Traian Dorz – Nu-i Nimeni Mai Dator ca Mine

Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Isus, Mântuitorul meu,
Căci nimeni altul, de la Tine,
N-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
Har aşa bogat,
O, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
Sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată
Aveai căzute cel mai jos,
Eu am fost cea mai depărtată,
Pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte
Au părăsit pe Tatăl Bun,
Eu mă dusesem mai departe
Şi eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
N-a trebuit să ierţi cât mie,
Eu cel mai mult Ţi-am datorat.

Şi totuşi, Doamne,-atât cât mie
La nimeni parcă n-ai adus…
O, ce datornic pe vecie
Ţi-s eu, Preascumpul meu Isus!

(Traian Dorz – Cântarea biruinţei)

Anca Petrescu – Nu-i nimeni mai dator ca mine

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: