Cum să plantezi un dud în ocean? Chuck Smith

Unuia îi este dat … credinţa, prin acelaşi Duh. – I Corinteni 12:8,9 Una din problemele noastre este că deseori încercăm să generăm credinţa dinlăuntrul nostru folosind metode omeneşti. Însă Pavel listează credinţa ca unul din darurile Duhului. Scriitorul epistolei către Evrei defineşte credinţa drept “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nepotul meu mă ajută să înţeleg ceea ce intenţionează scriitorul. El ajunge la momentul când, prin credinţă, are mustaţă şi barbă. Deja a început să se bărbierească prin credinţă, încrezător în lucrurile pe care le speră dar care sunt încă nevăzute. Isus le vorbea ucenicilor într-o zi despre importanţa iertării. În cele din urmă, când au început să înţeleagă cât de important este pentru Dumnezeu să-i iertăm pe cei ce ne greşesc, ei au spus: “Doamne, măreşte-ne credinţa.” Ei au recunoscut că nu puteau ierta aşa cum le poruncea Isus. Nu era un lucru natural. Înclinaţia naturală este să fii chit, să cauţi răzbunare. Însă Domnul a insistat că ei trebuiau să ierte, astfel că s-au rugat: “Doamne, măreşte-ne credinţa” (vezi Luca 17:3-5). De-abia atunci puteau fi ascultători şi puteau ierta aşa cum le poruncise Isus.Răspunsul lor a deschis uşa pentru ca Isus să poată vorbi despre acest dar special al credinţei. El a răspuns: “Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta” (Luca 17:6). Destul de copleşitor. Credinţa ca un bob de muştar! Mă întreb ce am putea face dacă am avea o credinţă cât o sămânţă de avocado?

1. Diferite Feluri de Credinţă

De la început, vreau să clarific că sunt diferite feluri de credinţă.

Photo www.pinterest.com Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre

1. Mai întâi vorbim despre credinţa ce mântuieşte. Pavel a spus: “Prin harul care mi-a fost dat, eu spuns fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (Romani 12:3). Cred că “măsura de credinţă” a lui Pavel este o referinţă la credinţa ce mântuieşte pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia. Dacă o persoană exercită acea credinţă ce mântuieşte dată de Dumnezeu, acea persoană va fi salvată de păcat şi va primi darul lui Dumnezeu, care este viaţa veşnică. Evrei 12:2 declară că Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Deci, acest lucru de asemenea pare a fi legat de credinţa care mântuieşte.

Cum primeşti credinţa care mântuieşte? Pavel spune că vine ascultând, şi ascultând cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17). Eşti mântuit “dacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L- a înviat din morţi” (10:9). Asemenea credinţă acceptă că, dacă credem în Isus Cristos, vom fi iertaţi şi curăţaţi de orice păcate comise. Aceasta este credinţa ce ne aduce mântuirea. În Efeseni, Pavel amplifică învăţătura sa despre credinţa ce mântuieşte când scrie: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Credinţa care mântuieşte este credinţa în Isus Cristos ca Mântuitor al nostru, crezând că El a plătit preţul pentru păcatele noastre. Este credinţa că sângele lui Cristos a fost vărsat ca jertfă şi acceptat de Dumnezeu. Ca substitut al nostru, Isus a luat păcatele noastre asupra Lui şi a murit în locul nostru, astfel crezând în El, noi nu vom pieri, ci vom avea viaţă veşnică. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o măsură de credinţă ce mântuieşte, care, atunci când este exercitată, ne va mântui de vina păcatelor noastre. 2. Cel de-al doilea fel de credinţă este credinţa care-şi pune încrederea în promisiunile lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa ce ne face să ne dedicăm Cuvântului lui Dumnezeu, crezând promisiunile Lui, bazându-ne pe promisiunile Lui şi bucurându-ne în promisiunile Lui. Acest fel de credinţă lipseşte deseori în cei ce-L urmează pe Isus. Marcu 16:9-14 ne spune că după învierea lui Isus, “El S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.” Ucenicii nu au crezut mărturia femeilor, că ele L-au văzut pe Domnul şi chiar L-au ţinut de picioare. Deci Isus i-a mustrat pentru că au refuzat să creadă că a făcut ceea ce a promis că va face (vezi şi Luca 24:10, Ioan 20:16,17). Altă dată, când mergea cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, El le-a zis: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!” (Luca 24:25). Iată cuvântul lui Dumnezeu, zicea Isus, şi totuşi voi nu l-aţi crezut şi nu v-aţi încrezut în el. Cum de aţi putut pune la îndoială promisiunile Lui? Aceasta este acel fel de credinţă ca a unui copil care creşte şi se extinde. Iuda ne-a spus să ne zidim în credinţa prea sfântă (Iuda 20). Pavel a vorbit tesalonicenilor despre creşterea în credinţă (II Tesaloniceni 1:3). Acest fel de credinţă creşte pe măsură ce experimentăm credincioşia lui Dumnezeu. De-a lungul anilor, vedem credincioşia lui Dumnezeu în a avea grijă de noi, a ne împlini nevoile şi a ne călăuzi. Iar credinţa noastră se extinde. Creşte până atât încât nu mai suntem deranjaţi de probleme aşa cum eram înainte pentru că ştim că totul este în mâinile lui Dumnezeu – El va avea grijă de tot.

Avraam a avut acest fel de credinţă. Romani 4:19 ne spune când Dumnezeu i-a promis un fiu, el nu s-a gândit la vârsta lui înaintată – aproape 100 de ani – nici la pântecul mort al Sarei. El a îndepărtat din mintea lui toţi factorii umani care erau total împotriva Sarei de a avea un copil. “Nu e nici o diferenţă,” a zis el. “Dumnezeu mi-a făcut o promisiune. Deci, dacă Dumnezeu va face toată treaba, de ce ar trebui să mă gândesc la cât de imposibilă este? Nu eu sunt cel care face treaba; Dumnezeu este cel ce o va face. Este ceva prea greu pentru Dumnezeu?” Avraam nu a ezitat la promisiunea lui Dumnezeu, ci a început să-I aducă slavă lui Dumnezeu, pentru că era deplin convins că Dumnezeu era capabil să execute ceea ce Dumnezeu a promis. Avraam este un model foarte bun pentru noi. 3. Cel de-al treilea fel de credinţă ar putea avea termenul de credinţă ce vindecă. Matei 9 ne spune istoria femeii ce avea cel de-al treilea fel de credinţă. Isus călătorea cu o mare mulţime când, dintr-o dată S-a oprit şi a întrebat: “Cine M-a atins?” Ucenicii nu-I puteau înţelege întrebarea. Mulţimea din jurul lor împingea, înghiontea şi încerca din răsputeri să se apropie de Isus. “Doamne, cred că glumeşti,” a fost răspunsul lui Petru. “Tovi împing şi înghiontesc, iar tu întrebi: cine m-a atins? Toţi sunt la doi paşi de noi!” Isus a răspuns: “Nu, am simţit o putere ieşind din mine.” Când şi-a dat seama că nu mai putea ascunde ce făcuse, femeia a venit înainte şi a căzut în genunchi înaintea Lui, tremurând şi mărturisind că sângera de doisprezece ani. Îşi cheltuise toţi banii pe doctori dar nu se făcuse bine. Credea că dacă doar atingea marginea hăinii Lui, se va vindeca. Era vindecată. Isus i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit!” (vezi Matei 9:20-22; Marcu 5:25-34). Aceasta ar putea fi clasificată drept credinţa care vindecă. Eu cred că credinţa care vindecă este înrudită şi asociată cu ceea ce I Corinteni 12 numeşte darul credinţei. Darul credinţei este deseori înrudit cu vindecarea şi minunile. Nu poate fi o simplă coincidenţă că darul credinŃei apare chiar lângă darurile vindecării din lista lui Pavel (verset 9). De multe ori este o relaţie apropiată între darul credinţei şi darul vindecării. VA URMA...

Extras din cartea Apa Vie de Chuck Smith

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: