Marius Livanu – Despre cumpătare

Photo credit

Se spune ca un imparat mai tanar a pornit la razboi asupra unui imparat mai in varsta si a fost dus in fata imparatului. Si in fata imparatiei celui care l-a biruit si el s-a asteptat sa fie omorit, sa fie torturat, sa fie maltratat. Dar imparatul mai in varsta a vrut sa-i dea o lectie de viata. Si i-a spus: „De ce ai venit cu razboi? De ce ai venit sa ne faci rau?” Omul acela n-a avut prea multe sa spuna. Insa, tot a promis ca nu va mai face, nu va mai face. Si imparatul in varsta i-a spus: „Daca vrei sa scapi, poti sa scapi cu o singura conditie: O bucata de drum, sa tii pe capul tau, fara sa tii cu mana un vas cu apa, fara sa il versi. Asa trebuie sa pastrezi echilibru. Asa trebuie sa-l aduci pe drumul acesta, fara sa se verse si fara sa-l tii cu mana. Pe cand acest imparat tanar a incercat sa faca acest lucru, el a fost provocat. Pe deoparte veneau unii si spuneau: „Tu nu esti bun de nimic. Tu esti dusmanul nostru.” Si-i adresau cuvinte de batjocura si de ura si de provocare la adresa lui, ca sa-l determine cumva sa se supere si sa rastoarne vasul acela ca sa fie omorat. Altii, in schimb, il laudau, il incurajau, cumva prin aceasta si sa-l deruteze. Acest imparat tanar a reusit sa duca pana la capat acel vas cu apa. Cam cred ca asta poate fi o imagine, cam ce inseamna cumpatarea.

marius livanuCumpatarea inseamna sa pastrezi echilibru. Sa ai o linie de mijloc. Cumpatarea inseamna sa ai auto-control, calmul, capacitatea de a judeca, sa nu te grabesti. Daca am gandi fiecare dintre noi ca avem si trebuie sa purtam si noi toata viata noastra un vas cu apa deasupra capului nostru, cred ca altfel am gandi, am calcula si am proceda si altfel am face lucrurile.

1. Cumpatare la nivelul gandirii

In primul rand, la nivel de gandire – Ne grabim adeseori sa judecam lucrurile, sa analizam, sa emitem decizii sau judecati cu privire la anumite lucruri. Spunea omul lui Dumnezeu: „De aceea, orice om sa fie zabavnic la manie, incet la vorbire.” Acest zabavnic la manie inseamna sa nu te superi si mai ales sa nu te superi mai devreme. Sa nu judeci mai devreme lucrurile. Inteleptul Solomon spunea: „Cand asculti pricina unuia, cand il asculti pe primul, ii dai dreptate. Dar vine al doilea si iti rastoarna parerea.” Daca tu judeci si emiti o sentinta ascultand doar pe unul, asta inseamna ca nu ai cumpatare. Ca judeci lucrurile inainte de vreme si de foarte multe ori gresim, ca vine unul si zice o vorba. Si te-ai suparat, te-ai aprins si imediat ai si rostit sentinte si ai si luat decizii. Dar nu te gandesti: Stai sa vad, si partea cealalta ce spune? Este adevarat sau nu este adevarat? Asta-i cumpatarea, in primul rand, la nivelul mintii noastre, la nivelul gandirii, la nivelul judecatii. Sa judeci lucrurile, sa nu te grabesti. Sa pastrezi echilibru, autocontrolul, calmul, acea linie de mijloc. Sa nu fi exagerat nici in stanga, nici in dreapta. Cred ca atunci cand Dumnezeu a vorbit despre lege si despre cuvantul lui Dumnezeu, a zis sa nu te abati nici la dreapta, nici la stanga, ci sa tii mijlocul. Sa mergi, pentru ca aceasta carare a vietii merge pe mijloc. Aceasta linie de mijloc inseamna cumpatare. Sa te gandesti la ceea ce auzi, la ceea ce vezi si sa nu te grabesti niciodata sa emiti vreo sentinta sau vreo judecata.

2. Cumpatare sa nivelul vorbirii

Deasemenea, cumpatare e si la nivelul vorbirii. De aceea omul lui Dumnezeu spunea sa fii incet la vorbire. Sa nu vorbesti mai mult decat trebuie, sa nu lasi gura sa mearga inainte. Pentru ca ce inseamna sa-ti pierzi cumpatul? Capacitatea asta de a judeca, de a analiza. „Sa nu te pripesti,” spunea inteleptul Solomon in Eclesiastul. „Nu te pripi si sa nu-ti spuna inima prostii. Nu te pripi inaintea alesului lui Dumnezeu ca dupa aceea sa spui: M-am pripit si imi pare rau de asta.” Nu lasa gura sa te bage in pacat. De foarte multe ori cand gresim, gresim pentru ca ne lipseste cumpatarea la capitolul acesta: Vorbim mai repede decat gandim. Exista o viteza a gandirii (daca vreti). Noi oamenii gandim cu o anumita viteza. Si vorbim, de asemenea, cu o viteza. Daca viteza cu care vorbim este mai mare decat cea cu gandim, este o problema. Din pacate, sunt multi oameni la care viteza vorbirii este mai mare decat viteza gandirii. Adica, dupa ce au vorbit vine si gandirea din urma: „Oare ce ce am spus? Oare de ce am spus? Nu trebuia sa spun.” De ce? Pentru ca viteza gandirii este mai mica decat viteza vorbirii. De aceea e foarte importanta cumpatarea si la nivelul vorbirii. Nu vorbi mai repede decat gandesti. Nu vorbi mai repede decat atunci cand ai analizat lucrurile si deoparte si de cealalta si in tot ceea ce spui, sa nu-ti para rau dupa aceea de tot ceea ce ai spus.

3. Cumpatare la nivelul faptelor si actiunilor noastre

Dar exista si o cumpatare la nivelul faptelor, la nivelul atitudinilor sau actiunilor noastre in ceea ce facem. Sunt atatea si atatea exemple in care putem vedea ca lipseste cumpatarea- echilibru. Sa stii cat trebuie, sa stii cat nu trebuie: Trebuie sa fie o cumpatare in ce priveste somnul. Trebuie sa fie o cumpatare in ce priveste munca. Traim o vreme in care este foarte mult abuz, adica, mai mult decat trebuie, cand oamenii exagereaza. Si asta face cumpatarea – iti pastreaza echilibru. Da, trebuie sa muncesti. Dar, sa nu cumva sa ajungi sa muncesti mai mult, incat sa uiti de Dumnezeu, sa uiti de rugaciune, sa uiti de biserica, sa uiti de familie. Sunt foarte multe lucruri la capitolul acesta, la ceea ce priveste timpul nostru: unde-l dedicam si cum il dedicam?  Exista probleme si la capitolul banilor, la capitolul cheltuielilor care le facem, chiar si in ce priveste lucrarea si slujirea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cere sa fim cumpatati, sa pastrezi un echilibru. Sa stii cat poti sa faci pentru Dumnezeu, pentru biserica, pentru altii. Pentru ca spunea la un moment dat Pavel: „Daca cineva nu poarta de grija de cei din casa lui, a ajuns mai rau decat un pagan.” Si ce trist este cand te implici, poate, vrand sa-i ajuti pe altii si uiti de tine si uiti de casa ta si uiti de familia ta. Uiti de copii tai si uiti de sotia ta sau de sotul tau. Si poate faci bine. Dar, binele acela cand devine un abuz- daca din salariul meu, mai mult de jumatate eu il dau asa si apoi copiii nu au ce sa manance, e o problema. E un abuz. Dumnezeu nu-mi cere asa ceva. Chiar daca el in sine pare un gest extraordinar, frumos. Dar in ochii lui Dumnezeu asta inseamna lipsa de cumpatare, de echilibru.

Trebuie sa fie un echilibru. De asta, Dumnezeu a spus ce poti sa faci, cum poti sa faci in ce priveste timpul. Nu cere Dumnezeu sau spune: „Stai si roaga-te 20 de ore din 24.E adevarat, sa te rogi e un lucru foarte bun. Dar daca tu faci asta, te retragi intr-o pestera. Si uiti ca esti casatorit si uiti ca trebuie sa mergi la munca. Si stai in rugaciune 20 de ore pe zi, Dumnezeu nu vrea asta. De aceea Scriptura spunea: Nu fii nici prea neprihanit, sa nu fii mai neprihanit decat trebuie. Ca in toate trebuie cumpatare. Si daca diavolul ne pacaleste pe noi crestinii undeva, nu ne pacaleste in abuzurile sau in pacatele lumii, ca de astea ne dam seama. Dar el ne pacaleste pe noi exact in lucrurile bune- la nivelul rugaciunii, la nivelul darniciei, la nivelul lsujirii intr-un fel sau in altul. La nivelul implicarii intr-un domeniu sau altul de slujire, in lucrurile bune. Daca diavolul reuseste, daca nu o sa reuseasca cu pacatul, sa-ti spuna ca tu sa pacatuiesti. Nu-ti va spune in ce priveste vinul. Nu-ti va spune in ce priveste alte lucruri ca sa-ti pierzi cumpatul. Dar poate va strecura ideea asta: Sa fii mai sfant decat trebuie.

Au ajuns fariseii, ca atat de dornici erau sa tina la litera legii, la obiceiurile lor, incat uitau de toate. La un moment dat, spune Scriptura, au desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, care spunea sa cintesti pe tatal tau si pe mama ta. Si ei au spus, unii dintre ei, care s-au jurat Domnului, care erau Nazirieni, adica erau inchinati Domnului. Nu mai mergeau de loc acasa pe la parinti. Nu-i mai ajutau la treaba. Daca-i vedea pe tata, pe mama, daca duceau o galeata de apa, el nu o lua sa o duca. El spunea: „Eu sunt dat lui Dumnezeu, eu nu pot sa fac treburi firesti, materiale. Doamne fereste. Eu trebuie sa ma rog. Eu trebuie sa fiu sfant. Eu trebuie sa slujesc lui Dumnezeu.Eu nu pot sa duc galeata ta cu apa.” Si venea Domnul Isus si spunea: „Voi ati desfiintat porunca lui Dumnezeu. Si ati exagerat-o atat de mult incat ati uitat ca aveti parinti. Ati uitat ca puteti ajuta un om. Ati uitat ca puteti face bine pentru ca ati exagerat.” Si lucrul asta poate continua cu multe multe alte exemple. De aceea, Scriptura ne spune ca acesta e un principiu in care noi nu putem spune acum la fiecare lucru trebuie sa fim cumpatati, asa sau asa. Dar in fiecare lucru trebuie sa avem auto-control. Sa nu exageram pentru ca asta este antiteticul la cumpatare- exagerarea (sa exagerezi ori intr-o parte, ori in alta). Cumpatarea inseamna sa tii linia de mijloc. Inseamna sa tii echilibru, sa ai auto-control. Sa stii cat trebuie sa faci ca sa nu exagerezi. Dumnezeu sa ne ajute la aceasta.

4. Cumpatare la nivelul personal

E foarte importanta cumpatarea la nivelul personal. Ceea ce se numeste auto-stima. Adica, parerea despre noi. Spunea Pavel: Nimeni sa nu aiba despre el o parere mai inalta decat se cuvine. Sa nu te vezi nici mai bun decat esti si sa nu te vezi nici mai jos decat esti. Exista o supraestimare si exista o subestimare. Si una si alta sunt rele. Si supraestimarea, ca te duce la mandrie, ca te vezi mai bun, mai sus decat ceilalti. Dar, nici subestimarea nu este buna. Desi si ea la randul ei pare ca este smerenie, modestie: „Frate, eu nu pot sa fac. Eu nu stiu, nu sunt in stare. Eu nu stiu, eu nu ma descurc. Pe mine nu ma puneti la nimic. Eu nu-s capabil de asta.” Nici o astfel de smerenie nu este o smerenie dupa voia lui Dumnezeu. Sa n-ai despre tine decat  o parere cat se cuvine. Sa nu fie nici mai inalta, dar sa nu fie nici mai joasa. Si sa spunem totdeauna: „Pot totul in Hristos care ma intareste.” Dumnezeu sa ne binecuvanteze.

5. Cumpatare la nivelul estimarii celorlalti

Cel mai mult, noi avem probleme la nivelul relatiilor: Relatia cu noi insusi, cum ne uitam la noi, cum ne vedem noi pe noi insusi, cum ne privim si ne raportam la noi. Dar, apoi si cum ne raportam la cei din jurul nostru. Cum ii estimam pe ceilalti. Cum ii apreciem pe cei din jurul nostru. Si atunci, noi putem sa-i vedem pe altii tot asa: Pe unii, poate exagerat, ii vedem prea sus si s-ar putea intr-o zi sa fim dezamagiti. S-ar putea sa privim un predicator, s-ar putea sa privim un prooroc. S-ar putea sa privim spre un cantaret, un pastor, spre orice alt personaj. Nu vorbim de cei din lume. Vorbim de noi. S-ar putea ca-l vedem mult mai mult, ca asa ne-a picat noua. Si am observat de multe ori ca ni se lipeste inima. Ce am vazut in omul asta? Dar asa, unora li se lipeste inima. Nu va lipiti inima prea mult de oameni, ca blestemat este omul care isi pune increderea in om. Ca s-ar putea intr-o zi ca omul acela sa cada si odata cu el, dupa aceea, o sa cazi si tu pentru ca ti-ai pus atat de mult increderea. L-ai ridicat in sus, undeva: „Nu-i nimeni ca el.” Nu ridica niciodata pe oamenisi sa n-ai o parere exagerata. Pastreaza-ti cumpatul si la capitolul acesta pentru ca totla capitolul acesta, fariseii si-au pierdut cumpatul si au dat slava unii altora cu tot felul de titluri si onorificente care si le-au atribuit unul la altul.

Dar, la fel de periculoasa este si subestimarea celorlalti. Sa spui: „Mai, asta nu-i bun de nimic. Si sa-l vorbesti de rau si sa-l ponegresti. Si sa-l defaimezi si sa-l dispretuiesti. Si tot asta faceau si fariseii. Dispretuiau pe vamesi, pe pacatosi, pe oamenii de rand, pe cei care nu gandeau ca ei, pe cei care n-aveau religia lor. [Pentru ei] toti erau niste oameni care nu meritau sa se roage impreuna, sa stea la masa impreuna, sa fie impreuna sau sa schimbe o vorba cu ei. E foarte importanta cumpatarea si ii multumim lui Dumnezeu pentru ca in seara aceasta ne-a deschis acest cuvant. Dar dorim sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne ajute sa fim cumpatati. Cumpatati la nivelul gandirii noastre, cumpatati la nivelul vorbirii noastre, cumpatati la nivelul faptelor noastre, cumpatati in orice domeniu: acasa, la biserica, la munca si oriunde. Cumpatarea ajuta foarte mult.

Cumpatarea: Daca ar fi sa dau un exemplu, la fel, cu masina: Exista o viteza care au calculat-o oamenii pe strada, cu care poti sa mergi. Este o viteza pe care o vedeti. Daca scrie 50 sau 70 este viteza cu care trebuie sa mergi. De exemplu, oamenii care sunt amendati ca merg cu prea mare viteza, sau daca mergi mai incet, tot te amendeaza. Sunt oameni care au fost amendati ca au mers si mai incet decat trebuie. Cumpatarea inseamna sa tii echilibru. Sa tii linia de mijloc. Sa nu mergi nici prea incet, dar sa nu mergi nici prea tare. Exista in toate un echilibru. Exista in toate un mijloc pe care trebuie sa-l gasesti. Pe mijloc este cararea vietii. Sa te tii de Cuvantul lui Dumnezeu si de  cumpatare  avem nevoie in orice zi din viata noastra si in orice lucru. Ar trebui sa ne rugam: „Doamne, da-ne intelepciune.” Sa ne dea Dumnezeu intelepciune. Avem nevoie de cumpatare si avem nevoie de intelepciune in cumpatare ca sa stim.

Eu astazi ma gandeam: Cum gandim noi de divers lucrurile. Daca luam culoarea asta portocaliu, ea in esenta este o culoare formata din rosu si galben. Dar, daca v-as pune pe fiecare, v-as da in mana doua vase, unul cu rosu si unul cu galben, fiecare va pune- unul mai mult rosu, altul mai mult galben. Si daca fiecare va face undeva culoare portocalie, sunt sigur ca nu vor iesi doua la fel. Fiecare gandim altfel. Gandim diferit, gandim nuantat. Asta inseamna nuanta. Da, culoarea portocalie este formata din rosu si galben. Dar unuia ii place mai mult rosu, altuia mai mult galben si cand le amesteca vedem ca nu ies la fel culorile, desi in esenta lucrurile sunt aceleasi. Dar cantitatile foarte mici, totusi, decid rezultatul. La fel, in multe lucruri din biserica, la majoritatea lucrurilor din biserica, acelasi lucru se intampla, ca fiecare gandeste in alt fel. Fiecare gandeste in ce priveste muzica, in ce priveste imbracamintea, in ce priveste alte aspecte ale rugaicunii, ale cantarii sau ale predicii sau in orice lucru. Lucrurile sunt aceleasi, dar depinde de cat pui rosu si cat pui galben. Si vom vedea ca fiecare gandim diferit. Insa, important e sa intelegem ca avem nevoie de cumpatare. Avem nevoie de echilibru. Sa nu punem nici prea mult, sa nu punem nici prea putin. Sa punem cat trebuie in toate. Sa ne ocupam asa cum trebuie. Sa ne tinem de fiecare lucru in care suntem implicati, ca sa nu exageram in nimic. Asta vrea Dumnezeu, ca asta inseamna cumpatare: Sa nu exagerezi. Sa nu fii mai sfant decat trebuie. Si sa nu fii nici pacatos. Sa te rogi cat trebuie. Sa nu te rogi nici prea putin si nici prea mult. Asa spune Scriptura. Spunea Domnul Isus: Voi, cand va rugati, sa nu bolborositi ca paganii care cred ca daca spun o multime de vorbe vor fi ascultati din pricina multimii cuvintelor lor.” Au ajuns Fariseii pana sa-si numere cate cuvinte spun ei si cate ore stau in rugaciune. Dumnezeu a spus: Eu n-am nevoie de rugaciunile astea. Eu n-am nevoie de astea. Voi nu calculati astea. Voi va rugati cat trebuie. Tatal vostur ceresc stie cat aveti voi trebuinta. De aceea, El da si invata chiar cum sa va rugati si asa invata rugaciunea ‘Tatal nostru’. Sa nu exagerezi. Sa nu mergi nici in dreapta, nici in stanga. Sa fii cumpatat in orice privinta. Pentru ca noi, ca oameni, suntem chemati inaintea lui Dumnezeu sa cantarim orice lucru. Asta vrea Dumnezeu si asta ne ajuta cumpatarea, sa cantarim lucrurile si sa gasim echilibru. Sa nu punem nici mai mult, sa nu punem nici mai putin. Dumnezeu sa ne binecuvanteze! Dumnezeu sa ne ajute! Amin

VIDEO by philadelphiamansue Biserica Philadelphia din Mansuè (TV),

Italia  joi.31.iulie.2014

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: