Relu Moldovanu – Eliminarea lui Dumnezeu din viaţa personală

Photo credit PROVERBE 14:34 – Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor.

Osea 12:1-14

Lui Efraim îi place vîntul şi aleargă după vîntul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legămînt cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt.
2 Domnul este în ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.
3 Încă din pîntecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcîi, şi în puterea lui, s’a luptat cu Dumnezeu.
4 S’a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plîns şi s’a rugat de el. Iacov l -a întîlnit la Betel, şi acolo ne -a vorbit Dumnezeu.
5 Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul.
6 Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea, şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.
7 Efraim este un negustor care are în mînă o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
8 Şi Efraim zice: ,,Cu adevărat, m’am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.„
9 Şi totuş, Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului, şi pînă acum; Eu te voi face să locuieşti iarăş în corturi, ca în zilele de sărbătoare!
10 Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.
11 Dacă Galaadul s’a dedat la slujba idolilor, Galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre, pe brazdele cîmpiilor.
12 Iacov a fugit odinioară în cîmpia lui Aram, Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.
13 Dar, printr’un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt, şi printr’un prooroc a fost păzit Israel.
14 Efraim a mîniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sîngele pe care l -a vărsat, şi -i va răsplăti ocara, pe care I -a făcut -o.

Relu Moldovan

Relu Moldovan

Ni s-a spus [astazi] ca noi traim intr-o Ninive moderna sau postmoderna. O Ninive, care s-a globalizat si in care pacatul acopera toata planeta pe care traim noi. Oriunde ne-am duce pe planeta pamant, oricat am calatori in toate directiile, pacatul este peste tot. Nu cred ca poate cineva sa contrazica acest adevar evident. Intrebarea care mi-am pus-o este urmatoarea: Daca Dumnezeu din cer vede ca pacatul acesta se raspandeste  peste tot, care este atitudinea lui Dumnezeu fata de aceasta stare de lucruri? Cand pacatul se inmulteste pe planeta pamant si ajunge la oameni care se numesc copii ai lui Dumnezeu sau poporul lui Dumnezeu, Dumnezeul acesta care sta pe scaunul de domnie, care guverneaza toata creatia aceasta, Dumnezeul acesta, ce face, fratii mei?

Citind in sfanta Scriptura descoperim ca in situatii asemanatoare cu cea in care ne gasim noi, in istorie, cand pacatul s-a inmultit si s-a indreptat spre Dumnezeu, a inceput sa strige la Dumnezeu, Dumnezeu din cer s-a maniat. A reactionat. Va vine sa credeti ca Dumnezeul asta, despre care noi povestim sau spunem ca-i Dumnezeu dragoste, din cand in cand Dumnezeul asta se manie? Va vine sa credeti? Sau nu va vine sa credeti? Mania asta a lui Dumnezeu nu este o reactie scapata de sub control, ca Dumnezeu nu se poate abtine. E alegerea lui Dumnezeu sa reactioneze fata de ce se petrece in aceasta lume pe planeta pamant. Dumnezeu alege sa se manie. Cuvantul Domnului spune in vers. 14 – Efraim a mîniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sîngele pe care l -a vărsat, şi -i va răsplăti ocara, pe care I -a făcut -o. Cine era Efraim? Era poporul lui Dumnezeu. Citesc vers. 2 – Domnul este în ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui. Va intreb: cine era Iuda, fratii mei? Era poporul lui Dumnezeu. Am inteles ca Dumnezeul din ceruri sa se manie pe Sodoma, pe Gomora, sa se manie pe planeta pamant si sa aduca potop, pentru ca planeta asta pamant zace in cel rau. Este plina de pacate. Dar Dumnezeu din cer sa se manie pe cei care se numesc poporul lui Dumnezeu? Va vine sa credeti asta? Din Scriptura am citit. Cati dintre dvs. v-ati gandit vreodata ca s-ar putea  ca Dumnezeul acesta, la care-I spunem Tata, Dumnezeul acesta sa fie maniat pe noi. V-ati gandit vreodata? Sau ne leganam dulce in ideea asta, ca Dumnezeu ne iubeste oricum? Il slavesc pe Dumnezeu ca este dragoste si ca ne iubeste si ne da sansa pocaintei.

Dar daca nu vrem sa ne pocaim? Va ganditi ca e posibil Dumnezeu sa se manie pe noi? M-am uitat la textul acesta si mi-am pus intrebarea: Doamne, de ce te-ai maniat pe ei? Sau de ce te-ai maniat pe noi? Si mania asta a lui Dumnezeu despre care citesc aicea, ascultati pana unde duce. „Domnul va arunca asupra lui” asupra Efraimului pe care-i maniat, „Domnul său va arunca asupra lui sîngele pe care l -a vărsat, şi -i va răsplăti ocara, pe care I -a făcut -o’- Efraim lui Dumnezeu. Doamne, de ce? De ce ai aceasta stare de manie launtrica? De ce aceasta pornire inspre a pedepsi, inspre a rasplati dupa faptele lui? Dumnezeule, de ce? Stiti de ce, fratii mei, se intampla lucrula acesta? Pentru ca ei si noi, de foarte multe ori il eliminam pe Dumnezeu din viata personala. Sau nu se intampla asta? Vreau sa predic in minutele urmatoare despre eliminarea lui Dumnezeu din viata personala. Daca suntem careva care ne gasim aici, Dumnezeu sa ne ajute sa ne pocaim ca inca mai este har la Dumnezeu. Inca mai este indurare la Dumnezeu.

Cum se exprima concret eliminarea lui Dumnezeu din viata personala?

S-ar putea sa mergem la biserica, s-ar putea sa slujim, s-ar putea sa citim din Scriptura, sa tinem sarbatorile si cu toate acestea sa-L fi eliminat pe Dumnezeu din viata noastra personala. Cum se exprima asta? Stiti cum se exprima asta uneori?

1. Prin inlocuirea slujirii lui Dumnezeu

photo credittata.lutheran.hu

Mai intai de toate se poate intampla prin inlocuirea slujirii lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu ne-a luat din lumea asta, ne-a cautat cu Evanghelia. Ne-a cautat prin Domnul Isus Hristos, ne-a vorbit prin Cuvantul Scripturilor si ne-a chemat sa venim la Imparatie. Dragii mei, stiti ca Dumnezeu, din momentul acela, asteapta sa-I slujim? Stiti fratii mei? Si va-ntreb pe dvs.: simtiti ca-I slujiti lui Dumnezeu? Da sau ba, fratii mei? Si daca spuneti ‘da’, va intreb inaintea lui Dumnezeu: cum se exprima, cum ar trebui sa se exprime aceasta slujire adusa lui Dumnezeu? Stiti cum? Prin actele mele de inchinare si prin actele mele  de ascultare inaintea lui Dumnezeu. Ca altfel, pot sa ma numesc oricum, crestin de orice culoare.

Daca Dumnezeu nu gaseste la mine acte de inchinare si acte de ascultare, dragii mei, [atunci] slujesc oricui, dar nu lui Dumnezeu. Spune sfanta Scriptura ca Galadul, acest popor a lui Dumnezeu s-a dedat la o alta slujire. Dumnezeu din cer astepta sa I se slujeasca si oamenii acestia s-au dus la altii sa slujeasca. Cine-o fi astia altii?, Ii numeste Biblia aici- idoli. Bine, frate Relu, dar noi n-avem idoli. S-ar putea sa n-avem idoli? S-ar putea. S-ar putea sa avem idoli? S-ar putea sa avem. Nu un idol cioplit, neaparat, sculptat  in lemn sau cioplit in piatra, dar un idol, ceva care este mai putin decat Dumnezeul cel Adevarat, dar inseamna foarte mult pentru noi.

Am citit despre un indian care avea doua chipuri cioplite acasa, doi idoli. El ii numea dumnezeu. Unul era mai mic si altul era mai mare. Din cand in cand se retragea intr-o camera unde avea locul special pentru dumnezeii astia a lui si se inchina. Si copilul lui l-a vazut, era un baiat mai mare si i-a zis: „Tata ce faci acolo?” „Ma-nchin lui dumnezeu.” „Bine, dar acestia sunt doi idoli, doua bucati de piatra.” Tata asa de mult s-a suparat si a zis: „Copile, sa nu mai vorbesti niciodata asa, astia-s dumnezeii care ne-ajuta, care ne sustin in viata. Astia-s dumnezeii nostri. Si atunci, cand tata a plecat de acasa, baiatul a luat o maciuca, un bat si a dat si l-a facut praf pe unul si a pus batul asta in mana idolului mai mic, ca l-a stricat pe cel mai mare. Si a venit tata acasa si s-a mirat, s-a suparat si a zis: „Cine a facut asta? Si a zis baiatul: dumnezeul asta mai mic.” A zis tata: „Nu se poate, asta-i doar o bucata de piatra. Nu se pate sa fi luat ciomagul si sa fi facut praf pe dumnezeul asta mai mare.” Si i-a zis baiatul: „Tata, ce ti-am spus eu ca e o bucata de piatra si nu poate. N-ai vrut sa ma crezi.”

Veti zice dvs.: noi n-avem dumnezei de felul asta. Ca n-avem niciunul dintre noi acasa o camera cu chip cioplit, un chip sculptat, n-avem asa ceva. Se poate. Dar vreau sa va spun ceva. S-ar putea ca noi sa avem un dumnezeu pe care sa-l numim asa, ca in Biblie- Tatal nostru care esti in ceruri. Dar daca dumnezeul acela n-are toate atributele Dumnezeului de aici [din Biblie], dumnezeul acela este un idol. Chiar daca noi il numim ‘Tata din ceruri’. Daca dumnezeul acela se aseamana cu noi, adica avem impresia ca nu vede, nu aude, nu stie- fratii mei, este un idol! Ca Dumnezeul Scripturii este un Dumnezeu Atotputernic, Atotprezent, Dumnezeu care stie toate lucrurile. E adevarat, fratii mei, daca dumnezeul la care eu ma inchin, am impresia ca nu vede si pot face orice, ca nu aude si pot vorbi orice, dumnezeul acela este un idol. Un idol de-al zilelor noastre. L-am eliminat pe Dumnezeu din viata noastra atunci cand i-am inlocuit slujirea acestui  Dumnezeu care-i din vesnicie in vesnicie si ne inchinam unui dumnezeu care seaman tare mult cu noi, are limite.

Ilie a adunat poporul lui Dumnezeu sa aleaga pe adevaratul Dumnezeu si au venit si profetii lui Baal. I-a pus pe a lui Baal sa aduca primii jertfa si sa strige la dumnezeul acela numit Baal, sa aduca foc. Si au inceput sa se roage. Si Ilie, ca sa-i faca sa priceapa ca asta nu-i Dumnezeu, ci ca-i ceva in mintea lor, inventat de ei, e ceva care seamana cu omul muritor, a zis: „Strigati mai tare, poate doarme.” Va intreb: „Dumnezeul asta adevarat al Bibliei, doarme vreodata?” E adevarat ca dumnezeul acela, Baal, semana cu omul? „Poate e in calatorie si daca-i in calatorie n-are vreme de voi. Nu va poate auzi. Strigati mai tare.” Nu vi se pare ca dumnezeul asta, asa zis dumnezeu, seamana cu omul muritor?

Dragii mei, oridecateori am aceasta idee despre Dumnezeu ca  nu ma vede, ca nu ma aude, ca nu stie despre mine, nu uitati, am inlocuit slujirea lui Dumnezeu cu o slujire la idoli.  Ca Dumnezeu nu este asa. Dumnezeul adevarat este asa cum zice in Biblie: Vede, aude, stie, poate. E un Dumnezeu care intr-o zi ne va chema la judecata. E un Dumnezeu care intr-o zi va pune totul sub ochi. In fata acestui Dumnezeu trebuie astazi sa ma pocaiesc daca L-am eliminat din viata mea. 

 

Photo credit consecratedtohim.com

2. Prin inlocuirea ajutorului divin

In al doilea rand, eliminarea lui Dumnezeu din viata personala se poate manifesta si prin inlocuirea ajutorului divin in viata personala. Noi oamenii suntem creati de Dumnezeu in asa fel incat sa avem nevoie sa fim ajutati. Adica, nu ne descurcam singuri. Simtiti asta pe pielea dvs.? Simtiti asta? Inca de la inceput, Dumnezeu  a zis despre Adam: „Nu-i bine ca omul sa fie singur. Are nevoie de”:… ceva. De ce?  De ajutor. „Si o sa-i fac un ajutor.” Si fiecare om din lumea aceasta are nevoie de cineva sa il ajute- spune sfanta Scriptura. Scrie ap. Pavel Romanilor: „Ajutati pe sfinti cand sunt in nevoie. Sfintii au nevoie de ajutor. Si noi ne ajutam unii pe altii.” Cand vin biletele astea aici la amvon: „Ajutati-ma in rugaciune” – e  o dovada ca ne ajutam. Sau e unul sarac care are nevoie de o mana intinsa. Sau un bolnav are nevoie de transportare de la spital- are nevoie de ajutor. Dar dincolo de asta, fratii mei, simtiti ca aveti nevoie sa ne ajute Dumnezeu din ceruri? V-ati rugat lui Dumnezeu, des in viata, ca sa va ajute? Cred ca in fiecare zi o facem. Dar v-a ajutat vreodata in viata, Dumnezeu, fratii mei? Dumnezeu este un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi. Asa-i Dumnezeu. Si toate problemele mele, toate framantarile mele, toate neputintele, toate lipsurile mele le duc inaintea lui Dumnezeu si-I zic: „Dumnezeu, ajuta-ma!” Si Dumnezeu din cer stie cum sa ma ajute.

Spune sfanta Scriptura – Lui Efraim îi place vîntul şi aleargă după vîntul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legămînt cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt. Va intreb: De ce? De ce face legamant cu Asiria si de ce duc untdelemn in Egipt? Pentru ajutor. L-au pus deoparte pe Dumnezeu, l-au eliminat pe Dumnezeu din viata personala si au inlocuit ajutorul lui Dumnezeu cu ajutorul puetrnicilor zilei. Astea erau natiunile puternice atunci: Asiria si Egiptul. Si va intreb: nu vi se pare ca noi, de multe ori inlocuim ajutorul lui Dumnezeu cu ajutorul puternicilor zilei? Nu vi se pare? Si intrebarea este: de ce? De ce facem, dragii mei, nebunia asta, sa-L punem deoparte pe Dumnezeu, ajutorul care  nu lipseste niciodata nevoi, sa e ducem la puternicii zilei sa ne ajute, care-i pozitia cutare la primarie, care-i pozitia cutare cine stie unde, la presedintie samd… De ce puternicii zilei? Stiti de ce facem asta? De ce-au facut-o ei? Pentru ca ajutorul acesta, al oamenilor, a puternicilor zilei este mai ieftin. Poate ziceti: cum? Ca daca duceau untdelemn astia in Egipt, duceau sa plateasca cumva ajutorul. E mai ieftin decat ajutorul lui Dumnezeu. Poate ca stiti, toate scandalurile care sunt in ultima vreme, cand o judecatoare a primit un milion de euro, sa dea ajutor si a fost arestata. Si un milion de euro este mai ieftin decat sa stai inaintea lui Dumnezeu sa te ajute. Stiti de ce? Pentru ca la oameni te duci si platesti si apoi faci ce vrei. Dar la Dumnezeu nu poti sa faci ce vrei. Daca vrei ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa te incadrezi in voia lui Dumnezeu. La oameni te duci si platesti, la unii mai putin, la altii mai mult,  si apoi traiesti cum vrei tu. Si asta-i ieftin. Dumnezeu din cer, ca sa fie ajutorul care nu lipseste niciodata in nevoi. Are pretentii. Si pretentia lui Dumnezeu este sa ascultam in toate lucrurile de El. Si asta nu-i chiar asa de simplu, pentru ca asta trebuie sa ne urmareasca toata viata.

Saul din Vechiul Testament, Imparatul lui Israel, avea nevoie de ajutor. Filistenii ii bateau tara si a mobilizat armata si avea nevoie de Dumnezeu sa-l ajute  in lupta asta impotriva filistenilor. Si s-a rugat lui Dumnezeu si va intreb, frati si surori: A venit ajutorul lui Dumnezeu? In situatia asta de care va spun acum, n-a venit. N-a venit! Nu i-a raspuns nici prin visuri, nici prin vedenii, nu i-a raspuns nici intr-o alta forma. Dumnezeu din cer tacea si Saul, bietul de el nu stia ce sa faca. Filistenii veneau peste el. Doamne, de ce nu-i dai ajutor? Ca Tu L-ai uns ca imparat. Tu ti-ai pus untdelemnul peste el si L-ai luat de undeva, din anonimat, un cautator din tara magaritelor parintilor. L-ai luat sa-l ungi imparatul lui Israel. Si in ziua in care imparatul asta striga: „Dumnezeule, tu nu raspunzi. De ce?” De ce nu vrei sa-l ajuti? Pentru ca omul acesta, cu consecventa n-a ascultat de Dumnezeu. Dumnezeu l-a manat intr-o directie, i-a spus ce sa faca si el a facut dupa capul lui. N-ar trebui sa ne miram, dragii mei, daca uneori Dumnezeu ne lasa balta si nu ne ajuta. Daca cu consecventa nu vrem sa ascultam de El, ajutorul lui Dumnezeu, dragii mei, costa. Costa ascultarea noastra de Dumnezeu. Si de aceea, oamenii astia L-au inlocuit pe Dumnezeu ca ajutor, cu alte ajutoare, pentru care plateau si faceau ce vroiau dupa aceea. Dumnezeu vrea sa ne ajute in toate circumstantele vietii, dar are pretentia sa ascultam de El.

3. Prin inlocuirea standardelor divine

photo credit objetivismo.org

In al treilea rand, eliminarea lui Dumnezeu din viata personala se manifesta uneori prin inlocuirea standardelor divine. Cand Dumnezeu ne-a chemat sa fim ai Lui, sa-I slujim Lui, sa fie ajutorul nostru, Dumnezeul acesta ne-a pus inainte niste valori care sa acopere toate domeniile vietii noastre: asa trebuie sa traiti. Recunoasteti ca asta a facut Dumnezeu, fratii mei? In textul din aceasta dimineata, Dumnezeu se ocupa prin aceasta profetie de un anumit segment din viata evreilor, a lui Efraim, sa spun asa, care se cheama afaceri- adica, aceasta cautare dupa bunuri. Si spunea Efraim la un moment dat: m-am imbogatit. E rau sa te imbogatesti sau nu e rau? Daca Dumnezeu vrea sa fii bogat, e in regula sa fii bogat, ca oamenii lui Dumnezeu au fost bogati. Problema este sa respecti o anumita etica a imbogatirii. Daca va intreb care este etica imbogatirii, mi-ati putea raspunde  la intrebarea asta? Cum poti sa te imbogatesti si totusi sa fii in voia lui Dumnezeu? Cum?

  1. Sa muncesti
  2. Sa fii corect
  3. Si sa te increzi in Dumnezeu

Este etica imbogatirii: sa muncesti, sa fii corect, sa te increzi in Dumnezeu ca Dumnezeu e cel care iti binecuvanteaza munca. Sa fii correct si din punct de vedere legal si din punct de vedere moral. O femeie avea 20 de banuti de argint. A ajuns intr-o mare nevoie, intr-o mare criza. A ajuns la un specialist, sa-i vanda, sa primeasca bani pe ei. I-a verificat, i-a controlat si a zis: „Pot sa-ti dau $500 pe ei.” Femeia, in criza, a zis: „Bun, da-mi $500 pe ei. Si omul i-a dat $500 pe ei. Stiti cu cat i-a vandut el dupa aceea? Cu $10,000. E legal ce a facut el, ca asta era meseria lui: sa cumpere si sa vanda. E legal. E correct din punct de vedere a legii. Dar nu e corect din punct de vedere a moralei. Femeia asta saraca, pe ce are ea sa castige $500 si tu sa castigi $9,500 – ma intelegeti? Este o anumita etica: sa muncesti, sa fii corect, si sa te increzi in Dumnezeu ca binecuvanteaza munca.

Ei, dragii mei, Efraim cand l-a eliminat pe Dumnezeu din viata, a pus deoparte etica asta si ascultati ce a inceput sa faca. Are o cumpana mincinoasa si ii place sa insele. Face asta parte din etica lui Dumnezeu de-a te imbogati sau nu face parte? Cand pui deoparte etica asta a lui Dumnezeu, standardul lui Dumnezeu pentru afacere- e un negustor Efraim- zice aici Biblia, un om de afacere, daca vreti. Dar a pus deoparte etica lui Dumnezeu si minte si insala sau asupreste. Stii ce inseamna sa asupresti pe cineva? Si lucrul acesta nu-i de domeniul trecutului. In comunism eram invatati ca asuprirea s-a terminat odata cu regimul dinaintea comunistilor. A asupri pe cineva inseamna, dragii mei, sa il obligi fara sa-i dai drepturi. Sa-l obligi sa faca, sa munceasca, fara sa-l rasplatesti pentru ceea ce face. Asta inseamna asuprire. Spune Iacov aici, in cartea lui, despre bogati- „plata seceratorilor pe care voi ati oprit-o,” ce face? Striga la Dumnezeu, asta este asuprire, cand il pui sa munceasca fara sa-l platesti. E asuprire. Si asuprire, dragii mei, inseamna si suprasolicitare. Adica, sa-i ocupi timpul celui pe care l-ai angajat, sa mucneasca numai pentru tine, sa nu-i ramana timp pentru altceva, buna oara pentru inchinare, daca vreti. Si Faraonul Vechiului Testament, stiti ce a zis?  „Evreii astia care s-au inmultit asa de mult, sa aiba aceeasi norma, adica sa faca acelasi numar de caramizi, fara sa li se dea paie cum li se da inainte.” De ce? „Sa nu mai aiba vreme sa umble dupa naluci.” Stiti care era naluca evreului in vremea aceea? Sa mearga sa se inchine lui Dumnezeu. Si mereu, mereu bateau poarta palatului, Moise si Aron, si ziceau lui Faraon: „Lasa-ne sa ne ducem sa ne inchinam lui Dumnezeu in pustiu. SI Faraon zice: „Astea-s naluci. Hai sa va pun eu la munca, sa va suprasolicit, sa va umplu timpul pentru ca sa nu va mai raman timp pentru asta.” Asta inseamna asuprire. Nu face parte din etica lui Dumnezeu pentru imbogatire. Cand Il elimini pe Dumnezeu, elimini standardele lui Dumnezeu din viata personala, din afacerile personale.

Va citesc vers. 1 – Lui Efraim îi place vîntul şi aleargă după vîntul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria. De ce face asta? Ca l-a pus pe Dumnezeu deoparte si vrea sa se imbogateasca. Cand Iacov, in Vechiul Testament, a fugit de la socrul lui, Laban. S-a dus, si-a luat familia, si-a luat averea si a plecat. A stat de vorba cu familia lui si a zis: „Eu am lucrat pentru tatal vostru si tatal vostru v-a inselat. Cum? De 10 ori mi-a schimbat salariul. Credeti ca l-a schimbat in avantajul lui, a lui Iacov? In dezavantajul lui. Asta inseamna sa inseli, sa faci ceva in dezavantajul celuilalt si in avantajul tau, desi ai facut o promisiune. Ca Laban, atunci cand l-a angajat, i-a facut promisiunea si n-a vazut ca promisiunea asta va fi in avantajul lui Iacov, ca nu a stiut ca Dumnezeu va binecuvanta asa de tare pe Iacov. A schimbat simbria si iarasi a schimbat-o, si iar a schimbat-o. De zece ori! Fratii mei, ma rog lui Dumnezeu sa ne binecuvanteze  in aceasta zi, in aceasta Ninive universala in care noi traim. In care pacatul se inmulteste si Dumnezeu din cer e manios pe pacatul asta. Pana nu vine judecata lui Dumnezeu, pentru ca L-am eliminat pe Dumnezeu; astazi sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si spune aici profetul Osea asa: 6 Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea, şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău. Credeti ca asta vrea Dumnezeu cu fiecare dintre noi astazi?

VIDEO by Biserica penticostala Carpati

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: