Florin Ianovici – „Noi construim Vieti” Fundatia Viata si Lumina

ALL Photos –  credit Fundatia Viata si Lumina

CITESTE mai multe despre sau sprijineste Fundatia Viata si Lumina aici

Florin Ianovici: Un ganditor crestin spunea: Painea saracului este datoria mea. Iar painea mea e datoria lui Dumnezeu. Oamenii care au credinat pot sa daruiasca, pentru ca ei au bogatia credintei. Se va ingriji Dumnezeu de nevoile noastre. Cei mai multi dintre semenii nostri care sunt ca acesti copii in strada n-au nici paine si n-au nici pe Dumnezeu. Daca suntem aomeni credinciosi, sa le daruim painea noastra pentru ca Dumnezeu se va ingriji la randul Lui de painea noastra. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Noi [la Fndatia Viata si Lumina] construim vieti plecand de la nevoi…Noi n-am faurit niciodata un program, stand si gandindu-ne ce trebuie sa facem. Am urmarit nevoia si ne-am pus urmatoarea intrebare: Cum putem sa o rezolvam?

Transcript Blogul Agnus Dei

Organizatia Viata si Lumina traieste pe principii biblice.Noi suntem, toti cei care lucram in cadrul organizatiei, suntem oameni cu frica de Dumnezeu. Dar nu facem din aceasta o declaratie si o povara pentru altii. Mergem pe ideea de model, nu mergem pe ideea de declaratie. Este o credinta declarativa si o credinta. Punct. Personal m-am implicat in aceasta lucrare, aproape pe nestiute. Cand eram consilier juridic al Cultului Penticostal, cu un misionar din Norvegia, pe nume Iohansen, am fost miscat de tragedia pe care am gasit-o in metrou. El povestea ca, mergand in metrou, auzi cantecele „Nu nimeni, nu mineni ma vrea, Chiar nici mamica mea…” Si a fost extrem de miscator, am zis: „Cum e posibil ca sa existe asa ceva?” Si a adus tiruri cu ajutoare. Era greu din punct de vedere procedural sa tranzitezi granitele Romaniei cu tiruri de ajutoare. Erau niste legi extrem de grele. L-am asistat, dupa care dansul, auzind de faptul ca noi, un grup de tineri, lucram in strada, dand sanvisiuri copiilor, a zis: „Haideti, sa atrageti mai multi si sa o faceti din ce in ce mai des. De unde o faceam odata pe saptamana, sa o facem de 2, de 3 ori si am ajuns la un moment dat sa punem problema: daca n-am putea sa mergem in fiecare zi, pentru acesti copii, si nu numai cu sanvisiuri, dar cu supa calda. Vazand si facand, ideile au venit pe masura ce nevoile au aparut. De altfel, cand noi am ales aceasta misiune „Noi Construim Vieti”, am  plecat de la ideea: gasim nevoia si incercam sa o implinim. Nu satm, gandind noi ce sa facem. Am observat, am vazut si am plecat de la o anumita nevoie caruia ne-am adresat, aducand resurse necesare pentru ca aceasta nevoie sa fie implinita. Avem un sait http://www.fvl.ro  unde sunt prezentate programele si cateva fotografii cu copiii nostri.

Sunt cateva (30) secunde din clip care nu au sunet, pentru ca video foloseste muzica care este copyrighted si a fost scos sunetul. Sunetul revine la min 2:00-

Antena 1 – Clip despre

Fundatia Viata si Lumina

In 1994, cam in 1995 am inceput sa avem un parteneriat, adica, sa avem cateva lucruri precis asumate. Dansul a oferit o sponsorizare pentru ca noi, care eram niste tineri si luam sanvisiuri din banii nostri, sa putem cumpara ceva mai mult si nu doar o zi, doua, trei, ci ceva mai mult. Si apoi am ajuns sa mergem zi de zi, sa oferim copiilor ceva mai mult. Insa, de indata ce stai de vorba  cu cei ce sunt in strada, va amintesc ca la nivelul anului ’94, ’95, vorbim de aproape de 1000 de copii care se aflau in strada, nevoile erau extrem de variate: conditia medicala, starea de sanatate extrem de proasta- fara documente, fara carti de identitate, buletine, fara locuri unde sa fie cazati. Nevoile erau extraordinar de mari. Si pas cu pas  am inceput, mai intai, sa fim prezenti in fiecare zi in strada, ca sa le castigam increderea. Era voluntariat si in prima faza se sponsoriza doar hrana, pe care nu puteam sa o cumparam singuri, fiind niste tineri care duceam propriul nostru jug al saraciei.

Apoi, in momentul in care ne-am dat seama ca nu-i suficient sa te duci sa dai un sanvisi in strada sau o supa calda, am inchiriat, cu ajutorul dansului, 4 apartament in Bucuresti si am cautat sa luam cati mai multi copii din strada si sa-i plasam intr-un apartament. In momentul acela s-a vorbit despre o participare partial salarizata, pentru ca trebuia sa stea cu ei cineva in casa. Ei, nefiind obisnuiti cu rigorile unitati locative de acest gen. Dupa o perioada de cateva luni de zile, proiectul s-a dovedit a fi dezastros, pentru ca copiii nu erau civilizati; nu puteai sa ai pretentii la ei sa se comporte intr-un mod civilizat. Vecinii au ridicat foarte multe reclamatii si din aproape, am ajuns la convingerea ca trebuie un spatiu care sa ne apartina, o casa de copii.

Asa am ajuns, undeva, sa cumparam o cladire pe care, pe de alta parte, vreau sa spun ca si eu am fost uimit de anumite lucruri pe care eu nu le-am cunoscut la momentul cand noi am achizitionat casa. Trebuia sa existe un circuit. Trebuia spatiile sa se preteze la o casa de copii. Cubajul, luminozitatea si alte criterii de care noi nu prea aveam mare stiinta. Ei, am investit si in 1996 a aparut Centrul de Copii Viata si Lumina, cu capacitate de 50 de copii, pe care noi i-am luat din strada si intr-un entuziasm extraordinar am inceput. In acea perioada am intrat in parteneriat cu o organizatie suedeza, o organizatie foarte mare alcatuita din oameni foarte seriosi si oameni cu principii de credinta, iar misionarul frate Iohanson, care reprezenta organizatia Norvegiana,  impreuna cu aceasta fundatie suedeza au fost partenerii nostri de inceput. Impreuna cu dansii am creat si [numit-o] Viata si Lumina, dupa Evanghelia lui Ioan: „In El era viata si viata era lumina oamenilor.” Ne-am gandit ca cele doua lucruri de baza, care sunt frumoase si sunt – Lumina- unde este lumina nu mai este intuneric si viata ne dorim cu totii. Ni s-a parut frumos cuvantul acesta. Viata este lumina oamenilor, adica trairea. Trairea devine lumina prin care-L marturisim pe El.

Dupa ce am deschis, in 1997 cu mult entuziasm centrul de copii, ne-am gandit noi: „Vai ce casa va fi. O casa plina de iubire.” Stiti? Nu e rau sa ai acest entuziasm, ca te fereste de multe dezamagiri. Cine stie, daca am fi stiut de la inceput ce ne asteapta, poate nici nu ne-am angrena la anumite  proiecte. Dupa cateva saptamani, spre stupoarea noastra, am bagat de seama ca jumatate din copiii care venisera, au fugit din nou in strada. Si cand au plecat, au plecat si cu amintiri. Si ne-am pus problema: Ce se intampla? Mancare foarte buna, tratament foarte bun, noi oameni cu multa dragoste. Pana la urma, eram credinciosi. Suntem credinciosi, ne-am gandit ca un om credincios stie sa-si apropie un copil. Exista aceasta boala psihica, daca vreti, sau sociala, sau economica- „gustul strazii”. O libertate totala. Ei, aceasta libertate care ti-o creeaza strada, nicio regula, nicio presiune- in afara de supravietuire, aduce cu ea o anumita satisfactie. Venisera copiii si dupa o saptaman, doua, plecau pentru ca se plictiseau. Si pentru ca la un moment dat spuneam: „La noi se face asta, se face asta…” noi ne-am dat seama ca abordarea noastra e o abordare de tip institutional, care, din nefericirie, ea nu aduce niciun beneficiu. Si atunci ne-am gandit din aproapre in aproape: „Ce sa facem?”

Si ne-am gandit sa construim un spatiu si sa facem cateva ateliere. Ceramica a fost primul atelier pe care l-am facut: cu cuptor, cu lut, cu ceramist. O domnisoara, care era lector unviersitar la acea vreme, a venit si am inceput sa angrenam copiii , multor care au inceput sa modeleze in lut prima figurina, au descoperit cuvantul „al meu” si „al tau”. Era figurina mea si era figurina ta. Plecand de aici, ne-am dat seama, de fapt, ca nu tot ce este acolo este indevalmasie, ca exista reguli si ca incetul cu incetul, oamenii au inceput, prin actul creatiei, sa respecte si ce este a altuia. Apoi, am mers pe croitorie. Apoi, am mers pe tamplarie, pe sculptura. Apoi, am mers pe computere. Aceste ateliere vocationale au adus acea angrenare, dincolo de care incetul cu incetul s-au civilizat, sa spun asa. Salbaticia aceea s-a domolit si au inceput sa inteleaga rostul vietii, telul ei. A fost, daca vreti, o apropiere catre viata si catre principiile de credinta, dintr-o directie practica, ei fiind oamenii care nu prea intelegeau notiunile.

Ne-am dat seama ca procesul educativ este foarte important si eu subliniez lucrul acesta. Un om pregatit pentru viata este un om educat, un om care are o pregatire scoalara. Si am avut foarte multe probleme pentru ca trecusera ani de zile. De unde vin copiii astia ai strazii in Bucuresti? De peste tot. Din familii sarace, din provincie. In vremea aceea, in ’96, in ’97, Bucurestiul era un fel de El Dorado. Era un fel de vis. Veneau, cerseau. Ei, ce se intampla? Cand ajungeau in gara de Nord, fugind de acasa, existau acolo gastile. Ei au cazut victime unor oameni care traiesc din cersetorie, care prind acesti copii. SI as vrea sa va spunmomentul care a fost declicul meu. Eu am fost, la vremea cand asistam in viata. Eram inca avocat. Inca nu faceam lucru acesta pentru ca aveam o chemare din partea lui Dumnezeu.

Dar, intr-o seara, eram cu sotia mea si am ajuns in fata cofetariei Scala, cand am auzit un scancet. Era cam in Noiembrie. Era destul de rece. M-am uitat la sotie si am intrebat-o: „Auzi si tu ceea ce aud si eu?” Si a zis: „Da.” Si ne-am uitat imprejur, sa vedem de unde vin scancetele. Un copil statea in fata unei scari de bloc, in afara, si plangea. Cand m-am apropiat de el, am pus cea mai natanga intrebare care poate sa puna un barbat unui asemenea copil: „Ce faci?” Dar nu mi-a trecut altceva prin minte. SI el s-a uitat lung la mine. Era descult. Il chema Florin. Nu poate sa fie intamplator lucrul acesta. Si in momentul acela cand l-am vazut, am aflat povestea lui. Era din Buzau. Fugise de acasa pentru ca tatal si-a pierdut serviciul. Si-a pierdut serviciul si a inceput sa bea. Si-a pierdut mintile. A inceput sa-l trimita de acasa sa cerseasca bani si il batea daca nu venea cu bani acasa ca sa-si cumpere bautura. Mama s-a mutat de acasa, datorita acestei situatii si  el a fugit in Bucuresti pentru ca a gandit el ca in Bucuresti va putea trai in cersetorie, mai bine decat o face acasa. A intrat pe mana unor gasti, care l-au exploatat de dimineata pana seara. Il urmareau pentru ca copiii care cerseau in metrou nu o faceau din propria initiativa. Toti banii ii erau luati si il tineau descaltat ca sa nupoata fugi. Eram foarte sarac. Mi-am dat sosetele jos ca aveam niste cizmulite. M-am dus si cu singurii bani am cumparat o pereche de adidasi din consemnatie (pe vremea aceea) si l-am intrebat pe Florin ce vrea. Si a zis: „Duceti-ma la tren. N-aveam bani sa platim trenul pana la Buzau. Am vorbit cu conductorul si l-am rugat sa-l insoteasca si sa-l predea in Buzau.  Acela a fost momentul care mi-a determinat pornirea sufleteasca. M-am dus acasa. Nu eram instarir si aveam o casa modesta si mi s-a parut ca ma lafai. Mi s-a parut prea mare patul, mi s-a parut nemeritata mancarea, mi s-a parut ca, de fapt, nu pot trai in felul asta. M-am simtit vinovat, macar ca n-aveam nicio vinovatie directa. Dar m-am simtit legat. Ei, Dumnezeu a facut un lucru frumos. Trei ani de zile de la acest eveniment, in timp ce ma duceam spre „Viata si Lumina”, treceam prin fata garii de Nord. Mergeam cu metroul si eu merg mai voiniceste, dau din maini, cu pas mare, ma rog, in Bucuresti nici nu-i bine sa mergi la pas. E bine sa treci cat se poate de repede, mai ales in fata garii de Nord. Acuma sau mai schimbat lucrurile, dar atunci…  Si ma prinde cineva de mana, din spate. Cand m-am intors, era un adolescent, imbracat bine, cu rosu in obraz si m-am speriat putin si am zis: Ce se intampla? Mi-a zis: „Nu ma cunoasteti?” Si am zis: „Nu.” Zice: „Eu sunt Florin.” Mi-a povestit dupa aceea ca venise la un verisor in Bucuresti. Mi-a povestit ca a ajuns acasa, ca deja il cautau cu politia parintii. Ei au realizat ce se intamplase, de fapt, au realizat unde s-a ajuns cu familia respectiva si si-au venit in fire si l-au luat si traia bine. In momentul in care am plecat de acolo, simteam strangerea de mana a lui Florin, ca el mi-a luat-o si imediat mi-a sarutat mana. M-am simtit rau ca barbat, dar am inteles lucrul asta. Si brusc, in timp ce mergeam spre fundatie, iertati-mi latura aceasta poetica, pentru ca propriu zis, in Romania de astazi, nu mai prea isi are locul. Dar m-am gandit ca intr-o zi ma voi intalni cu Dumnezeu in cer, va da Dumnezeu perdeaua la o parte si tuturora celor care le-am facut bine imi vor strange mana si-i vom intalni in cer. Momentul acela  a fost momentul meu de atasament. In momentul acela, pot sa spun ca m-am lipit de fundatie si mi-am dat seama ca n-as putea trai fara ei. 23:15

Screen Shot 2014-05-30 at 9.57.00 PM

Indata ce noi am facut acest lucru, am inceput cu partea educationala si am continuat sa investim in strada, intreband: Ce s-ar putea face mai mult? SI ne-am dat seama ca trebuie sa avem un centru. Si atunci, programul nostru de prevenire, care-l gaseste orice telespectator interesat, daca va accesa saitul ‘Fundatia Viata si Lumina’. Copiii traiesc in strada, copii au devenit tineri, tinerii au devenit parinti. Parintii au nascut copii si acuma avem o generatie noua de copii ai copiilor strazii. EI au un centru. Noi am deschis „un centru de urgenta”- l-am numit noi. In fiecare zi le oferim o masa calda. Unii zic: Intretineti parazitismul. Nu e bine. Noi am facut un experiment  impreuna cu comandantul sectiei de politie a garii de Nord. Am inchis pravalia pentru o luna. Cu 30% a crescut gradul de infractionalitate in zona- prin lipsa fundatiei Viata si Lumina. Ce era de demonstrat, am demonstrat. Noi nu intretinem parazitismul, daca nu-i intretinem, oamenii acestia nu mananca. Ei trebuie sa manance si daca nu au de unde, ei vor lua de undeva. Si atunci am deschis acest centru de urgenta. Dar in acelasi timp, monitorizam 12 puncte din Bucuresti. Avem pe deoparte un centru deschis in care vin cei din zona garii de Nord, dar nu numai pentru mancare, pentru ca acolo este si un depozit de haine. Acolo se pot face dusuri. Acolo se poate igieniza o persoana. Acolo facem parte de consiliere pentru ca noi incercam sa-i smulgem pe cati mai multi din strada, fie sa-i plasam in centrul nostru, fie in colaborare cu alte organizatii, sa putem sa-i ducem intr-un loc de siguranta.

Monitorizam 12 puncte in Bucuresti, pentru ca mai avem inca doua echipe mobile, care cu doua microbuzuri circula in fiecare zi, 7 zile din sapte zile, si suntem prezenti acolo cu mancare, dar mai ales suntem acolo prezenti pentru ca vrem sa-i ajutam sa fie scosi din mediul stradal. Nu poti face in mediul stradal asistenta sociala. Acolo, numai poti sa asisti la nivel de urgenta. Au plagi. Multi sunt bolnavi cu stomacul. La nivel de stomatologie sunt praf multi dintre ei. Se drogheaza cu droguri neconventionale- aurolac, care este peste tot, pentru ca aurolacul duce o senzatie de bine. Le taie foamea. Asta imi spun, ca de multe ori le taie foamea. Si atunci suntem prezenti in 12 puncte in Bucuresti. De ce? Primul lucru pe care il facem daca gasim un copil, sa-l ducem acasa la parinti si sa ajutam familia  aceea pe perioada de 6 luni, 1 an de zile- cat este nevoie sa depaseasca perioada de criza. Si asta ar fi una dintre solutiile cele mai bune. Daca familia este destramata sau in familie este necesar un proces de consiliere a se vindeca, atunci aducem acel copil in centrul de plasament. Daca la noi nu sunt locuri, colaboram cu alte organizatii, la fel de bune, si copilul va fi plasat acolo, pentru ca el sa nu piarda scoala, sa poata sa fie integrat intr-un proces educativ. Sigur, unii dintre parinti isi iau copiii inapoi pentru ca dupa o perioada de timp isi revin, cu ajutorul nostru, cu ajutorul primariilor. Unii, nu. Unii s-au destramat. Cei mai multi care sunt la noi, parinti nu mai au. Si atunci, noi ii crestem pana la 18 ani.

Screen Shot 2014-05-30 at 10.13.35 PM

In strada, am gasit familii monoparentale. De regula, ei nu sunt sot/sotie. Multi si-au pierdut casele, si-au pierdut slujba si au ajuns copiii in strada. Nu mai au unde locui. Au avut chirii, nu le mai pot plati. Si atunci aceste familii nu-si lasa copiii la orfelinat si pentru ei trebuie sa ai un alt program. Pentru ei avem un alt program numit „Cu Familiile”. Avem 22 familii in acest domeniu, pentru ca le-am inchiriat spatii. Au copii si noi ii ajutam cu chiria, ii ajutam stand alaturi de ei, le gasim un loc de munca si ii ajutam sa traverseze aceasta perioada grea. Si in momentul in care ei stau pe picioarele lor, atunci ii lasam si ne ocupam de altii din strada.

Avem 3 zone de implicare:

  1. Preventie
  2. Reintegrare
  3. Integrare sau insertie sociala

Intai am inceput cu nevoia. Nevoia o gasesti in strada. Si acolo este prevenire pentru ca, propriu zis, ceea ce facem noi este sa prevenim sa se ajunga la o situatie  dincolo de care sa nu mai poata interveni nimeni. Copilul care sta prea mult in strada si este abuzat, va deveni la randul lui un abuzator. Parintii care au stat in strada cu copiii , daca nu se intervine la vreme, se vor distruge. De aceea, noi prevenim o criza dincolo de care sa nu se mai poate face absolut nimic. Fie ca luam copilul si il ducem acasa la parinti, fie ca ajutam familiile sa traverseze momentul respectiv, fie ca ii luam din strada si ii ducem in acest al doilea modul, pe care l-am numit modulul de reintegrare. De ce? Pentru ca copilul dus in centrul de plasament, prima noastra grija este sa-i gasim familia si sa incercam sa il reintegram in mediul natural, in familia biologica.

De peste 10 ani sunt in Comisia de Protectie a Copilului la nivel de Sectorul 1 Bucuresti. Fundatia Viata si Lumina este extrem de apreciata si cred ca nu gresesc daca spun ca al saselea an consecutiv, noi avem subventii de la stat care acopera 10-15 % din cheltuieli.

Cand am venit la Viata si Lumina in 1995, am avut facultate eu si poate 1,2. Acum, toti au facultate. Toti sunt licentiati in asistenta sociala. Cele 3 programe insumeaza 230 de copii si suntem in jur de 32 de oameni care lucram, asta insemnand si partea tehnica, insemnand sin contabilitate, fiindca noi, daca avem subventii la stat, trebuie sa raportam , avem obligatia sa fie un instructor la 8 copii. Si asta este norma impusa de lege, pentru ca in momentul in care esti sponsorizat de stat, trebuie sa si indeplinesti niste cerinte care sunt extrem de punctuale si un standard ridicat. Suntem, la ora actuala, din ce stiu eu, printre putinele fundatii care au licenta pentru desfasurarea activitatii de protectie a copiilor. Exista o agentie nationala de licentiere a serviciilor pe standarde- standarde de calitate. Si din ce stiu eu, la ora actuala suntem printre putinele fundatii care suntem licentiate, in sensul in care am dovedit ca standardele calitative ale serviciilor noastre se inscriu la nivel european.

Suntem ca niste caini credinciosi, o umbra care sta langa ei. Oamenii au drame. Oamenii au crize. Oamenii au greutati. Daca esti atunci langa el si-i indrepti privirea catre Dumnezeu, acela este momentul decisiv. Acum o saptamana au venit copiii de la Viata si Lumina in biserica noastra si au cantat 2 cantece si am vazut reactia bisericii. Biserica la balcon s-a ridicat in picioare. La un moment dat, unul dintre ei povestea, vorbesc despre un tanar, pe nume Musad, povestea ca la varsta de 7 ani era pe lac cu tatal si cu mama, pe lacul Mogoșoaia (Bucuresti) . A fost o furtuna care s-a iscat din senin. Barca s-a rasturnat. Tatal lui era beat, mama nu stia sa inoate, el nu stia sa inoate. Mama a strigat, scufundandu-se: „Ioane, ai grija de copil! Ioane, ai grija de copil,” si s-a inecat sub privirile lui. Tatal nu a avut grija de el pentru ca patima alcoolului a fost mai tare si a ajuns la Fundatia Viata si Lumina dupa ce mai intai a fost la un centru de stat. Spunea el: „Cum m-au tratat la centru de stat, am crezut ca nu exista Dumnezeu. Am fost atat de suparat de Dumnezeu ca mi-a luat mama.” Si a zis: „Cand am ajuns la Viata si Lumina s-a schimbat totul, pentru ca oamenii care m-au primit aici, cum m-au primit, pentru prima data am simtit ca sunt ceva. Sunt cineva si nu sunt un rebut al acestei vieti- o greseala. Totdeauna am crezut ca Dumnezeu este cel mai mare dusman al meu, potrivnicul meu.” A crescut impreuna cu noi si la un moment dat s-a intalnit cu Dumnezeu intr-o tabara. Si mi-a spus astazi: „De n-ar fi fost Viata si Lumina, eu nu l-as fi cunoscut pe Dumnezeu, cu care am acuma curaj sa ma duc oriunde.” Nu Viata si Lumina, nu mancarea, nu hainele, ci Dumnezeul, pe care noi l-am promovat intr-un mod discret- prin fapta, l-a facut sa aiba curaj.

Mai dau un exemplu frumos de viata. Am primit $4000 de la un sponsor si i-am pus banii in seiful din biroul pe care-l aveam. Si cand am venit a doua zi, am descoperit ca nu mai am banii in seif. Mai ales la vremea aceea, $4000 era o suma enorm de mare. M-am tulburat enorm si sigur ca asa cum stiu oamenii credinciosi sa se adreseze unei crize, nu poti face decat sa te rogi si sa postesti si sa-L rogi pe bunul Dumnezeu sa descopere sotul. Am descoperit  hotul dupa 2 zile, nu foarte greu, pentru ca hotul care era un copil, un tanar, eu i-am dat cheia de la birou pentru ca erau copii si nu m-am gandit ca trebuie sa ma ascund. Dandu-i cheia, el a luat banii. Ce-a facut? S-a dus si si-a cumparat adidasi Nike, care nu-i avusese niciodata, s-a imbracat asa cum a dorit si n-a putut si s-a dus si a cinstit pe toti copiii  si pe colegii lui de liceu la pizza. Asa l-am prins, cu aceasta pizza. La un moment dat l-au prins, l-au inghesuit ai nostri. Au zis: „Da-i o lectie.” Avea 12-13 ani. Au zis: „Cheama politia. Sa facem un proces verbal si sa mearga la scoala de corectie. Daca suntem credinciosi, sa nu ne ia ca niste naivi, peste picior.” Din $4000, am mai recuperat $1600. Mare performanta, in doua zile i-a matrasit. Dar cand l-am chemat in birou, statea cu capul in jos, era speriat total si eu eram avocatul, eu eram Domnul Director. Eram puternic. Stateam pe un scaun mai inalt, el statea pe o canapea. In timp ce ma uitam la el, prima data m-au napadit niste suparari puternice, pentru ca erau niste bani veniti din afara si vroiam sa-i spun ca e un nerecunoscator, ca isi bate joc de munca noastra, etc. Si atunci m-am uitat la el si brusc mi-am adus aminte ca si-a cumparat adidasii pe care nu i-a avut, s-a dus in magazine pe care nu si le-a permis si pe care noi nu le permiteam. In momentul acela mi-am dat seama ca, de fapt, eu sunt crestin si momentul acela pe mine m-a cercetat puetrnic si i-am spus: „Laurentiu, am toata puterea sa te arunc la scoala de corectie. Si as putea sa fac lucrul asta, ca meriti. Dar mi-am adus aminte ca eu sunt credincios. Si am sa-ti spun un lucru. Nu-ti fac nici un rau. Vreau numai sa te gandesti la urmatorul fapt. Ce facem, facem de dragul lui Dumnezeu.” Imi povestea Laurentiu, dupa aceea- doi ani de zile n-a ridicat capul. Cand trecea pe langa mine, punea capul jos. Culmea este ca s-a dus intr-o biserica, i-a placut mesajul, s-a predat lui Dumnezeu, s-a botezat, s-a intors la Dumnezeu si l-au folosit la colecta. S-a indragostit de o fata de la noi, pe nume Gina, care a fugit. A trebuit sa plece de acasa, niste conditii terifiante. Nu pot sa vorbesc prea mult despre ele si s-a botezat si Gina. Noi i-am casatorit, i-am cumparat costumul de haine lui Laurentiu si l-am dus la altar. Cand le-am tinut copilul in brate la biserica, crescand si trecand timpul, mi-am dat seama ca de fapt aceasta este una dintre cele mai frumoase povesti pe care [Fundatia] Viata si Lumina le poate avea. Doi copii culesi din strada, carora nu le-am bagat cu forta Cuvantul lui Dumnezeu pe gat, care au facut greselile lor, s-au casatorit dupa ce s-au botezat si acuma le tineam copilul in brate. M-am simtit un constructor de vieti. Am zis bisericii: „Mi se pare ca tin mai mult decat o viata in brate. Mi se pare ca tin o bucata din propria-mi viata. Pana la urma, asta este una dintre istoriile dintre care speram la Viata si Lumina ca am zidit o viata. Laurentiu este bucatarul nostru astazi si face dintre cele mai bune ciorbe si supele pe care le-am mancat si iata cum timpul a trecut. El este acolo, impreuna cu noi, un om foarte stapan pe sine.

Din primele 40 de minute, mai sunt 13 de minute din interviu care va rog sa le ascultati. Marturia va va binecuvanta.

FLORIN IANOVICI

despre Fundatia Viata si Lumina (53 min)

3 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Ce e nou la PAGINA Florin Ianovici Predici – Biserica Betel-Crangasi, Bucuresti | agnus dei - english + romanian blog
  2. Lucia Tudosa
    iun. 02, 2014 @ 19:03:16

    am urmarit cu lacrimi emisiunea;am avut si eu foarte putina vreme, un pic de grija de doi orfanei ; traiesc cu regretul ca nu am putut face mai mult pentru ei ;fratele Florin are dreptate:trebuie sa punem in practica credinta noastra; Domnul Isus in Matei 25 vorbeste despre diferentierea dintre cei chemati „binecuvintatii”Tatalui si cei alungati de la Fata Lui; „diferenta o face Mila fata de cei in suferinta”;putem sa cintam , putem sa vorbim, dar daca nu facem binefaceri fata de cei in nevoie, credinta noastra e moarta;
    fii binecuvintata pentru inca ceva, atit de frumos si inaltator, prezentat noua

    • rodi
      iun. 02, 2014 @ 21:10:27

      Lucia draga,
      Ma bucur foarte mult cand o postare atinge inima si sufletul unui cititot si iti multumesc pentru comentul tau, care ma intareste sa lucrez cu sarguinta la blog, caci face o diferenta.
      Emisiunea asta ne-a atins pe multi la inima si cred ca avem o noua si mare apreciere pentru fratele Ianovici si alti frati implicati cu oameni si copii disperati, care nu au pe nimeni care sa-i ajute. Dumnezeu sa lucreze prin noi si in noi, ca sa implinim cuvintele Lui din Matei 25-
      37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
      38 Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
      39 Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
      40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`

      Fiecare putem sa facem ceva, undeva, chiar si cu putinul nostru. Dumnezeu sa ne ajute! Domnul sa va binecuvanteze!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: