Cristi Tătar – Gânduri despre „Moștenirea apartenenței la creștinism”

Efeseni 1:3-14
3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne -a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
4 În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui,
5 ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,
6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui.
7 În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, 8 pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; 9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care -l alcătuise în Sine însuş,10 ca să -l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăş într’unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt.
11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, 12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
13 Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit, 14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Moștenirea apartenenței la creștinism… mulți ne luptăm cu asta.

Ne-am trezit cei mai mulți dintre noi, aici în frumoasa Românie, sau în alte părți ale lumii, că facem parte dintr-o biserică, de care o fi ea… una cu calea mai strâmtă, alta cu calea mai largă, de diferite nume, nuanțe și idei, uneori doar religioase, fără să aibă legătură cu adevărata credință dată sfinților odată pentru totdeauna, cum spune Biblia.

Că veni vorba de Biblie, și evreii aveau moștenirea lor, se lăudau cu asta, deși Ioan botezătorul, Domnul Isus Hristos, și mai târziu apostolii au afirmat cu tărie că nu prea ai ce face cu istoria denominațiunii tale, dacă tu nu mai trăiești în limitele adevărului scriptural și în voia lui Dumnezeu.

– „Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Mat.3:9)

– „Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;

veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veți fi slobozi!?”

Așadar, nu te baza pe trecut, nu te baza că te-ai născut bine unde te-ai născut,  ci caută să înțelegi voia lui Dumnezeu, citește Biblia, și roagă-te ca Fiul Său, Isus Hristos Domnul să te facă liber. 

Dacă El te eliberează, ești bine, dacă nu…

Citeste si – Cristi Tătar – Gânduri despre eşec!

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: