23aug.2014Comentarii închise la Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal, în 2006! (VIDEO) – Octavian Curpaş, interviu cu tânăra penticostală Florence Joy Enns
Articol preluat cu permisiune (O. Curpas) și se poate citi în întregime aici – http://www.actualmm.ro
Florence Joy Enns este o faimoasă cântăreață din Germania, scriitoare și actriță. Îi place să călătorească și să viziteze țări din Europa, Israel și Statele Unite. Cântă la chitară și pian, vorbește germană nativ și engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.
În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguțe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povestește despre experiența avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ și în special, despre felul în care își trăiește viața cu Dumnezeu.
Florence (Büttner) s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare și un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich și Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, și o fetiță, Kiana, născută în 2012.
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.):Îmi poți spune ceva despre soțul tău? Când și unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Florence Joy (F.J.): Soțul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu și el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician și cântăreț. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună și studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creștin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare și sensibilă, cel mai minunat soț și tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă și asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este și o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
O.D.C.: La ce vârstă ai devenit creștină? Ce te-a făcut să te decizi să-I predai lui Isus viața ta? Cărei denominațiuni creștine aparții?
F.J.: Am crescut într-o familie creștină. Când aveam 13 ani, Dumnezeu mi-a revelat dragostea Lui și mi-a arătat că El este adevăratul meu Tată. Am dorit să fiu botezată în apă, acesta a fost momentul când am decis să trăiesc pentru Isus. Sunt membra unei biserici penticostale ce aparține de “Assemblies of God”. Pentru mine, denominațiunea nu e așa de importantă, mai importantă e relația mea personală cu Dumnezeu.
O.D.C.: Tocmai am ascultat una din piesele tale în germană și mi-a plăcut. Titlul spune “Mein Ziel”, am găsit-o pe youtube. Care e mesajul ei? Când și unde ai cântat-o ?
F.J.: Piesa spune: “Tu ești ținta mea, Tu ești pasiunea mea, Tu ești calea mea, Tu ești tăria mea. Te caut pe Tine, Fug către Tine Şi las trecutul în urmă. Tu ești tot timpul acolo, Tu ești motivul meu, ținta mea.” Tu-ul din această piesă se referă la Isus. Am cântat această piesă în biserica din Munich. A fost un serviciu divin live, pe postul național de televiziune german, la inaugurarea Cupei mondiale de Fotbal. Am avut oportunitatea de a împărtăși mărturia mea pe un post național de televiziune.
O.D.C.: Care sunt metodele de care te foloseşti pentru a avea o viață spirituală?
F.J.: Pentru mine este foarte important să citesc regulat din Biblie, să nu neglijez biserica, să particip la serviciile divine ale bisericii, chiar dacă sunt în călătorie, de multe ori. Rugăciunea este adevărata părtășie cu Dumnezeul meu.
O.D.C.: Care este cea mai importantă rugăciune la care ți-a răspuns Dumnezeu?
F.J.: El mi-a răspuns la rugăciune de când aveam 5 ani. A fost prima mea rugăciune importantă. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil. Așa că, printr-un miracol, Dumnezeu a făcut-o pe mama să se răzgândească și am avut un frățior.
O.D.C.: Dacă ar fi să transmiți un mesaj pentru cei din jurul tău, ce ți-ai dori să le spui?
F.J.: Aș dori să le transmit că fiecare e iubit necondiționat și în totalitate de Isus Hristos. Fiecare a fost creat pentru un scop. Dragostea lui Isus poate și ne va elibera pe fiecare de orice păcat. Să fim deschişi ca indivizi și să Îl căutăm dincolo de realitatea aceasta pe Dumnezeu!
Fratii mei, primul lucru pe care va trebui sa-l intelegem in incercare este acesta: Niciodata pocainta datorita fricii nu e pocainta.
Vreau sa va spun un lucru, dragii mei. Cine se pocaieste de frica cancerului, nu-i pocait. O sa vi se para greu ce va spun eu. Cine se pocaieste de frica faptului ca trebuie sa treaca granita, nu-i pocait. Cine se pocaieste de faptul ca are in viata lui o amenintare, ca este in pragul puscariei, ca trebuie sa-l aresteze, ca nu stiu ce s-a intamplat, ala nu e pocait.
Fratii mei, vreau sa va spun in aceasta seara, in incercare, Dumnezeu testeaza mai intai ce fel de pocainta ai tu. Pentru ca pocainta, fratii mei, nu va tine niciodata, daca te-ai pocait de frica unui lucru. Adevarata pocainta este pocainta pentru ca dragostea lui Dumnezeu te-a cucerit. Niciodata nu va rezista pocainta, daca ochii tai nu sunt umpluti de crucea Domnului Isus Hristos. Daca in sufletul tau nu este recunostinta pentru dragostea pe care Dumnezeu o are, fratii mei, surorile mele, pocainta noastra are o singura baza: Il iubesc pe Dumnezeu, care m-a iubit pe mine.
Sunt multi oameni care in incercare, nu cauta altceva decat sa-L caute pe Dumnezeu, sa-i faca fagaduinte lui Dumnezeu si la fel de bine, dupa ce trece incercarea, pentru ca Dumnezeul nostru e generos, Dumnezeul nostru este extraordinar, nu seamana cu nimic si cu nimeni niciodata. Dumnezeu poate sa-ti intinda mana in incercarea ta si dupa ce trece incercarea, fagaduinta se uita. Si aia nu-i pocainta.
Nu confundati lucrurile intre ele. Sa va dau un exemplu biblic. Ioan Botezatorul zice: „Pocaiti-va, ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape si veneau sa se boteze. Veneau acolo si se uita Ioan Botezatorul, dar, ce multi vin. La care, Ioan Botezatorul se uita si tuna cu glasul lui: „Pui de naparci, cine v-a invatat sa fugiti de mania viitoare?”
Dar, de ce le spune lucrul asta? Veneau speriati cand tuna Ioan Botezatorul si vorbea ii apuca frica. Si el a zis: „Cine vine la Dumnezeu din pricina acestei frici, ca sa scape de mania viitoare este pui de naparca.
Hopa, eu vreau sa fiu pui de Dumnezeu. Dar puiul de Dumnezeu este cel care-L iubeste pe Tata.
Si atunci, diferenta intre pui de naparca si pui de Dumnezeu este ca puiul de naparca se pocaieste de frica maniei viitoare, pe cand puiul de Dumnezeu se intoarce la Dumnezeu de dragul Tatalui.
Si in aceasta seara, vreau sa va spun: In incercare se va vedea ce fel de pui sunteti voi. In incercare se va vedea ce fel de pui suntem noi. Si ma rog in aceasta seara si zic: „Fa-ma tata puiul tau si ajuta-ma sa fiu copil de Dumnezeu,” asa sa ne ajute Domnul si sa ne binecuvanteze. Amin!
Viorel Tantas – temnicer, dupa ce a primit si el o Biblie de la unul dintre evanghelistii care veneau la inchisoare:
Si ea [sotia] se minuna acuma, cand statea si vedea ca eu studiez sfanta Scriptura. Nu-i venea sa creada. Dar, am ajuns, dupa ce am inceput sa studiez mai profund, sa-i zic: „Suzi, vino sa vezi ceva. Vino sa vezi. Extraordinar!!! Mai, sa stii ca exista Dumnezeu! Nu mi-am putut inchipui lucrul asta.” Treptat, treptat l-am descoperit pe Dumnezeu in maretia Lui, in slava Lui. Treptat, treptat am descoperit atotputernicia lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu. L-am descoperit pe Domnul in marea Lui draogste de care vorbea cand daca a fost in stare sa-L dea pe Fiul Sau sa moara in locul meu pe cruce, pentru pacatele mele, eu nu mai aveam termen de comparatie pe pamantula acesta pentru dragostea Lui. Si atunci mi-am dat seama si eu ca am nevoie de Dumnezeu.
Dar, la scurt timp dupa ce l-a descoperit pe Dumnezeu si s-a „increzut in El”, Dumnezeu l-a incercat si l-a trecut prin valea umbrei mortii:
Si atunci am stat in rugaciune, inainte de a pleca la operatie. Si am zis: „Doamne, imi aduc aminte de Tine din Ghetimani. Te-ai supus voii Tatalui. Doamne, Tu esti singurul care stii ce probleme am eu. Marii medici ridica din umeri la neputinta. Doamne, eu stiu ca Tu poti rezolva problema daca vrei. Poti. Am o sotie pe care o iubesc. As vrea sa-mi continui viata cu ea. Am doi copii pe care vreau sa-i cresc. Mi-ar face placere sa le fiu tata si sa-i cresc. Doamne, daca este voia Ta sa ma iei la Tine, Doamne, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca.” M-am dus la operatie fara emotii, fara nicio emotie. Am zis: „Daca mor e voia Domnului. Daca nu mor, o sa vada oamenii ce Dumnezeu am. Ce Dumnezeu atotputernic, ce Dumnezeu, care este asupra vietii si a mortii. Ce Dumnezeu, care poate sa ma smulga din bratele mortii si sa ma aduca la viata.”
Impotriva oricarei gandiri omenesti- operatia a durat 6 ore. M-au dus de la operatie ca mort, cinci zile de coma. Dar in timpul asta, Dumnezeu a lucrat. Eu nu imi aduc aminte nimic. Imi spune sotia mea ca doctorii i-au spus: „Doamna, n-avem medicamente sa-l putem ajuta, pregatiti-va pentru inmormantare……”
Viorel Tantas la Biserica Baptista Charlotte, North Carolina Pastor Livius Percy
Acum 21 de ani, Viorel Tantas si-a predat viata Domnului si s-a botezat in apa la Biserica din Manastur. Un fragment din marturia care incepe la minutul 90 (1:30:00):
Trec la marturisirea mea… a catorva momente din viata mea: 40 de ani am umblat prin pustia acestei lumi si am vorbit aici despre poporul Israel care a umblat prin pustie. Asa am umblat si eu 40 de ani. In pustie, ati vazut, sunt oameni care stau si-L asculta pe Dumnezeu. Altii au cartit. Altii au crezut altii s-au indoit. Numai doi au avut incredere deplina in promisiunile lui Dumnezeu. Si aceia au avut parte de tara promisa: Iosua si Caleb. Asa suntem si noi astazi. Umblam prin pustia acestei lumi. Uneori ne ratacim fara sa dorim sa ascultam macar glasul lui Dumnezeu. Alteori il auzim dar nu-l bagam in seama si prea putini dintre oameni satu, asculta si privesc prezenta lui Dumnezeu si Cuvantul lui Dumnezeu ca o binecuvantare pentru vietile lor.
Eu nici n-am vrut sa aud de Dumnezeu. Am fost unul dintre aceia crescuti in scoala comunista. Am terminat si facultatea de istorie-filosofie si noi eram pregatiti ca propagandisti ai partidului. Stiti foarte bine cei care ati fost atunci in Romania. Si am crezut ca socialismul poate sa dea omului dreptate, egalitate, fraternitate, libertate, principii din acestea fluturate in vant. Am crezut, pana a venit revolutia si m-am convins ca tot ceea ce am crezut eu si era o gogoasa, o minciuna. Toate principiile mele de viata, toata invatatura meamaterialista s-a daramat in 1989 si eram unul dintre oamenii derutati, unul dintre oamenii fara busola, unul dintre oamenii care nu stiau unde s-o apuce, unul dintre oamenii care nu mai stia in ce sa creada. De aceea ma bucur cand vad tineri [in biserici] care Il imbratiseaza pe Hristos si umbla cu Hristos sub calauzirea Duhului Sfant. Ma bucur pana in adancul fiintei mele. [Mie] mi-a fost furata tineretea. Am fost condus pe alt drum farar Dumnezeu. Si ca mine au fost milioane de tineri, generatii intregi. Asta este marea durere. Dar slavit sa fie Domnul ca a intervenit intr-un mod miraculos dupa 1989.
A starnit in mine o curiozitate extraordinara sa ma duc sa aud. Ce pot sa le spuna oamenii aceia la detinuti? Si mergeam impreuna cu misionarii, cu reprezentantii a 8 denominatiuni care au venit atunci sa propovaduiasca Evanghelia. Si ascultam. Stateam pe scaun acolo laterala si ascultam mereu, pana intr-o zi cand unul dintre misionari mi-a daruit sfanta Scriptura, Eugen Stancel de la Cluj- a plecat la Domnul anul trecut. A fost un om extraordinar, om al lui Dumnezeu. Mi-a oferit o Biblie dupa ce m-a intrebat daca am o Biblie si i-am spus ca nu am: „V-o daruiesc, sa puteti studia.” Nu va dati seama ce inseamna, iubitii mei, sa dai o Biblie la cineva. Sa oferi sfanta Scriptura. Sa o studieze ca sa-L poata descoperi pe Dumnezeu. Si astfel, prin Cuvantul lui Dumnezeu si puterea care este in Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul sa-i schimbe viata. La mine asa s-a intamplat. Slavit sa fie Domnul.
Am primit Biblia si am inceput sa o citesc cu nesat. Aveam golul acela despre care vorbesc multi, in inima. La mine chiar a fost un gol, lasat de fosta invatatura. Trebuia umplut cu ceva. Si Domnul a intervenit la momentul potrivit si a pus Cuvantul Sau in mainile mele. Si am inceput sa citesc. Si nevasta mea, care ani de zile s-a straduit sa ma aduca spre Domnul si eu ii spuneam: „Lasa-ma, mai nevasta, cu povestile alea, cu basmele astea.” Nevasta mea, care s-a declarat neputincioasa in fata lui Dumnezeu, spunand: „Doamne, ma simt neputincioasa. Nu stiu cum s-ar mai putea sa-l influentez pe omul asta. Doamne, schimba-l Tu. Lucreaza Tu.” Era inainte de revolutie cu putina vreme, cand a facut aceasta rugaciune inaintea lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a ascultat-o.
Si ea se minuna acuma, cand statea si vedea ca eu studiez sfanta Scriptura. Nu-i venea sa creada. Dar, am ajuns, dupa ce am inceput sa studiez mai profund, sa-i zic: „Suzi, vino sa vezi ceva. Vino sa vezi. Extraordinar!!! Mai, sa stii ca exista Dumnezeu! Nu mi-am putut inchipui lucrul asta.” Treptat, treptat l-am descoperit pe Dumnezeu in maretia Lui, in slava Lui. Treptat, treptat am descoperit atotputernicia lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu. L-am descoperit pe Domnul in marea Lui draogste de care vorbea cand daca a fost in stare sa-L dea pe Fiul Sau sa moara in locul meu pe cruce, pentru pacatele mele, eu nu mai aveam termen de comparatie pe pamantula acesta pentru dragostea Lui. Si atunci mi-am dat seama si eu ca am nevoie de Dumnezeu. Ca am nevoie de Hristos; ca am nevoie de mantuire.Ca am nevoie de iertare pentru pacatele multe, murdare si mizerabile pe care le aveam. Pentru mandria mea, am nevoie de Hristos. Si atunci am cazut in genunchi inaintea lui Dumnezeu. Era pentru prima data cand eu, ofiterul mandru, mi-am vazut micimea in fata maretiei lui Dumnezeu.
Cand eu, uitandu-ma in Cuvantul lui Dumnezeu ca intr-o oglinda, mi-am vazut mizeria din viata mea, murdaria, pacatul si cand am simtit nevoia sa fiu curatit si sfintit in sangele lui Hristos, de aceea am cazut in genunchi inaintea lui Dumnezeu. De aceea, pentru ca am simtit ca am nevoie de Dumnezeul acesta pentru a-mi rezolva problema mantuirii mele si pentru a putea trai apoi o noua viata aici pe pamant in dragoste, in bucurie, in pace, cu sinceritate, in adevar. Asa s-a intamplat intalnirea mea cu Dumnezeu. Si am inteles din sfanta Scriptura ca esentiala este relatia personala cu Dumnezeu. Si m-am gandit: Cum as putea sa-mi construiesc aceasta relatie cu Dumnezeu? Aceasta relatie personala. Am inteles ca la mijloc trebuie sa fie Isus Hristos si Duhul Sfant. Si am inteles ca la mijloc trebuie sa fie dragostea lui Dumnezeu si dragostea mea neconditionata fata de Dumnezeu. Si am inteles ca nu mai am voie sa mint, ci trebuie sa traiesc adevarul lui Dumnezeu. Si am inteles ca e nevoie de sinceritate si credinta si de incredere deplina in promisiunile lui Dumnezeu. Pentru ca multi spun ca ei cred, dar din pacate ei nu se incred suficient in promisiunile Lui. Si daca nu te increzi in promisiunile lui Dumnezeu, de ce sa mai vii inaintea Lui cu rugaciune? De ce sa mai vii inaintea lui Dumnezeu cu problemele tale, pacatele tale daca nu crezi ca El ti le poate rezolva, daca n-ai incredere deplina ca El te poate ajuta sa-ti schimbi viata, sa te transformi.
Deci, iata cateva elemente care am inteles ca trebuie sa le pun ca suport la noua mea relatie, la relatia mea personala cu Dumnezeu- credinta si increderea deplina in Dumnezeu, adevarul lui Dumnezeu, dragostea neconditionata, sinceritatea si daruirea pentru Dumnezeu si pentru semeni. Asa am ajuns sa stau de vorba cu Dumnezeu si am venit inaintea Lui cu problemele mele. Dar Dumnezeu, cand incepi sa te rogi la El, incepe sa te puna si la incercare. Nu va speriati, iubitii mei, de incercarile prin care va trece Dumnezeu. Nimeni nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu neincercat. Toata lumea trebuie sa fie incercat pentru ca prin incercare te maturizezi din punct de vedere spiritual. Prin incercare, prin suferinta devii puternic in Domnul, cum spunea Pavel: „Atunci cand sunt mai slab, devin tare.” Pentru ca atunci te apropii mai tare de Dumnezeu cand esti in suferinta si in incercare. Si relatia ta cu El se strange si devine tot mai apropiata.
Am fost incercat rau, rau, rau. Am fost bolnav rau in 1992. Am ajuns la spital intr-o stare foarte grava, la 47 kg. Am fost dat afara din mai multe spitale din Cluj, pentru ca marii medici din Cluj aveau neputinta. Din punct de vedere omenesc nu mai erau sanse de scapare. Oamenii, prietenii spuneau: „Viorel Tantasse duce. E pe duca.” Eram pe buza mormantului, cum se spune pe romaneste. Stiti, dragii mei, asa lucreaza Dumnezeu. Te lasa, te lasa, te lasa pana in buza mormantului sa vada ce faci, sa vada ce gandesti. Sa vada cum reactionezi. Oare injuri? Oare cartesti? Oare ce vei zice? Si atunci, te vei recunoaste un neputincios care are nevoie de interventia Lui. Si atunci cand spui: „Da Doamne, sunt un neputincios. Sunt un om care nu mai am nicio solutie, Doamne. Doamne, am nevoie de Tine. Tu esti singurul care poti sa rezolvi problema in care ma zbat.” Abia atunci Dumnezeu intervine si te ajuta vizibil. Dragii mei, asa a intervenit si in viata mea. 1:52
Am fost internta intr-un spital in Cluj. Dupa vreo doua luni de internare, zice doctorul: „Trebuie sa facem o interventie chirurgicala. Oricum, moare. Daca nu operam, moare. Incercam, facem o incercare sa vedem.” Si inainte de a merge la operatie am avut un moment deosebit. A fost Ghetimaiul meu. Fiecare dintre noi avem un Ghetimani al nostru. Domnul Isus Hristos a trecut prin Ghetimani. A fost momentul in care S-a predat in voia tatalui. Putea sa spuna: „Eu nu ma duc la cruce. De ce sa mor pentru Viorel, pentru Nelu…. De ce sa mor Eu pentru ei?” Putea sa spuna. Dar n-a spus. A spus: „Tata, nu voia Mea, ci voia Ta.” S-a cantat aici asa de frumos [cantarea] Drumul slavei duce pe la cruce. Eu as spune ca drumul slavei duce si prin Ghetimani. Si cine ocoleste Ghetimaniul, eu cred ca nu va avea parte de Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ce inseamna de fapt Ghetimani? Inseamna momentul predarii totale in voia lui Dumnezeu. Doamne, nu voia mea, nu voia mintii mele, nu voia firii mele, nu voia trupului meu, nu voia poftelor mele, ci voia Ta, Doamne. Abia atunci esti cu totul a lui Dumnezeu. Abia atunci devii cu adevarat un copil al lui Dumnezeu care traiesti voia lui Dumnezeu in fiecare clipa, nu obligat. Ci, pentru ca asa simti nevoia launtrica s-o traiesti.
Si atunci am stat in rugaciune, inainte de a pleca la operatie. Si am zis: „Doamne, imi aduc aminte de Tine din Ghetimani. Te-ai supus voii Tatalui. Doamne, Tu esti singurul care stii ce probleme am eu. Marii medici ridica din umeri la neputinta. Doamne, eu stiu ca Tu poti rezolva problema daca vrei. Poti. Am o sotie pe care o iubesc. As vrea sa-mi continui viata cu ea. Am doi copii pe care vreau sa-i cresc. Mi-ar face placere sa le fiu tata si sa-i cresc. Doamne, daca este voia Ta sa ma iei la Tine, Doamne, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca.” M-am dus la operatie fara emotii, fara nicio emotie. Am zis: „Daca mor e voia Domnului. Daca nu mor, o sa vada oamenii ce Dumnezeu am. Ce Dumnezeu atotputernic, ce Dumnezeu, care este asupra vietii si a mortii. Ce Dumnezeu, care poate sa ma smulga din bratele mortii si sa ma aduca la viata.”
Impotriva oricarei gandiri omenesti- operatia a durat 6 ore. M-au dus de la operatie ca mort, cinci zile de coma. Dar in timpul asta, Dumnezeu a lucrat. Eu nu imi aduc aminte nimic. Imi spune sotia mea ca doctorii i-au spus: „Doamna, n-avem medicamente sa-l putem ajuta, pregatiti-va pentru inmormantare.” Dar Domnul a rezolvat si problema medicamentelor pentru mine. Nu se puteau gasi medicamentele. Doctorul a zis: „Am incercat sa fac rost de aceste medicamente pentru altcineva si n-am reusit. Dar pentru Dumnezeu, totul este posibil. Iubitii mei, nevasta mea in neputinta a vrut sa mearga in oras sa incerce sa faca rost de medicamente. Si daca ar fi mers, nu s-ar fi intalnit cu doi oameni, cu doi crestini care au venit in numele Domnului, au zis ei, „sa va intindem o mana de ajutor. In numele Domnului dorim sa va ajutam. Poate nu mai aveti bani cu atatia doctori, cu atatea spitalizari. Poate aveti nevoie de medicamente,” au zis oamenii. Medicamente? „Da, medicamente.” Domnul stia de ce am nevoie. Au spus: „Doamna, stati linistita. Daca Domnul ne-a trimisla dvs. pai, Domnul va rezolva si problema medicamentelor, doamna. Fiti linistita, asteptati, mergem in oras. Daca nu reusim sa facem rost din Cluj, maine dimineata va veni cineva de la Bucuresti si va aduce medicamente special pentru sotul dvs.” O, Dumnezeu e mare, slavit sa fie numele Lui!
Dumnezeu poate sa faca minuni. Dupa doua ore, au venit oamenii aceia cu doua pungi pline cu medicamente. Si doctorul a zis: „Doamna, de unde aveti medicamentele astea? Doamna, de unde aveti?” „Dumnezeu mi le-a dat, dl doctor.” „Dumnezeu? Care Dumnezeu, doamna?” zice profesorul. „Da ce, Dumnezeu arunca cu pungi de medicamente din cer?” Avea dreptate. Ati vazut vreodata pungi de medicamente cazand din cer? Ati vazut vreodata painile cazand din cer? Ati vazut ceva cazand din cer? Nu. Nu. Dar Dumnezeu lucreaza prin oameni, iubitii mei. Asta trebuie sa intelegem. Dumnezeu cauta oameni care sa se puna la dispozitia Lui. Sunteti pregatiti iubitii mei. Suntem pregatiti sa ne punem la dispozitia lui Dumnezeu pentru semenii nostri. Si spune ca dragostea fata de Dumnezeu se vede in dragostea pe care o manifestam fata de semenii nostri.
Poate avem si aveti unii dintre dvs. datorii mari in aceasta privinta fata de Dumnezeu. Eu recunosc ca am datorii mari. Ca nu facem tot ce putem ca sa ne punem la dispozitia lui Dumnezeu pentru semenii nostri. De multe ori, cand Dumnezeu ne sugereaza, ne cheama, ne cerceteaza sa mergem undeva pentru un semen: „N-am timp. Sunt busy. Am probleme. N-am timp, Doamne. Sunt foarte ocupat. N-am vreme de asa ceva.” E firesc. Din perspectiva divina, nu. Oamenii aceia s-au pus la dispozitie. Dumnezeu a zis: „Doamna, stati linistita, noi ne incredem in Domnul.” Si Domnul a rezolvat-o. Si stiti ce a zis doctorul? Aici este extraordinar, lucrul care trebuie sa ne incurajeze pe noi. Zice: „Doamna, mare Dumnezeu aveti.” Slavit sa fie Domnul, iubitii mei. E adevarat. Mare Dumnezeu avem. Dar nu stim sa-L apreciem, decat numai cand ne face un bine de multe ori, numai cand simtim ca lucreaza in viata noastra si ne raspunde la rugaciunile noastre. [Atunci zicem] Mare Dumnezeu avem. Cand trecem prin incercari, cand avem probleme, nu mai e asa de mare, de multe ori. Cred ca ar fi cazul pentru noi toti, in orice moment al vietii noastre , chiar in cel mai teribil moment al vietii noastre sa spunem: „Doamne, recunosc ca tu esti Creatorul si Stapanul nostru de drept. Doamne, stiu ca Tu poti. Doamne, daca chiar Tu consideri ca trebuie sa plec de pe pamantul acesta, facase voia Ta.” Asta inseamna ca e un Dumnezeu rau? Nu. El da viata, El o ia. Si eu trebuie sa ma supun voii Lui.
Oamenii din Romania spun: „Am avut un noroc, ce noroc am avut. Extraordinar!” N-ai avut noroc, mai frate. Mai prietene, n-ai avut noroc. Dumnezeu te-a binecuvantat. Dar in loc sa vezi binecuvantarea lui Dumnezeu, tu zici ca ai avut noroc. Dumnezeu lucreaza in fiecare clipa in vietile noastre. Si Dumnezeu ne binecuvanteaza in multe feluri. Dar trecem pe langa binecuvantarile Lui de multe ori si spunem ca am avut noroc. Sa ne dea Dumnezeu intelepciune. Sa ne cerceteze, sa ne mustre. Si sa ne ajute sa vedem realitatea prezentei lui Dumnezeu in aceasta lume si in vietile noastre. Si sa ne lasam calauziti si cercetati si mustrati si transformati de Duhul lui Dumnezeu.
Iubitii mei, asta a fost cu spitalizarea. M-am intors la serviciu dupa o vreme. Am primit medicamentele si mi-am revenit. Dupa trei luni de spitalizare m-am intors la serviciu. Dar intre timp, am avut o discutie cu sotia mea. Si zic sotiei mele: „Iti aduci aminte din sfanta Scriptura de povestea cu cei 10 leprosi, pe care I-a vindecat Domnul Isus Hristos?” Zice: „Da.” „Stii ca din 10 din cati I-a vindecat Domnul, noua au plecat si numai unul s-a intors. Draga mea, eu vreau sa fiu leprosul acela care s-a intors sa-I multumeasca lui Hristos si a ramas lnaga El. Nu vreau sa raman nerecunoscator fata de Hristos, care a lucrat in viata mea si care m-a smuls din bratele mortii, nu numai din punct de vedere fizic, ci si din punct de vedere spiritual. M-a smuls din bratele mortii vesnice si m-a adus la viata in Hristos. Eu vreau sa fiu leprosul acela care de acuma incolo vreau sa-L marturisesc pe Hristos si in apa botezului si vreau sa-L marturisesc oriunde ma voi duce. Si sa-i incurajez pe oameni sa se increada in El si sa-si dea viata in mana Lui. Si sa umble cu El, sa traiasca cu El si sa se bucure cu El si sa-si puna nadejdea in vesnicie prin Hristos.”
Mi-a zis: „Bine, bine. Dar tu esti ofiter. Tu nu-ti dai seama ce zici? Nu-ti dai seama ce vorbesti? Cum, ofiter? Inca nu s-a mai vazut sa se pocaiasca.” Am zis: „Draga mea, sunt dispus sa suport orice consecinta pentru Dumnezeu. Daca Dumnezeu m-a salvat pe mine de la moarte, tu crezi ca El nu ma poate salva din diferite situatii, din diferitele greutati pe care le voi intampina in viata? Tu crezi ca nu ma poate scoate din ghiarele celor rai care ar vrea sa-mi faca rau in viata aceasta? Eu cred ca trebuie sa ne punem increderea deplina in Hristos. Si am sa ma duc la comandant sa spun. N-am sa fac pe ascuns.” M-am dus la comandant si am spus: „Domnul comandant, ati vazut cum a lucrat Dumnezeu in viata mea?” „Am vazut.” „Ati vazut cum m-a salvat?” „Am vazut.” „Ma pocaiesc, Domnul comandant.” „Ba,” zice el, „ba, tu esti nebun? Ai innebunit?” Am zis: „D-l comandant, daca asa spuneti dvs. pocaintei, credintei, am innebunit d-l comandant pentru Hristos si vreau sa-L marturisesc in apa botezului.” „Cum, mai , sa te imbraci in haine albe?” „Da. Ma imbrac in haine albe, ma duc si-L marturisesc in mod public pe Isus Hristos ca Domn Salvator si Mantuitor al meu.”
Comandantul zice: „Pai, poti sa faci. E treaba ta. Acuma e liber. Dar sa stii ca ti-ai taiat craca de sub picioare. Si tu aveai perspective mari, mai. Si uite, acuma, s-a terminat cu promovarea.” „Nu-i nimic, o sa aiba grija Domnul de mine,” i-am spus si am plecat. Si in 21 Martie, 1993, impreuna cu Suzi, sotia mea m-am dus la Gigi Cosman, fratele meu iubit, de pe ospatarie de la Cluj si i-am spus ce vreau sa fac, dinainte de 21 Martie. Si eu aveau un botez organizat atunci, in data aia, in prima zi de primavara la Biserica Ospatarie din Manastur. Si am intrat in apa botezului. Si mare valva mare, mare valva in oras. Cineva a mers la un magazin si a spus: „Doamna, stiti ca a innebunit Tantas? Ofiterul ala de la puscarie.” „A inebunit? Cum a innebunit?” „Doamna, s-a pocait! O innebunit. Asta-i nebun.” Da, asa eram privit. Si superiorii mei m-au privit. Nu le venea sa creada. Cum, mai, un ofiter pocait? Asta o sa deschida portile inchisorii si o sa le dea drumul la toti detinutii. Nu se poate asa ceva. Nu se poate sa fie un ofiter pocait. Nu puteau sa-si imagineze acest lucru.
Ba mai mult, dupa o vreme, cand m-au vazut ca incep sa predic la detinuti, cu evanghelia mergeam. Militar, imi puneam cascheta pe masa, mergeam cu fratii , cu Ion Achim, cu Stancel. Si puneam cascheta pe masa si predicam Evanghelia. M-au trimis la spitalul de psihiatrie. „Nebun, nebun!” Da, nebun pentru Hristos. Iubitii mei, eu am trecut prin asta si pot sa va spun ca e o mare binecuvantare sa fi nebun pentru Hristos. Nu e bucurie mai mare, pentru ca atat vreme cat oamenii vor spune despre tine ca esti nebun pentru Hristos, inseamna ca esti a lui Hristos si nu esti ca lumea. Dar daca vei trai lumeste, sa spuna: „O, asta-i baiat bun. Asta-i de-al nostru.” Aici e diferenta. Vedeti? Sa traiesti pentru Hristos din adancul fiintei tale. Sa te poti bucura in Hristos chiar in mijlocul incercarilor. Sa-L poti marturisi pe Hristos in orice situatie, in orice incercare. Asta inseamna umblarea cu Hristso, chiar daca lumea spune ca esti nebun. O ce bucurie, ce binecuvantare sa fi nebun pentru Hristos.
Ei au crezut ca ma sperie. M-au trimis la spitalul de nebuni. la spitalul militar, la sectia de psihiatrie. Dar eu mi-am luat Biblia cu mine si am inceput sa o citesc. Si ofiterii care erau acolo au venit la mine, tot au venit si ma intrebau: „Dar, d-l maior, ce faceti?” „Citesc Biblia,” zic. „Cum, cititi Biblia? Dar cum?” „Pai, eu mi-am predat viata in mana lui Dumnezeu. si asta este hrana mea spirituala.” „Nu se poate. Dar cum?” Au inceput sa curga intrebarile. Si le-am vorbit despre nasterea din nou. Am vorbit despre mantuire, Le-am vorbit despre umblarea cu Hristos.” O, Doamne, iti multumesc! Si toata aceasta nebunie s-a transformat intr-o mare binecuvantare si atunci am realizat ca Dumnezeul meu e mai mare decat toti generalii. Ca generalul m-a trimis acolo, seful puscariilor. Dumnezeu e mai mare decat toti generalii si mai mare decat toti regii si imparatii acestui pamant. El este Regele Regilor si Imparatul Imparatilor. Si atunci, de cine sa-mi mai fie teama? De un om care se rasteste la noi? De un om care ridica un deget amenintator inspre noi? De un om care ameninta, de un om care ne santajeaza? Sa fi sanatos cu toata atitudinea ta rautacioasa. Eu Il am pe Dumnezeu. Eu Il am pe Hristos. Si atata vreme cat eu sunt in Hristos, sunt aparat. E stanca mea de salvare. Dumnezeu e aripa sub care pot sa vin sa ma adapostesc. Dumnezeu e cetatuia mea. Dumnezeu. E mai presus de toti, de toate, de viata si de moarte. De cine sa ma mai tem?
Iubitii mei, profesorul, chirurgul, a spus un mare adevar atunci cand a zis: „Ce mare Dumnezeu aveti. Avem un mare Dumnezeu. Sa credem in El, sa umblam cu El, sa nu ne lasam amagiti de diferite lucruri din lumea aceasta pentru ca ratacirea de Dumnezeune duce in bezna. Ne duce in desertul desertaciunilor. Dar umblarea cu Hristos pe calea despre care vorbeste Isaia in cap. 35, pe calea lui Hristos, pe drumul regal ii spun eu, impreuna cu Hristos. Calea aceasta ne duce la cer. Aveti incredere? Prindeti-L pe Hristos de mana. Nu va lasati de El. O femeie s-a prins, s-a atins doar de poala hainei lui Hristos si si-a rezolvat problema pe care o avea. Nu ramane decat sa ne atingem si noi de Hristos si sa ramenm prinsi de El pentru ca sa ne putem bucura de Domnul aici pe pamant si apoi o vesnicie intreaga in Imparatia Lui. Slavit sa fie numele lui Dumnezeu! Amin.
Peste 191.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului în Siria, în martie 2011, mai mult decât dublu faţă de bilanţul înregistrat în urmă cu un an, a anunţat vineri ONU, criticând „paralizia internaţională” care încurajează „asasinii”, transmite AFP.
„Asasinii, distrugătorii şi torţionarii din Siria şi Irak au fost încurajaţi şi întăriţi de paralizia internaţională”, a denunţat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, într-un comunicat.
Ea a apreciat că este „scandalos că în pofida enormelor suferinţe, situaţia dificilă a răniţilor, strămutaţilor, deţinuţilor şi familiilor persoanelor ucise sau dispărute nu mai atrage deloc atenţia”.
Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a compilat 191.369 de cazuri documentate privind persoane ucise în Siria între martie 2011 şi sfârşitul lui aprilie 2014, „adică mai mult decât dublu” faţă de numărul civililor ucişi până acum un an (93.000).
În decembrie 2011, Înaltul Comisariat înregistrase peste 5.000 de morţi, iar în ianuarie 2013 anunţase moartea a peste 60.000 de persoane.
Potrivit ONU, numărul de peste 191.000 de morţi înregistraţi în prezent este fără îndoială o subestimare a bilanţului real.
Cel mai mare număr de decese documentate de ONU au fost înregistrate în guvernoratul de la periferia rurală a Damascului (39.393), urmat de Alep (31.932), Homs (28.186), Idlib (20.040), Daraa (18.539) şi Hama (14.690).
Peste 85 la sută dintre decesele documentate sunt cele ale unor bărbaţi. Ca şi la rapoartele precedente, ONU nu a putut face o distincţie între combatanţi şi non-combatanţi.
Decesele a 8.803 minori, dintre care 2.165 de copii cu vârsta sub zece ani, au fost raportate în acest stadiu, dar numărul lor real este probabil mult mai mare, având în vedere că vârsta victimelor nu este documentată în majoritatea cazurilor.
CNN) – It’s a chilling figure: 191,369 men, women and children reported killed in Syria between March 2011 and the end of April 2014.
The figure, the result of a new analysis for the United Nations, is a significant increase on the last update provided by the United Nations, but even so it is probably less than the true number of those killed.
It prompted U.N. High Commissioner for Human Rights Navi Pillay to slam the inaction by the U.N. Security Council that has allowed the slaughter to continue unabated.
„The killers, destroyers and torturers in Syria have been empowered and emboldened by the international paralysis,” she said in a statement Friday.
„There are serious allegations that war crimes and crimes against humanity have been committed time and time again with total impunity, yet the Security Council has failed to refer the case of Syria to the International Criminal Court, where it clearly belongs.”
Pillay pointed out that the total number of killings is more than double the number documented a year ago.
But, she said, „tragically it is probably an underestimate of the real total number of people killed during the first three years of this murderous conflict.”
She added, „I deeply regret that, given the onset of so many other armed conflicts in this period of global destabilization, the fighting in Syria and its dreadful impact on millions of civilians has dropped off the international radar.”
The new U.N. figure is based on analysis of 318,910 reported killings, in which the name of the victim, as well as the date and location of the death, had to be documented. Five different sources of data were used to confirm details and exclude repetitions.
The largest number of documented killings was in the Damascus countryside, with nearly 40,000, with the next highest numbers recorded in Aleppo, with nearly 32,000, and Homs with just over 28,000.
About 85% of those killed were male and 9.3% were female. The analysis was not able to distinguish between combatants and noncombatants, the United Nations said.
At least 8,803 children are documented as having been killed, including more than a quarter who were under 10 years old. However, the real total is likely to be higher, the statement said, because the victims’ ages have not been recorded in more than 80% of cases.
Pillay called for governments to take „serious measures to halt the fighting and deter the crimes, and above all stop fueling this monumental, and wholly avoidable, human catastrophe through the provision of arms and other military supplies.”
Russia, a longstanding ally of Syrian President Bashar al-Assad, has repeatedly blocked U.N. sanction resolutions on Syria.
Both the Syrian government and the rebels they are fighting have been accused of serious human rights abuses.
„Desculti” este o stare muzicala. Cand fara prejudecati si cu mastile jos, laudam pe Dumnezeu” (Dr.Teodor Caciora, PhD Music)
Grupul „desculti” este creator de comunitate si nu de programe.
(Dr. Sorin Covaci, PhD Theology )
Retragerea din centru este secretul partasiei crestine.
Prima propozitie a “filosofiei intalnirilor “desculti-homecoming” este: „Retragerea din Centru”. In cultura Crestina , Centru este intodeauna ocupat. Calificarea de a fi in Centru o ai numai daca poti arata “ mainile si coasta strapunse”.
Daca omul este la centru in orice conditii si indifernt de calibrul lui, provoaca forte centrifuge (de indepartare); datorita nedesavarsirii el este in imposibilitatea de a pastra miscarea de rotire, in echilibru.
Retragerea din Centru nu este o propozitie care descrie o realitate la care am ajuns, ci o declaratie de intentie, pentru care continuam sa luptam la nivel personal si comunitar. Fiecare dintre participantii la intalniri, suntem doar o rotita intr-un mecanism (ceasornic) si primim energia de la Centrul (arcul ceasornicului) printr-o alta rotita, doar ca sa o dam apoi alteia; nu avem toti aceleasi dimensiuni dar avem acelasi rol: a face mecanismul sa lucreze, transferand energia de la unul la altul.
Nu privim Intalnirile “desculti-homecoming” ca si pe o intalnire de divertisment, cu toata bucuria si starea de bine pe care multi am experimentat-o de-alungul acestor 10 ani.
Studiera Cuvantului, ucenicizarea si evanghelizarea, raman scopuri esentiale in orice adunare a crestinilor. In realitatea zilnica noi practicam lucruri care nu sunt esentiale, dar pot fi prncipale in anumit context.( Exemplul cel mai plastic, obisnuit si in America, sant festivalurile de coruri sau taberele de tineri etc.)
Intalnirile „desculti-homecoming” tintesc o experienta a satrii de Lauda si Inchinare, si o reenergizare a motivatiilor noastre pentru implicarea mai entuziasta in diferitele slujbe in Biserica. Asadar ” desculti-homecoming” urmareste o zidire din si spre interiorul Adunarii.
Avand in vedere consideratiile de mai sus, va rog sprijiniti aceasta lucrare la Arad si apoi la Hickory N.C., prin rugaciuni si cereri, personal, in familie si cu Bisericile voastre. Cere-ti Duhul de Lauda si inchinare, si stare potrivita pentru cantare (inima buna), precum si zidirea si cresterea in asemanarea cu Hristos a participantilor. As vrea ca fiecare dintre cei care participam sau intentionam sa participam, sa avem cel putin o zi de post si rugaciune pentru fiecare dintre cele doua intalniri.
Va rog pe cei care participati la grupuri de rugaciune sau conduce-ti Adunarea in rugaciune sa pomeniti cel putin odata, la fiecare ocazie, incepand de acum , intalanirile „desculti-homecoming” Arad si Hickory, cerand Har si protectie pentru aceasta toamna la Arad si la Hickory. Multumesc in numele tuturor.
URMARITI LIVE/ In Direct aici
prin CREDO TV! 10 Octombrie – 12 Octombrie!
Vineri: Rugaciunea 6PM-8PM
Tinerii 8:30Pm – till finish
Sambata: 10AM- 1 PM
3PM-5:30PM
6PM- 9PM
Duminica: 10AM – 1 PM
Orele de transmisie sunt date in Eastern Time.
URMARITI LIVE SI PROGRAMELE INREGISTRATE PE CREDO TV DAND CLICK PE IMAGINE:
Fa click pe poza pentru emisiunea LIVE / In Driect
Greg Koukl interviews JP Moreland. Does man have a soul? Is he just his brain? Does man have free-will? Moreland gives arguments and evidences for the existence of the soul. Buy Moreland’s book The Soul: How We Know It’s Real and Why It Matters: http://www.amazon.com/The-Soul-Know-R…
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)