Florin Ianovici povesteste – Un pastor s-a dus pentru prima data sa predice la o inchisoare

Un pastor s-a dus pentru prima data sa predice la o inchisoare in care oamenii erau condamnati pe viata.

S-a gandit, a zis: „Da, ce sa predic eu?” Nu stia. I-a fost teama, tot s-a framantat.

Eu am predicat odata la cei ce se numesc vietasi. Pana si culoarea salopetelor lor este speciala.

In sfarsit, cand a ajuns in sala, in momentul cand a intrat acolo pastorul a vazut numai niste priviri aspre, priviri usor dispretuitoare, oameni duri.

S-a pierdut. Si in timp ce se ducea spre amvon s-a impiedicat, ca sa fie si mai bune. Si cat era el de mare, cu tot cu Biblie, a cazut.

Cand s-a ridicat, astia nu mai puteau, atata radeau.

In momentul acela s-a scuturat, s-a uitat la ei si a zis: „Am venit sa va spun despre acest lucru. Ca cel ce cade se poate ridica. Dar nu singur, ci prin puterea lui Dumnezeu.”

De ce ma iei Doamne in brate si ma strangi si ma chemi la aceasta lupta? Ca sa nu ramana nimic in tine neantrenat. Ti-am dat o pereche de aripi cu care sa zbori. Si pentru ca prinzand incredere de aici, sa te poti duce sa te lupti.

Pentru ca Dumnezeul nostru de atatea ori ne-a ridicat pe noi si Dumnezeu a avut mila de noi. Am incredere ca Dumnezeu va fi cu mine in continuare. Binecuvantat sa fie numele Lui.

CITESTE / VEZI mesajul intreg aici – Florin Ianovici – Lupta in intuneric

Ce e NOU la PAGINA Florin Ianovici

Reclame

Speranta pentru copii vol 5 – instrumental

In curand un nou album Speranta pentru copii vol 5. Pentru mai multe informatii scrieti la studio@speranta.ro

CONDUCEREA BISERICII (2) Chuck Smith

Photo credit jimperdue.me

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ

CAPITOLUL DOI din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

CONDUCEREA BISERICII

“El I-a pus totul sub picioare si L-a dat capetenie peste toate lucrurile Bisericii,”
Efeseni 1:22

Recunoaştem că Noul Testament nu ne dă un răspuns definitiv cu privire la felul de conducere a Bisericii pe care o preferă Dumnezeu. În Scriptură găsim trei forme fundamentale de conducere a Bisericii. Două dintre ele sunt în Noul Testament, iar cea de-a treia o găsim dezvoltată în istoria Bisericii. Prima formă de conducere bisericească a fost conducerea prin episcopi, sau priveghetori. Cuvântul grec pentru episcopi este episkopos. În 1 Timotei 3:1, Pavel scrie: “Adevărat este cuvântul acesta: Dacă râvneşte cineva să fie episcop (sau: priveghetor), doreste un lucru bun.”

Timotei ne dă calificările pentru un ‘episkopos. “Dar trebuie ca episcopul (sau: priveghetorul) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie intors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.” (1 Tim. 3:2-7).

O a doua formă de conducere a Bisericii este conducerea care foloseşte un grup de bărbaţi dăruiţi, numiţi ‘presbiteros’ sau bătrâni. Fapte 14:23 ne spune, “Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.”

Noul Testament ne învaţă clar despre punerea în slujbă a episcopilor, episkopos, şi rânduirea bătrânilor, prebiteros. Aceste două forme de guvernământ, prin natura lor, par să fie în contradiciţie. Este Biserica condusă de episcopi sau de un comitet de presbiteri?

Cine conduce, episcopii sau presbiterii? Această diviziune este atât de pronunţată astăzi, încât avem două denominaţii care reprezintă cele două poziţii. Biserica Episcopaliană urmează modelul episkopos. Este o Biserică condusă de un episcop. Avem şi Biserica Presbiteriană care urmează modelul presbiteros, în care conducerea aparţine unui comitet de bătrâni. Faptul că cele două modele există arată că nu este o învăţătură biblică definitivă despre conducerea Bisericii. Amândouă părţile pot să-şi argumenteze biblic poziţia lor.

De-a lungul timpului, o a treia formă de conducere bisericească s-a dezvoltat, şi anume, conducerea congregaţională. Nu cred că această formă de conducere este o opţiune, pentru că nu vedem nici un exemplu în Biblie în care congregaţia să fi avut dreptate. Congregaţia a fost aceea care venea şi spunea: “Vrem un împărat care să domnească peste noi, aşa cum au şi celelalte popoare,” cerând lucruri care nu au fost după voia lui Dumnezeu. Nu găsesc vreun exemplu biblic de conducere congregaţională efectivă.

Citim despre congregaţii care au încercat să conducă. În Exodul 16:2 citim: “Şi întreaga adunare a copiilor lui Israel au murmurat împotriva lui Moise şi Aaron în pustie:” şi în Numeri 14:1-3: “Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n’om fi murit în pustia aceasta? Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Moise răspunde lui Dumnezeu în Numeri 14:27: “Până când voi lăsa această rea adunare să cârteasca împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, cari cârteau împotriva mea.” Deci, vai de cel ce păstoreşte o Biserică congregaţională. Ca şi Moise, păstorul va găsi doar murmur şi rebeliune.

Acestea sunt cele trei forme de bază de conducere bisericească pe care le vedem astăzi. Episcopos, Presbiteros, şi forma mai recentă de conducere congregaţională. Acum, doresc să vedem că există o formă de conducere în Scriptură pe care Dumnezeu a stabilit-o şi a modelat-o la începutul istoriei Israelului. A fost teocraţia, forma de conducere în care poporul a fost condus de Dumnezeu. Naţiunea Israel, la începuturile ei, a fost o teocraţie. A fost condusă de Dumnezeu.

Problema evreilor a apărut când ei au obosit sub conducerea lui Dumnezeu şi au cerut în schimb să aibă o monarhie. Ei au spus, „Vrem un împărat care să domnească peste noi. Vrem să fim ca celelalte popoare.” Samuel a fost foarte dezamăgit când ei au venit la el să ceară o monarhie.

Haideţi să privim la un exemplu de teocraţie în care Dumnezeu a condus. Sub autoritatea lui Dumnezeu era un om numit Moise, care mergea înaintea lui Dumnezeu căutând călăuzire şi direcţie. Moise a fost liderul pământesc care era recunoscut ca unul care primea de la Dumnezeu călăuzire, direcţie, legi şi reguli pentru naţiune. Poporul a recunoscut că el era legătura lor cu Dumnezeu. Ei ziceau: „Uite, nouă ne este frică să ne apropiem de El. Domnul este înfricoşător. Am văzut focul şi tunetele. Du-te tu sus pe munte şi vorbeşte cu El, apoi vino jos şi spune-ne ce ţi-a spus, şi noi vom asculta. Dar noi nu vrem să mergem. Du-te tu singur.” Deci, ei au recunoscut că Moise era călăuzit de Dumnezeu. El urca pe munte şi primea instrucţiuni de la Dumnezeu, ca apoi să coboare de pe munte şi să le împărtăşească cu poporul.

Sub conducerea lui Moise, cerinţele erau colosale. Şirul nesfârşit de oameni cu nevoi se întindea până la linia orizontului în fiecare zi. Ei veneau la Moise pentru fiecare lucru mic ca el să judece între ei şi semenii lor asupra problemelor care au apărut. Iată una din ele:„El a împrumutat de la mine o sapă şi nu mi-a adus-o înapoi.” Imaginaţi-vă că lucrul acesta se desfăşura în fiecare zi, de dimineaţă pînă seara. Ietro, socrul lui Moise, i-a zis: „Fiule, ceea ce faci tu va ajunge să te coboare în mormânt. Nu poţi să faci faţă singur la aşa ceva. Nu poţi să rezolvi singur problemele acestui şir lung de oameni .” Atunci Domnul a vorbit lui Moise, şi i-a spus să aleagă şaptezeci de bătrâni din Israel şi să-i aducă la cort. Acolo, Domnul a luat din Duhul care era în Moise şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni, în aşa fel ca Israeliţii să poată veni şi la ei pentru judecată. Dacă apăreau situaţii care erau prea dificile pentru ei, atunci oamenii veneau la Moise pentru judecată. Moise, la rândul lui, aducea problemele înaintea lui Dumnezeu pentru a primi clarificare asupra problemelor (Exod 18:13:27).

Pentru suport adiţional, Aaron şi preoţii, sub conducerea lui Moise, purtau de grijă nevoilor spirituale ale naţiunii, cum ar fi pregătirea şi aducerea jertfelor. Adunarea lui Israel a fost sub conducerea bătrânilor şi a lui Aaron. Aceasta este forma de conducere pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru naţiunea Israel.

Astăzi, găsim această formă de conducere, dar modificată. Isus Hristos este capul trupului, al Bisericii. Este Biserica Lui. El este conducătorul ei. Ca şi păstori, trebuie să fim ca Moise, în legătură cu Isus Hristos pentru a primi direcţia şi călăuzirea Lui. Ca păstori trebuie să conducem Biserica în aşa fel încât poporul să înţeleagă că Domnul este în control. Apoi, când apar probleme, putem spune, „Lasă-mă să mă rog pentru problema aceasta.” „Lasă-mă să cer înţelepciune de la Dumnezeu pentru această situaţie.” „Haide să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu.” De asemenea, ca Moise, în Biserică avem un comitet de presbiteri care se roagă cu noi şi care ne dau sprijinul în a găsi călăuzirea lui Dumnezeu pentru Biserică.

Daţi-mi voie să vă avertizez. În primul rând, trebuie să promovezi presbiteri care sunt oameni ai rugăciunii, şi care recunosc că Dumnezeu te-a uns şi te-a chemat să fii pastor al Bisericii. Pavel l-a avertizat pe Timotei să nu-şi pună mâinile cu grabă peste nimeni (1 Timotei 5:22). Fă un efort să cunoşti pe orice bărbat înainte să-i dai vreo poziţie de autoritate. Este ca şi în căsătorie.  Nu-ţi cunoşti soţia cu adevărat decât după câţiva ani de căsătorie. De multe ori apar surprize. De asemenea, este important să înţelegi că problemele apar atunci când începi să ai succes şi Biserica începe să crească şi să devină puternică. Sunt foarte mulţi oameni care au o mare dorinţă după putere. Când ei văd că sunt bani la bancă, atunci fac pasul pentru a obţine o poziţie şi pentru a fi în control.

Este necesar să ai oameni evlavioşi care să recunoască că Dumnezeu te-a chemat şi te-a rânduit ca şi păstor al Bisericii. Bărbaţii care vor lucra cu tine şi-ţi vor da sprijinul lor în viziunea pe care ai primit-o de la Dumnezeu ca păstor te vor ajuta să implementezi această viziune în Biserică. Un comitet bun este ajutorul cel mai mare pe care-l poţi avea în slujirea ta. Mulţumesc lui Dumnezeu că aici la „Calvary Chapel” Costa Mesa am fost binecuvântaţi cu bărbaţi mari ai lui Dumnezeu care slujesc în comitet. De obicei, privim la serile de rugăciune de sâmbătă, sau la nopţile de rugăciune ca la un loc de unde să alegem bărbaţi pentru comitet. Dorim să avem în comitet oameni ai rugăciunii. Dorim să avem bărbaţi care îl caută pe Dumnezeu şi caută voia Lui. Suntem binecuvântaţi cu astfel de oameni în comitetul nostru, şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei.

Deci, pot să spun că presbiterii nu sunt un grup de oameni servili, ci bărbaţi care sunt călăuziţi de Duhul Sfânt. Slujba lor este să interacţioneze cu Biserica, care aduce orice problemă la ei. De multe ori ei vor spune: „Uite, aceasta este rânduiala Bisericii, şi de aceea procedăm în felul acesta.” Şi lucrurile se rezolvă aici. Uneori la şedinţele de comitet ei aduc o listă de întrebări, cum ar fi: „Aceasta este problema care a fost adusă înaintea mea. Cum credeţi că ar trebui să răspundem?” Uneori răspund: „Nu am nici un răspuns acum, haideţi să aducem problema înaintea Domnului.” Dar în multe situaţii îi las pe ei să găsească soluţia.

Când am fost pastor tânăr în Tucson, Arizona (a doua Biserică pe care am păstorit-o), obişnuiam să avem un picnic în fiecare an la 4 Iulie4 la Mt. Lemon. Trebuie să ştiţi că la 4 Iulie, temperatura este de 400 grade în vale, de aceea urcam la munte unde era mai răcoare. Parcul de stat din Mt. Lemon are locuri foarte frumoase pentru picnic. Aceste locuri au toalete, apă la robinet, mese şi spaţii de joacă. A fost un loc minunat pentru Biserică să meargă şi să aibă picnicul de 4 Iulie. Era şi un timp bun pentru 4 Iulie, sau Fourth of July, este data când americanii sărbătoresc Ziua Independenţei. părtăşie. Înainte de un astfel de picnic unul din membrii Bisericii a spus: „Eu am un acru de pământ sus pe Mt. Lemon, şi cred că ar fi bine să folosim acest loc pentru picnic în loc să ne amestecăm cu necredincioşii din parc.” L-am întrebat: „Ai apă acolo?” Şi el a spus: „Nu.” „Ai toalete acolo?” „Nu, doar un acru de pământ.” Locul acesta era la cinci mile mai sus pe munte de parcul de stat. El a continuat: „Dar ar fi ceva deosebit să avem o zi de post şi rugăciune.” Vă întreb, cum poate un pastor să nu fie de acord cu postul şi cu rugăciunea, şi să rişte să apară nespiritual în faţa Bisericii?

Deci, un grup de membri din Biserică au discutat problema, şi au fost de acord că ideea unei zile de post şi rugăciune pe acel acru de pământ este foarte bună. Vom fi doar noi şi vom avea un timp minunat.

A fost un alt grup din Biserică care a spus: „În nici un caz nu ne vom lua copiii la un loc fără apă. Şi cine va îngriji de copii, şi ce vor face ei în timp ce noi postim şi ne rugăm? Nu sunt toalete acolo. Dacă voi mergeţi acolo, noi nu mergem.” Acum, grupul spiritual a spus: „Dacă voi mergeţi la parcul de stat, noi nu vom merge cu voi.” Ei se manifestau foarte spiritual. În Biserică a apărut o diviziune adâncă între cele două grupuri.

Eram înaintea picnicului de 4 Iulie, un eveniment care a fost atât de plăcut, an după an, şi care era acum sub semnul întrebării din cauza acestei diviziuni. Amândouă părţile au venit la mine şi mi-au spus: „Chuck, unde o să avem picnicul de 4 Iulie?” Cu înţelepciunea primită de la Domnul am răspuns, vom lăsa comitetul să decidă lucrul acesta.” Am avut o şedinţă de comitet şi am decis în unanimitate să mergem la parcul de stat. M-am dus înapoi la cele două grupuri şi le-am spus: „Comitetul a decis să avem picnicul la parcul de stat.” Am avut libertatea să vorbesc şi cu cei spirituali, cei care au dorit să postească şi să se roage, şi să le spun: „Ideea e foarte bună. E minunat să petrecem o zi în post şi rugăciune. Dar o putem face altă dată, numai noi. Dar cât priveşte picnicul, comitetul crede că e mai bine să mergem la parcul de stat.”

Pentru că fraţii din comitet au luat decizia, am fost liber să slujesc ambele grupuri. Comitetul a devenit scutul de protecţie între mine şi Biserică. Şi e foarte important să ai un „scut de protecţie” de felul acesta pentru că membrii Bisericii să nu se polarizeze împotriva ta spunând: „Păstorul a decis, şi nu agreez cu decizia lui.” Comitetul a decis şi ei au devenit un „ scut de protecţie” pentru mine.

Cred că modelul lui Dumnezeu este ca pastorul să fie condus de Domnul şi recunoscut de Biserică a fi un instrument uns de Dumnezeu pentru a conduce Biserica, iar comitetul să ajute păstorul în această conducere. În felul acesta comitetul asistă pastorul. Ei sunt acolo ca să slujească zilnic nevoile spirituale ale poporului. Dacă aceste lucruri sunt prezente la locul lor, avem o formă foarte bună de conducere bisericească, unde tu ca păstor nu eşti în poziţia unui angajat sau mercenar. A deveni un angajat este un mare pericol care apare atunci când Biserica este condusă după modelul presbiterian, în care comitetul conduce Biserica. Păstorul este angajat de comitet şi poate fi data afară de comitet. Cu această formă de conducere păstorul devine un angajat.

Acelaşi lucru este adevărat şi în forma de conducere congregaţională. Un păstor este angajat de Biserică, mai degrabă decât să fie ales şi rânduit de Domnul, care este Capul trupului. El nu este numit de Isus Hristos, Capul trupului, ci în schimb el este ales sau selectat de comitet sau de Biserică. Încă o dată, în aceste condiţii pastorul devine un angajat. Nu cred că vreun păstor poate să lucreze la potenţialul maxim ca angajat.

Este convingerea mea că fiecare membru al Bisericii ar trebui să fie un diacon. Slujba de ajutorare a fost esenţa lucrării diaconilor. Ei trebuiau să caute facilităţi. Ei trebuiau să împlinească nevoile Bisericii şi să ajute pe bolnavi. Unul din lucrurile cele mai rele pe care le poţi face este să dai titluri membrilor Bisericii, în special un titlu care distinge pe cineva ca fiind superior celorlalţi. Lucrul acesta este periculos.

Un cuvânt legat de calificările spirituale pentru conducerea Bisericii: Iuda spune în benedicţia lui: „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,” (Iuda 1:24). Sunt fără vină atât timp cât sunt în Isus Hristos. Totuşi, este adevărat că toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Dacă a fost cineva care a realizat că nu e calificat pentru slujire, atunci nu e altul decât apostolul Pavel, care a spus: “Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,” (Efeseni 3:8). El de fapt spunea, “Eu sunt cel mai neînsemnat dintre sfinţi. Nu sunt vrednic să fiu chemat apostol pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu.” El se referă la el însuşi spunând: “Acest har este dat celui mai mare dintre păcătoşi.” Pavel a înţeles că poziţia lui i-a fost dată numai prin harul lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:10 el a spus: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Pavel a recunoscut că în Hristos este fără vină. Deci, calificarea esenţială pentru un păstor sau pentru un lider în Biserică este să fie “în Hristos Isus,” şi în această stare, fără vină. Cred că dacă un bărbat nu rămâne în Hristos, ci umblă în fire, el este descalificat din poziţia de ‘episkopos.’ A umbla în fire înseamnă să trăieşti un mod de viaţă dominat de poftele tale. Satana caută să distrugă pe oricine care are o slujire eficientă şi cred că oricare dintre noi poate să cadă. Aşa cum Isus i-a spus lui Petru: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Petru a răspuns, “Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (Matei 26:33). Ce spunea el de fapt, era: “Doamne, chiar dacă toţi te-ar uita, eu nu te voi uita niciodată. Doamne, eu voi muri pentru tine.” Această încredere în sine trebuia zguduită înainte ca Petru să ajungă la dependenţa totală de Duhul Sfânt. Era ceva ce trebuia rezolvat în viaţa lui Petru. Şi cred că e ceva ce trebuie rezolvat în viaţa noastră a tuturor. Când avem domenii în viaţa noastră unde suntem prea siguri de noi, Domnul ne va arăta gradual că, în noi şi prin noi nu putem face nimic. Aşa cum spunea Pavel: “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Romani 7:18). Deci, ori de câte ori credem că noi suntem excepţie de la regulă, Domnul va îngădui să ne poticnim, tocmai ca să ne înveţe că
depindem de El total.

Când umblăm în fire şi decidem să trăim după pornirile firii, ne descalificăm din poziţia de slujire. Dar dacă luăm cuvântul „fără vină” într-un sens foarte literal, atunci toţi am putea să ne facem bagajele şi să plecăm să vindem maşini. Cred că pocăinţa este cheia, adevărata pocăinţă, şi o dată ce există pocăinţă adevărată, există şi iertare, şi restaurare. Dar trebuie să existe această pocăinţă reală, o întoarcere reală de la păcat. Am observat că acele biserici care urmăresc conducerea presbiteriană deseori nu caută un pastor ci caută un angajat. Ideea lor despre păstor este: „Cineva care va veni şi va dansa după muzica noastră. Noi vom trage sforile şi atât timp cât răspunzi şi reacţionezi, eşti un angajat cu poziţia sigură. Dar dacă ai curajul să ai iniţiative personale, situaţia se schimbă radical.”

Înainte să vin la „Calvary Chapel,” am început o Biserică independentă în Corona care s-a născut dintr-un grup de studiu biblic în casă. Unii din bărbaţii implicaţi în acest grup de studiu biblic au decis să formeze o corporaţie care să poarte numele de „Asociaţia Creştină din Corona” Ei au pus pe picioare structura organizatorică, în aşa fel încât membrii să poată da zeciuala şi să înceapă să strângă fonduri, în primul rând pentru a mă ajuta pe mine să încep un program de radio în Corona. Aceşti bărbaţi care au început această corporaţie erau într-un fel şefii corporaţiei. Deci, am început acest program de radio care a adus imediat o mulţime de oameni.

Am dorit să părăsesc denominaţia în care eram şi să devin independent. Aceşti bărbaţi m-au invitat să încep o Biserică în Corona, şi am făcut lucrul acesta. Am început „Centrul Creştin Corona.” A fost binecuvântat de Dumnezeu. Locuiam încă în New Port Beach şi conduceam maşina acolo duminica. Petreceam toată ziua acolo, şi veneam acasă duminică seara. Într-o duminică după masă, când familia mea era acolo cu mine la „American Legion”, locul pe care l-am închiriat, am decis să punem scaunele în semicerc, şi nu în linie. Am scos amvonul şi am lăsat doar scaunele aşezate în formă de cerc. Şi poporul s-a aşezat în seara aceea ca la studiu biblic. În loc să cântăm trei imnuri din cartea de cântări, acompaniaţi de orgă şi pian, doar am cântat. I-am condus în cântări de închinare cântate acapela. După aceea am avut rugăciune, ceea ce noi am numit atunci ‚directed prayer’ când aduceam o problemă şi poporul, în cerc, se ruga. Apoi am predicat, stând acolo în scaun, într-o atmosferă relaxată.

Am simţit că lucrul acesta venea de la Duhul şi că a fost foarte dinamic. Vreau să zic, a fost ceva foarte deosebit. Au fost persoane în seara aceea care s-au rugat şi care nu au făcut lucrul acesta în public până atunci. Atât de mulţi au fost atinşi şi mişcaţi. Cu toate acestea, membrii din comitet s-au întâlnit după acest serviciu de închinare într-o şedinţă specială. M-au sunat următoarea dimineaţă şi m-au întrebat cum de am făcut ceea ce am făcut, şi mi-au spus răspicat că ei nu doresc ca acest lucru să se mai întâmple. La acea dată, ziceam: „Bine, eu am crezut că aceasta va fi slujirea mea de o viaţă. Dar nu va fi. Nu voi fi sub acest fel de restricţii. Trebuie să fiu liber pentru călăuzirea Duhului Sfânt.”

Aşa se face că atunci când am venit la „Calvary Chapel” şi am stabilit constituţia, nu am creat o formă de conducere Presbiteriană. A fost mai mult o combinaţie între teocraţie şi forma de conducere ‚Episkopos.’ Credem că modelul lui Dumnezeu este ca păstorul să fie condus de Domnul şi ajutat de presbiteri să descopere gândul şi voinţa lui Isus Hristos pentru Biserică. Apoi acestea sunt implementate de păstorii asistenţi.

Va urma..~~ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT~~

Citeste o alta carte a Chuck Smith aici – Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

  1. O Viata Eficienta de Rugaciune
  2. Judecata, Disciplina si Restaurarea
  3. Cât de Neprihănit a Fost Isus?
  4. Feriţi-vă de “Fanaticii Religioşi”

Alin Jivan – Un exod din lumea virtuala

TEXT: Evrei 11:24-29

   VIDEO by Biserica Betel 12 Iulie 2014

Coplesit de Creatia lui Dumnezeu – „Pădurea îndoită”

Photo credit wikipedia

De ce au crescut copacii cu o formă aşa ciudată?

Într-o zonă mai izolată din vestul Poloniei, lângă orăşelul Gryfino, se află o pădure ciudată, cu copaci curbaţi într-un mod inexplicabil. În această pădure există aproximativ 400 de pini care au crescut îndoit, cu un unghi de 90 de grade la baza trunchiului.

Experţii cred că ciudaţii copaci au fost plantaţi în jurul anului 1930 şi că au început să se curbeze când aveau 7-10 ani.

Teoria cea mai plauzibilă, dar mai puţin spectaculoasă, susţine că arborii au fost determinaţi de oameni să crească în acest fel.

Astfel, fermierii ar fi modificat pinii pentru a obţine lemn pentru construcţii care să aibă o anumită formă. Copacii curbaţi sunt utili în special pentru construirea de corăbii.

Sursa Descopera.Ro

Ce e minunat este faptul ca pomii se adapteaza si se lasa modelati. Vezi aici (pozele de la wikipedia):

Pomi sculptati

Poduri facute din radacinile vii ale unui pom la marginea apei

Doesn’t science disprove Christianity?

Dr Jeff Tallon | Science vs Christianity from Auckland EV Church on Vimeo.

Can Science and Faith Coexist? Hans Halvorson and Matthew Stanley at NYU – The Veritas Forum

http://www.veritas.org/talks – Princeton Philosopher Hans Halvorson and NYU Professor Matthew Stanley explore the hows and whys of existence at The Veritas Forum at NYU 2014. VIDEO by The Veritas Forum

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari