Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton – partea 2-a

Elisabeta Ton

Vezi si doua articole recente – de la fiica sorei Elisabeta si Iosif Ton aici 

VEZI / Citeste Partea I-a aici –

– Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton Partea 1-a – Un fragment din partea 1-a

~Am mers cu masina si ne-au oprit niste flacai la un raulet. Eram cu sofer si eu eram cu Iosif in spate. Au venit din ambele parti si s-au uitat baietii in masina si au dat (s-au tras) inapoi. Si m-am uitat la Iosif: „Oare ce au vazut?” Ne-au salutat si ne-au lasat sa trecem.”

Cateva fragmente din episodul de fata, Elisabeta Ton:

„Este adevarat ca in 1981 a trebuit sa plecam. Sa stiti ca a fost dureros pentru noi toti. Dora a plans mult. Eu am plans. A fost grea despartirea, foarte grea- de biserica, de frati. Familia [noastra] a fost biserica. Niciodata n-am asistat la o jale  atat de mare si de la atatia oameni, cati au fost in biserica aceea in Oradea cand am plecat. Biserica era arhiplina cand noi ne-am luat la revedere. Si am plecat.”

Eram in America. O duceam pe Dora la scoala, eram foarte trista. Stateam foarte aproape si veneam pe jos de la scoala. Treceam peste campusul de la Colegiul de la Wheaton. Si ma uitam spre cer si ziceam: „Doamne, de ce ne-ai adus aicea?” Si Dumnezeu mi-a spus: „Si aici tot Eu sunt Dumnezeu.” Si a fost ca si cand….. „Asta vreau, cu Tine vreau sa fiu.”

Si i-am spus lui Iosif in drum spre Deva: „Roaga-te si cere de la Domnul calauzire. Incepe scoala si nu poti sa fi si pe drumuri si la scoala. Si in biserica. Nu poti, nu se poate.” Si s-a rugat Iosif. Si am simtit ca rugaciunea lui a fost dintr-adevar din toata inima, cu toata seriozitatea a pus problema in fata Domnului: „Doamne, ce vrei sa faci, aia facem.” Asa am fost de linistita. Am avut pace. „Acuma, Domnul ne va spune.” Ei, in ziua aceea, cand ne-am intors la Oradea, dupa masa, Domnul i-a vorbit. Inainte sa mearga el sa predice, Domnul i-a vorbit: „Iesi din biserica si du-te in toata tara.”

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton – partea 2-a

Interviu realizat de Mirela Petan.  VIDEO by Alfa Omega TV

Elisabeta Ton:

Photo captura youtube

Iosif Ton – Photo captura youtube

Ce sa spun? Mari sunt lucrarile lui Dumnezeu. Mari si minunate. Si cand te increzi in El, chiar daca treci prin situatii in care zici: „Oare unde voi sfarsi? Oare ce se va intampla? Nu-i cazul sa-ti pui problema. Cu Dumnezeu esti totdeauna biruitor. Este adevarat ca in 1981 a trebuit sa plecam. Sa stiti ca a fost dureros pentru noi toti. Dora a plans mult. Eu am plans. A fost grea despartirea, foarte grea- de biserica, de frati. Familia [noastra] a fost biserica. Niciodata n-am asistat la o jale  atat de mare si de la atatia oameni, cati au fost in biserica aceea in Oradea cand am plecat. Biserica era arhiplina cand noi ne-am luat la revedere. Si am plecat.

Eram in America. O duceam pe Dora la scoala, eram foarte trista. Stateam foarte aproape si veneam pe jos de la scoala. Treceam peste campusul de la Colegiul de la Wheaton. Si ma uitam spre cer si ziceam: „Doamne, de ce ne-ai adus aicea?” Si Dumnezeu mi-a spus: „Si aici tot Eu sunt Dumnezeu.” Si a fost ca si cand….. „Asta vreau, cu Tine vreau sa fiu.” Ei, am inceput sa scriu scrisori si mi-au spus surorile ca erau citite in biserica. Domnul mi-a dat o bucurie de-a scrie, ca ziceau ca sunt epistole. Si le citeau in biserica si se bucurau. A fost o comunicare intre noi si cateva familii la care trimiteam direct scrisorile. Dar, dupa aceea a trebuit sa intrerup pentru ca erau probleme.

Activitatea noastra in Statele Unite din vremea aceea a fost binecuvantata de Dumnezeu din toate punctele de vedere. Iosif a inceput sa vorbeasca la Europa Libera. Apoi, Societatea Misionara a avut o editura si noi am tradus carti pentru Romania si pentru studiile biblice samd. Deci, Domnul ne-a dat de lucru din plin.

In 1989 cand a fost revolutia in tara, parca ti-e si greu sa spui, dar Dumnezeu asa a ingaduit. Ca El stie de ce au fost momentele acelea teribile cand cei care au fost pana atunci dictatori au sfarsit cum au sfarsit. Dar Iosif, imediat a venit incoace, in Romania. Eu primeam acasa telefoane si din Austria si din Anglia sa nu vina Iosif. A fost foarte greu. Ce se va intampla? Insa Domnul m-a intarit si mi-a spus: „Eu sunt Dumnezeu.” Iosif a facut multe calatorii in primele luni din 1990. Si odata cand a venit si ne-a adunat pe toti la birou si ne-a povestit cum a avut o adunare de la toate 3 cultele si acuma va fi un congres a toate cultelor care va infiinta si va lua nastere- Alianta Evanghelica. Dupa aceea, alte lucruri pe care deja el le avea in gand, si pentru scoli si pentru Institut. Deasupra capului lui am vazut harta Romaniei. Dar foarte interesant, am  vazut parca si iarba si muntii si mana lui Dumnezeu peste Romania. Cand am vazut, am zis: „Pai, daca Dumnezeu este acolo si locul nostru este tot acolo.” Si i-am spus atunci lui Iosif: „Iosif, dar noi trebuie sa fim acolo. Noi mergem.” Pana atunci, ziceam: „Mai Iosif, Dora inca-i la scoala. Ce facem? Nu putem pleca.” Atunci, am uitat si de scoalasi de orice. Am zis: „Gata. Noi trebuie sa plecam. Asa ne-am intors repede.

Au fost 4 ani de lucru intensa- Societatea Misiunii, Institutul, scolile- infiintarea scolilor. Toata lumea stie cate lucrari s-au facut. Au trecut 4, 5, 6 ani, cand Iosif a simtit nevoia sa faca o calatorie in si prin tara, de la o biserica la alta. Mergand asa am vazut nevoia din tara. Fratii, surorile plangeau: „Frate Iosif, veniti. Dar, mai veniti.” Am vazut ca nu ajunge doar o zi, doar o duminica sau o vineri seara. Nu-i destul. Si i-am spus: „Iosif, gandeste-te. Oare nu vrea Dumnezeu sa te faca misionar in Romania?” „Nu ma face Dumnezeu as umblu pe coclaur la varsta asta.” Alta data, i-am zis iarasi acelasi lucru si zice el: „Da, sunt altii mai tineri.” Zic, „Dar, tu esti copt.” Si zice el: „Asa-i.”

Si s-a intamplat ca in (nu stiu) 20 sau 22 octombrie, 1996, mergeam la Deva, dimineata. Eu conduceam si i-am spus: „Te rog frumos sa te rogi.” Vreau sa mentionez ca de 2 sau 3 ori maximum i-am spus lui Iosif: „Gandeste-te.” Pentru ca eu simteam ca intr-acolo ne duce Dumnezeu. Si am zis: „Oare cum o sa fie? N-o sa fie greu?” Dar, totusi, pentru ca aveam sentimentul acesta, am zis: „Daca asta va fi sa fie, e bine. Nu-i nimic, daca El vrea.” Si i-am spus lui Iosif in drum spre Deva: „Roaga-te si cere de la Domnul calauzire. Incepe scoala si nu poti sa fi si pe drumuri si la scoala. Si in biserica. Nu poti, nu se poate.” Si s-a rugat Iosif. Si am simtit ca rugaciunea lui a fost dintr-adevar din toata inima, cu toata seriozitatea a pus problema in fata Domnului: „Doamne, ce vrei sa faci, aia facem.” Asa am fost de linistita. Am avut pace. „Acuma, Domnul ne va spune.” Ei, in ziua aceea, cand ne-am intors la Oradea, dupa masa, Domnul i-a vorbit. Inainte sa mearga el sa predice, Domnul i-a vorbit: „Iesi din biserica si du-te in toata tara.” Si asa am plecat in toata tara. Vreau sa va spun ca au fost niste ani extraordinar de bogati pentru noi si am invatat foarte mult. Si vreau sa va spun ca peste tot unde ne-am dus, ne-am bucurat. Oriunde m-am dus, oriunde am intrat in casa am spus: „Doamne, ce vrei sa ma inveti aici? Vreau sa invat sa ma ajuti sa fac ceea ce este voia ta sa fac.” Am avut timp foarte binecuvantat.

Din perioada aceea, el a inceput sa intre, dupa ce a devenit studiile acelea biblice: Umblarea cu Dumnezeu. Va dati seama, incepea o saptamana, trei ore in fiecare seara si ziceau la inceput fratii: „Ce o sa fie in fiecare seara timp de 3 ore? Ce o sa ne tot spuna in 3 ore?” Si apoi ziceau fratii: „Frate Ton, pana la miezul noptii daca vrei… putem sta.” Deci, a fost o lucrare extraordinara. Am simtit ca ne-am imbogatit noi. Bineinteles ca a fost mare bucurie peste tot. Nu este mai mare bucurie decat sa-L lasi pe Domnul sa-Si faca voia Lui in viata ta. Si ceea ce are El pentru tine, tu n-ai putea niciodata sa-ti faci, oricat te-ai stradui. Dar, tu nu ai putea nici munci, nici sa acumulezi, nici sa castigi tu singur bucuriile care ti le poate da El in implinirea, in slujirea fratilor, a surorilor. Domnul m-a chemat si am avut privilegiul si harul  sa pot avea partasie cu surorile. A fost mare binecuvantare. M-am bucurat nespus de mult.

Cand mergeam undeva… si asta a fost lucru important. Eu conduceam masina mai mult pentru ca imi placea. Pe mine nu ma oboseste condusul la masina si pe el il oboseste. Dar, Domnul a avut grija ca pentru aceste calatorii sa-mi dea bucurie. Si eu in aceste calatorii, sa nu ma stresez, sa nu ma tem, sa am bucurie deplina, erau de multe ori situatii ca eram asa de fericita la volan ca saream in sus la volan. Mi-a zis: „Draga mea, tu esti la volan, ai grija. Nu mai salta. Stai linistita.”

Nu de mult, am fost la Bucuresti, cand intr-o anumita situatie, fara controlul nostru, ceva s-a facut fara ca sa fim intrebati daca e bine sau nu, ceva care ar fi fost o mare amenintare. Si era noaptea. N-am putut sa dorm. S-a pus o teama, o frica peste mine, incat am simtit ca nu se poate si m-am dus la el si l-am trezit.  Si zice catre mine: „Ce te-a apucat acuma frica, asa dintr-o data? Pana acuma, tu ai fost tare, nu ti-a fost niciodata frica. Ce te-a apucat frica asta?” Am zis: „Bine. Bine, Iosif. Eu ma rog.” Si el era in pat, eu pe genunchi langa el, langa pat. Si am zis: „Doamne, vreau sa stiu daca mana Ta este aici in situatia asta. Ca daca-i mana Ta, eu ma incred in mana Ta, orice ar veni.” Asa m-am rugat. M-am ridicat si am vrut sa merg pana la baie. Cand eram in usa, mi-a vorbit Domnul: „Cum ai putea sa crezi ca lucrul acesta ar fi putut trecut cu vederea de la Mine? Eu sunt in aceasta lucrare.” Ca de obicei, cand Domnul iti vorbeste, El iti rezolva. „Doamne, nu ma mai tem. Daca Tu esti, orice ar fi, orice ar fi …” M-am intors si i-am spus lui Iosif: „Iosif, nu ma mai tem.” Zice Iosif: „Se vede. Esti alt om.” Asa-i, pentru ca Domnul mi-a vorbit: „Cum poti sa crezi ca mana mea nu e in problema asta? Ca as fi putut trece cu vederea si Eu n-as fi observat? Ceva s-ar fi putut intampla si Eu sa nu stiu. Cum te-ai gandit asa?” Deci, El nu te lasa niciodata.(18)

Cuvant de incurajare pentru sotii de slujitori, Elisabeta Ton: Intotdeauna am zis: „Acolo, in casa in care am intrat, puteam sa vad legatura celor doi cu Domnul din relatia lor, unul cu celalalt. Relatia lor iti spune cat de solida, cat de puternica, de trainica, de frumoasa, de bogata este legatura lor cu Domnul.  Si am avut multe situatii in care m-am putut bucura sa vad, dar a fost si altfel. Dar a fost ocazie sa ma rog. Nu totdeauna poti sa dai sfaturi, dar au fost situatii in care… Eu, cu sotul meu, ma port normal, ca acasa. Dar, a fost situatie in familie cand ni s-a spus asa: „De cand ati intrat in casa noastra, viata noastra s-a schimbat. Avem pace. Avem bucurie. Ne bucuram unul de celalalt.” Si am zis: „Uite, prin traire, fara cuvinte, eu cred ca viata trebuie sa fie ca o carte deschisa si mai mult vorbeste decat cuvintele. Si m-am bucurat ca au fost locuri unde am primit marturia aceasta si ne-am bucurat.

Este atat de important sa te lasi folosit de Dumnezeu si sa renunti la tine. Sa renunti la orice dorinta a ta, pentru ca dorinta ta este a ta, nu-i a Domnului. Daca dorinta ta nu aduce pace, daca dorinta ta nu face pace, nu aduce intelegere, armonie, binecuvantare, nu e un lucru bun pentru familia ta, renunta. Si s-a intamplat cu noi doi, se intampla sa avem pareri diferite. Dar atunci am zis: „Stii ce? Imi iau un timp si ma rog. Sa vad.” Iosif stia ca asta mi-e obiceiul. Ma duc si ma rog. Uneori trecea o zi, dar alta data, imediat cand mergeam si ma rugam primeam raspunsul. Si vedeam de ce Iosif spune ce spune, ed ce spune asa, ce se intampla, vedeam mult mai mult. Mergeam inapoi la birou, mergeam inapoi si spuneam: „Uite de ce e bine cum ai zis tu, de ce am inteles. Si i-am spus ceea ce el nu mi-a spus mie, dar cand eu i le spuneam, el era de acord si-mi zicea: „Da, asa-i. Asa-i. Asta este.” Deci, Dumnezeu nu te lasa niciodata. Daca tu vrei pace, Dumnezeu te ajuta sa faci pace. Te ajuta Dumnezeu.

Aveam un obicei cand lucra si la orice lucru ce faceam- sa cant- cu asa o bucurie si usurinta si lauda. Daca cantam mai incet sau mai tare, depinde, daca eram singura puteam canta. Odata s-a intamplat ca cineva, printr-o imprejurare pe care am vazut-o, m-a suparat. Era undeva langa un locatar si nu m-a afectat pe mine, dar n-am putut sa inteleg de ce se intampla asa, de ce se poarta asa. Eu, dupa aceea, mi-am continuat lucrul la bucatarie, dar m-am trezit ca nu cant. Si am incercat sa cant si n-am putut. Am vrut sa cant, dar parca am simtit aici in stomac, parca era un nod. Si mi-am dat seama ca nu am putere sa cant. Bucurie, nu mai era, ci intristare. M-am dus pe genunchi si am zis: „Doamne, iarta-ma.” Si mi-am adus aminte de cuvintele: Aveti grija sa nu cadeti in ispita. „Iarta-ma, Doamne, daca lucrul acesta mi-a luat mie puterea sa te laud, sa-ti cant, iarta-ma. Da-mi, te rog, putere si ajuta-ma.” Si atunci, imediat am inteles ce trebuie sa fac. Si prin asta am castigat faptul ca Domnul mi-a vorbit ce sa fac imediat: cum sa ma rog, ce sa fac. Deci, ce vreau sa spun e ca atunci cand tu lucrezi, poti sa-L lauzi pe Domnul prin gandul tau. Odata, o meditatie scria asa: „Cand tu lucrezi si canti, tu lauzi pe Domnul si Domnul se coboara in mijlocul laudelor Sale. Tu ai putere su au bucurie si iti binecuvanteaza lucrarea toata. SI asta am simtit-o eu intotdeauna. Pentru ca ma gandeam: Cum poti sa lucrezi asa usor? Pot sa fac mancare, pot sa fac curatenie, fac orice si nu mi-e greu. Nu mi-e greu pentru ca chiar daca nu cantam, gandul meu era acolo. Si ma rugam si vorbeam cu Domnul. Si asta imi dadea energia, puterea, toate lucrurile erau bine facute, pentru ca ma straduiam ca sa-i placa Lui. De ce spune Domnul: Faceti toate lucrurile  ca pentru Domnul? De ce? Pentru ca atunci avem puterea, avem bucuria si avem binecuvantarea Lui.

Despre vindecarea fiicei, Dora (Ton) Ghitea:

Eu insumi am fost vindecata de cateva ori. Si vindecarea a fost reala pentru ca mi-a vorbit. A fost extraordinar. Am stiut, El m-a vindecat. In cazul lui Dora, ea a vorbit la telefon si imediat cum ea a vorbit la telefon, am sunat-o eu. In minutul urmator am sunat-o eu. Si ea a luat receptorul si a zis: „Mami, acum am pus receptorul jos cu fratele Nelu Demeter. Mami, sunt vindecata. Mami sunt vindecata!” Si a inceput sa planga in hohote de bucurie. Si eu, cand am auzit-o, am zis, eu asteptam parca lucrul asta si mi-am ridicat ochii inspre cer si am zis: „Doamne, Doamne, a venit, a venit clipa. A venit clipa asta mult asteptata de atata vreme.” Sigur ca bucuria nu va pot spune. Nu o pot exprima ce bucurie a fost pentru noi, imensa. Dar, bucuria aceasta a fost mare pentru ca ea a atins pe multi: sotul ei, copilasii, parintii sotului, si pe noi. Si o noua directie, o noua cercetare, o noua cautare, o noua cunoastere a lui Dumnezeu, o noua profunzime. Si atat de frumos Dumnezeu ne-a calauzit cand ne-am dus noi la fratele Demeter. Noi eram in Romania atunci si ne-am dus la fratele Demeter. Dora era in America si convorbirea a avut loc seara. Eu, la ora 11 seara si ea la ora 1 ziua, acolo. Si noi, sigur ca ne-am intors in Oradea, ca eram in Satu Mare atunci.

Ne-am intors in Oradea si ne-am dus la fratele Demeter. Vorbea Nelu Demeter si Iosif si eu stateam pe un fotoliu deoparte si ascultam. Si fratele Nelu a inceput sa-i povesteasca lui Iosif greutatile slujbei lui, de multe feluri. Si Iosif, la urma, zice: „Nelu, vad ca Duhul lui Dumnezeu este cu voi. Vin sa va ajut.” Va spun sincer ca am simtit o bucurie atat de mare in inima mea, la hotararea lui si am zis: „Iti multumesc, Doamne. Este ceea ce este potrivit sa o faca. Asta-i lucrul cel mai potrivit.” Atat de mult m-am bucurat.

Si vreau sa va spun un lucru important, ceea ce pentru mine a contat si a fost o marturie si o dovada extraordinara. Eu zic asa: cand bucuria Domnului o simt, ca si cand se zbate un porumbel in pieptul meu. Asa o bucurie am simtit. Nu m-am gandit atunci la nimic altceva decat bucuria pentru ceea ce Iosif s-a oferit sa faca. Si vreau sa va spun ca orice s-a intamplat dupa aceea, oricate lucruri grele au urmat, niciodata [n-am avut] nici indoiala, nici regret. Nimic n-a putut sa stirbeasca bucuria aceea. Aceea a ramas, parca, ca si cand ar fi fost pusa intr-un turn, ocrotita si salvata si neatinsa de nimic de dinafara. Bucuria aceea a ramas aceeasi si eu i-am multumit Domnului. Si asta pentru mine a fost dovada ca asa a trebuit sa se intample. Si Dumnezeu nu ne lasa niciodata sa ne indoim de lucrarile lui. Niciodata. Lucrarile Lui, El are grija sa le tina constient si sa te asigure  ca ala a fost drumul.

Urmeaza marturia fiicei, Dora (Ton) Ghitea si a sotului Oliver despre vindecarea Dorei.

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: