Mina Ianovici – M-am hotărât

M-am hotărât să-mi placă tot ce am,
Să-mi fie drag de greu şi de uşor,
Să nu-mi mai ţin închisă fericirea
În veşnic neprezentul viitor.

Şi vreau să-mi fie dragă oboseala,
Durerile de spate şi de cap,
Tendinţa de îngrăşare prea şireată,
Aşa încât mi-a cam venit de hac.

Să-mi fie drag serviciul cu de toate
Şi în sfârşit, să nu aştept respect.
Bine-ai venit la mine, libertate!
Mi-s toate dragi, pe toate le accept.

Să-mi fie dragă vorba aluzivă,
Cuvântul şuşotit în urma mea.
O fi şi în acestea o dreptate
Sau poate că dreptatea va urma.

Să-mi fie dragă casa mea cam veche,
La care tot mereu ceva se strică,
Bucătăria în care mori de frig
Şi debaraua infinit de mică.

Dar şi copiii mei adolescenţi,
Cu care nu mai ştiu cum să vorbesc,
Dar ştiu de posturi şi de rugăciuni
Şi ştiu de ajutor dumnezeiesc.

M-am hotărât să-mi placă tot ce am,
E pasul meu târziu spre fericire.
Când e mai greu să am ce îmi doresc,
Doresc ce am, că şi aşa e bine.

Mina Ianovici via Facebook

Vezi

PAGINA poezii/eseuri Mina Ianovici aici

Reclame

15 comentarii (+add yours?)

  1. Lucia Tudosa
    apr. 01, 2014 @ 22:38:28

    superba ,profunda poezie!Fii binecuvintata !

  2. valimagicflash
    apr. 03, 2014 @ 02:36:54

    Un vers deschis și dulce. Îmi place.

  3. cornelilioi
    apr. 03, 2014 @ 15:41:31

    Abia astept sa apara cartea ei de poezii….cand ne-am despartit ultima oara, avea la corectura un manuscris cu peste 500 de poezii….toate una si una. Dumnzeu i-a pus foarte bine impreuna….unul cu „proza” predicand si altul cu poezia….

    • rodi
      apr. 03, 2014 @ 16:52:04

      sunt minunate poeziile, absolut toate poeziile care le-a impartasit cu noi Mina Ianovici pana acum. Cat despre carte, daca nu ma insel, parca l-am auzit pe fratele Ianovici spunand la o slujba la Betel ca deja cartea a aparut. Daca obtineti informatii despre carte, va rugam sa ne anuntati si pe noi, ca si noi dorim sa obtinem una.

  4. Ianovici Florin
    apr. 04, 2014 @ 08:48:39

    Draga Rodi! Indica o adresa si iti vom darui cu bucurie volumul de versuri ,,Aproape de ingeri” de Mina Ianovici.

    • rodi
      apr. 04, 2014 @ 09:26:55

      Frate Florin,
      in primul rand nu stim cum sa va multumim ca impartasiti aceste poezii exceptionale, in mod public. Puterea cuvantului transforma mintea si inima si sotia dvs. este binecuvantata de Domnul cu un mare dar al intelepciunii si cred ca prin aceste indemnuri date prin poezie, dansa a devenit un model pentru multe dintre noi. Dumnezeu sa-i dea sorei Mina cat mai multa inspiratie si sa urmeze mai multe volume!
      O sa va trimit adresa noastra printr-un mesaj pe Facebook. Domnul sa va binecuvanteze si va multumim din adancul inimilor noastre pentru acest gest frumos, care va aduce binecuvantare in casa noastra! Va dorim mult har si pace!!!
      Rodi

  5. Trackback: Ce e nou la PAGINA Florin Ianovici Predici – Biserica Betel-Crangasi, Bucuresti | agnus dei - english + romanian blog
  6. Trackback: Mina Ianovici – ÎNTRE PESIMISM ŞI OPTIMISM | agnus dei - english + romanian blog
  7. Trackback: Mina Ianovici – O meditatie/poezie de Toamna | agnus dei - english + romanian blog
  8. Trackback: Florin Ianovici – Prea plouă | agnus dei - english + romanian blog
  9. Trackback: MEDITAŢIE DULCE-AMĂRUIE – Mina Ianovici | agnus dei - english + romanian blog
  10. Trackback: Suntem Femei – Mina Ianovici | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: