Te-am văzut în orice floare… Te-am vazut murind pe cruce… Dar eu nu te-am cunoscut

/:Te-am văzut în orice floare, în orice miros plăcut,
Eu Îţi admiram splendoarea, însă nu te-am cunoscut.:/

/:Azi mă-nchin în faţa Ta, Ţie îţi dau inima !
Tu Eşti Domn, în veci domneşti,
Peste vreme-acelaşi Eşti.:/

/:Te-am văzut murind pe cruce, între doi tâlhari, Isus,
Tu imi dăruiai iubirea, însă nu Te-am cunoscut.:/

/:Te-am văzut în orice ploaie, orice vuiet, fulger, vânt,
Eu Îţi admiram puterea, însă nu Te-am cunoscut.:/

VIDEO by prediclive

Reclame

Ai fost rastignit – Poarta Cerului

Ai fost rastignit, si cuiele-mi spun
Ce mare Ti-a fost iubirea;
Cununa de spini îmi spune si ea
Ce mare Ti-a fost iubirea.

Când cer si stele vor pieri,
Semnele vor dainui
Si pe veci îmi vor sopti
Cât m-ai iubit,
De-aceea vreau sa-Ti spun:

În veci inima,
În veci dragostea,
În veci viata mea
Este-a Ta.

Versuri de la http://www.versuricrestine.ro

VIDEO by Poarta Cerului

Şi Se ruga acolo

photo credit

  de Mack Tomlinson de la Illbehonest.com/Romana

Discipline personale pentru timpul privat de rugăciune

 “A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.” – Marcu 1:35

Nu există scurtături în viaţa creştină. Domnul Isus a trebuit să facă ce a fost necesar pentru a menţine umblarea Sa cu Tatăl. El a simţit nevoia să se roage şi a trebuit să aleagă să o facă.

El a petrecut acasă la Petru noaptea de dinaintea celei mai pline zile. A început ziua aceea de Sabat în templu, învăţând şi vindecând un om demonizat, apoi a mers la Petru acasă probabil pentru a se odihni puţin şi a avea părtăşie cu ucenicii; dar acolo soacra lui Petru era foarte bolnavă, cu febră. Domnul a vindecat-o în întregime, astfel că a fost capabilă să se ridice şi să îi servească.

Ziua nu se sfârşise, pentru că Sabatul se încheia la asfinţitul soarelui, şi un mare număr de oameni din întreg oraşul, au venit la uşa casei pentru a cere ajutor. Atât cei bolnavi, cât şi cei stăpâniţi de demoni, au venit pentru vindecare şi eliberare şi fiecare din ei a plecat de acolo întreg şi eliberat.

Astfel că atunci când Domnul a mers la culcare în acea seară, în casa lui Petru, probabil era secătuit şi aproape extenuat. Dacă cineva ar fi fost justificat să doarmă mai mult şi să vină să ia micul dejun la ora 9:00, acela ar fi fost Domnul Isus, după aşa o zi.

Dar când Petru s-a trezit, nu L-a găsit pe Domnul nicăieri. Isus deja începuse o nouă zi. El avea o întâlnire pe care voia să o onoreze.

El era în picioare înainte de ivirea zorilor şi se dusese într-un loc izolat şi liniştit pentru a fi singur. Dar El nu era singur. Era cu Tatăl Său. El era singur în zona aceea deşertică, izolată şi se ruga, cu mult înainte ca lumina zilei să se arate.

Domnul dădea mare importanţă vieţii sale private de rugăciune, lucru dovedit în vorbirea Sa şi prin exemplul Său.

1. Un timp – pe când era încă întuneric de tot – El avea un timp pentru rugăciune; alesese acel interval de timp şi se folosea de el. Ora fixă nu este nici pe departe atât de importantă ca a AVEA un timp, care ar trebui să fie cel mai potrivit şi în care ar trebui să fim cel mai puţin distraşi. Ai tu un interval de timp în care te retragi pentru rugăciune? Pentru unii este la ora 5:00 dimineaţa, pentru alţii, la altă oră. Nu trebuie să fie perioada de timp critică a zilei, ci o perioadă din zi care să fie folosită pentru rugăciune reală şi netulburată.

2. O disciplină – “Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus” – Domnul Isus a ales să se ridice şi să plece; nu a fost transportat de îngeri la locul de rugăciune; El S-a ridicat şi a mers acolo. Trebuie să Îi urmăm şi noi exemplul şi să ne disciplinăm în scopul sfinţirii. Este o decizie pe care trebuie să o luăm. Dacă nu ne ridicăm, nu vom avea comuniune cu Tatăl. Isus a ales să facă asta şi noi trebuie să facem la fel. Mergi tu într-un loc special pentru rugăciune? Este în inima ta motivaţia de a merge la rugăciune? Timpul în mulţime şi timpul cu alţii ne va jefui de părtăşia cu Tatăl din ceruri. Trebuie să ne ridicăm şi să mergem la locul de rugăciune.

3. Un loc – într-un loc pustiu” – Isus a mers în locul în care putea fi cu adevărat singur. Pentru El era absolut necesar să se retragă. Principiul este de a merge unde suntem cu adevărat singuri, unde nimeni nu te va deranja; poate fi grădina din spatele curţii, cel mai apropiat parc, maşina ta, în timp ce conduci, sau un parc sau un cimitir din apropiere. Mergi într-un loc în care eşti cu adevărat singur. De ce a făcut Domnul asta? Era necesar şi era de dorit – “un loc pustiu”.

4. În singurătate – un loc pustiu” înseamnă un loc al singurătăţii. Când ne retragem în acel loc singuratic, beneficiem de ceea ce niciun loc unde este gălăgie nu ne poate oferi. Reuşim să rămânem departe de ceilalţi oameni. Dacă nu ne putem retrage din prezenţa altor oameni pentru a fi singuri, nu ne vom bucura niciodată de părtăşie personală cu Dumnezeu. Trebuie să ştim să ne separăm de oameni, pentru a ne dedica timpului de părtăşie cu Dumnezeu. Aceasta este provocarea. Unii oameni petrec mai mult timp pe Facebook decât în rugăciune personală, pentru că prieteniile lumeşti sunt mai reale şi necesare pentru ei decât intimitatea cu Dumnezeu. Dacă îi cunoaştem pe alţii mai bine decât pe Domnul nostru, cu siguranţă ceva nu este în regulă. Dacă suntem dispuşi să ne depărtăm câteodată de oameni, vom rămâne aproape de Domnul. Ştim noi ce îneamnă să avem parte de singurătate, într-un loc pustiu?

5. Acţiunea – “şi se ruga acolo – se ruga; Domnul Isus nu doar citea despre rugăciune în Vechiul Testament. Nu doar învăţa pe alţii despre rugăciune. El nu alerga să fie prezent la fiecare seminar de week-end despre rugăciune; nici nu se grăbea să meargă la Barnes & Nobles pentru a cumpăra cel mai nou şi bine vândut jurnal de rugăciune. Nu – El pur şi simplu se ruga. Se trezea, mergea într-un anume loc, cel mai bun în care putea să se roage în ascuns şi “ACOLO SE RUGA”.

Nu există scurtături în ce priveşte creşterea spirituală şi maturitatea. Putem citi cele mai bune cărţi, poţi merge la fiecare conferinţă bună, poţi asculta cea mai potrivită predicare şi să fii în cea mai bună biserică cu putinţă. Dar dacă nu urmăm exemplul Domnului nostru, pe care ni l-a dat în viaţa Lui de rugăciune, nu vom avea niciodată acea comuniune cu Dumnezeu care ar putea fi a noastră – “şi se ruga acolo.”

 

David Wilkerson – Jesus Christ, the Lamb of God

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

David Wilkerson: Jesus Christ is the Lamb of God. He’s the sacrifice for sin, for all mankind. John, the Baptist, saw Jesus and said, „Behold, the Lamb of God, who takes away the sins of the world.” Again, he saw Him on another occasion and he said, „Again, I say, this is the sacrifice for sin.” And he’s thinking of all the sacrifices in the Temple. People lined up to buy goats and lamb, and sheep, and for the poor, pigeons, to make a sacrifice atonement for sin. And John the Baptist says. „No, those are not the sacrifices, you don’t have to go that way. It’s not by works. It’s by believing in this man. This is the lamb of God.”

1 Peter 1:18-19 18 knowing that you were ransomed from the futile ways inherited from your forefathers, not with perishable things such as silver or gold, 19 but with the precious blood of Christ, like that of a lamb without blemish or spot.

When you go into the Bible, and you go to the book of revelation, Jesus is mentioned by John, the writer, in exile on the isle of Patmos, 18 times, he refers to Jesus as the Lamb of God. Jesus has already been crucified, He’s been buried, He’s raised from the dead, ascended to the Father. And John says, „I see Him seated on the throne; the Lamb of God, the overcomer.” He saw nations and multitudes from all tongues and tribes bowing before Him, before the Lamb, it says. You hear John say, „I saw Him bind the devil and all the principalities of darkness. The Lamb overcame and cast him into the pits of hell.” John says, „I see Him, the Lamb of God, ascended,” and the Lamb of God built a city, and He built a paradise. And He left to prepare a place and the Bible says the Lamb is there, on His throne. He built a city, He established a paradise and then His bride, those who are in Christ and believe in this Lamb of God, „Come enter into the joys that await you.” Folks, we are not of this world; we are of another world. We are just passing through here.

In Genesis, we find the first significance of a sacrificial lamb.3:15

VIDEO by SermonIndex.net

Passion Week – Thursday – The Last Supper in the Upper Room & Gethsemane

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

(via) Justin Taylor from the Gospel Coalition

Holy Week: What Happened on Thursday?

With help from the ESV Study Bible, here’s an attempted harmony/chronology of the words and actions of Jesus in the final week of his pre-resurrection life.

Jesus instructs his disciples Peter and John to secure a large upper room in a house in Jerusalem and to prepare for the Passover meal

Matthew 26:17-19  Mark 14:12-16  Luke 22:7-13

In the evening Jesus eats the Passover meal with the Twelve, tells them of the coming betrayal, and institutes the Lord’s Supper

Mathew 26:20-29  Mark 14:17-23  Luke 22:14-30

After supper Jesus washes the disciples’ feet, interacts with them, and delivers the Upper Room Discourse

John 13:1-17:26  

Jesus and the disciples sing a hymn together (probably from Psalms 113–118), then depart to the Mount of OlivesMatthew 26:30    Mark 14:26  Luke 22:39

Jesus foretells Peter’s denials
Jesus gives his disciples practical commands about supplies and provisions

Jesus and the disciples go to Gethsemane, where he struggles in prayer and they struggle to stay awake late into the night

Matthew 26:36-46  Mark 14:32-42  Luke 22:40-46

The Last Supper

By Bob Deffinbaugh at Bible.org: We find Luke’s account (and, the other gospel accounts as well) of the last supper amazingly brief and unembellished. Somewhere 30 to 50 years after our Lord’s death, resurrection, and ascension, the gospel of Luke was written (depending upon which conservative scholar you read). In spite of all the time which passed, and of the great significance of the “Lord’s Supper” or “Communion,” neither Luke nor any other gospel writer makes a great deal out of the celebration of the last Passover, just before our Lord’s death. I am not saying this celebration was unimportant, but rather that because of its importance, I would have expected it to have been a more detailed account. This brevity is the first of several “tensions of the text.”

There are other tensions as well. Why is nearly as much space devoted to the preparation for the Passover meal as for the partaking of it? Furthermore, why was Jesus so eager to partake of the Passover, when it preceded and even anticipated His death? Finally, why is there such confusion and consternation (including a deletion of some of the text) over Luke’s account of the Lord’s Table, in which it appears that the (traditional) order of the bread and wine may have been reversed?

Events Surrounding the Last Supper

Before we begin to look more closely at the partaking of the Passover, let us pause for just a moment to remind ourselves of the broader setting in which this event is found. The Jewish religious leaders in Jerusalem have already determined that Jesus must die (not to mention Lazarus, John 11:47-53; 12:9-10).After the meal at the house of Simon the Leper, at which Mary anointed the feet of Jesus, “wasting” her expensive perfume on him, Judas decided to betray the Lord, approached the chief priests, and received an advance payment (Matthew 26:14-16Luke 22:1-6). Jesus made His triumphal entry into Jerusalem, and after He cleansed the temple, the sparks really began to fly, with the religious leaders making every effort to discredit Him, or to get Him into trouble with the Roman authorities (Luke 20:19-20). When these efforts, as well as their attempts to penetrate the ranks of our Lord’s disciples miserably failed, the chief priests were delighted to have Judas approach them with his offer. It was only a matter now of waiting for the right chance. This could have been the Lord’s celebration of the Passover, along with His disciples.

At the meal itself, a number of events took place. It would seem that the Lord’s washing of the feet of the disciples was the first item on the agenda (John 13:1-20). During the meal, once (cf. Matthew 26:20-25Mark 14:17-21), if not more (Luke 22:21-23), the Lord spoke of His betrayer. The meal seems to have included some (perhaps most all) of the traditional Passover elements, and in addition, the commencement of the Lord’s Supper, with words that I doubt the disciples had ever heard at a Passover meal (Luke 22:19-20). John’s gospel avoids giving us yet another description of this ceremony. He, unlike the other gospel writers, includes an extensive message known as the “upper room discourse” (John 14-16), concluded by the Lord’s “high priestly prayer” of intercession for His followers, which may have been prayed during the meal time, or perhaps later on in Gethsemane (John 17). The synoptic gospels (Matthew, Mark, and Luke) report the disciples’ argument about who would be the greatest, along with our Lord’s response (cf. Luke 22:24-3), the Lord’s specific words to the over-confident Peter (Luke 22:31-34), and then His words about being prepared to face a hostile world (Luke 22:35-38). With this the party is said to have sung a hymn and to have departed to the Garden of Gethsemane, where our Lord prayed, with little help from His disciples (Luke 22:39-46). The arrest of Jesus then follows, concluding in His being handed over for crucifixion.

The point in all of this is simply to remind you that the meal was a lengthy one, during which time the Passover was memorialized, and also the Lord’s Supper was inaugurated. It was also during this time that a great deal of teaching took place, as recorded primarily by John. Click here to read the entire article at Bible.org.

Jesus and the Martyr

by Stephen Witmer – Here is an article by Stephen Witmer posted at the Gospel Coalition on Jesus in the garden of Ghetsemane and His divine nature. (Jesus and the Martyrs.)

And he withdrew from them about a stone’s throw, and knelt down and prayed, saying, “Father, if you are willing, remove this cup from me. Nevertheless, not my will, but yours, be done.” And there appeared to him an angel from heaven, strengthening him. And being in an agony he prayed more earnestly; and his sweat became like great drops of blood falling down to the ground (Luke 22:41-44).

In this passage, the eternal Son of God pleads with God the Father not to make him go to the cross, requires the help of an angel, and experiences great emotional upheaval in light of his approaching death. He is profoundly shaken. Early in church history, already in the second century, critics of Christianity were pointing to Jesus’ agonized prayer as reason to doubt that he was divine. The problem is heightened when we compare Jesus’ reaction in the face of death to other martyrs, ancient and modern, who appear to be more composed and able to face death with greater dignity than Jesus showed (see Timothy Keller’s The Reason for God for an insightful treatment of this). Here I provide three such examples.

Stephen Witmer gives examples of 3 ancient and modern  cases of martyrdom where the men involved appear to face death with a calm dignity and contrasts it with Jesus’ agonizing prayer.

He concludes-

first, the Gospel writers had to be honest, to include such passages of struggling by Jesus and

second, ‘ What sets Jesus’ death apart from the death of any other person in the history of the world is the spiritual component of his suffering’.

We have an indication of that terrible spiritual reality in Luke 22:42: “Father, if you are willing, remove this cup from me.” To what “cup” is Jesus referring?

We get an answer in the Old Testament. Psalm 75:6-8 uses the imagery of a cup to refer to God’s judgment upon his enemies:

For not from the east or from the west and not from the wilderness comes lifting up, but it is God who executes judgment, putting down one and lifting up another. For in the hand of the LORD there is a cup with foaming wine, well mixed, and he pours out from it, and all the wicked of the earth shall drain it down to the dregs.

Isaiah 51:17 makes explicit that the “cup” is the cup of God’s wrath: “Wake yourself, wake yourself, stand up, O Jerusalem, you who have drunk from the hand of the LORD the cup of his wrath, who have drunk to the dregs the bowl, the cup of staggering.”

The “cup” Jesus is going to drink on the cross is far worse than the horrific physical suffering of crucifixion he faces. Jesus’ “cup” is the infinite wrath and judgment of almighty God upon human sin. The wrath of God that Jesus will experience on the cross is, very literally, hell. On the cross, he will experience separation from God the Father. He will be cut off from God. He will be considered an enemy of God because our sins will be counted as his (2 Cor. 5:21).

This is why Jesus agonizes and struggles in the Garden—because he knows he will soon be crushed under the infinite weight of the wrath of God.

click here to read the entire article…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari