Cine a fost John Wesley

Din cartea “Lumini  peste veacuri” de Petru Popovici via Calea Credintei
Oamenii mari în cele spirituale şi lucrările lor, cu atât sclipesc mai mult cu cât cunoaştem starea rea, decăderea celor din timpul lor, precum şi împrejurările critice prin care au trecut.
Niciodată religia nu ajunsese la o aşa decădere în Anglia ca în decursul primei jumătăţi a veacului al optsprezecelea. În biserica oficială, obiceiurile şi morala clerului erau îngrozitoare. Raţionalismul pătrunsese în teologie. Demnitatea în biserică era acordată celor ce se dovedeau mai supuşi faţă de cei de la conducere, indiferent că erau beţivi sau desfrânaţi.
Ca să nu dau loc la bănuiala că tabloul acesta a fost pictat prea negru de o mână duşmănoasă, las pe un cleric să vorbească. Episcopul Kyle spune: “Da la anul 1700 până cam pe vremea revoluţiei franceze, Anglia părea golită de tot bunul… În locurile de sus era întuneric şi întuneric era şi în locurile de jos, întuneric în tribunal, în cazarmă, în parlament şi în judecătorie, întuneric la ţară şi întuneric şi la oraş, întuneric între cei bogaţi şi întuneric între cei săraci, un întuneric gros, des, religios şi moral, un întuneric care se putea pipăi”.
Dar tocmai pentru această împrejurare critică s-a născut la Epworth în 17 iunie 1703 John Wesley şi apoi a fost pregătit prin o lungă şi deosebită experienţă ca să lupte cu forţele întunericului. El a fost al cincisprezecelea, dintre nouăsprezece copii ai familiei. Tatăl său, bunicul său şi străbunicul său au fost preoţi anglicani. La vârsta de 6 ani, casa lor a luat foc în noaptea de 7 februarie 1709. Susana şi Samuel Wesley şi-au scos copiii afară din casa în flăcări. Dar când i-au numărat, au constatat că John a rămas înlăuntru. Tatăl a încercat să meargă după el, dar flăcările erau prea mari şi căldura prea puternică. Copilul a apărut însă la o fereastră de sus. Un vecin strigă altuia: “Urcă-te pe umerii mei”, astfel cu o scară vie formată din trei oameni, au putut ajunge la geamul lui şi să-l salveze, tocmai înainte de a cădea tavanul. Mai târziu, nu odată, în predici, el a mărturisit că a fost scos din foc.
Susana Wesley, mama eroină, era fiica lui Dr. Anesley. Ea a fost o femeie foarte evlavioasă şi bine educată. De la vârsta de 5 ani, copiii începeau să înveţe. Era foarte grijulie în educaţia copiilor şi menţinea o disciplină de fier în familie.
Fiecare copil ştia ce are de făcut şi cum să-şi ţină în ordine cărţile, hainele şi celelalte lucruri. Timpul zilei era bine împărţit, 3 ore dimineaţa şi 3 ore după masa pentru lecţii. Ea îi învăţa cititul, apoi limba latină, greacă, ebraică, franceză, matematică şi istorie. Culcarea era la oră anumită şi la fel deşteptarea. Punctualitatea avea mare importanţă. Se pare că această disciplină a devenit trăsătură de caracter în viaţa lui John Wesley şi i-a fost de mult folos.
El a fost educat la Oxford ca un credincios înflăcărat în principiile înalte ale bisericii. Era plin de neprihănire personală. În şcoală se hotărî să lupte pentru trezirea sufletelor la o adevărată viaţă creştinească. La vârsta de 21 de ani, terminând facultatea, a fost ordinat ca diacon în biserica Anglicană. La 23 de ani a fost hirotonisit ca preot. După aceasta a petrecut doi ani şi jumătate ca ajutor al tatălui său la parohie. În anul 1729 s-a reîntors la Oxford. Atunci s-a unit cu “Clubul Sfânt” organizat de fratele său Charles cu un an înainte şi numaidecât a fost făcut liderul clubului. “Clubul Sfânt” era o mică societate a tinerilor iubitori de Dumnezeu. Aici se întruneau pentru citirea Noului Testament în greacă, pentru împărtăşirea de experienţe şi pentru cercetarea inimii. Membrii acestui club depuneau eforturi pentru ridicarea morală şi religioasă a studenţilor, pentru ajutorarea săracilor, suferinzilor şi a prizonierilor, precum şi pentru instruirea literară şi religioasă a copiilor săraci. El a fost inspirat de cărţile: “Urmarea lui Cristos” a lui Toma de Kampis, “Traiul sfânt” şi “Moartea sfântă” a lui Jeremy Taylor, “Desăvârşirea creştină” şi “Chemarea serioasă” a lui Wiliam Law.
El nici nu se putea gândi că acţiunea lor modestă pentru trezirea păcătoşilor, trezire pe care nici el nu o avea, îi va purta prin experienţe binecuvântate şi va face din el instrumentul care, folosit de puterea divină, va provoca o trezire religioasă de mare amploare.
După ce şi-a terminat pregătirea, John Wesley împreună cu fratele său Carol Wesley, a fost trimis de biserica Anglicană ca misionar în Georgia, Statele Unite.
La începutul anului 1736 erau în drum spre America. Pe aceeaşi corabie se afla şi o grupă de emigranţi moravieni. În timpul unei groaznice furtuni, pericolul unui naufragiu părea iminent. John Wesley scrie următoarele în jurnalul său:
“La ora şapte am mers la germani. Cu mult înainte, eu am observat marea seriozitate a credinţei lor. Despre umilinţa lor au dat o dovadă continuă, prin îndeplinirea anumitor servicii josnice pentru alţi pasageri, pe care nici unul dintre englezi nu le-ar fi făcut, servicii pe care le făceau cu bucurie şi nu voiau să primească nici o plată, ci spuneau că: “Prinde bine mândriei lor” şi “Scumpul lor Mântuitor a făcut mult mai mult pentru ei”. Şi fiecare zi le oferea ocazia să-şi arate blândeţea, fără ca vreo batjocură sau altceva să-i poată schimba. Dacă erau îmbrânciţi, loviţi sau trântiţi jos, ei se ridicau iarăşi liniştiţi şi îşi vedeau de drum; nici cea mai mică jeluire nu se auzea din gura lor. Acum era o ocazie de a căuta să văd dacă sunt scăpaţi de duhul fricii tot aşa cum erau scăpaţi de duhul mândriei şi al răzbunării. În timp ce cântau un psalm cu care au început serviciul, valurile puternice se repeziră şi rupseră în bucăţi principala pânză şi învăluiră corabia, încât apa curgea înăuntru printre scândurile de la punte, de parcă am fi fost înghiţiţi de adânc. Ţipete de groază se auziră printre englezi. Germanii cântau liniştit mai departe. După aceea am întrebat pe unul din ei: “Nu v-a fost frică?” – “Slavă Domnului, nu” – răspunse el. Şi am întrebat: “Dar nici femeile şi nici copiii nu s-au speriat?” El îmi răspunse blând: “Nu, căci femeile şi copiii noştri nu se tem de moarte”.
După ce a ajuns în Georgia, Wesley l-a căutat pe A. G. Spangenberg, păstorul moravilor, spre a-i cere un sfat spiritual cu privire la conduita sa. În jurnalul său, la data de 7 februarie 1736 a scris următoarele: “Dr. Oglethorpe s-a reîntors de la Savanah cu Mr. Spangenberg, unul din păstorii germanilor. Curând mi-am dat seama ce duh are şi, cerându-i sfatul, el mi-a zis: “Fratele meu, întâi trebuie să-ţi pun una sau două întrebări: Ai tu mărturia lăuntrică? Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul tău că eşti copil al lui Dumnezeu?” Am fost surprins şi nu ştiam ce să răspund. El a observat şi m-a întrebat: “Cunoşti dumneata pe Cristos?” Stătui puţin şi apoi răspunsei: “Eu ştiu că El este Mântuitorul lumii”. – “Adevărat, – răspunse el – dar ştii dumneata că El te-a mântuit?” – “Sper că pentru aceea a murit, ca să mă mântuie”. El adăugă: “Dumneata te cunoşti pe dumneata însuţi?” La aceasta îi răspunsei “Da”, însă mă tem că a fost o vorbă goală. Apoi el luă parte la un serviciu de închinăciune al fraţilor moravieni, serviciu care lăsă o adâncă impresie asupra lui. El mărturiseşte contrastul izbitor dintre serviciul lor divin şi formalismul sec al bisericii anglicane, spunând: “Simplitatea mare precum şi solemnitatea întregului serviciu m-au făcut să uit perioada celor 1700 de ani şi m-au transportat cu spiritul într-una din acele adunări unde nu era formalism şi stat, ci în care conducea apostolul Pavel, făcătorul de corturi, sau Petru, pescarul, sub călăuza Duhului şi a puterii”.
Experienţa lui Wesley cu fraţii moravieni pe bordul corăbiei, precum şi probarea inimii sale de către Spangenberg cu privire la naşterea din nou şi siguranţa mântuirii, au făcut o impresie neuitată asupra întregii sale vieţi şi în mod permanent a influenţat nu numai învăţătura sa, ci şi comportarea sa în timpurile de încercare şi persecuţii. Întorcându-se în Anglia după doi ani, Wesley scria în jurnalul său:
“Am mers în America să convertesc pe indieni, dar oh! cine mă va converti pe mine? Cine va fi acela care mă va scăpa de această inimă rea şi necredincioasă? Eu am o religie de vreme bună. Eu pot vorbi bine şi cred câtă vreme nu e nici un pericol, dar să nu mi se arate moartea în faţă, căci îndată duhul meu se tulbură. Eu nu pot să spun: “Moartea îmi este un câştig!”
În Marea Britanie, John şi Carol Wesley s-au împrietenit cu “fraţii moravieni”. Peter Boehler, mai târziu conducător de seamă în Biserica Moraviană, a fost binecuvântat în mod deosebit în eforturile sale de a-l conduce pe John Wesley la deplina lumină a Evangheliei. La data de 4 martie 1738, Wesley a scris în jurnalul său:
“Mi-am găsit fratele la Oxford, abia scăpat de pleurezie, stând de vorbă cu Peter Boehler prin care (în mâna marelui Dumnezeu) am fost convins în mod clar duminică, 5, de necredinţa, de lipsa de acea credinţă, singura prin care putem fi mântuiţi. Imediat mi-a venit gândul “Părăseşte predicarea. Cum poţi predica altora, când tu însuţi nu ai credinţa?” Am întrebat pe Boehler dacă e bine sau nu să mă las de predicat. El îmi răspunse: “Nicidecum!” L-am întrebat “Dar ce pot să predic?” El spuse: “Predică credinţa până ce o vei avea, apoi vei predica credinţa fiindcă o vei avea“. După aceea, luni 6 am început predicarea acestei noi doctrine, deşi sufletul meu căuta să se reţină de la lucru. Prima persoană căruia i-am oferit mântuirea numai prin credinţă a fost un prizonier condamnat la moarte”.
Nu peste mult timp, el însuşi a fost condus la deplina siguranţă a mântuirii. Mărturia sa în această privinţă este conclusivă. În jurnalul său citim:
“Miercuri 3 mai 1738. Fratele meu a avut o lungă conversaţie cu Peter Boehler. Şi Dumnezeu a găsit cu cale să-i deschidă ochii, aşa că a văzut clar natura adevăratei credinţe vii, singura prin care “suntem mântuiţi prin har”.
“Miercuri 24 mai. Seara am mers fără voie la o societate în str. Aldersgate, unde cineva citea prefaţa scrisă de Luther la epistola către Romani. Cam pe la 9 fără un sfert, în timp ce descria schimbarea ce o face Dumnezeu prin credinţa în Cristos, deodată îmi simţii inima cumva încălzită. Am simţit că m-am încrezut în Cristos, numai în Cristos pentru mântuire, şi o asigurare mi-a fost dată că El a luat fărădelegile mele şi că m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii”.
Dr. F.B. Meyer spune următoarele despre pocăinţa lui Wesley: “Aceia din voi care vizitaţi Londra, pot foarte bine să coboare de la Holborn la Fleet Street printr-o străduţă cunoscută sub numele de Fetter Lane, iar pe partea stângă puteţi vedea o uşă simplă având deasupra ei cuvintele “Capela Moraviană”. Ori de câte ori trec pe acolo, mă opresc pentru un moment şi îmi ridic pălăria. Ce s-a întâmplat acolo? Wesley, după cum ştiţi, a mers în America la Savanah, dar n-a făcut nimic deosebit, căci el încă nu cunoştea puterea dinamică de care am vorbit. El era un om de rând. S-a întors la Londra şi a întâlnit pe un om foarte remarcabil, Peter Boehler. Acesta era în legătură cu contele Zinzendorf. Moravienii sunt urmaşii lui Jan Hus după cum ştiţi, şi ei trăiesc în puterea Duhului Sfânt”.
“Când a venit din nou în strada Aldersgate, el a întâlnit aici vreo 40 sau 50 de persoane şi s-au înţeles să se întâlnească iarăşi după masă la orele 5, în Capela din str. Fetter Lane, ceea ce au şi făcut. Wesley, fratele său, Whitefield şi alţii ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii, au fost acolo. O vreme au stat tăcuţi, cercetându-şi fiecare inima. Apoi au aşteptat pe Dumnezeu, şi în părtăşia acelei ore, ei au devenit conştienţi de mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Au căzut apoi cu feţele la pământ, spune Wesley în jurnalul său şi au stat aşa biruiţi de recunoştinţă, apoi s-au ridicat şi au cântat un imn de slavă”.
Căutând să arate importanţa pocăinţei lui Wesley la 24 mai 1738 în ora de rugăciune a fraţilor moravieni, Lecky în lucrarea sa “Istoria Moraviei” spune: “Ce s-a întâmplat în aceea camera a fost de mai mare importanţă pentru Anglia decât toate biruinţele lui Pitt pe uscat şi pe mare”.
Jurnalul său continuă.
“Vineri 26 mai. Sufletul meu a continuat să aibă pace, cu toate că aveam o tristeţe din pricina numeroaselor ispite. Am întrebat pe Fr. Telchig, un moravian, ce să fac. El îmi răspunse: Nu trebuie să te lupţi cu ele cum făceai mai înainte, ci în momentul în care apar, să fugi de ele şi să-ţi cauţi adăpost în rănile Domnului Isus”.
Convertirea lui John şi Carol Wesley marchează o epocă în istoria protestanismului. Dr. W.H. Fitchett, unul din cei mai buni biografi ai lui Wesley, rezumă astfel: “În fond sunt trei lucruri în adevăratul alfabet al creştinismului, lucruri pe care nici instruirea din casa evlavioasă a părinţilor, nici marea universitate, nici vechea biserică şi nici cărţile renumite nu l-au învăţat pe Wesley. Acestea sunt: că mântuirea e numai prin ispăşirea făcută de Domnul Isus şi nu prin faptele noastre proprii, că singura ei condiţie e credinţa şi că ea este adeverită cunoştinţei spirituale de Duhul Sfânt.
Aceste lucruri au fost pentru Wesley adevărate descoperiri”.
Câteva extrase dintr-o scrisoare a lui Peter Boehler către contele Zinzendorf aruncă o lumină deosebită asupra pocăinţei sale. El scria:
“La data de 28 februarie 1738, am călătorit cu fraţii John şi Carol Wesley de la Londra la Oxford. Cel mai mare, John, e un om prietenos. El ştie că încă nu-l cunoaşte în mod real pe Mântuitorul, dar vrea să fie îndrumat. Ne iubeşte sincer. Fratele său, cu care aţi vorbit adeseori când aţi fost la Londra, este foarte tulburat în gândurile sale şi nu ştie cum să înceapă să înveţe să-L cunoască pe Mântuitorul. L-am auzit pe John Wesley predicând. N-am putut înţelege totul, dar nu a fost ceea ce doream să aud. După aceea am luat patru fraţi cu mine, printre care şi pe Wolf să-l vadă şi să-i spună experienţa lor şi să-i arate cum Salvatorul primeşte bucuros şi imediat pe cei păcătoşi. Unul câte unul au început să-i istorisească lui Wesley experienţa lor. Wolf, în special, un nou convertit a vorbit cu multă simţire şi cu mare putere despre harul pe care el l-a primit. Wesley şi cu ceilalţi care erau cu el au ascultat înmărmuriţi. L-am întrebat apoi pe Wesley ce a învăţat din aceste experienţe? El mi-a răspuns că patru exemple au fost prea puţin şi că nu-l pot convinge. I-am spus că îi pot aduce mai mult de opt cazuri de acest fel în Londra. După puţin timp el se sculă şi zise: “Să cântăm cântarea 456: Sufletul meu înaintea Ta stă proşternut”. În timp ce cântam mereu îşi ştergea ochii plini de lacrimi, şi imediat după aceea m-a chemat în dormitorul său şi mi-a mărturisit că acum e convins de adevărul a ceea ce i-am spus despre credinţă şi că mai mult nu mai vrea să discute, dar că el nu a ajuns să aibă acest har. Cum să-şi însuşească el o aşa credinţă? El nu a păcătuit aşa de mult ca alţii. I-am spus că a nu crede în Mântuitorul e un păcat destul de mare şi l-am încredinţat să-L caute pe Cristos până ce Îl va găsi. Am fost foarte mişcat rugându-mă cu el şi am cerut Răscumpărătorului să aibă milă de acest păcătos. După rugăciune, Wesley a spus că, după ce va primi darul credinţei mântuitoare, nu va mai predica nici un alt subiect decât despre acesta”.
Am mai avut apoi a altă convorbire prietenească cu Wesley. El m-a informat despre opoziţia pe care a întâmpinat-o din partea câtorva preoţi drept credincioşi, cărora el le-a făcut cunoscut convingerile sale, că încă nu are adevărata credinţă mântuitoare. El m-a întrebat ce ar trebui să facă? E nevoie să spună poporului căruia i-a predicat, starea sa? I-am spus că nu îi pot da o regulă în privinţa aceasta, dar că trebuie să urmeze cu hotărâre pe Mântuitorul. I-am cerut fierbinte să nu privească după harul Mântuitorului ca după ceva depărtat, în viitor, ci să creadă că e prezent, aproape de el, că inima lui Isus e deschisă şi dragostea Lui pentru el e foarte mare. Pot afirma că e un sărman păcătos cu inima zdrobită, flămând după o neprihănire mai bună decât aceea pe care a avut-o, după neprihănirea lui Isus Cristos. Seara a predicat din 1 Corinteni 1:23-24: “Noi predicăm pe Cristos cel răstignit”. Avea mai mult de 4000 de ascultători şi a vorbit în aşa fel că toţi au rămas miraţi. Niciodată înainte n-au auzit aşa doctrine de la buzele lui. Primele lui cuvinte au fost: “Vă mărturisesc sincer nevrednicia mea de a vă predica pe Cristos cel răstignit”. Toţi bieţii păcătoşi au putut aprecia aceasta, toţi cei ce îşi simţeau mizeria lor proprie. Mulţi au fost treziţi prin această predică!”
Toată viaţa apoi a vestit mesajul crucii, a mântuirii prin credinţa. La vârsta de 86 de ani a vorbit în faţa unei mulţimi de 25.000 persoane. Adeseori repeta: “Sunt cel mai mare dintre păcătoşi, dar Isus a murit pentru mine!”
Wesley nu se putea gândi că s-ar putea petrece pocăinţa oamenilor în afară de zidurile bisericii. A fost o mare biruinţă când Wesley s-a ridicat şi a predicat pe mormântul tatălui său, fiindcă preotul parohiei nu i-a dat voie să intre în aşa numitul locaş sfânt. Atunci Wesley a scris: “Sunt bine încredinţat că am făcut mai mult bine în cele trei zile cât am predicat pe mormântul tatălui meu, decât în cei trei ani cât am predicat pe amvonul lui. “Whitefield, prietenul său, a început o serie de evanghelizări în aer liber la Bristol, pentru cărbunari. Aproape 20.000 mineri au acceptat mesajul salvării şi au devenit credincioşi. Numaidecât a scris lui Wesley, rugându-l să vină urgent să-l ajute în marea lucrare. O vreme, Wesley a ezitat, dar în cele din urmă a plecat. În timp ce stătea alăturea de Whitefield, era uimit de ceea ce vedea. A fost şocat privind convertirea oamenilor în afară de biserică. În ziua a doua a consimţit să predice şi el în aer liber, în faţa a 3000 de suflete. Deschizând Biblia la întâmplare, a zărit cuvintele: “Duhul Domnului este peste mine fiindcă m-a uns să… predic săracilor Evanghelia”. A predicat cu atâta putere din acest text, încât sute de suflete au fost convertite. Atunci a învăţat că pentru a mântui sufletele de la pierzare nu e nevoie numaidecât de clădirile bisericilor. Din aceea clipă, lui Wesley i s-a deschis o nouă cale. Aproape de Londra, la Blackheat, s-au adunat vreo 14.000 să-i asculte predica. În duminica următoare s-au adunat 7000 la Noorfields, iar seara vreo 15.000.
Ca un foc, aşa s-a întins de la un capăt la altul al Angliei o mare trezire spirituală. John Wesley, cu fratele său Carol şi cu Whitefield pe oriunde ajungeau, ca vulpile lui Samson, aprindeau totul. O imensă turnătorie a fost preschimbată în casa de rugăciune cu o capacitate de o mie de locuri şi nu mult după asta el şi-a mutat aici locuinţa şi cartierul său general.
Într-o zi, Wesley a plecat la Newcastle. După ce a ajuns aici, a constatat decăderea mare a locuitorilor. După câtva timp, un mare număr de mineri au fost convertiţi la predicile lui. Apoi a stăruit de ei să se hotărască să zidească un locaş de închinăciune care se ridica la 700 de lire şi el avea numai 26 şilingi în mină. Şi cum convertiţii lui erau toţi săraci, poporul râdea de gândurile năstruşnice ale predicatorului.
“Niciodată n-o să vedeţi pus acoperişul pe această clădire” – zise un batjocoritor.
“Eu sunt de altă părere, spuse Wesley. Nu-i nici un motiv de îndoială căci, după cum ea a început pentru Numele lui Dumnezeu, El va purta de grijă de ceea ce este necesar pentru terminarea ei”.
“Mare este credinţa ta”, spuse un quaker care era prezent la punerea pietrei de temelie şi, după ce se duse acasă, îi trimise predicatorului suma de 100 de lire. Peste 3 luni Wesley a predicat în această casă de rugăciune, care nu numai că fusese acoperită, dar şi terminată pentru închinăciune. Şi erau atât de plini de râvnă minerii pentru a-l asculta pe Wesley, încât la amiază, când se termina serviciul, nici nu se duceau, ci se culcau acolo pe bănci până la serviciul de seară, ca apoi noaptea să poată coborî iarăşi în mină.
În lucrarea sa a avut şi multe de înfruntat, dar în toate Dumnezeu i-a dat biruinţă, în timp ce predica la Cole-Orton Moor, moşierul locului care avea mare influenţă asupra minerilor, a dat la câţiva băuturi tari şi, după ce i-a îmbătat, i-a trimis să conturbe şi să împrăştie adunarea lui Wesley. I-a înarmat cu ciomege şi i-a pus sub comanda unui bătăuş numit John Massey. Cu ciomegele ascunse pe sub haine, oamenii aceştia şi-au însoţit şeful la adunare şi aşteptau ca el să dea semnalul şi să înceapă atacul împotriva predicatorul. Dar, în timp ce ascultau predicarea Evangheliei, Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra şefului bandei şi l-a convertit. În cele din urmă bătăuşii au devenit nerăbdători şi unul din ei a strigat şefului: “Ioane pentru ce nu dai comanda?” Spre uimirea minierilor, Massey îi răspunse: “Dacă cineva îndrăzneşte să se atingă de predicator, atunci mă voi socoti cu el mâine la gura minei”. După aceasta minerii n-au mai îndrăznit să tulbure serviciul, iar drept rezultat al acestei întruniri a fost că şeful bătăuşilor s-a pocăit şi a devenit mare predicator.
Altădată, la Falmouth, răzvrătiţii au atacat casa unde era găzduit Wesley, au spart uşa de afară şi mai aveau una simplă dinăuntru. În timp ce dădeau asaltul asupra acesteia, o fetiţă a început să ţipe: “Vai, ce să facem?” – „Să ne rugăm” spuse Wesley. “Nu e mai bine oare să vă ascundeţi?” – “Nu, pentru mine e mai bine să stau unde sunt”. Doar câteva clipe şi uşa trosni prăbuşindu-se. Wesley păşi în faţa lor şi spuse: Aici sunt. Care din voi are ceva, să-mi spună. Căruia din voi i-am făcut vreun rău? Ţie? Sau ţie? Şi zicând acestea, el ieşi încet pe uşa sfărâmată în stradă şi început să strige: “Vecini, cetăţeni doriţi să mă auziţi vorbind?” – “Da, da! strigă mulţimea. În câteva momente mulţimea gălăgioasă se linişti şi el se folosi şi de această ocazie să predice Evanghelia.
Procedeul clericilor de a-l osândi de la amvon, asmuţi puterile întunericului, ale ignoranţei şi ale fărădelegii. Numai datorită unei minuni dumnezeieşti, Wesley scăpă în diferite rânduri de la moarte. Când se revărsa furia gloatei asupra lui şi când se părea că nu mai există nici un mijloc de scăpare, îngerul Domnului în chip de făptură omenească îi venea în ajutor, mulţimea se dădea la o parte şi servul lui Cristos pleca în siguranţă de acolo.
O aşa scăpare, Wesley o povesteşte în următoarele cuvinte: “Mulţi încercară să mă doboare pe când coboram o pantă lunecoasă spre oraş, zicându-şi că odată ce voi fi aruncat la pământ, nu mă voi putea ridica niciodată. Dar nu căzui, nici nu am alunecat pe pantă până ce în sfârşit am scăpat cu totul din mâinile lor… Deşi mulţi îşi dădeau osteneala să mă apuce de guler sau de haină spre a mă trânti la pământ, nu reuşiră. Numai unul singur reuşi să mă apuce de o pulpană a jiletcei mele, cu care rămase în mâinile sale, în timp ce cealaltă pulpană care avea un buzunar cu o bancnotă în el, o rupse numai pe jumătate. Un om robust care se afla la spatele meu, încercă în mai multe rânduri să mă lovească cu un ciomag gros de stejar – dacă m-ar fi lovit numai o singură dată în ceafă s-ar fi putut scuti de altă osteneală. Dar de fiecare dată lovitura ricoşa în mod misterios, nici eu nu ştiu cum, căci nu mă puteam mişca nici la dreapta nici la stânga. Un altul se năpusti din îmbulzeală, ridică braţul să mă lovească, dar deodată îl lăsă să cadă jos şi, netezându-mi capul cu mâna zise: “Ce păr moale are!” Cei dintâi oameni ale căror inimă fusese schimbată, erau bandiţi oraşului, conducătorii mitocănimei dintre care unul fusese boxer de profesiune în grădinile pentru luptele cu urşii…”.
“Cu ce gingaşă solicitudine ne pregăteşte Domnul pe nesimţite pentru îndeplinirea voinţei Sale! Acum doi ani o bucată de cărămidă mă atinsese în treacăt între ochi. Luna trecută am primit o lovitură şi astă seară două, una înainte de a veni în oraş şi alta după ce am ieşit, dar amândouă fură ca nimic, căci deşi un om mă lovi greu în piept, iar altul mă lovi cu furie peste gură, aşa încât sângele începu să curgă, totuşi aceste două lovituri nu mi-au pricinuit mai mare rău decât dacă aş fi fost atins cu un pai”.
“Eu am crezut în Cristos şi numai în Cristos pentru mântuire şi am primit asigurarea că El îmi luase păcatele mele, chiar pe ale mele şi m-a mântuit de legea păcatului şi a morţii”. Acestea sunt cuvintele prin care îşi mărturisea experienţa mântuirii sale.
Nu mult după aceasta întreaga Anglie a fost zguduită prin predicarea naşterii din nou şi îndreptăţirea imediată prin credinţă. Cu aceasta începuse o a doua Reformă. La început nu se gândi să se despartă de biserica anglicană, ci să lucreze în ea, dar fiind alungat de la amvoanele bisericii oficiale, Wesley a început să predice pe câmpuri. Împreună cu George Whitefield, un coleg de la Oxford şi membru de asemenea al acelui mic club religios întemeiat când erau la studii. Membrii acestui club fuseseră porecliţi “metodişti”. De aici apoi numele s-a extins asupra tuturor celor treziţi de el sau de ai lui. Wesley era bun organizator, conducător şi predicator. Când predica el, zeci de mii de suflete se adunau la ascultarea Evangheliei. Prin predicile lui aspre contra păcatului, nu odată a aţâţat mânia unor oameni de nimic care se năpusteau asupra lui. Astfel, fie din partea acestora, fie din partea acelora care îl duşmăneau de moarte, John Wesley a fost mai de multe ori bătut. Dar lucrarea a luat mari proporţii. Ajutat fiind de George Whitefield şi de alţii, bisericile metodiste s-au întins în toată ţara, iar la moartea lui John Wesley numărau cam 100.000 de membri.
Dar numărul acesta, cu toate că a fost destul de frumos, nu a fost decât cel mai slab rezultat al trezirii făcute de Dumnezeu prin Wesley, căci cine oare poate spune până unde va merge un val ridicat în mijlocul oceanului. Tot aşa, cine ar putea înşira rezultatele directe şi indirecte ale vieţii lui? Influenţa vieţii lui a fost ca nişte brazde adânci trase pe caracterul întregii naţiuni. Un mare val de zel religios a mişcat poporul. Până şi biserica anglicană a fost binecuvântată prin el, cu toate că îl ura. Clerul s-a trezit din somnul său adânc şi faţa bisericii a fost schimbată. Scepticismul a fost înghiţit de val. O grupă evanghelică se ridică în biserica anglicană şi avuse conducerea mai bine de 50 de ani.
Un mare entuziasm moral cuprinse întreaga naţiune. Multe rele fură înlăturate. Instituţii noi începură să ia fiinţă. Din gurile predicatorilor începură să pornească tunete împotriva comerţului cu sclavi. Lupte pentru eliberarea sclavilor din Indii, care erau consideraţi ca suflete scumpe pentru care a murit Cristos, fu pornită de vestitorii Evangheliei. Aceste lupte ajunseră la bun sfârşit în anul 1833, câştigând decretarea libertăţii pentru sclavi, precum şi trimiterea de misionari în India.
John Wesley era un om al rugăciunii şi un sârguincios cercetător al Bibliei. În ultimii 40 de ani ai vieţii sale se scula la ora 4 dimineaţa şi întrebuinţa un ceas sau chiar două în studiul Bibliei şi în rugăciune.
El a murit la 2 martie 1791, în Londra, în vârstă de 83 de ani. Timp de 53 de ani el a călătorit pe cal peste 350.000 km şi a predicat peste 40.000 de predici. El a scris 233 cărţi. Azi scrierile lui sunt cuprinse în 32 de volume. Una mai de seamă e: “O examinare a înţelepciunii lui Dumnezeu în creaţiune”.

În vara anului 2012, pământul a fost la un pas de dezastru

În vara anului 2012, Pământul a fost la un pas de a fi lovit de una din cele mai mari ejecţii de masă coronală din istorie. Particulele au fost purtate de vântul solar spre orbita Terrei cu o viteză de peste 2.000 de kilometri pe secundă.

Două explozii solare uriaşe au eliberat atunci o cantitate de energie echivalentă unui miliard de bombe cu hidrogen.

Cele două ejecţii de masă coronală simultane au avut loc pe 23 iulie 2012. Din fericire, aceste particule au intersectat orbita Terrei când planeta noastră se afla în cealaltă parte a Soarelui, o diferenţă de 9 zile ferindu-ne de un potenţial dezastru.

O asemenea superfurtună solară, care are loc destul de rar, ar avea efecte catastrofale asupra societăţii noastre, care depinde foarte mult de tehnologii moderne şi electricitate.

Pagubele ar fi fost de mii de miliarde de dolari, iar societatea şi-ar fi revenit din acest şoc abia după 4-10 zni, spune Ying Liu, fizician la National Space Science Center din Beijing.

Compania de asigurari Lloyd a realizat anul trecut un studiu, ca să estimaze pagubele în cazul în care această furtună magnetică ar fi lovit Terra. Experţii vorbesc de 2,6 mii de miliarde de dolari pagubă doar pentru America De Nord.

O furtună magnetică mai mică a lovit în 1989 Canada, ducând la 15 pene de curent simultane, care au lăsat fără electricitate 6 milioane de oameni timp de 9 ore.

Cercetarea la care a luat parte Liu şi fizicienii de la Universitatea din California a fost publicată pe 18 martie în revista Nature Communications.

În prezent, când sunt detectate furtuni solare, angajaţii de la centralele electrice au la dispoziţie doar 30-45 de minute ca să se pregătească.

Sursa: IEEE Spectrum via Descopera.com

Filmare NASA

Vezi si

Old Version of Pilgrim’s Progress

VIDEO by „Buy the truth, and sell it not.” Proverbs 23:23

Carl Sagan vs William Lane Craig (Part 2): The Oscillating Universe

William Lane Craig shows despite Carl Sagan’s self-identity as an agnostic, his viewpoint is really atheistic and naturalistic, especially if you claim „The cosmos is all that is, or ever was, or ever will be.” Furthermore, Craig shows through the contingency argument, atheists are presupposing naturalism when they say the universe (despite it being contingent) just is and exists by its own virtue of necessity.

Carl Sagan was a bigger fan of the oscillating universe (the idea the universe went through a number of big bangs and big crunches) compared to the Big Bang Theory. Although Sagan didn’t fully embrace the oscillating universe theory, he certainly found it more plausible than the Big Bang Theory.  VIDEO by religionphilosophy

Nicolae Geantă – Acel copil sunt eu – Gânduri despre Marşul pentru viaţă

Nicolae Geanta, pastor, profesor si scriitor. Umareste-l aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com
VIDEO  – Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Nicu GeantaNicolae Geanta: Stiu, tu n-ai venit astazi la mars, la Marsul Pentru Viata, vorbesc. Ca, poate pentru tine nici nu conteaza. Poate-l ignori si sigur il ignori, ca altfel ai fi fost in strada. 86 de orase din Romanie s-au strans astazi  intr-o campanie anti-avort, pentru ca tara asta are mai multi oameni avortati decat in viata. Este rusinos ca o tara crestina, cum este Romania, din 1950 pana in prezent, sa avem 23 de milioane de avorturi si numai 19 milioane de oameni care sunt in viata. Stiu, ai lipsit de acolo de la amrs, dar as vrea sa te pot sensibiliza prin ceea ce-ti spun acum. As vrea sa-ti spun niste intamplari care sunt reale. Foarte multi oameni au ales calea avortului.  Aleg calea avortului pentru ca vor sa aiba profesia mai sus decat copiii, pentru ca vor sa aiba placerile mai presus decat copiii.

Intr-una din zile la liceu, le-am vorbit tinerilor despre mortalitate si natalitate. Dar le-am vorbit si despre pericolul avortului. I-am sfatuit sa nu faca niciodata avort. Am ramas surprins ca unele fete n-au fost de acord cu mine. Iar cineva, cand am intrebat-o de ce vrea sa avorteze, a spus: „Pentru ca vreau sa fac in viata o cariera.” Foarte multi tineri si foarte multi Romani avorteaza pentru ca vor sa-si pastreze cariera, pentru ca vor sa fie cineva in viata. As vrea sa va spun o exeprienta pe care am citit-o, din cartile lui Ravi Zacharias.

Spune, acest renumit profesor universitar, care conferentiaza pe mai multe continente, acest pastor deosebit care este un mare apologet si aparator al crestinismului, spune ca intr-o dimineata a aterizat la un aeroport. Pastorul din localitatea respectiva l-a luat sa-l duca spre o universitate. Pe drum au mers zeci de km si pastorul n-a spus nici un cuvant. Trist, posomorat, statea numai cu nasul in volan. L-a intrebat: „Pastore, ce se intampla cu tine? Nu e prima data cand  ne intalnim. De ce esti atat de posomorat?”

A zis: „Nu pot sa-mi revin pentru ca azi noapte am trait un soc. La ora 12 noaptea am primit un telefon de la cel mai bun tanar al meu din biserica. Era liderul de tineret. Era unul dintre cei mai sfinti. In urma cu 4 luni l-am casatorit. El si cu ea erau cei mai buni misionari  pe care i-am avut vreodata. Erau studenti la Harvard si amandoi erau de nota 10. Pentru ca ea invata foarte bine, a obtinut o bursa  si bursa aceasta ii permitea dupa terminarea facultatii sa lucreze la NASA. El era unul dintre cei mai renumiti studenti de la medicina. Dupa ce s-au casatorit, tinerii acestia doi au plecat in luna de miere si evident, ea a ramas insarcinata. Au venit acasa si pentru ca ea ramasese insarcinata i-a spus: „Nu stiu ce sa facem, dar trebuie sa avortez.”
„Dar stii bine ca noi suntem crestini si nu putem avorta.”
„Ba da, trebuie sa avortez, ca daca o sa tin copilul o sa-mi pierd cariera si tu stii ca toata viata am visat ca sa fiu cineva. Vreau sa am un nume. Cui i se ofera astazi sa lucreze la NASA?Eu sunt una dintre persoanele acelea.”

In momentul acela, baiatul a simtit ca i se invarte cerul si pamantul sub el si a spus: „Nu, n-o sa avortezi, pentru ca daca avortezi, nu numai ca Dumnezeu o sa stie, se supara pe noi, dar o sa afle toata lumea si ne facem de ras in biserica, pentru ca in America, oriunde ai avortat, inregistreaza in niste cataloage si dupa aceea toti vor stii si o sa ne facem de ras fata de oameni.”
A zis: „O sa avortam in alt oras.”
„Si acolo vom fi aflati.”
„Dar atunci, care este solutia pentru ca eu vreau ca sa imi continui cariera?” Fata a insistant. In fiecare seara plangea si la un moment dat i-a spus: „Dar tu ce-ai facut la facultate? Nu esti student la medicina?”
„Ba da.”
„Nu esti tu cel mai bun?”
„Ba da.”
„N-ai asistat tu la atatea avorturi?”
„Am asistat.”
„Ei bine, o sa avortezi aici in apartamentul nostru si nu o sa stie nimeni. Nu o sa ne afle nimeni, nu e nici o inregistrare nicaieri.”

Spunea tanarul ca a venit acasa cu ustensile si pentru ca nu a fost atat de experimentat, i-a facut o doza ca sa o anestezieze, mai mare decat trebuia si in timp ce a chiurotat-o, ea a murit.

O fata care a vrut sa aiba o cariera cu orice pret, inclusiv cu pretul vietii ei. Astazi, fata aceasta este in mormant. Iar el este in puscarie. A devenit o persoana puscarioasa dintr-un sfant, pentru ca a vrut ca sotia lui sa aiba cariera, mai mult decat un copil.

Renuntati la astfel de lucruri si sper din toata inima ca nici unul dintre dvs. sa nu puneti cariera peste copii.

~~~~~~

Unele femei avorteaza pentru ca sunt silite de imprejurari sau de cei dragi. Am sa va spun o poveste care s-a intamplat in urma cu 45 de ani. O fata liceeanca a ramas insarcinata. Cand a venit acasa si parintii au aflat ca este insarcinata au fortat-o sa avorteze. Dar pe vremea aceea, cu Ceausescu, cine se risca la asa ceva? Atunci fata a inceput sa ridice greutati mari. S-a dat cu burta de coltul sifonierului. S-a dat cu burta de coltul mesei, a facut tot felul de lucruri ca sa poata sa scape de copil. A trecut timpul si burta a inceput sa-i creasca. Parintii i-au spus: „Ori avortezi, ori nu mai ramai cu noi.” Daca vrei sa ramai cu copilul si sa-l pastrezi, atunci trebuie sa te duci undeva departe si sa nu stai in casa noastra pentru ca ne-ai facut de ras.

Fata a ales sa mearga intr-un orasel mult departe de casa ei. Acolo a nascut si dupa ce a nascut si-a abandonat copilul si s-a intors la parinti. Au trecut foarte multi ani fara ca sa cunoasca copilul acela. Ea a incercat toate metodele de avort, dar Dumnezeu nu a ingaduit ca copilul sa moara. Copilul acela sunt eu.

~~~~~~

A treia poveste care vreau sa v-o spun se adreseaza tuturor celora care sunt saraci. Oamenii, de multe ori in Romania, spun: „Noi nu putem sa avem copii pentru ca suntem saraci. Dar vreau sa va spun ca fiecare copil intr-o familie de saraci poate sa va aduca o binecuvantare. Spune ca la o universitate au fost stransi studentii la un amfiteatru. A venit un profesor si a zis: „Voi sunteti toti studenti la medicina. Vreau sa va dau un test si testul acesta  nu-i chiar atat de usor ca sa dau rezultatul. Este o femeie care are 8 copii. Toti copiii sunt bolnavi, sunt handicapati, el are sifilis, ea are sifilis. Retineti ca nici unul dintre cei 8 copii  pe care-i au acasa nu este sanatos. Este insarcinata a noua oara. Ce doriti si ce ati sfatui-o ca aceasta femeie sa faca cu cea de-a 9-a sarcina?”

Spune ca majoritatea studentilor au ridicat mana si au spus: „Domn profesor, noi o sfatuim sa avorteze.” La care, profesorul a lasat putin capul in jos, dupa care s-a uitat tinta la ei si le-a spus: „Tocmai l-ati ucis pe Beethoven. In atatea familii din Romania, atati Beethoven au murit, atati Moody ar fi putut sa se nasca in Romania, atati Wesley, atati conducatori puternici. Poate ca am omorat atati Eminesti, poate am omorat atati preoti si pastori pe care tara asta ar fi putut sa-i aiba si Romania nu se mai afla in ultimele locuri pe glob, ca putere, ca economie si era undeva in fata.”

Vreau sa te sensibilizez. N-ai iesit in strada la campania anti-avort, dar daca ai ramas in casa, daca urmaresti acest mic video clip, vreau sa-ti spun sa nu faci prostia aceasta de a avorta, pentru ca in fiecare copil pe care Dumnezeu il zamisleste in noi, ca oameni, in  fiecare copil este o valoare. Si valoarea aceasta esti dumneata. As vrea sa-ti pun o intrebare si cu aceasta inchei: Ce s-ar fi intamplat daca si tu ai fi fost avortat? De aceea, oricine ai fi, niciodata sa nu ai in gand lucrul asta. N-ai iesit la marsul pentru viata, dar sa duci o campanie pentru viata. Dumnezeu sa va binecuvanteze, sa va asculte rugaciunile si voi sa faceti voia Lui. Amin.

VIDEO de la AlfaOmegaTV – Marsul pentru viata 2014 – Adoptia, o alegere nobila

În 22 martie 2014 a avut loc a patra editie nationala a Marsului pentru Viata. Tema anului 2014 a fost – Adoptia, o alegere nobila. Ioan Chisarau, Presedinte al Organizatiei Darul Vietii, afirma ca marsurile in mai multe orase, 39 de orase in anul acesta (29 anul trecut), este un fenomen unic al Romaniei, si diferit de toate celelalta tari din Uniunea Europeana unde marsul pentru viata are loc intr-un singur oras.

VIDEO by Alfa Omega TV

Şase creştini omorâți in timpul slujbei la o biserică din Mombasa, Kenya

Evrei 12

De aceea, întrucât suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne-ar putea împiedica şi păcatul care ne prinde atât de strâns şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte. 2 Să ne fixăm atenţia asupra lui Isus, Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! 3 Gândiţi-vă cu atenţie la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire faţă de El Însuşi din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi descurajaţi şi să nu renunţaţi.

photo credit Christian Post

Conform BBC, cel puțin șase creștini au fost uciși și multi altii au fost răniti grav, dupa ce mai multi oameni înarmați au deschis focul asupra unei biserici de langa Mombasa, Kenya. Doi extremiști islamisti au patruns în strigăte în Biserica lui Iisus, din Likoni, în timpul slujbei duminicale, și au tras focuri de arma asupra celor prezenti. Pastorul asistent Phillip Musasa s-a numarat printre cei uciși, iar mai multi copii se afla printre cei răniți. Liderii bisericii locale au declarat că atacul ar putea fi o razbunare pentru raidul recent al poliției, intr-o moschee cu legături suspecte cu extremiștii islamiști, Al Shabaab, dupa cum raporteaza Morning Star News. Acest grup are legatura cu mai multe atacuri recente asupra obiectivelor creștine din Kenya. Țara respinge gruparea Al Shabaab din Somalia vecina. Release International aminteste, intr-un articol, ca creștinii locali au declarat ca atacatorii inarmati ar fi încercat să atace, de asemenea, si Biserica Evanghelică din apropiere, dar nu ar fi reușit, din cauza prezenței numeroase a poliției. – See more at: http://www.lonews.ro Vezi articolul in Limba Engleza aici:

Sa ne rugam ça Dumnezeu sa intareasca toti vestitorii Evangheliei din zonele periculoase si sa-si intareasca copiii Sai care trec prin aceste persecutii, iar Cuvantul Sau sa continue sa lucreze la inima oamenilor spre mantuirea sufletelor lor!

Conform BBC, celpuținșaptecreștini aufostucișiși multialtii aufostrăniti grav,dupa cemai multioameniînarmați audeschisfoculasuprauneibiserici delanga Mombasa, Kenya.

photo credit Christian Post

Doi extremiști islamisti au patruns în strigăte de bucurie în Biserica lui Iisus, din Likoni, în timpul slujbei duminicale, și au tras focuri de arma asupra celor prezenti. Pastorul asistent Phillip Musasa s-a numarat printre cei uciși, iar mai multi copii se afla printre cei răniți.Liderii bisericii locale au declarat că atacul ar putea fi o razbunare pentru raidul recent al poliției, intr-o moschee cu legături suspecte cu extremiștii islamiști, Al Shabaab, dupa cum raporteaza Morning Star News. Acest grup are legatura cu mai multe atacuri recente asupra obiectivelor creștine din Kenya. Țara respinge gruparea Al Shabaab din Somalia vecina. Release International aminteste, intr-un articol, ca creștinii locali au declarat ca atacatorii inarmati ar fi încercat să atace, de asemenea, si Biserica Evanghelică din apropiere, dar nu ar fi reușit, din cauza prezenței numeroase a poliției. – See more at: http://www.lonews.ro/stiri/politici/10078-kenya-pastorul-si-alti-6-crestini-ucisi-in-timpul-slujbei-copii-raniti-grav.html#sthash.AT8DUyCB.dpuf

Suntem saraci pentru ca….

photo credit Facebook

Suntem saraci …

  1. pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni.
  2. pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori.
  3. pentru că preferăm să renunţăm, decât să luptăm.
  4. pentru că în loc să zburăm, ne târâm.
  5. pentru că în loc să iertăm, părăsim.
  6. pentru că în loc să cunoaştem, judecăm.
  7. pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim.
  8. pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm.
  9. pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm.
  10. pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini.
  11. pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ.
  12. pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt încărcate de grimase triste.
  13. pentru că avem case mari, dar lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul.
  14. pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte.
  15. pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au.
  16. pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote.
  17. pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie.
  18. pentru că în loc să ne rugăm, cerșim.
  19. pentru că studiem mult şi învăţăm puţin.
  20. pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni.
  21. pentru că urâm, în loc să iubim…

https://www.facebook.com/PASIUNE.PENTRU.INCHINARE

 

 

 

 

 

Beniamin Faragau – Puterea Pacatului Este in Lege

Romani cap. 7 Nu ştiţi, fraţilor, -căci vorbesc unor oameni cari cunosc Legea-că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el? 2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei. 3 Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. 4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.

Interesant ca de la vers. 3 pleaca de la familia mica barbat/sotie, analogia ridica lucrurile la analogia familiei mari, respectiva familiei ceresti Hristos-mireasa Lui. Cu alte cuvinte, familia noastra este patentata, modelata dupa relatia pe care Hristos o are cu biserica.

In Eden, omul a intors spatele la Dumnezeu prin neascultare. Dar in momentul acela, legea lui Dumnezeu l-a dat pe mana sarpelui pe om. Mai intai pe femeie, apoi pe barbat. Scriptura spune, bolul mortii este pacatul. Moarte- inseamna despartire. Puterea pacatului este legea.

Daca veniti cu mine inapoi in Eden, sarpele era in Eden. Cap. 3 nu ne spune de unde a venit, cum a aparut, cum a cazut Lucifer. Asta putem noi specula citind texte aiurea de prin Biblie. Dar unde tace Biblia, trebuie sa tacem si noi. Si unde vorbeste Biblia, tre sa vorbim si noi. Asta inseamna sa ne inchinam lui Dumnezeu cu smerenie si frica. Dar daca puterea Pacatului, si acuma pun pacat cu P mare, adica, Satana, sarpele, diavolul este legea, dragii mei, in Eden, pana cand Dumnezeu n-a dat legea si dati-mi voie sa va duc la legea din Eden, “Poti sa mananci cu placere din orice pom din gradina. Dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, ca in ziua in care vei manca din el, vei muri, negresit.”

Pana cand Dumnezeu n-a dat legea, sarpele era acolo. Nici prin minte nu i-a trecut s-o ispiteasca pe femeie. Dar in momentul in care Dumnezeu a dat legea, s-a dus repede cu ispita: “Oare a zis Dumnezeu? Nu veti muri. Dumnezeu stie ca veti fi ca El si nu vrea sa fiti ca El. Vrea sa va tina sub papuc.”

Cand femeia a intins mana si a luat din fructul oprit, sarpele s-a dus la Dumnezeu cu porunca Lui. A zis: “Stapane Doamne, uite aicea ce-ai spus Tu. Ce zici? Uite ce-a facut femeia.”

Dumnezeu, dragii mei, a trebuit sa spuna: “E a ta. Ia-o.”

Observati, puterea pacatului este in legea. Legea lui Dumnezeu consfinteste relatia dintre om si Satana. Cu alte cuvinte, noi suntem, daca vreti, nevasta diavolului din pricina caderii. Legea lui Dumnezeu spune ca aceasta relatie este pe viata.

Cum sa scapi din aceasta relatie? Pai, Pavel mi-a spus: “Daca-i moare barbatul, nu mai este sub legea barbatului ei, este libera sa se marite dupa altul. Dar am o problema, barbatul meu nu moare. E adevarat? Este un inger. El nu moare. Ce nadejde am, sa scap din aceasta relatie? Dragii mei, una singura. Si aici este taina aceasta despre care vorbeste Pavel.

Taina: Hristos si Biserica. A venit Domnul Isus Hristos sa-mi imprumute mie moartea Lui. Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Hristos, am fost botezati in moartea Lui? Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am murit impreuna cu El. Dragii mei, nimeni nu se pocaieste devenind penticostal sau baptist, sau mutandu-se dintr-o biserica in alta. Religia nu mantuieste pe nimeni. Sunt garduri pe care noi le-am creat. Unora le place intr-un fel, altora in alt fel. Daca vrei sa fi mantuit, trebuie sa mori, pentru ca altfel n-ai cum sa te dezlegi inaintea dreptului Dumnezeu de relatia cu sotul tau, care este Satan, care este diavolul.

Dar cum sa mor? Pentru ca daca eu as muri in trup, moartea invesniceste relatia mea cu dumnezeul meu, cu sotul meu pentru eternitate voi fi a lui. Trebuie sa mor fara sa mor. Doamne, cum se poate intampla asa ceva? Doar daca Fiul lui Dumnezeu iti imprumuta moartea Lui; o moarte fizica de-a binelea, atarnat pe lemnul crucii, cu piroanele in maini si in picioare si cu sulita infipta in coaste si aruncat intr-un mormant.

O astfel de moarte trebuie sa ti se atribuie ca sa poti rupe relatia cu cel rau. Dragii mei, nu va jucati cu lucrurile acestea. Din pacate, biserica nu mai are untdelemn, de multe ori predicam povesti in loc sa predicam Scriptura si oamenii nu mai stiu Cuvantul si adevarul si mantuirea. Nu exista nici un alt nume dat sub oamenilor, in care sa fie mantuiti, decat unul singur- Cel care a fost atarnat pe lemn din pricina mea si din pricina ta. Cel care a platit pacatele noastre si acesta nu-i altcineva decat Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat.

Scriptura spune ca Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine si netinandu-ne in seama pacatele. Ce extraordinara mantuire, ce extraordinara taina. Dar, in momentul in care eu ma pocaiesc, cad la picioarele crucii Domnului Isus, imi marturisesc pacatele si moartea Lui mi se atribuie mie, relatia mea cu Satana se rupe. Slavit sa fie Domnul! Se rupe relatia cu Satana. Si pot sa devin al altuia. Altfel si Hristos ar fi fost vinovat, si nici eu n-as fi putut fi al Lui. Vers. 4- 4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.-

Tot astfel, dragii mei, dupa modelul casniciei pamantesti si in relatia dintre mine si sotia mea, legea lui Dumnezeu consfinteste relatia. Dragii mei, divortul nu-i posibil decat cu aprobarea legii. Spuneam ca atunci cand tinerii vin la altar, ei dau relatia in mainile lui Dumnezeu. Si nu pot face nimic in ea pana cand Dumnezeu nu le da aprobarea.

Casnicia e ideea Lui, nu-i a noastra. Nu-i o convenienta sociala. Nu te intelegi, nu-ti mai convine, le trantesti odata de pamant. Nu, dragii mei, in ultima instanta, daca ai venit la altar, ai de furca cu Dumnezeu. Inaintea Lui va trebui sa stai. Observati, aceasta relatie este mutata intre mine si Hristos, intre biserica si Hristos. El, Hristos, S-a dat pe Sine pentru mireasa Lui, ca, prin moarte, sa rupa, legaturile care ne legau de Satan, sa ne puna deoparte pentru Sine.

Spuneti-mi, ce ati spune despre o fata care s-a pus deoparte pentru un baiat, dupa care incepe sa calce in strachini si traieste ba cu unul, ba cu altul, si si-a facut numele si cinstea de toata rusinea. Ce ziceti despre ea?

Dar, ganditi-va, asta am facut noi, cand L-am marturisit pe Hristos ca Domn. Ne-am pus deoparte pentru El. Spuneti-mi, ce zice Mirele, cand eu umblu pe toate cararile, accept toate compromisurile? Eu, mireasa Lui. Eu, care ar trebui sa ma pastrez sfanta si fara prihana pentru Mirele ceresc. Aceasta inseamna ca El s-a dat pe Sine pentru ea, pentru Biserica- ca s-o sfinteasca. Inseamna oare ca moartea Domnului Isus Hristos a devenit operanta in mod automat pentru toti muritorii? NICIDECUM! S-a dat pe Sine ca s-o sfinteasca.

Citeste mai departe aici…

PAGINA Beniamin Faragau PREDICI/STUDII

Puiu Chibici – Cantati popoare HQ

VIDEO by Ciprian Ciocan

Isus, Destinul Nostru Carte Online

Vezi acest document pe Scribd

Sheila Walsh at Liberty University

photo credit outreach.com

Sheila Walsh, born and raised in a Baptist family, in Scotland, speaks to students about brokenness and faith. Sheila Walsh has worked for the BBC, has co-hosted the 700 Club program for Christian Broadcasting Network, and she was also a contemporary music artist. Sheila now works with The Women of Faith Organization. At about the 10th minute Shelia shares some very personal moments from her life, about the circumstances leading to her spending time in a psychiatric ward:

Shelia Walsh: … I spent all my life running from that place. I was brought up in Scotland by Christian parents, which would not be unusual in America, but in Scotland, less than 2% of our population even go to church. So, to have a mom and dad who love the Lord is quite a gift. But, when I was 5 years old, my father had a massive brain aneurism, and it turned his personality from being loving  and kind, to being a frightening stranger. And when I was 5 years old, my father tried to kill me; he tried to bring his cane down on my skull. But, I pulled it and knocked him off his balance, and he was taken off to what was called a local asylum, a horrible old hospital on the hill. He was 34 years old. And he was placed in a maximum security ward because he had become violent. He escaped. My mom asked if he could be moved to a ward with some younger men and they agreed. But, it meant that it was less secure. And on the first night that he was placed in that ward, he escaped. And they looked for him all through the night, and they had found him in the morning. He had taken his own life in the river. He was dead, caught in the salmon nets.

In Scotland, in those days, you don’t take children to funerals. All I knew, my mom came home in a black dress, in a black hat, took all the photos of my father off the wall, put them in a suitcase, put them under her bed, and we never talked about him again. I think she thought: If Sheila wants to talk, she will. But she had no idea of the conversation going on in my head: What did my father see in me, that made him hate me so much in the end? When you’re 5 years old, you don’t process information very well. And I think, it would be interesting to know some of your stories, because every single one of you have a story and some of you suffered a lot when you were really little. And when you have that kind of pain and you don’t know what to do with it, you find a way to cope, you find a way to go on. You find some kind of mask, a place to hide. Some of us do it through a career, or we try and dress differently, or we try do it in all sorts of ways. I found the perfect place to hide: Christian ministry. I mean, who is gonna come and say, „Put that Bible down and we’re gonna have an intervention? It’s probably not gonna happen. But God is the only one who knows exactly what’s going on inside. And I determined I would become the perfect Christian woman, if it killed me. And it very nearly did. I went to seminary training to be a missionary in India because I couldn’t think of anything I would hate more. I thought it would make God happy- if I chose something that I clearly didn’t want to do, that would show God that I was giving my life to him.

I then came to America. I was signed to a recording label, and then I was invited to become Pat Robertson’s co-host. But inside, nothing had changed. I was the same scared little girl who wondered what God saw, what my father saw  that made them turn to me and determine that God would never see it and that I would never allow anyone else to get close enough to me that they could see it too. I was very well known and very lonely. To everyone else, it seemed like I had all my ducks in a row. But God knew the truth. And one of the things to me, about the fiery  outrageous merciful love of God is that He is committed to pursuing us into a real relationship, not just pretending. But, that we be really known. If I had my choice over how God redirected my life, I would have had Him take my fear away. But instead, He decided to allow the very thing I was afraid of to happen, to show me the truth of what Paul , when he wrote to the church in Romans said, „I am convinced that nothing can separate us from the love of God in Christ.

I went from one morning being on the 700 Club (CBN Christian show) and by that evening, I was in a locked ward of a psychiatric hospital. I was 34 years old. Exactly the same age as my father. I remember, on that first morning, when I had to meet with the psychiatrist, and he asked me a question. He said, „Who are you?” And, I could see my name on his pad, and I I wasn’t in a good mood, so I just said, „Sheila. Sheila Walsh.” And he said, „No, Sheila. I know your name. Who are you?” „I’m the co-host of the 700 Club.” And he said, „No, Sheila. I didn’t ask you what you do. Who are you?” And I said, „I have absolutely no idea.” And he said, „I know that. That’s why you’re here.” I discovered that God will sometime take you to a prison to set you free. And that some of God’s most precious gifts come in boxes that make your hands bleed when you open them, but inside is what you have been longing for all your life: A relationship with God, where you bring nothing to the table.

To the students at Liberty: So let me ask you a question. When you walked in here this morning, instead of the worship team or whatever, on the big screen, [what if] what we had specially prepared for you this morning was a movie of your life, everything you’ve ever said, everything you’ve ever done, the things that you’ve actually thought so you don’t consider them a sin, because you just thought about them and never did it. But it’s all up there on the screen for anyone who wants to watch. How would you feel? Because the radical truth of the Gospel is that God has seen your movie and He loves you. There’s absolutely nothing about you, the darkest shadowy places , there’s nothing that God does not already know, and has not already paid for, and wants to welcome you to come into the light and be  and be known to just tell the truth.

My son is 17, and so starting to look at colleges. But, when he was 10, we just finished lunch one day and I was washing up dishes and Christian looked at me and said, „Mom, would you make me a flask of hot chocolate?” I said, „Yeah sure, babe. Are you going outside?” It was kind of cold. He said, „No, mom. Today I’m running away from home.” I said, „Well, that’s huge news.  Thank you so much for telling me.”  I said, „Do you mind me asking, did I do something, or did dad do something?” He said, „No, no, mom. It’s nothing like that. But think about it. There’s you, there’s dad, there’s the dogs. Nothing happens here. If I don’t leave now, I will never have stories to tell.” „Excellent point,” I said, as I prepared his hot chocolate. And I said, „Do you mind me asking where you’re going?” And he said, „North. I’m heading North.” And I said, „What are you gonna do for money?” He said, „Don’t worry mom, I intend to return home on weekends.” Huge relief to me, as his mother.

So, I gave him his hot chocolate and he’s packing up his backpack, puts in his soccer ball, the dog’s blanket, his flask, everything. And he heads out the back door, and I’m like, „Well, stay in touch. Traveling mercies.” And off he went. So I ran upstairs and I’m watching in the balcony, cause I know I can kind of watch for awhile. And he walks away, around the lake and he stops by a tree, where he and I like to fish. He sits down, gets out the blanket and has some hot chocolate. And I think, „What do I do when he moves on?” And so I thought, „I’ll get the dogs and I’ll take them for a walk. I’ll try and stay far enough back and if he sees me, I’l just say, ” Oh, so sorry. I had no idea this was north, [you know, I’m] directionally challenged. But after a while, I realized what he was doing, is he was actually coming home. So I ran back downstairs and I’m just tidying up in the kitchen. He walks through the back door, he kind of smiles ay me muttering under his breath, „Good times. Good times.” So that night, after he had had his bath, he was in bed and we said our prayers. I said, „Christian, now tell me about today. Did you enjoy your adventure?” He said, „Yeah, I did mom. But, I think I would have liked it better if my bag wasn’t so heavy.” It made me think.

Wouldn’t it be sad to live this blood bought life, make it all the way home, and for God to say, „Did you enjoy the journey?” And us, to have to say, „Well, I did, but I think I would have enjoyed it more if my bag wasn’t so heavy.” What would it look like, if when you walk in through the doors this morning, all your stuff became visible? Not your backpacks and your books, your stuff- the internal baggage that you carry through every day: the disappointment, the shame, the fear. What would that look like? And if you had to drag it to your seat, some of you would be surprised by how much you are carrying, perhaps, disappointed by how long you’ve been carrying it. But my question would be this: If you saw it, would you want to take it home, would you wanna take it back to your dormitory room? Or, would you want to take up Christ on that ridiculous glorious exchange: „Come unto Me, all who are weary and heavy laden, and I will give you rest. Take My yoke union you and lean on me, because My yoke is easy and my burden is light.  I could stand here for a million years and never begin to touch the depth of the love of God for YOU. To be able to go out into this world, ….whatever you do, if you learn to become a daughter of the King of Kings, a son of the King of Kings, who tells the truth, you have to, first of all, make peace with what is true, and that is that we are not the good news. Jesus is. It’s actually a bit of a relief.

VIDEO by Liberty University

Joel Rosenberg at Liberty University

Joel C. Rosenberg (born 1967) is an American communications strategist, author of the Last Jihad series, and founder of The Joshua Fund.

An Evangelical Christian, he has written five novels about terrorism and how he says it relates to Bible Prophecy, including Gold Medallion Book Award winner The Ezekiel Option, along with two nonfiction books, Epicenter and Inside the Revolution, on the alleged resemblance of biblical prophecies and current events.

He and his wife, Lynn, have four sons and reside near Washington, D.C. (Source Wikipedia)
Photo credit vgradionetwork.com

VIDEO by Liberty University

DORU POPE – Atributele lui Dumnezeu PARTEA 2-a Logos Podcast

Daca Dumnezeu este suficient in El Insusi, care este ratiunea pentru care am fost noi creati? Ce inseamna autosuficienta lui Dumnezeu, aseitatea lui Dumnezeu, eternitatea lui Dumnezeu? Cum intra in timp Dumnezeu? Pentru ca noi, cand intram dintr-o dimensiune, dintr-o camera intr-alta, atunci parasim primea dimensiune, aceea din care am iesit. Deci, cand Dumnezeu intra in timp, si lucreaza in succesiunea timpului, iese El, sau altfel spus, abandoneaza calitatea Sa de a fi in afara timpului? Iese El din afara timpului si intra in timp?
Asculta toate emisiunile la websaitul Logos Podcasting aici – http://www.logospodcasting.com/category/podcasts

Sau intra direct la aceasta emisiune aici:

http://www.logospodcasting.com/doru-pope-atributele-lui-dumnezeu-partea-2

Dan Miclea, realizator Emisiunea Logos Podcast: Astazi vom discuta Autosuficienta (Self Sufficient) lui Dumnezeu: Dumnezeu care are totul, Dumnezeu care este totul, dar totusi a ales sa faca pe om si vrem sa vedem de ce a ales sa creeze pe om. Iar numele lui Dumnezeu il vedem atunci cand Moise este trimis in Egipt, Moise Il intreaba pe Dumnezeu: „Cine esti tu?” Dumnezeu ii raspunde: „Eu sunt.” Haideti sa vedem acest atribut a lui Dumnezeu.

Autosuficienta lui Dumnezeu

Doru Pope: De data aceasta, autosuficienta lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca Dumnezeu poseda in El insusi orice calitate de care are nevoie, si aceasta fara limite. Putem spune ca lui Dumnezeu nu-i lipseste nimic. El este complet in tot ceea ce are si in tot ceea ce este. Dumnezeu poseda intrinsic toate calitatile. Niciuna dintre acestea nu se dezvolta sau nu scade in timp. Niciuna din acestea nu provine din afara fiintei Sale. Avand totul deplin in Sine, Dumnezeu este astfel capabil de a creea totul si de a sustine doar din sine Insusi. Pavel, de aceea spune ca in El avem miscarea si fiinta. Acum, autosuficienta lui Dumnezeu ne pune cel putin o problema. Daca Dumnezeu este suficient in El Insusi, care este ratiunea pentru care am fost noi creati, daca Dumnezeu are totul, daca este deplin satisfacut in El Insusi? Daca nu-i lipseste nimic, atunci nu-i lipseste nimeni. Am vazut in studiile trecute ca Dumnezeu este o Trinitate- trei persoane de aceeasi esenta, alcatuind pe Dumnezeu care este unul. Deci Dumnezeu nu era singur, nici plictisit in Sine Insusi. Pavel ni-L prezinta ca fiind fericitul Dumnezeu in 1 Timotei 1:11. In cantarea intelepciunii din Proverbe 8, intelepciunea de aici, prefigurand pe Domnul Isus, se spune ca ea, adica intelepciunea, era desfatarea lui Dumnezeu. Proverbe 8:30.

Atunci, de ce omul? Lumea, intelegem ca a trebuit a fi facuta ca suport la viata omului si pentru dezvoltarea relatiei acestuia cu Dumnezeu. Dar creearea omului pare ca a dat probleme lui Dumnezeu. La oarecare timp dupa facerea sa, omul a decis sa devina independent de Dumnezeu. Si-a ales un drum propriu de realizare de sine. A vrut, dupa propunerea diavolului, sa devina ca Dumnezeu. Sau, altfel spus, sa devina el insusi dumnezeu. Ori, indepartarea omului de Dumnezeu l-a pus pe Dumnezeu sa se puna la lucru din nou, ca sa zicem asa, pentru mantuirea omului. Adica, pentru aducerea din nou la o relatie buna a omului cu Dumnezeu. Astfel, omul nu are ce sa ofere lui Dumnezeu. Omul nu-L imbunatateste pe Dumnezeu. Dumnezeu nu are ce invata de la om.

Una din imaginile cu care am crescut in adunare este aceea a unui Dumnezeu reprezentat in Fiul Sau Isus Hristos care sta la usa si bate. Ba ni se mai spunea ca Isus este afara, si afara e frig si ploua. Deci, eram indemnati ca sa avem oarecum mila de Isus si sa-i deschidem usa sa intre inauntru, unde era cald si bine. Cum adica? Cald si bine intr-o inima moarta, rece si de gheata? Nici vorba. Daca Isus sta la o usa si bate si bate, o face nu pentru Sine, ci pentru mine. Si El nu sta la usa oricui. Textul din Apocalipsa ne arata ca El sta la usa bisericii, a unei biserici reci si moarte, caruia ii mergea vestea ca traieste.

Adam CreationPhoto credit www.atheistexile.com –

Una din explicatiile oferite este aceea ca Dumnezeu ne-a creat din dragoste, [ca] omul este o expresie a iubirii lui Dumnezeu care se vrea impartasita. Facerea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este exprimata dragostea lui Dumnezeu in creatia omului, cat si calitatile si frumusetea cu care l-a inzestrat Domnul pe om. Apoi, Dumnezeu l-a delegat pe om cu stapanirea lumii, pe care a creat-o ca suport pentru viata lui. Stiu ca autosuficienta lui Dumnezeu nu sta bine cu omul modern. In anii recenti s-a dezvoltat o teologie numita Teologia Procesului. Conform acesteia, Dumnezeu este Insusi intr-un proces de dezvoltare si este afectat de relatia cu omul si cu istoria. Charles Hartshorne, unul dintre inventatorii acestei teologii de proces spune ca Dumnezeu este slujit de om si ca omul aduce astfel o contributie valorica lui Dumnezeu. Valori, care daca nu ar fi omul, i-ar lipsi lui Dumnezeu. Astfel, faptele noastre bune si ideile noastre frumoase il imbunatatesc pe Dumnezeu. O astfel de teologie este eretica.

Dumnezeu nu beneficiaza nimic de pe urma noastra. Dar El ne-a creat pentru ca in autosuficienta Sa are atat de multa dragoste si mila si bunatate si credinciosie, etc., incat vrea sa le impartaseasca. Si de aceea ne-a creat pe noi. Tot de aceea alearga dupa noi cu atata interes si consecventa, pentru a ne duce mereu inapoi la o relatie cu El de partasie, pe noi care mereu si mereu Il dezamagim cu superficialitatea noastra si cu dizinteresul nostru. Tot de aceea ne spune sa ne dam Lui viata, pentru ca numai asa o castigam, daca ne pierdem viata pentru interesul Lui. De aceea El cere atat de mult de la noi.

Cat de mult cere El? Pai, El cere totul. In cuvintele lui C S Lewis, din cartea sa ‘The Problem of Pain'(Problema Durerii), parafrasez ” Cererile divine pe care le are Dumnezeu de la noi, acelea care ni se par ca fiind mai curand cererile unui despot, decat ale unui iubit, te trimit, de fapt, in directia in care am vrea noi sa mergem, daca am stii ce am vrea.”

Aseitatea lui Dumnezeu

Un alt atribut a lui Dumnezeu de care discutam de data aceasta este aseitatea sau existenta prin Sine Insusi a lui Dumnezeu. Este logic sa gandim acum, ca un Dumnezeu care este absolut suficient in Sine Insusi, exista prin Sine Insusi. Aseitatea este un termen compozit care provine din latina, din doi termeni a + se, adica, existenta ce deriva din sine insusi, care nu are o sursa in afara de sine insusi. Toate lucrurile care exista au o cauza si o sursa din afara lor. Nimeni si nimic nu poate exista prin sine insusi decat Dumnezeu. Este in natura Lui sa existe fara cauza. Acest atribut a lui Dumnezeu cred ca l-a facut pe Anselm sa conchida ca toate lucrurile au o cauza si daca nu se poate merge  la nesfarsit, pentru a cauta o cauza, atunci este logic sa concluzionam ca exista o fiinta a carui existenta nu este cauzata de nimeni si de nimic si ca aceasta fiinta este Dumnezeu. Dumnezeu este fiinta imaginata care nu poate fi depasita de  nici o alta fiinta. Fiinta de care vis a vis, nu se poate imagina o fiinta mai mare. Este o fiinta necesarmente existenta. Daca ar fi doar o fiinta imaginata, atunci Dumnezeu n-ar mai fi mai mare decat o fiinta existenta. Adica, fiinta care exista este mai mare decat fiinta care este doar o idee a mintii tale. Astfel exista fiinta fata de care  altceva mai mare nu poate fi conceput. La randul sau, Thomas Aquinas a spus  ca Dumnezeu este acea fiinta care este miscatorul a tot ceea ce misca.

Aseitatea are de a face cu caracterul lui Dumnezeu de a exista prin Sine Insusi. Dumnezeu s-a prezentat pe Sine lui Moise in felul acesta, cand trimis de Dumnezeu inapoi, in Egipt, Moise a intrebat pe Dumnezeu: „Bine, ma trimiti inapoi in Egipt, sa eliberez pe poporul Tau. Dar care este Numele Tau? Adica, cine esti Tu? Cum esti Tu?” Dumnezeu spune ca El este cel ce se numeste „Eu sunt’. Spune poporului Meu: „Eu sunt” m-a trimis la voi. exod 3:14.

Eternitatea sau vesnicia lui Dumnezeu

Un al treilea caracter despre care discutam este eternitatea sau vesnicia lui Dumnezeu. Moise spune in Psalmul 90:2 ca „din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu.” Daca existenta lui Dumnezeu prin Sine Insusi se refera la faptul existentei, atunci vesnicia lui Dumnezeu se refera la existenta lui Dumnezeu in raport cu timpul. Wayne Grudem spune, parafrasez, ca „Dumnezeu n-are nici inceput, nici sfarsit si nu exista nici o succesiune de momente in existenta lui Dumnezeu. El vede intreg timpul perfect sau dintr-o data si totusi Dumnezeu vede evenimentele asezate in timpul lor si El actioneaza in timp.

Acuma, problema ce-o avem cu eternitatea lui Dumnezeu este aceasta. Dumnezeu este infinit in timp, altii au spus, are El un timp nelimitat, sau este infinit in afara de timp. Adica, vesnic in timp sau in afara timpului. Existenta lui Dumnezeu in afara timpului a fost pozitia favorizata de multi teologi ai bisericii. De ce? Deoarece, timpul presupune schimbare. Ori, Dumnezeu este neschimbat. Acesta va fi un alt atribut pe care-l vom discuta curand. Daca Dumnezeu s-ar putea schimba in timp, spre mai bine, atunci asta ar insemna ca inainte de a fi fost mai bine, El n-a fost 100% Dumnezeu. Dar daca in timp, Dumneze s-ar schimba in mai rau, atunci, El oricum nu este Dumnezeu. De aici popularitatea parerii ca Dumnezeu este vesnic atemporal, adica in afara timpului. El este transcendent. Dar El este si imanent, adica aproape de noi, intrand in timp, deoarece noi traim in timp. Si Creatorul reactioneaza cu noi in acest timp al existentei noastre.

Avem insa o intrebare: Cum intra in timp Dumnezeu? Intra El cum am intra noi, de exemplu, dintr-o camera intr-alta? Pentru ca noi, cand intram dintr-o dimensiune, dintr-o camera intr-alta, atunci parasim primea dimensiune, aceea din care am iesit. Deci, cand Dumnezeu intra in timp, si lucreaza in succesiunea timpului, iese El, sau altfel spus, abandoneaza calitatea Sa de a fi in afara timpului? Iese El din afara timpului si intra in timp? Eu cred ca nicidecum. Intrarea lui Dumnezeu in timp este doar aparenta si este necesara. Este si aceasta o manifestare a bunavointei lui Dumnezeu fata de om, de a se dezvalui pe Sine si planul Sau in succesiuni ale timpului. Astfel, Pavel poate scrie despre Dumnezeu ca la implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau in lume. Dumnezeu nu vine in timp ca o schimbare sau ca o abandonare a esentei Sale , ci numai ca o reprezentare a Sa, facand un lucru sau altul. Bunatatea lui Dumnezeu se manifesta astfel fata de fapturile create de El, care traiesc in timp, si care fara de revelatia lui Dumnezeu, in timp, ar fi pierdute pentru totdeauna.

Vesnicia lui Dumnezeu a fost probabil definita cel mai bine de catre Petru in 2 Petru 3:8, cand spune: „Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru, ca pentru Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sunt ca o zi. Adica, pentru Dumnezeu nu exista nici inceput si nici sfarsit. In cuvintele lui – noi oamenii ne asemanam cu cei ce se invart mereu in jurul unui munte. Dar Dumnezeu este acela ce sta pe varful muntelui. Si de la inaltimea muntelui, El vede totul intr-un prezent continuu. Eternitatea lui Dumnezeu este necesara pentru suportul tuturor celorlalte atribute sau calitati divine. De exemplu, daca Dumnezeu este bun, dar nu este vesnic, atunci bunatatea Sa nu este pentru totdeauna, ci numai pentru o vreme. Puterea Sa s-ar sfarsi. Dragostea Sa n-ar fi nici ea vesnica. De aceea, am vorbit noi data trecuta despre unitatea lui Dumnezeu. In El, nici o calitate nu este mai importanta sau mai marcanta decat altele. Amin.

Asculta toate emisiunile la website-ul Logos Podcasting aici – http://www.logospodcasting.com/category/podcasts

Alte Emisiuni Logos, Realizator Dan Miclea-

  • Misionarul Român din Egipt Partea 1-amisionarul ne-a povestit cum a ajuns in Cairo, cum si-a inceput misiune printre egipteni si calatoria pe Raul Nil, ca sa duca evanghelia la nubieni, iar apoi calatoria la muntele Sinai unde a propovaduit evanghelia la beduini. E foarte fascinant sa asculti martuira misionarului si felul in care Dumnezeu se face cunoscut egiptenilor musulmani prin vise, ca mai tarziu diferite persoane sa-l traga la o parte pe strada si sa-l intrebe daca e crestin, si sa le spuna despre acel Isus pe care ei L-au visat.
  • Misionarul Român din Egipt Partea 2-a – Pretul platit de 3 convertiti egipteni – Misionarul Român din Egipt – Partea 2-a
  1. Dumnezeu Tatal Introducere (1)
  2. Teologia: Arma sau Ajutor? (2)
  3. Despre Trinitate (3)
  4. Exista Dumnezeu? (4)
  5. Atributele lui Dumnezeu PARTEA 1 (5)
  6. Atributele lui Dumnezeu PARTEA 2-a (6) Pagina actuala

 

Cartea Vietii de Costache Ioanid

Cartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească salvatorul.

Biblia şi ieri, şi aei, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea fără de plată.

Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea ţi-iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
duh din cer, să-i nască a doua oară.

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

AMIN

Versurile de la www.resursecrestine.ro
VIDEO by nitaviorel1 Recita Costel Hoefer

Judecata, Disciplina si Restaurarea

Galateni 6:1-2 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sînteţi duhovniceşti, să -l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.

Sunt unele biserici care duc lipsă în mod evident de harul lui Dumnezeu. Deseori există o formă foarte dură, inflexibilă, severă de legalism care nu oferă un cadru adecvat pentru pocăinţă şi restaurare. Veţi fi miraţi să auziţi de criticile îndreptate spre mine datorită faptului că doresc să ajut la restaurarea celor căzuţi. Ori de câte ori văd un slujitor talentat a lui Dumnezeu căzând în mrejele duşmanului, devin mânios pe Satan care caută să distrugă pe unii din cei mai buni slujitor. Acei care au abilităţi deosebite şi talente deosebite pentru Domnul par să fie o ţintă specială pentru Satan. Nu sunt dispus să-l las pe Satan să aibă victorie asupra acestor oameni. Încerc să-i recâştig pentru împărăţia lui Dumnezeu ca ei să-şi poată folosi talentele pentru Domnul.

Noi credem în restaurarea celor căzuţi, aşa cum a învăţat Pavel în Galateni: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1) Mulţumesc Domnului pentru harul care l-am primit, şi primind acest har, caut să-l extind şi altora.

Am ridicat mulţi oameni căzuţi în viaţa mea. Este ceva ce îmi place să fac. Îmi place să iau oameni care au ajuns epave şi să fac ceva atractiv din ei. Am avut un Ford Skyliner. Dacă l-aţi fi văzut atunci când l-am cumpărat, aţi fi spus că e gata pentru cimitirul de maşini. Ce împlinire poate fi pentru cineva să ia o astfel de maşină, să lucreze la ea, s-o descompună, s-o repare, s-o vopsească, s-o asambleze din nou, şi în final să ai ceva frumos şi atractiv, făcut din ceva care a fost o epavă. Există o bucurie şi o împlinire în aşa ceva. Îmi place să fac lucrul acesta şi cu casele vechi. Fata mea cumpără tot timpul case care au nevoie de reparaţii, şi apoi îmi spune! „Tati, vino te rog.” Îmi place să iau aceste case vechi, să le remodelez, şi să fac ceva atractiv, modern, şi frumos din ele.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru vieţile pe care Satan le-a ruinat. Îmi place să iau vieţi ruinate, să le rezidesc, să le restaurez, să le remodelez. Uitaţi-vă la majoritatea slujitorilor de la “Calvary Chapel”! Vieţile lor au fost în ruină.
Dar uitaţi-vă cum a restaurat Dumnezeu vieţile lor, şi ce bogăţie şi valoare a ieşit din aceste vieţi. Este o lucrare minunată a lui Dumnezeu astăzi, să vezi ceea ce lumea a aruncat la cimitirul vieţilor ruinate, şi să vezi transformarea glorioasă în vase de cinste.

Când are loc un accident serios şi maşinile sunt zdrobite şi trupurile oamenilor sunt rănite şi întinse acolo pe stradă, sunt două feluri de maşini de urgenţă care vin la scena accidentului.

  1. De obicei prima maşină care ajunge este maşina poliţiei, şi sarcina oamenilor legii este să stabilească o zonă de siguranţă pentru controlul traficului. Apoi îşi iau carnetul de notiţe şi consemnează poziţia maşinilor, măsoară urma frânelor şi iau interviu martorilor. Slujba lor este să stabilească cine a încălcat legea şi cine e vinovat de încălcarea ei.
  2. A doua categorie de vehicule sunt ambulanţele. Paramedicilor prea puţin le pasă cine sunt vinovaţii. Sunt oameni care sângerează pe stradă. Slujba lor este să-i ajute pe aceşti oameni, să le verifice bătăile inimii, să le bandajeze rănile, să vadă dacă sunt oase rupte, să-i pună pe o targă, şi să-i pună în ambulanţă. Ei nu sunt preocupaţi cu problema stabilirii vinovăţiei. Ei sunt acolo să ajute pe cei care sunt răniţi.

În mod asemănător, sunt două feluri de slujiri creştine pe care le-am observat. Acei care iau atitudinea poliţiştilor, vin la locul tragediei, văd vieţile zdrobite, şi scot cartea cu codurile legale. Ei îţi vor citi legea. „Ai dreptul să nu spui nimic, dar tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta..” Ei sunt acolo la scena accidentului reprezentând legea, încercând să afle cine este vinovat, şi pentru a-ţi citi legea.

Apoi sunt acei slujitori care se aseamănă mai mult cu paramedicii şi care nu sunt atât de preocupaţi cu stabilirea vinovăţiei, ci sunt preocupaţi cu vindecarea. Cum putem să ajutăm? Cum putem să slujim pe cei cu trupul zdrobit, cu viaţa zdrobită? Cum putem să punem lucrurile înapoi împreună? Cum putem aduce vindecare?

În relatarea din Ioan 8 îi avem pe Farisei. Ei au cartea cu codurile legale pregătită. „Legea noastră spune că această femeie trebuie să fie omorâtă cu pietre. Tu ce spui?” Dar Isus a fost interesat s-o slujească pe femeia aceasta, s-o ajute să-şi pună viaţa din nou în ordine, nu să o condamne, „Nici Eu nu te condamn.” Dorinţa Lui a fost să o pună din nou pe picioare.

Noi căutăm să slujim oamenii răniţi. Dorinţa noastră e să-i vedem cu vieţile refăcute, din nou pe picioarele lor, funcţionând normal din nou. Ioan ne spune că Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul vine prin Isus Hristos. Dacă sunt un slujitor al lui Isus Hristos, atunci trebuie să slujesc potrivit cu harul. Uitându-ne la biserici şi la slujirea lor, vedem pe mulţi care sunt slujitori ai lui Moise. Ei sunt foarte nemiloşi şi legalişti. Legea a fost călcată şi ei îţi vor spune exact ce spune legea. Şi totuşi, îl găsim pe Isus spunând: „Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra … nici Eu nu te condamn.”

A fost bucuria şi privilegiul nostru să putem restaura pe mulţi care au fost condamnaţi de lege. Cred că înainte de restaurare trebuie să existe evidenţa unei pocăinţe adevărate. Cred că Legea a fost dată ca să fie un îndrumător spre Isus Hristos. Cei care nu au venit să se pocăiască, au nevoie de Lege, astfel există un loc şi pentru Lege. Ea este sfântă, neprihănită, şi bună dacă este folosită corect. Dar cred că uneori exagerăm prin folosirea Legii, formulând pedepsele exacte ale Legii chiar după ce a avut loc pocăinţa. Nu suntem gata să restaurăm. Isus a fost promotorul harului şi al adevărului. Noi ar trebui să căutăm întotdeauna restaurarea, dar să nu uităm că pocăinţa este necesară.

Este minunat să vezi o viaţă care a fost zdrobită şi rănită devenind rodnică din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că harul nu este fără risc. S-ar putea să fac o greşeuală în a ierta o persoană şi a-i arăta har, fără să existe o pocăinţă autentică. Este posibil ca astfel de persoane să aibă o agendă ascunsă. Am avut situaţii în care am arătat har unor persoane care au continuat să trăiască în păcat, şi care mai târziu mi-au făcut rău. Nu sunt perfect. Am făcut greşeli în judecăţile mele şi am arătat har celor care nu s-au pocăit cu adevărat de răul din viaţa lor .

Am riscat, am adus persoane în conducerea Bisericii care au pretins că s-au pocăit, ca mai târziu să ne dăm seama că, de fapt, nu s-au schimbat. Am greşit. Şi probabil voi mai face greşeli în viitor. Dar vreau să-ţi spun următorul lucru, dacă este să greşesc, aş vrea să greşesc de partea harului mai degrabă decât de partea judecăţii.

În Ezechiel 34, Domnul a vorbit împotriva păstorilor din Israel. Ei au lăsat oile să rătăcească şi nu s-au dus să le caute pe cele pierdute. Domnul a avut câteva lucruri grele de spus împotriva acestor păstori care nu erau preocupaţi să caute şi să restaureze pe cei pierduţi. Cred că Domnul va fi mult mai îngăduitor cu mine şi greşelile mele de partea harului decât dacă ar fi exact situaţia opusă în care să condamn pe cineva pe care El deja l-a iertat.

Sunt mai multe texte din Scriptură care ne avertizează cu privire la judecata fratelui nostru: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1). Când judecăm pe alţii, noi suntem cei care stabilim standardul judecăţii. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14:4)

Mi-ar fi tare greu să greşesc judecând pe cineva care s-a pocăit cu adevărat. Aş suporta foarte greu gândul că judec pe cineva într-un mod greşit. Deci, încă o dată, dacă greşesc, vreau să greşesc de partea harului pentru că ştiu că Dumnezeu va fi mult mai îngăduitor cu mine decât dacă aş greşi judecând o persoană în mod greşit. Nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva.

de Chuck Smith

N T Wright Gregory Lecture – Can a Scientist Trust the New Testament?

As part of a series of James Gregory Public Lectures, the Rt Revd professor N. T. Wright delivered a lecture – ‘Can a Scientist Trust the New Testament?’ in the main Physics Theatre at the University of St Andrews, on the 17th February 2014.

Tom Wright is one of today’s best known and respected New Testament scholars.

Gregory Lecture – Can a Scientist Trust the New Testament? from University of St Andrews on Vimeo.

„God and Cosmology” William Lane Craig and Sean Carroll – 2014 Greer Heard Forum

On Friday, February 21st, 2014, philosopher and theologian, Dr William Lane Craig, was invited by the Greer Heard Forum to debate Dr Sean Carroll, an atheist theoretical physicist. The topic of debate was, „God and Cosmology: The Existence of God in Light of Contemporary Cosmology.” The rigorous debate was concluded by a lengthy question and answer period with the audience. For more resources visit: http://www.reasonablefaith.org VIDEO by ReasonableFaithOrg

Previous Older Entries Next Newer Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari