Traian Dorz – Te-ai dus Isuse dulce…

Photo credit bible-library.com

Te-ai dus, Iisuse Dulce, spunând: Eu vin curând!
– ca să-Ţi aştept întruna întoarcerea iubită,
să nu-mi prea pară lungă durerea aşteptând,
nici noaptea, prea amară, nici viaţa, prea zdrobită.

Te-am urmărit cu ochii îndureraţi şi grei,
dar prea curând nălţimea şi norii Te luară
şi-n locul Tău rămase durerea-n ochii mei,
şi-n jurul meu, pustiul, şi-n inima mea, pară.

De-atunci privesc întruna pe drumul nepătruns
spre norul după care Te-ai dus de lângă mine,
dar nu văd decât golul în care Te-ai ascuns
şi n-am decât pustiul durerii după Tine.

O, cele trei cuvinte ce mi le-ai spus plecând
mi-au fost ca trei săruturi pe buzele-mi uscate,
le voi simţi de-a pururi pe gura mea, arzând
ca o pecete dulce de cele-ncredinţate!

De-atunci, aştept întruna să vii, precum ai spus,
sau să primesc solia trimisă după mine,
dar totul este singur şi gol, Iubit Iisus,
şi totu-i nici viaţă, nici moarte, fără Tine!

Stau îngerii-alături şi vor a mă-ntări,
dar nici o-mbărbătare suspinul nu-mi alină.
– O, dacă sunt atâtea pe Tine-a Te opri,
pe mine nu-i nici una, Iisuse, spune-mi: – Vină!

Versuri Traian Dorz via Comori Nemuritoare

Anunțuri

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: