Duhul Sfânt si Lucrarea Călăuzirii

Photo credit sixtyguilders.org

Lucrarea Călăuzirii

Cât Isus a fost aici pe pământ, El a fost cel care a călăuzit lucrarea apostolilor. Isus le-a spus ce să facă, unde să meargă şi ce să creadă. Când Domnul S-a ridicat la ceruri, a continuat să călăuzească biserica, numai că acum a făcut-o prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt, Isus continuă să-şi călăuzească poporul Său.

În cartea Faptele Apostolilor vedem cum Duhul Sfânt a călăuzit activităţile bisericii primare. Acolo vedem extraordinarul succes de care s-a bucurat biserica şi de asemenea observăm cât de bine o biserică poate funcţiona când este călăuzită de Duhul Sfânt. Pe de altă parte, uitându-ne la biserica de astăzi, vedem cât de rău funcţionează când nu este direcţionată de Duhul Sfânt. Când biserica este direcţionată de oameni şi de comitetele pe care ei le-au creat devine rapid ineptă şi ineficientă.

Dacă noi care am fost chemaţi să conducem biserica dorim să cunoaştem succesul şi să ne bucurăm de eficienţă în lucrarea noastră, trebuie să ne străduim să fim conduşi de Duhul Sfânt în tot ceea ce facem. Aceasta a învăţat biserica din primul secol chiar de la început.

Photo credit www.ordination.org

O Instituţie Exclusivă

La începuturi, biserica era o insituţie exclusiv evreiască. A început în Ierusalim şi primele persoane convertite au fost evrei. Majoritatea evreilor nu erau siguri că puteau fi mântuite şi Neamurile, astfel că au păstrat vestea cea bună pentru ei înşişi. Nu a fost nici un “atac” asupra lumii, în ciuda poruncilor lui Isus de a duce evanghelia la toate făpturile din toate popoarele de pe întreaga suprafaţă a pământului (vezi Matei 28:19; Fapte 1:8).

Aceasta a început să se schimbe într-o zi când Petru s-a dus în cetatea Lida şi a găsit un olog pe nume Enea ce zăcea de opt ani în pat. Petru s-a rugat pentru el, omul a fost vindecat şi “toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul”. “Faptele Apostolilor 9:35).

Un grup se întâlnea în cetatea apropiată, numită Iope. Una dintre membrele de bază ale întrunirii era o uceniţă pe nume Dorca – una din acele femei încântătoare care întotdeauna face lucruri drăguţe pentru ceilalţi. Ea făcea haine pentru cei nevoiaşi şi era una din persoanele speciale care sunt atât de importante şi vitale înlăuntrul bisericii. Însă Dorca a murit şi biserica a trimis mesageri la Lida. Ei trebuiau să-i spună lui Petru “Nu pregeta să vii până la noi.” Când Petru s-a dus cu ei, el a fost dus în camera Dorcăi, unde prin credinţă i-a poruncit Dorcăi să se scoale din morţi. Şi ea s-a sculat! A fost un moment extraordinar de pasionant pentru biserica din Iope.

Din Cartea Apa Vie de Chuck Smith

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: