca un Dumnezeu care este absolut suficient in Sine Insusi, exista prin Sine Insusi. Aseitatea este un termen compozit care provine din latina, din doi termeni a + se, adica, existenta ce deriva din sine insusi, care nu are o sursa in afara de sine insusi. Toate lucrurile care exista au o cauza si o sursa din afara lor. Nimeni si nimic nu poate exista prin sine insusi decat Dumnezeu. Este in natura Lui sa existe fara cauza. Acest atribut a lui Dumnezeu cred ca l-a facut pe Anselm sa conchida ca toate lucrurile au o cauza si daca nu se poate merge  la nesfarsit, pentru a cauta o cauza, atunci este logic sa concluzionam ca exista o fiinta a carui existenta nu este cauzata de nimeni si de nimic si ca aceasta fiinta este Dumnezeu. Dumnezeu este fiinta imaginata care nu poate fi depasita de  nici o alta fiinta. Fiinta de care vis a vis, nu se poate imagina o fiinta mai mare. Este o fiinta necesarmente existenta. Daca ar fi doar o fiinta imaginata, atunci Dumnezeu n-ar mai fi mai mare decat o fiinta existenta. Adica, fiinta care exista este mai mare decat fiinta care este doar o idee a mintii tale. Astfel exista fiinta fata de care  altceva mai mare nu poate fi conceput. La randul sau, Thomas Aquinas a spus  ca Dumnezeu este acea fiinta care este miscatorul a tot ceea ce misca.

Aseitatea are de a face cu caracterul lui Dumnezeu de a exista prin Sine Insusi. Dumnezeu s-a prezentat pe Sine lui Moise in felul acesta, cand trimis de Dumnezeu inapoi, in Egipt, Moise a intrebat pe Dumnezeu: „Bine, ma trimiti inapoi in Egipt, sa eliberez pe poporul Tau. Dar care este Numele Tau? Adica, cine esti Tu? Cum esti Tu?” Dumnezeu spune ca El este cel ce se numeste „Eu sunt’. Spune poporului Meu: „Eu sunt” m-a trimis la voi. exod 3:14.

Eternitatea sau vesnicia lui Dumnezeu

Un al treilea caracter despre care discutam este eternitatea sau vesnicia lui Dumnezeu. Moise spune in Psalmul 90:2 ca „din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu.” Daca existenta lui Dumnezeu prin Sine Insusi se refera la faptul existentei, atunci vesnicia lui Dumnezeu se refera la existenta lui Dumnezeu in raport cu timpul. Wayne Grudem spune, parafrasez, ca „Dumnezeu n-are nici inceput, nici sfarsit si nu exista nici o succesiune de momente in existenta lui Dumnezeu. El vede intreg timpul perfect sau dintr-o data si totusi Dumnezeu vede evenimentele asezate in timpul lor si El actioneaza in timp.

Acuma, problema ce-o avem cu eternitatea lui Dumnezeu este aceasta. Dumnezeu este infinit in timp, altii au spus, are El un timp nelimitat, sau este infinit in afara de timp. Adica, vesnic in timp sau in afara timpului. Existenta lui Dumnezeu in afara timpului a fost pozitia favorizata de multi teologi ai bisericii. De ce? Deoarece, timpul presupune schimbare. Ori, Dumnezeu este neschimbat. Acesta va fi un alt atribut pe care-l vom discuta curand. Daca Dumnezeu s-ar putea schimba in timp, spre mai bine, atunci asta ar insemna ca inainte de a fi fost mai bine, El n-a fost 100% Dumnezeu. Dar daca in timp, Dumneze s-ar schimba in mai rau, atunci, El oricum nu este Dumnezeu. De aici popularitatea parerii ca Dumnezeu este vesnic atemporal, adica in afara timpului. El este transcendent. Dar El este si imanent, adica aproape de noi, intrand in timp, deoarece noi traim in timp. Si Creatorul reactioneaza cu noi in acest timp al existentei noastre.

Avem insa o intrebare: Cum intra in timp Dumnezeu? Intra El cum am intra noi, de exemplu, dintr-o camera intr-alta? Pentru ca noi, cand intram dintr-o dimensiune, dintr-o camera intr-alta, atunci parasim primea dimensiune, aceea din care am iesit. Deci, cand Dumnezeu intra in timp, si lucreaza in succesiunea timpului, iese El, sau altfel spus, abandoneaza calitatea Sa de a fi in afara timpului? Iese El din afara timpului si intra in timp? Eu cred ca nicidecum. Intrarea lui Dumnezeu in timp este doar aparenta si este necesara. Este si aceasta o manifestare a bunavointei lui Dumnezeu fata de om, de a se dezvalui pe Sine si planul Sau in succesiuni ale timpului. Astfel, Pavel poate scrie despre Dumnezeu ca la implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau in lume. Dumnezeu nu vine in timp ca o schimbare sau ca o abandonare a esentei Sale , ci numai ca o reprezentare a Sa, facand un lucru sau altul. Bunatatea lui Dumnezeu se manifesta astfel fata de fapturile create de El, care traiesc in timp, si care fara de revelatia lui Dumnezeu, in timp, ar fi pierdute pentru totdeauna.

Vesnicia lui Dumnezeu a fost probabil definita cel mai bine de catre Petru in 2 Petru 3:8, cand spune: „Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru, ca pentru Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sunt ca o zi. Adica, pentru Dumnezeu nu exista nici inceput si nici sfarsit. In cuvintele lui – noi oamenii ne asemanam cu cei ce se invart mereu in jurul unui munte. Dar Dumnezeu este acela ce sta pe varful muntelui. Si de la inaltimea muntelui, El vede totul intr-un prezent continuu. Eternitatea lui Dumnezeu este necesara pentru suportul tuturor celorlalte atribute sau calitati divine. De exemplu, daca Dumnezeu este bun, dar nu este vesnic, atunci bunatatea Sa nu este pentru totdeauna, ci numai pentru o vreme. Puterea Sa s-ar sfarsi. Dragostea Sa n-ar fi nici ea vesnica. De aceea, am vorbit noi data trecuta despre unitatea lui Dumnezeu. In El, nici o calitate nu este mai importanta sau mai marcanta decat altele. Amin.

Asculta toate emisiunile la website-ul Logos Podcasting aici – http://www.logospodcasting.com/category/podcasts

Alte Emisiuni Logos, Realizator Dan Miclea-

  • Misionarul Român din Egipt Partea 1-amisionarul ne-a povestit cum a ajuns in Cairo, cum si-a inceput misiune printre egipteni si calatoria pe Raul Nil, ca sa duca evanghelia la nubieni, iar apoi calatoria la muntele Sinai unde a propovaduit evanghelia la beduini. E foarte fascinant sa asculti martuira misionarului si felul in care Dumnezeu se face cunoscut egiptenilor musulmani prin vise, ca mai tarziu diferite persoane sa-l traga la o parte pe strada si sa-l intrebe daca e crestin, si sa le spuna despre acel Isus pe care ei L-au visat.
  • Misionarul Român din Egipt Partea 2-a – Pretul platit de 3 convertiti egipteni – Misionarul Român din Egipt – Partea 2-a
  1. Dumnezeu Tatal Introducere (1)
  2. Teologia: Arma sau Ajutor? (2)
  3. Despre Trinitate (3)
  4. Exista Dumnezeu? (4)
  5. Atributele lui Dumnezeu PARTEA 1 (5)
  6. Atributele lui Dumnezeu PARTEA 2-a (6) Pagina actuala

 

Reclame

Cartea Vietii de Costache Ioanid

Cartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească salvatorul.

Biblia şi ieri, şi aei, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea fără de plată.

Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea ţi-iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
duh din cer, să-i nască a doua oară.

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

AMIN

Versurile de la www.resursecrestine.ro
VIDEO by nitaviorel1 Recita Costel Hoefer

Judecata, Disciplina si Restaurarea

Galateni 6:1-2 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sînteţi duhovniceşti, să -l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.

Sunt unele biserici care duc lipsă în mod evident de harul lui Dumnezeu. Deseori există o formă foarte dură, inflexibilă, severă de legalism care nu oferă un cadru adecvat pentru pocăinţă şi restaurare. Veţi fi miraţi să auziţi de criticile îndreptate spre mine datorită faptului că doresc să ajut la restaurarea celor căzuţi. Ori de câte ori văd un slujitor talentat a lui Dumnezeu căzând în mrejele duşmanului, devin mânios pe Satan care caută să distrugă pe unii din cei mai buni slujitor. Acei care au abilităţi deosebite şi talente deosebite pentru Domnul par să fie o ţintă specială pentru Satan. Nu sunt dispus să-l las pe Satan să aibă victorie asupra acestor oameni. Încerc să-i recâştig pentru împărăţia lui Dumnezeu ca ei să-şi poată folosi talentele pentru Domnul.

Noi credem în restaurarea celor căzuţi, aşa cum a învăţat Pavel în Galateni: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1) Mulţumesc Domnului pentru harul care l-am primit, şi primind acest har, caut să-l extind şi altora.

Am ridicat mulţi oameni căzuţi în viaţa mea. Este ceva ce îmi place să fac. Îmi place să iau oameni care au ajuns epave şi să fac ceva atractiv din ei. Am avut un Ford Skyliner. Dacă l-aţi fi văzut atunci când l-am cumpărat, aţi fi spus că e gata pentru cimitirul de maşini. Ce împlinire poate fi pentru cineva să ia o astfel de maşină, să lucreze la ea, s-o descompună, s-o repare, s-o vopsească, s-o asambleze din nou, şi în final să ai ceva frumos şi atractiv, făcut din ceva care a fost o epavă. Există o bucurie şi o împlinire în aşa ceva. Îmi place să fac lucrul acesta şi cu casele vechi. Fata mea cumpără tot timpul case care au nevoie de reparaţii, şi apoi îmi spune! „Tati, vino te rog.” Îmi place să iau aceste case vechi, să le remodelez, şi să fac ceva atractiv, modern, şi frumos din ele.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru vieţile pe care Satan le-a ruinat. Îmi place să iau vieţi ruinate, să le rezidesc, să le restaurez, să le remodelez. Uitaţi-vă la majoritatea slujitorilor de la “Calvary Chapel”! Vieţile lor au fost în ruină.
Dar uitaţi-vă cum a restaurat Dumnezeu vieţile lor, şi ce bogăţie şi valoare a ieşit din aceste vieţi. Este o lucrare minunată a lui Dumnezeu astăzi, să vezi ceea ce lumea a aruncat la cimitirul vieţilor ruinate, şi să vezi transformarea glorioasă în vase de cinste.

Când are loc un accident serios şi maşinile sunt zdrobite şi trupurile oamenilor sunt rănite şi întinse acolo pe stradă, sunt două feluri de maşini de urgenţă care vin la scena accidentului.

  1. De obicei prima maşină care ajunge este maşina poliţiei, şi sarcina oamenilor legii este să stabilească o zonă de siguranţă pentru controlul traficului. Apoi îşi iau carnetul de notiţe şi consemnează poziţia maşinilor, măsoară urma frânelor şi iau interviu martorilor. Slujba lor este să stabilească cine a încălcat legea şi cine e vinovat de încălcarea ei.
  2. A doua categorie de vehicule sunt ambulanţele. Paramedicilor prea puţin le pasă cine sunt vinovaţii. Sunt oameni care sângerează pe stradă. Slujba lor este să-i ajute pe aceşti oameni, să le verifice bătăile inimii, să le bandajeze rănile, să vadă dacă sunt oase rupte, să-i pună pe o targă, şi să-i pună în ambulanţă. Ei nu sunt preocupaţi cu problema stabilirii vinovăţiei. Ei sunt acolo să ajute pe cei care sunt răniţi.

În mod asemănător, sunt două feluri de slujiri creştine pe care le-am observat. Acei care iau atitudinea poliţiştilor, vin la locul tragediei, văd vieţile zdrobite, şi scot cartea cu codurile legale. Ei îţi vor citi legea. „Ai dreptul să nu spui nimic, dar tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta..” Ei sunt acolo la scena accidentului reprezentând legea, încercând să afle cine este vinovat, şi pentru a-ţi citi legea.

Apoi sunt acei slujitori care se aseamănă mai mult cu paramedicii şi care nu sunt atât de preocupaţi cu stabilirea vinovăţiei, ci sunt preocupaţi cu vindecarea. Cum putem să ajutăm? Cum putem să slujim pe cei cu trupul zdrobit, cu viaţa zdrobită? Cum putem să punem lucrurile înapoi împreună? Cum putem aduce vindecare?

În relatarea din Ioan 8 îi avem pe Farisei. Ei au cartea cu codurile legale pregătită. „Legea noastră spune că această femeie trebuie să fie omorâtă cu pietre. Tu ce spui?” Dar Isus a fost interesat s-o slujească pe femeia aceasta, s-o ajute să-şi pună viaţa din nou în ordine, nu să o condamne, „Nici Eu nu te condamn.” Dorinţa Lui a fost să o pună din nou pe picioare.

Noi căutăm să slujim oamenii răniţi. Dorinţa noastră e să-i vedem cu vieţile refăcute, din nou pe picioarele lor, funcţionând normal din nou. Ioan ne spune că Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul vine prin Isus Hristos. Dacă sunt un slujitor al lui Isus Hristos, atunci trebuie să slujesc potrivit cu harul. Uitându-ne la biserici şi la slujirea lor, vedem pe mulţi care sunt slujitori ai lui Moise. Ei sunt foarte nemiloşi şi legalişti. Legea a fost călcată şi ei îţi vor spune exact ce spune legea. Şi totuşi, îl găsim pe Isus spunând: „Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra … nici Eu nu te condamn.”

A fost bucuria şi privilegiul nostru să putem restaura pe mulţi care au fost condamnaţi de lege. Cred că înainte de restaurare trebuie să existe evidenţa unei pocăinţe adevărate. Cred că Legea a fost dată ca să fie un îndrumător spre Isus Hristos. Cei care nu au venit să se pocăiască, au nevoie de Lege, astfel există un loc şi pentru Lege. Ea este sfântă, neprihănită, şi bună dacă este folosită corect. Dar cred că uneori exagerăm prin folosirea Legii, formulând pedepsele exacte ale Legii chiar după ce a avut loc pocăinţa. Nu suntem gata să restaurăm. Isus a fost promotorul harului şi al adevărului. Noi ar trebui să căutăm întotdeauna restaurarea, dar să nu uităm că pocăinţa este necesară.

Este minunat să vezi o viaţă care a fost zdrobită şi rănită devenind rodnică din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că harul nu este fără risc. S-ar putea să fac o greşeuală în a ierta o persoană şi a-i arăta har, fără să existe o pocăinţă autentică. Este posibil ca astfel de persoane să aibă o agendă ascunsă. Am avut situaţii în care am arătat har unor persoane care au continuat să trăiască în păcat, şi care mai târziu mi-au făcut rău. Nu sunt perfect. Am făcut greşeli în judecăţile mele şi am arătat har celor care nu s-au pocăit cu adevărat de răul din viaţa lor .

Am riscat, am adus persoane în conducerea Bisericii care au pretins că s-au pocăit, ca mai târziu să ne dăm seama că, de fapt, nu s-au schimbat. Am greşit. Şi probabil voi mai face greşeli în viitor. Dar vreau să-ţi spun următorul lucru, dacă este să greşesc, aş vrea să greşesc de partea harului mai degrabă decât de partea judecăţii.

În Ezechiel 34, Domnul a vorbit împotriva păstorilor din Israel. Ei au lăsat oile să rătăcească şi nu s-au dus să le caute pe cele pierdute. Domnul a avut câteva lucruri grele de spus împotriva acestor păstori care nu erau preocupaţi să caute şi să restaureze pe cei pierduţi. Cred că Domnul va fi mult mai îngăduitor cu mine şi greşelile mele de partea harului decât dacă ar fi exact situaţia opusă în care să condamn pe cineva pe care El deja l-a iertat.

Sunt mai multe texte din Scriptură care ne avertizează cu privire la judecata fratelui nostru: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1). Când judecăm pe alţii, noi suntem cei care stabilim standardul judecăţii. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14:4)

Mi-ar fi tare greu să greşesc judecând pe cineva care s-a pocăit cu adevărat. Aş suporta foarte greu gândul că judec pe cineva într-un mod greşit. Deci, încă o dată, dacă greşesc, vreau să greşesc de partea harului pentru că ştiu că Dumnezeu va fi mult mai îngăduitor cu mine decât dacă aş greşi judecând o persoană în mod greşit. Nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva.

de Chuck Smith

N T Wright Gregory Lecture – Can a Scientist Trust the New Testament?

As part of a series of James Gregory Public Lectures, the Rt Revd professor N. T. Wright delivered a lecture – ‘Can a Scientist Trust the New Testament?’ in the main Physics Theatre at the University of St Andrews, on the 17th February 2014.

Tom Wright is one of today’s best known and respected New Testament scholars.

Gregory Lecture – Can a Scientist Trust the New Testament? from University of St Andrews on Vimeo.

„God and Cosmology” William Lane Craig and Sean Carroll – 2014 Greer Heard Forum

On Friday, February 21st, 2014, philosopher and theologian, Dr William Lane Craig, was invited by the Greer Heard Forum to debate Dr Sean Carroll, an atheist theoretical physicist. The topic of debate was, „God and Cosmology: The Existence of God in Light of Contemporary Cosmology.” The rigorous debate was concluded by a lengthy question and answer period with the audience. For more resources visit: http://www.reasonablefaith.org VIDEO by ReasonableFaithOrg

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari