Duhul Sfânt si credinciosul: De La Necurat La Curăţit

Photo credit wikipedia

De La Necurat La Curăţit

Petru a stat ceva vreme la casa lui Simon, un tăbăcar ce locuia lângă ţărm. Într-o zi pe la prânz, pe când alţii începeau să pregătească prânzul, un Petru flămând s-a suit la pe acoperiş pentru a petrece timp în rugăciune. În timp ce se ruga, a avut o viziune ciudată. Un aşternut ca o faţă de masă legat la cele patru colţuri cobora din ceruri, plin cu tot felul de animale, inclusiv cele necurate pe care evreii nu aveau voie să le mănânce. Petru a auzit vocea Domnului zicându-i: “Petre, scoala-te, taie şi mănâncă.” Fiind un bun evreu, Petru a obiectat: “Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.” Însă Domnul i-a spus lui Petru: “Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” (Fapte 11:7-9).

Viziunea s-a repetat de trei ori pentru a fi accentuată. Atunci Domnul i-a zis lui Petru: “Iată, te caută trei oameni. Du-te cu aceşti oameni şi nu pune întrebări.” Doar ce a terminat Domnul de rostit şi trei oameni erau la poartă. Petru a coborât, i-a invitat înlăuntru şi ei i-au explicat că slujeau unui sutaş roman la 35 de kilometri mai sus în Cezarea.

Ei au spus că acest sutaş roman – un om bun şi drept cu teamă de Dumnezeu, se ruga într-o zi când i-a apărut un înger şi i-a zis să-şi trimită slujitorii la Iope. Pe ţărm vor găsi casa unui om pe nume Simon tăbăcarul. Acolo trebuiau să întrebe de un al bărbat pe nume Petru şi să-l invite să meargă cu ei.

Aţi observat în istorisirea aceasta că Domnul vorbeşte întotdeauna ambelor părţi? Îmi place aşa. Devin puţin suspicios când îmi spune cineva “Domnul mi-a spus să-ţi spun…” dacă Domnul Însuşi încă nu mi-a spus şi mie. Uneori când o persoană îmi spune asta, vine ca o confirmare a unui cuvânt pe care deja mi l-a arătat Dumnezeu. Însă dacă Domnul nu mi-a revelat nimic despre acea situaţie, atunci nu sar să răspund doar pentru că cineva spune că are un cuvânt de la Domnul pentru mine. Îl voi judeca şi voi aştepta răspuns de la Domnul, însă nu mă voi grăbi doar pentru că cineva crede că Dumnezeu l-a instruit să-mi spună ceva.

În această istorie, Domnul i-a spus lui Petru ceea ce vroia ca el să facă. Acum, aceasta este o plecare radicală pentru Petru (şi va deveni din ce în ce mai radicală pe măsură ce se implică). Observaţi că Duhul Sfânt o pune în funcţiune din ambele părţi.

Când aceşti oameni îi spun lui Petru că au fost instruiţi să vină şi să-l ia, Petru răspunde: “Staţi cu noi în seara aceasta şi mâine vom merge cu voi.” Astfel că următoarea zi ei îşi încep călătoria de pe ţărm spre Cezarea, sosind după amiaza târziu. Corneliu l-a invitat pe Petru în casa lui iar Petru a întrebat: “Ce doreşti?” Corneliu atunci i-a spus despre vedenia pe care a avut-o, a arătat spre prientenii săi care se adunaseră la casa lui şi i-a zis: “Noi suntem aici să ascultăm ce ai tu să ne spui.” Astfel că Petru a început să-L propovăduiască pe Cristos lor. Şi făcând acest lucru, Duhul Sfânt a coborât peste ei.

Prevăzător, Petru luase câţiva evrei împreună cu el pentru a fi martorii acestei aventuri, căci şi-a dat seama că-i va aduce necazuri… ceea ce a şi făcut. Când Petru s-a întors la Ierusalim, a fost confruntat de credincioşii de acolo. “Ce am auzit despre tine”, au întrebat ei. “Ai intrat în casă la nişte netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei?” Astfel că Petru le-a descris vedenia pe care a avut-o, cum Domnul i-a spus să nu numească spurcat ceea ce El a curăţat. “Duhul mi-a spus să mă duc”, a explicat el. Cu alte cuvinte, Petru s-a dus la Cezarea sub călăuzirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt i-a direcţionat activităţile, chiar şi acele activităţi ce se abat în mod radical de la tradiţia evreiască.

Din Cartea Apa Vie de Chuck Smith

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: