Romi Mocanu – Cina Domnului 20 Iulie 2014

Sa-i multumim din toata inima lui Dumnezeu, care ne-a binecuvantat si cu acest timp din dimineata zilei de astazi pentru a putea fi in partasia Cuvantului lui Dumnezeu, in partasia cantarilor de lauda, in duhul rugaicunii. S-a vorbit despre lucrarea Domnului Isus Hristos, despre lucrarea Duhului Sfant in viata noastra, in viata credinciosilor. Lucrarea Duhului Sfant- care nu incepe, dupa cum unii cred, atunci cand a fost botezat cineva cu Duhul Sfant. Ci, Duhul Sfant lucreaza din forma incipienta a constientizarii cu privire la vinovatie la pacat, cu privire la starea aceasta de boala a sufletului, provocata de pacat. In Evrei, in cap. 12:1-3  Cuvantul sfant spune:

Şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care -I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Slavit sa fie Domnul! Tinta alergarii noastre trebuie sa fie tinta privirii noastre. Cat de ciudat ar fi ca un alergator, un atlet daca vreti. Si Pavel folosea exemplificarea  cu cei care joaca la jocurile de obste. Erau jocurile olimpice probabil. Ce ciudat ar fi ca un atlet, care vrea sa puna mana pe un premiu, sa se uite in stanga si sa fuga spre dreapta. Cam ce sort de izbanda ar avea? Cand tot ceea ce inseamna posibilitate omeneasca, de la mental, de la acel concept de biruitor. Daca pornesti la alergare cu ideea ca n-ai sanse, mai bine sa stai jos. Daca iti lipseste spiritul de biruitor, stai acasa si creste castraveti. Un om care vrea sa fie biruitor trebuie sa aiba un spirit  de biruitor, sa gandeasca biruinta. Si totul trebuie sa fie concentrat apoi si fizic, absolut tot. Si privirea tinta, inainte. Nici la dreapta, nici la stanga. Unde-i tinta, acolo trebuie sa fie si privirea.

Daca intrebi crestinii consecventi si practicanti, ca ceilalti, de nume… ii intrebi de pomana. Care este tinta lor? Scopul lor? Asteptarea lor? In proportie foarte, foarte mare, daca nu 100%, cu ceva foarte putin minus, vor spune Imparatia lui Dumnezeu. Cuvantul Domnului spune ca daca ne-am pus nadejdea in Hristos pentru lucrurile de aicea, sa ne mearga bine, ca e bine sa crezi ceva. Face bine. Daca ne-am pus nadejdea in Hristos numai pentru lucrurile acestea suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii. Ne-am pus nadejdea in Hristos? Este tinta noastra Imparatia lui Dumnezeu? Nu este o alta cale pentru Imparatia lui Dumnezeu in afara de Domnul Isus Hristos. Este singura cale. De fapt, este calea. Nu o cale. Este CALEA.

Scrie sa tinem cont ca suntem inconjurati de un nor asa de mare de martori. De aceea, trebuie sa dam la o parte orice piedica si pacatul care infasoara asa de lesne. Va imaginati pe cineva alergand cu picioarele legate? Si daca ti-s libere picioarele, incercati sa fugiti cu mainile legate si veti vedea care va fi situatia. Zice Cuvantul lui Dumnezeu ca pacatul leaga, infasoara. Deci, imobilizeaza si inaintare nu va exista. De aceea, sa rugam inca odata pe Domnul, sa lucreze prin Duhul Sau cel Sfant la acea consteintizare necesara. Cand va veni Duhul mangaierii, Duhul Sfant, El va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul.

Si apoi, dand la o parte orice piedica, dand la o parte pacatul care infasoara asa de lesne, sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Doamne, ajuta-ne. Cu staruinta- lasand si dand la o parte tot ce ar putea sa ne impovareze, sa ne tina legati.   Si sa ne uitam tinta la capetenia si desavarsirea credintei naostre, adica la Isus. Si repeta Cuvantul Domnului nuanta aceasta: Uitati-va, dar, cu luare aminte la cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. Pentru bucuria care Ii era pusa inainte a suferit crucea, a dispretuit rusinea si ‘ma duc la Cel de la care am venit’. Si zicea: „Si niciunul dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci?” Pentru bucuria care Ii era pusa inainte. Care era bucuria aceia? Ca merge la Tatal. Pentru bucuria aceia ca a implinit misiunea care i-a fost incredintata.

Unde te duci? Zice: Nimeni dintre voi nu Ma intreaba unde Ma duc. In Apocalips 3:21 este mentionat statutul celui biruitor- Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Unde te duci? Ma duc la Tatal. Unde te duci? Ma duc sa sed pe scaunul Meu de domnie. Unde Te duci? Ma duc sa va pregatesc un loc, pentru ca acolo unde voi fi Eu sa fie si slujitorul Meu. Unde Te duci? Ma duc sa primesc slava  care Mi-a fost pregatita inainte de intemeierea lumii. Unde Te duci? Ma duc sa primesc numele despre care Pavel aminteste  in epistola catre Filipeni. Ma duc sa primesc numele mai presus de orice alt nume. Ca in acest nume sa primesc inchinarea, a celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant. Si orice limba sa amrturiseasca spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul. Slavit sa fie numele Lui. Domnul, Domnul inaltat mai presus de orice gandire, de orice posibilitate de investigare si de perceptii. Domnul. Si acest Domn, Isus Hristos, binecuvantat fie numele Lui, in seara cinei, pentru ca stia ca se duce la Tatal, zice Cuvantul sfant in Ioan 13:1 Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt. (din primele 10 minute, mai sunt 20 de minute din mesaj)

Biserica Penticostală nr.1 Dej 20-07-2014

VIDEO by Cornel Pop Predica incepe la minutul 76 (1:16:00)

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: