Beniamin Faragau – Ce inseamna „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia”?

Beniamn Faragau: V-as duce in Romani la un vers. pe care il cunoasteti. Pavel, dupa ce expune toata doctrina mantuirii in toata frumusetea ei si termina cu doxologia din cap. 12, la sfarsitul ei, vine si ne indeamna sa ne aducem trupurile ca o jertfa sfanta, placuta pe altarul zidirii trupului lui Hristos.

Si in vers. 2 ne spune: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia. Ci sa va prefaceti prin inoirea mintii voastra, ca sa deosebiti bine voia lui Dumnezeu cea  buna, placuta si desavarsita.

Daca ma uit, am 2 termeni pusi in contrast prin acea conjunctie adversativa. Nu asa, ci asa.

Cand ai astfel de realitati in Biblie, una se defineste in oglinda cu cealalta. Daca nu intelegi ceva dintr-un termen, citeste-l atent pe al doilea.  Ce nu inteleg din aceasta comparatie sau contrast pe care-l face Pavel?

Nu inteleg ce-i acela „chipul veacului acestuia”. N-are rost sa-mi scormonesc mintea si sa incerc eu sa insir lucruri acolo. Pot sa citesc partea a doua din contrastul nostru.

Cine sunt cei care se potrivesc chipului veacului acestuia? Cei carora nu le pasa de Dumnezeu, sunt complect dezinteresati de El. Nu-i intereseaza ce spune Dumnezeu, n-asculta si nu traiesc ce spun ei. Indiferent despre ce ar fi vorba, despre imbracaminte, despre mancare, despre ganduri, despre fapte, despre orice in lumea aceasta.

Cand te rupi din mijlocul veacului acestuia, dintr-o data, voia lui Dumnezeu e determinanta in viata ta.

Doar daca L-ai proclamat pe Hristos ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti vei fi mantuit.

Dar a fi Domn inseamna  a trai in ascultare de El.

Cu alte cuvinte, daca n-am inteles ce este chipul veacului acestuia, al doilea termen mi-l explica.

Citeste sau vezi mesajul intreg aici – Beniamin Faragau – 666 Numele fiarei sau numarul numelui ei

Reclame

Alin si Florina Jivan – Mai iubeste o clipa (Nou!!!)

Putini mai asteapta, tremurand, acea zi
Numai sfintii se roaga: Oare cand va veni?
Lupte si razboaie, atunci se vor sfarsi
Cand Isus, printre nori, glorios va veni.

Mai iubeste o clipa
Mai roaga-te inca un ceas
Nu stinge Duhul in tine
Inca putin a ramas
Mai iarta inca o vreme
Mai lupta, nu te lasa
Caci vine ziua cea mare
Cand langa Domnul vom sta…..

Vor fi semne in soare si in luna vor fi
Insa semnul cel mare e cand NU NE IUBIM
Se-apropie clipa, n-avem timp de pierdut
„S-alergam catre tinta!” striga azi Duhul Sfant.

Cu ingerii in fata Lui vom sta
Si o cantare noua cu toti, noi, vom canta
Da, cu ingerii in fata Lui vom sta
S o cantare noua cu toti Ii vom canta

Melodie de pe albumul ” Doar sa crezi”
Versuri: Alin jivan

VIDEO by Alin Jivan

ADI GLIGA – Oltenia – ziua intai

New Vision Romania Production
http://newvisionromania.ro

VIDEO by Adi Gliga

Ce este „Harul”? – CC Film 2014 – Catalin Ciuculescu

Foarte interesant e vorbitorul la (aprox) minutul 5 – nu poate primi cadou fara sa fi facut ceva sau fara merit. Dovedeste cat de mare cadou ne-a facut Dumnezeu ca ne-a dat harul sa fim copiii Lui!

Camera: Andrei Birtea
Moderator si Editor: Catalin Ciuculescu
Muzica: „Absolutely Uplifting” – Twisterium

VIDEO by Catalin Ciuculescu

Florin Ianovici – Un singur lucru n-ai: Credinta intr-un destin pe care ti-l da Dumnezeu

Ieremia 29:11 Photo credit www.dailylifeverse.com

Iata o fapta ce se petrece acum, in secolul XXI. Titlul articolului de unde am cules se intituleaza: De pe strada, la Harvard. Spune asa:

„Am fost unul dintre acei copii pe langa care treceti si pe care-i evitati pe strada, povesteste Liz Murray.” Crescuta de parinti dependenti de droguri, Liz a crezut in toate promisiunile parintilor. A aflat repede insa, ca acestea nu aveau cum sa se implineasca. Mama ii lua hainele si jucariile primite de la ajutoare sociale si le vindea pentru droguri. Zile intregi, Liz suferea de foame impreuna cu sora ei mai mica, Lisa.

Despre aceasta perioada, Liz povesteste: „Mancam cuburi de gheata pentru ca ne dadeau aceeasi senzatie de satietate ca mancarea. La cina, imparteam un tub de pasta de dinti.” Stia ca dependenta parintilor era mai puternica decat dragostea pentru ele si i-a iertat pentru tot ce a suferit. La 12 ani a renuntat la scoala din cauza colegilor care isi bateau joc de hainele ei murdare. Oricum, era prea obosita ca sa invete. Noaptea o ingrijea pe mama ei care se imbolnavise de SIDA, iar ziua cauta disperata mancare. Atunci cand parintii ei au divortat, a locuit cand cu unul, cand cu celalalt. Dupa moartea mamei, Liz, care atunci avea 16 ani, a ramas fara locuinta. Singura solutie a fost sa doarma pe banci, in parcuri,  si in statiile de metrou in New York. Viata de copil al strazii a invatat-o cat de repede se pot schimba lucrurile. Ca poate sa aiba azi o casa si o familie pentru ca in ziua urmatoare sa doarma in frig si pe strada.

S-a hotarat sa provoace in viata ei schimbarea pe care parintii nu o reusise. Invatase de la tatal ei, de pe vremea cand acesta fura carti pentru ea, ca educatia ar putea sa o scape de mizerie. Nu i-a fost usor sa se intoarca la scoala. Dar a gasit profesori care i-au admirat efortul de a invata si care au ajutat-o. A reusit sa termine liceul cu rezultate maxime la toate materiile si in doi ani, in loc de 4. Invata pe scarile blocurilor. Conditiile in care invata nu mai contau pentru ca renuntase la iluzia pe care o numeste ea: „Daca atunci”. „Pana atunci, gandeam de multe ori ca daca gasesc un loc linistit atunci o sa invat. Daca voi avea bani, atunci o sa merg la scoala. Am observat ca toti facem aceasta cand nu suntem dedicati total unui scop.” Dar ea s-a ridicat din dorinta a-si transforma viata. Atunci cand a auzit de bursa oferita de New York Times, nu stia ca alti 3,000 de elevi candidau pentru 6 locuri la Harvard.

A fost admisa. A studiat psihologia. La doi ani de la inceperea facultatii, demonstrand un devotament uimitor, Liz si-a suspendat cursurile ca sa-si ajute tatal bolnav de SIDA. Si-a terminat apoi studiile si a absolvit in 2009. Acum este mama a doi copii, doctor in psihologie clinica, vorbitor motivational.

A fost intrebata cum a biruit si a spus: „Simplu, prin credinta.”

„Daca.” „Atunci…” „N-am aia, n-am aia…” Un singur lucru n-ai: Credinta intr-un destin pe care ti-l da Dumnezeu. De trebuie sa lupt, lupt, Doamne. Intareste fiecare madular din trupul meu si nu-l mai lasa asa. De trebuie sa zbor, strange cat trebuie strans; da-mi chinul care trebuie, dar numai sa-mi deschid larg aripile ca sa pot zbura. Da-mi puterea, Doamne, sa ma lupt cu Esau fiindca am gasit puterea sa te „birui” pe tine.

CITESTE / VEZI Mesaul in intregime aici – Florin Ianovici – Lupta in intuneric

Ce e NOU la PAGINA Florin Ianovici

Marius Livanu – Ce face Dumnezeu în vremuri de criză

Photo credit bogardpressblog.org

  • In primul rand, in vremurile de criza, Dumnezeu pregateste, ridica si trimite un om. Noi ne intrebam si foarte multi tineri, in general, se intreaba: „Oare cum alege Dumnezeu oamenii?” Cum decide Dumnezeu sa ridice un lucrator?

Oamenii au strigat catre Domnul in vremuri de criza si Dumnezeu intotdeauna le-a raspuns. Slavit sa fie numele Lui! Numai ca raspunsul lui Dumnezeu sau solutiile lui Dumnezeu nu au fost intotdeauna acelea asteptate de oameni. Dumnezeu lucreaza diferit de cum gandim noi, diferit  de cum ne asteptam noi si chiar cum ne rugam. Un lucru trebuie sa stim intotdeauna si sa fim siguri de el. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu atotputernic. Niciodata in istorie nu a fost infrant si nu poate fi infrant. Si a spus David si in aceasta situatie: „Biruinta este a Domnului. Domnul da biruinta. Tu de partea cui esti? Intotdeauna s-a dat lupta aceasta, batalia aceasta intre pacat si sfintenie, inter lumina si intunericLumina a venit in lume si intunericul n-a biruit-o, chiar daca au fost perioade de criza si crize cand parea ca intunericul biruieste. Cand credea ca diavolul e mai puternic; dar, biruinta este a Domnului.

Ceea ce trebuie sa mai stim e ca niciodata, Dumnezeul nostru n-a intrat in criza. Oamenii politici pot sa intre in criza. Lumea intreaga poate sa intre in criza. Fabrica in care lucrezi poate sa intre in criza. Tara in care traim poate sa intre in criza. Lumea intreaga, nu ca poate, ci este deja in criza. Dar Dumnezeul nostru niciodata n-a intrat in criza.

Trei lucruri as vrea in aceasta seara, potrivit acestui cuvant, sa le vedem: Ce face Dumnezeul nostru in vremuri de criza? Ce se intampla in vremurile de criza? Ce facem noi in vremurile de criza?

Intotdeauna, in vremurile de criza:

 Dumnezeu pregateste, ridica si trimite un om

In primul rand, in vremurile de criza, Dumnezeu pregateste, ridica si trimite un om. Intotdeauna. Daca ne uitam in istoria poporului lui Israel, vedem ca au intrat de multe ori in criza. In Cartea Judecatori se intampla mereu asta. Pacatuiau, Dumnezeu trimitea dusmanii lui Israel, care  veneau, ii pradau, ii jefuiau. Si atunci intrau in criza. Copiii lui Israel strigau catre Domnul. Cereau solutia de la Dumnezeu prin rugaciune. Si Dumnezeu le asculta rugaciunea, ca avem un Dumnezeu care asculta rugaciunea. Si totdeauna Dumnezeu lucra. Dar nu lucra cum se asteptau ei. Intotdeauna Dumnezeu le asculta rugaciunea si le ridica un om, un judecator. Intotdeauna asa a lucrat Dumnezeu.

Iata si in perioada aceasta de criza, Dumnezeu asa lucreaza, intotdeauna. Ridica un om; pregateste un om. Trimite un om. Pentru ca asa lucreaza Dumnezeu. Noi am vrea altfel. Noi am vrea sa trimita un inger, un arhanghel. Am vrea as ne trimita direct lucrul cerut. Dar Dumnezeu ridica si trimite un om. Si iata, Dumnezeu spunea intr-un psalm- „Cat de frumos, am gasit pe David, omul meu, om dupa inima Mea.” „Am gasit”. Noi ne intrebam si foarte multi tineri, in general, se intreaba: „Oare cum alege Dumnezeu oamenii?” Cum decide Dumnezeu sa ridice un lucrator? E adevarat ca noi vorbim despre harul lui Dumnezeu in alegere si in multe lucruri, dar nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca Dumnezeu cunoaste dinainte, stie dinainte ce va face omul. Cunoaste inima omului si Dumnezeu nu trage, asa, ca la loterie. Hai sa… ne trebuie unu si unu, la intamplare… El este. Hai sa-l iau. Dumnezeu nu lucreaza asa. Cand Dumnezeu ridica un om, il cauta. „Am gasit,” inseamna ca Dumnezeu l-a cautat. Dumnezeu chiar a spus candva, intr-o alta vreme de criza: „Caut un om. Un om care sa stea in mijlocul sparturii, adica in vreme de criza. La un moment dat, Dumnezeu a zis: „Caut prin ei si nu gasesc niciunul.” Nu mai sunt oameni. D-au dus oamenii de bine din tara. Iata ca si in situatia asta se parea ca nu se gaseste nimeni. In situatia aceasta, atatia oameni erau acolo, atatia Israeliti. Dar niciunul sa fie un om  pregatit, ales, ridicat de Dumnezeu pentru ca eu cred ca le lipsea acelor oameni si calitatile ca sa se califice pentru a fi omul trimis de Dumnezeu, omul ridicat si pregatit de Dumnezeu. Intotdeauna, in vremuri de criza, Dumnezeu a pregatit, a ridicat si a trimis un om.

As vrea sa te intreb in aceasta seara din partea lui Dumnezeu: N-ai vrea sa fi si tu omul acela? Atatia oameni trec prin crize. Nu te gandi, acuma nu-i nevoie pe stadion- nu intra in criza acolo niciodata, daca nu vine cineva sa predice. Dar pentru crizele care apar in familie, in viata cuiva, ale colegilor, ale prietenilor, ale vecinilor tai. Cand oamenii nu stiu ce sa faca, se lupta cu pacatele, se lupta cu problemele acestea spirituale. Vrei sa fi tu omul trimis de Dumnezeu? Vrei sa fi omul pregatit de Dumnezeu, ridicat de Dumnezeu? Pentru ca omul care face asta, omul care-i pregatit de Dumnezeu, la un moment dat, spune: „Iata-ma, trimite-ma.” Un om care-i mereu disponibil, care nu spune: „Lasa-l pe altul. N-am timp de asta, sa vad cand am timp. Imi rezolv intai asta. Mai intai sa-mi ingrop pe tata, mai intai sa ma insor, mai intai sa incerc boii si sa ar pamantul si apoi voi vedea. Omul lui Dumnezeu pe care-l ridica Dumnezeu este disponibil intotdeauna.” Si iata oportunitatea.

Il cheama tatal sau si-i spune: „David, du-te la fratii tai.” Si vede David in asta o oportunitateam chemarea lui Dumnezeu: „Ma duc acolo.” Si acolo isi da seama ca Dumnezeu l-a chemat nu doar ca sa duca hrana fratilor sai. Nu l-a chemat doar sa vada razboiul si sa duca vesti bune. Ci isi da seama ca acolo Dumnezeu la chemat la ceva mai inalt, ceva mai frumos, ceva mai maret. Sa lupte si sa-si riste viata. Dumnezeu sa ne binecuvanteze sa fim oameni chemati de Dumnezeu, oameni ridicati si pregatiti de Dumnezeu. Oameni trimisi de Dumnezeu ca solutie la criza in care intra cei din jurul nostru. Totdeauna intreaba: Esti o solutie sau esti o problema? Rugaciunea mea dintotdeauna a fost: Doamne, as vrea ca sa fiu dintotdeauna o solutie. N-as vrea niciodata sa fiu o problema. Unii s-au obisnuit si chiar le place sa fie o problema. David nu vrea sa fie o problema. Omul trimis de Dumnezeu e o solutie: Ce pot eu sa fac pentru poporul lui Dumnezeu? Ce pot sa fac eu pentru altii? Cu ce pot sa fiu eu ajutor altora? Omul solutie si nu omul problema. Pe acel om il cheama, il ridica si il foloseste Dumnezeu.

Apoi, in vremuri de criza, poporul lui Dumnezeu este instabil, este formalist, este pasiv si necredincios. Uitati-va la oamenii acestia. Uitati-va, nu numai la Saul. Saul e un om iresponsabil. Ii place functia foarte bine. Imparat- era cel mai inalt, era cel mai puternic. Ii placea functia grozav. S-a tinut cu dintii de ea, dar niciodata n-a fost un om responsabil, sa spuna: Imi iau responsabilitate inaintea lui Dumnezeu, sa spuna: „Eu ar trebui sa fiu acolo.” „Dati-mi un om,” asa au strigat filistenii. Asa a spus Goliat: „Dati-mi un om.” Si nu s-a gasit om. Primul care trebuia sa mearga acolo trebuia sa fie el. (Din primele 13 minute, mai sunt 17 min. din mesaj)

Biserica Philadelphia din Mansuè (TV), Italia
duminica.20.iulie.2014 VIDEO by philadelphiamansue

HAR PESTE HAR (5) Chuck Smith

Citeste

  1.  MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. CONDUCEREA BISERICII
  3. ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU

CAPITOLUL Cinci din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

HAR PESTE HAR

(Evrei 13:9)
“Calvary Chapel” are o poziţie distinctă cu privire la subiectul harului lui Dumnezeu. Înţelegem că fără harul lui Dumnezeu nici unul dintre noi nu ar avea nici cea mai mică şansă. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu în vieţile noastre. Avem nevoie de el zilnic. Îl experimentăm şi suntem salvaţi prin har în mod personal. Nu numai că suntem salvaţi prin har, dar noi şi stăm în har. Noi credem în dragostea şi harul care caută să-l restaureze pe cel căzut.

Sunt unele biserici care duc lipsă în mod evident de harul lui Dumnezeu. Deseori există o formă foarte dură, inflexibilă, severă de legalism care nu oferă un cadru adecvat pentru pocăinţă şi restaurare. Veţi fi miraţi să auziţi de criticile îndreptate spre mine datorită faptului că doresc să ajut la restaurarea celor căzuţi. Ori de câte ori văd un slujitor talentat a lui Dumnezeu căzând în mrejele duşmanului, devin mânios pe Satan care caută să distrugă pe unii din cei mai buni slujitori.

Noi avem o poziţie foarte fermă cu privire la har. Credem că Biblia afirmă faptul că Dumnezeu este plin de har. Aceasta este una din caracteristicile de bază ale Lui în relaţia cu omul. Dacă El n-ar fi un Dumnezeu al harului, nici unul dintre noi n-ar avea vreo şansă. Toţi avem nevoie de harul şi mila lui Dumnezeu. De fiecare dată când mă rog, nu-i cer lui Dumnezeu dreptate, în afară de cazul când mă rog pentru altcineva. Când mă rog pentru mine, întotdeauna cer „Har” şi „Milă,” Doamne, milă! Ai milă de mine. Aplică dreptatea celui care mi-a făcut rău, dar, Doamne, pentru mine vreau milă.” Este interesant că o dată ce am primit milă, o dată ce am primit har, Domnul ne arată nevoia noastră de a arăta şi altora această milă, acest har. El a spus: „Ferice de cei miloşi, căci ei vor avea parte de milă.” (Matei 5:7).

Este interesant că Isus a considerat iertarea egală cu dispoziţia noastră de a ierta. Lucrul acesta este evident în rugăciunea Tatăl Nostru. La sfârşitul acestei rugăciuni model, El accentuează doar una din cererile legate de iertare: „Dacă nu iertăm oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:15). Isus a folosit parabole care vorbeau despre necesitatea iertării. În Matei 18 vedem un stăpân care iartă robului lui o datorie de şaisprezece milioane de dolari. Dar acest rob s-a dus la un alt rob care-i datora doar şaisprezece dolari şi l-a aruncat în închisoare. Stăpânul l-a chemat pe primul rob şi i-a spus: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.” (Matei 18:32-34

Dacă am fost iertaţi aşa de mult, cu siguranţă că şi noi ar trebui să iertăm. O dată ce am primit harul lui Dumnezeu, ar trebui să arătăm acest har şi celor care au căzut. Eu am nevoie de harul lui Dumnezeu zilnic. Eu stau în harul lui Dumnezeu. Am fost salvat prin har, nu prin fapte, deci gloria este a lui Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut. Nu pot să mă laud cu ceea ce am făcut. Eu nu am făcut nimic. Noi nu suntem salvaţi prin faptele neprihănirii, ci prin harul Lui.

Aceasta este tema care o găsim peste tot în Noul Testament, şi de aceea am ales să subliniem această temă. Cărţile Romani şi Galateni devin foarte semnificative pentru că amândouă scot în evidenţă harul lui Dumnezeu şi neprihănirea prin credinţă. Aceasta este în contrast cu neprihănirea personală care se încearcă a fi obţinută prin faptele Legii. Noi credem în restaurarea celor căzuţi, aşa cum a învăţat Pavel în Galateni: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1) Mulţumesc Domnului pentru harul care l-am primit, şi primind acest har, caut să-l extind şi altora.

Sunt mânios pe Satan când aud despre un slujitor talentat al lui Dumnezeu că a căzut. Acei care au abilităţi deosebite şi talente deosebite pentru Domnul par să fie o ţintă specială pentru Satan. Nu sunt dispus să-l las pe Satan să aibă victorie asupra acestor oameni. Încerc să-i recâştig pentru împărăţia lui Dumnezeu ca ei să-şi poată folosi talentele pentru Domnul.

Am ridicat mulţi oameni căzuţi în viaţa mea. Este ceva ce îmi place să fac. Îmi place să iau oameni care au ajuns epave şi să fac ceva atractiv din ei. Am avut un Ford Skyliner. Dacă l-aţi fi văzut atunci când l-am cumpărat, aţi fi spus că e gata pentru cimitirul de maşini. Ce împlinire poate fi pentru cineva să ia o astfel de maşină, să lucreze la ea, s-o descompună, s-o repare, s-o vopsească, s-o asambleze din nou, şi în final să ai ceva frumos şi atractiv, făcut din ceva care a fost o epavă. Există o bucurie şi o împlinire în aşa ceva. Îmi place să fac lucrul acesta şi cu casele vechi. Fata mea cumpără tot timpul case care au nevoie de reparaţii, şi apoi îmi spune! „Tati, vino te rog.” Îmi place să iau aceste case vechi, să le remodelez, şi să fac ceva atractiv, modern, şi frumos din ele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vieţile pe care Satan le-a ruinat.

Îmi place să iau vieţi ruinate, să le rezidesc, să le restaurez, să le remodelez. Uitaţi-vă la majoritatea slujitorilor de la “Calvary Chapel”! Vieţile lor au fost în ruină. Dar uitaţi-vă cum a restaurat Dumnezeu vieţile lor, şi ce bogăţie şi valoare a ieşit din aceste vieţi. Este o lucrare minunată a lui Dumnezeu astăzi, să vezi ceea ce lumea a aruncat la cimitirul vieţilor ruinate, şi să vezi transformarea glorioasă în vase de cinste. Noi credem că o dată ce am fost iertaţi, trebuie la rândul nostru să iertăm. O dată ce am primit milă, suntem datori şi noi să fim miloşi. A arăta şi a extinde harul lui Dumnezeu este o parte importantă a slujirii la “Calvary Chapel”.

În Evanghelia lui Ioan, capitolul opt, avem o istorisire foarte interesantă. Isus a venit la Templu şi a şezut jos să înveţe poporul. Deodată, El a fost întrerupt de o comoţie. S-a auzit un plâns isteric. „Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în
preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.” (Ioan 8:3-4) Duşmanii lui Hristos încercau mereu să pună învăţătura Lui în conflict cu învăţătura lui Moise. Oamenii, în general, au recunoscut că Moise a fost instrumentul prin care Dumnezeu a dat Legea. Nu a fost nici o îndoială cu privire la autoritatea lui Moise. El a vorbit din partea lui Dumnezeu. Dacă Isus ar fi spus ceva contrar Legii lui Moise, atunci Isus nu ar fi putut să pretindă că este de la Dumnezeu. Problema divorţului este un exemplu în acest sens. Ei l-au întrebat dacă un bărbat poate să se despartă de soţia lui pentru orice motiv. Isus le-a răspuns! „Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” (Matei 19:9) Ei pretindeau că Moise le-a dat libertatea să divorţeze doar prin alcătuirea unei scrisori de despărţire. În felul acesta au crezut că Lau prins pe Isus în capcană. Atunci Isus, s-a dus înapoi, înainte de Moise, şi a spus că la început nu a fost aşa. Moise a dat această dezlegare cu cartea de despărţire datorită împietririi inimii lor, dar la început nu a fost aşa.

Deci, din nou ei căutau să-L pună pe Isus în conflict cu Legea lui Moise. „Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui.” (Ioan 8:5-6) Lucrul acesta era foarte evident. Dar Isus nu a spus nimic. El a stat jos şi scria cu degetul pe pământ ca şi cum nu i-ar fi auzit.

Întrebarea e, ce a scris El pe pământ? Nu ştiu. Poate a scris: „Unde este bărbatul?” Ei au spus, „Am prins-o în timp ce săvârşea fărădelegea.” Bine, dar nu puteau să o prindă pe femeie în păcat fără să-l prindă şi pe bărbat. După Legea lui Moise, amândoi trebuia să fie omorâţi cu pietre. Deci, dacă erau cu adevărat interesaţi să ţină Legea lui Moise, l-ar fi adus şi pe bărbat la Isus. Poate că bărbatul a fost un prieten de-al lor, şi l-au lăsat să plece.

Aceasta nu a fost dreptate. Duşmanii lui Isus erau mânioşi. Isus stătea acolo şi scria pe pământ ca şi cum i-ar fi ignorat. Ei au insistat cu întrebarea lor. În final, Isus s-a ridicat şi le-a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”(Ioan 8:7) Din nou, Isus sa plecat să şadă jos, şi a continuat să scrie pe nisip. Acum cred că ştiu ce a scris. Probabil că a scris numele bărbaţilor care stăteau acolo gata să condamne, şi probabil că a început cu cel mai bătrân. Cred că Domnul Isus a scris o mulţime de păcate pe care cel mai bătrân dintre ei le-a comis, poate o prietenă pe care a avut-o, şi El a început să dea detalii despre activităţile păcătoase în care ei arau angajaţi. În final bărbatul cel mai bătrân a spus! „O, îmi aduc aminte că soţia mea mi-a spus să ajung acasă mai devreme. Trebuie să plec.

După ce a plecat, Isus a scris pe nisip numele celui care a rămas cel mai bătrân în grup, şi a continuat să scrie câteva păcate pe care acest om le-a comis. Şi aşa, unul câte unul, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, au plecat până nu a mai rămas nici unul. Atunci Isus s-a ridicat, şi uitându-se la femeie, i-a spus: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:10-11). Ce răspuns minunat a avut Isus: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Când are loc un accident serios şi maşinile sunt zdrobite şi trupurile oamenilor sunt rănite şi întinse acolo pe stradă, sunt două feluri de maşini de urgenţă care vin la scena accidentului. De obicei prima maşină care ajunge este maşina poliţiei, şi sarcina oamenilor legii este să stabilească o zonă de siguranţă pentru controlul traficului. Apoi îşi iau carnetul de notiţe şi consemnează poziţia maşinilor, măsoară urma frânelor şi iau interviu martorilor. Slujba lor este să stabilească cine a încălcat legea şi cine e vinovat de încălcarea ei.

A doua categorie de vehicule sunt ambulanţele. Paramedicilor prea puţin le pasă cine sunt vinovaţii. Sunt oameni care sângerează pe stradă. Slujba lor este să-i ajute pe aceşti oameni, să le verifice bătăile inimii, să le bandajeze rănile, să vadă dacă sunt oase rupte, să-i pună pe o targă, şi să-i pună în ambulanţă. Ei nu sunt preocupaţi cu problema stabilirii vinovăţiei. Ei sunt acolo să ajute pe cei care sunt răniţi.

În mod asemănător, sunt două feluri de slujiri creştine pe care le-am observat. Acei care iau atitudinea poliţiştilor, vin la locul tragediei, văd vieţile zdrobite, şi scot cartea cu codurile legale. Ei îţi vor citi legea. „Ai dreptul să nu spui nimic, dar tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta..” Ei sunt acolo la scena accidentului reprezentând legea, încercând să afle cine este vinovat, şi pentru a-ţi citi legea.

Apoi sunt acei slujitori care se aseamănă mai mult cu paramedicii şi care nu sunt atât de preocupaţi cu stabilirea vinovăţiei, ci sunt preocupaţi cu vindecarea. Cum putem să ajutăm? Cum putem să slujim pe cei cu trupul zdrobit, cu viaţa zdrobită? Cum putem să punem lucrurile înapoi împreună? Cum putem aduce vindecare? În relatarea din Ioan 8 îi avem pe Farisei. Ei au cartea cu codurile legale pregătită. „Legea noastră spune că această femeie trebuie să fie omorâtă cu pietre. Tu ce spui?” Dar Isus a fost interesat s-o slujească pe femeia aceasta, s-o ajute să-şi pună viaţa din nou în ordine, nu să o condamne, „Nici Eu nu te condamn.” Dorinţa Lui a fost să o pună din nou pe picioare.

Noi căutăm să slujim oamenii răniţi. Dorinţa noastră e să-i vedem cu vieţile refăcute, din nou pe picioarele lor, funcţionând normal din nou. Ioan ne spune că Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul vine prin Isus Hristos. Dacă sunt un slujitor al lui Isus Hristos, atunci trebuie să slujesc potrivit cu harul. Uitându-ne la biserici şi la slujirea lor, vedem pe mulţi care sunt slujitori ai lui Moise. Ei sunt foarte nemiloşi şi legalişti. Legea a fost călcată şi ei îţi vor spune exact ce spune legea. Şi totuşi, îl găsim pe Isus spunând: „Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra … nici Eu nu te condamn.”

A fost bucuria şi privilegiul nostru să putem restaura pe mulţi care au fost condamnaţi de lege. Cred că înainte de restaurare trebuie să existe evidenţa unei pocăinţe adevărate. Cred că Legea a fost dată ca să fie un îndrumător spre Isus Hristos. Cei care nu au venit să se pocăiască, au nevoie de Lege, astfel există un loc şi pentru Lege. Ea este sfântă, neprihănită, şi bună dacă este folosită corect. Dar cred că uneori exagerăm prin folosirea Legii, formulând pedepsele exacte ale Legii chiar după ce a avut loc pocăinţa. Nu suntem gata să restaurăm. Isus a fost promotorul harului şi al adevărului. Noi ar trebui să căutăm întotdeauna restaurarea, dar să nu uităm că pocăinţa este necesară.

Este minunat să vezi o viaţă care a fost zdrobită şi rănită devenind rodnică din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că harul nu este fără risc. S-ar putea să fac o greşeuală în a ierta o persoană şi a-i arăta har, fără să existe o pocăinţă autentică. Este posibil ca astfel de persoane să aibă o agendă ascunsă. Am avut situaţii în care am arătat har unor persoane care au continuat să trăiască în păcat, şi care mai târziu mi-au făcut rău. Nu sunt perfect. Am făcut greşeli în judecăţile mele şi am arătat har celor care nu s-au pocăit cu adevărat de răul din viaţa lor.

Am riscat, am adus persoane în conducerea Bisericii care au pretins că s-au pocăit, ca mai târziu să ne dăm seama că, de fapt, nu s-au schimbat. Am greşit. Şi probabil voi mai face greşeli în viitor. Dar vreau să-ţi spun următorul lucru, dacă este să greşesc, aş vrea să greşesc de partea harului mai degrabă decât de partea judecăţii. În Ezechiel 34, Domnul a vorbit împotriva păstorilor din Israel. Ei au lăsat oile să rătăcească şi nu s-au dus să le caute pe cele pierdute. Domnul a avut câteva lucruri grele de spus împotriva acestor păstori care nu erau preocupaţi să caute şi să restaureze pe cei pierduţi. Cred că Domnul va fi mult mai îngăduitor cu mine şi greşelile mele de partea harului decât dacă ar fi exact situaţia opusă în care să condamn pe cineva pe care El deja l-a iertat.

Sunt mai multe texte din Scriptură care ne avertizează cu privire la judecata fratelui nostru: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1). Când judecăm pe alţii, noi suntem cei care stabilim standardul judecăţii. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14:4) Mi-ar fi tare greu să greşesc judecând pe cineva care s-a pocăit cu adevărat. Aş suporta foarte greu gândul că judec pe cineva într-un mod greşit. Deci, încă o dată, dacă greşesc, vreau să greşesc de partea harului pentru că ştiu că Dumnezeu va fi mult mai îngăduitor cu mine decât dacă aş greşi judecând o persoană în mod greşit. Nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva.

Este foarte uşor să cazi în legalism. Trebuie să fim conştienţi de ispita aceasta. Fii atent la ispita de a lua o poziţie foarte dură. Am observat că, în cele mai multe cazuri, atunci când o persoană devine foarte categorică în „Teologia Reformei,” de obicei cade în legalism. Aceste persoane vor să fie sigure că toate lucrurile sunt împlinite conform literei, în detaliu. „Teologia Reformei” are câteva puncte bune, dar şi porcupinul are. Când îl îmbrăţişezi prea tare, atunci vei simţi cu siguranţă ţepii lui ascuţiţi. Unii obiectează faţă de poziţia mea, acuzându-mă că eu îndulcesc anumite pasaje din Scriptură şi au dreptate. Dar a îndulci anumite pasaje din Scriptură este deseori deliberat pentru că de obicei sunt două părţi ale problemei. Eu am înţeles că este important să nu aduci diviziune şi să nu laşi credincioşii să se polarizeze pe anumite poziţii, pentru că în momentul când se face lucrul acesta apare diviziunea.

Un exemplu clasic este modul cum înţelegem Scriptura în problema suveranităţii lui Dumnezeu şi a responsabilităţii umane. Biblia subliniază ambele poziţii, dar în înţelegerea noastră umană ele se exclud una pe alta. Cei care sunt gata să divizeze,
fixându-se la un anumit pol, pretind că nu putem să credem ambele poziţii, pentru că dacă crezi în suveranitatea lui Dumnezeu, lucrul acesta exclude responsabilitatea umană. Iar dacă crezi în responsabilitatea umană, excluzi suveranitatea lui Dumnezeu. Greşeala aceasta se face atunci când o persoană ia aceste învăţături şi le duce la concluzia logică. Folosind raţiunea umană şi ducând doctrina suveranităţii la concluzia ei logică, aceasta îl lasă pe om fără nici o alegere.

În concluzie, cum ar trebui să interpretăm Cuvântul cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea umană? Trebuie să acceptăm ambele poziţii afirmate de Scriptură, prin credinţă, pentru că nu le pot ţine în echilibru prin înţelegerea mea. Nu înţeleg cum aceste două învăţături pot să fie compatibile. Dar le cred pe amândouă. Cred că Dumnezeu e suveran, dar cred de asemenea că eu sunt responsabil şi că Dumnezeu mă ţine responsabil pentru deciziile care le iau. În modul cel mai simplu, îmi pun încrederea în Dumnezeu că aceste două afirmaţii ale Scripturii sunt adevărate.

Un păstor a scos recent un pamflet despre Calvinism, şi pe prima pagină este obalanţă care are pe un taler pe Calvin, iar pe celălalt taler este Ioan 3:16. Pentru care poziţie eşti înclinat să-ţi dai acceptul? Nu te lăsa polarizat. Nu-i lăsa pe alţii să se polarizeze. În momentul când faci lucrul acesta, ţi-ai pierdut jumătate din Biserică, pentru că credincioşii sunt divizaţi egal în această problemă. Deci, dacă iei o poziţie care polarizează, vei avea jumătate din Biserică. Vrei cu adevărat să-ţi pierzi jumătate din Biserică?

Ştii care e lucrul frumos cu privire la “Calvary Chapel”? Credincioşii nu ştiu exact care e poziţia ta. Pune „baptist” în titlul tău, şi oamenii ştiu unde eşti, şi jumătate din oameni nu vor veni pentru că este o Biserică baptistă. Pune „prezbiterian” în numele tău, şi ei vor şti unde stai, şi jumătate din oameni nu vor veni pentru că ştiu ceea ce cred prezbiterienii. Pune „nazarinean” în numele tău, şi imediat vei fi catalogat. Ei ştiu cine eşti, şi nu vor veni să se alăture.

Dar Clavary Chapel are un fel de aer mistic. „Ce cred oamenii aceştia?” „Nu ştiu, dar hai să aflăm.” Şi tot câmpul este al nostru. Ai ocazia să pescuieşti într-un lac cât mai mare. Dacă vrei să lansezi un produs, vei vrea să ai piaţa cea mai mare, pe cât e posibil. Deci, nu ciunti piaţa ca să spui: „Noi vom pescui în această apă mică aici.” Păstrează piaţa largă. Pescuieşte în lacul mare. Pescuieşte acolo unde peştele trage.

Va urma…PRIORITATEA CUVÂNTULUI

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

2. Faith & Science Conference 2014: The Biology of Sin

Assemblies of God USA (2014) – Matthew Stanford’s plenary session at the 2014 Faith & Science Conference. Faith & Science 2014

Author:

Matthew S. Stanford is professor of psychology, neuroscience and biomedical studies at Baylor University. His research on the interplay between psychology and faith has been featured by Fox, the New York Times, USA Today, MSNBC, Yahoo, and U.S. News & World Report. Stanford is a fellow of the Association for Psychology Science (APS). As the co-founder and director of the Mental Health Grace Alliance, he writes, conducts training seminars, and serves families affected by mental illness. He is the author of two books, Grace for the Afflicted and The Biology of Sin.

VIDEO by Christianity Reason and Science

 

Tim Keller Session 3: Vision New England, Lowell, MA

Tim Keller discusses „The Gospel-Centered Church and Mission” by sharing his belief…. „The mission of the local Church is to make disciples, who will then change the world.” Christians will change the world by integrating their faith with their work, doing justice, loving their neighbor, and changing social structures.

His teaching from both Old and New Testaments presents a thought-provoking reflection concerning the 3-fold call and mission of the Church in society. This call embraces astonishing generosity, empowering the poor, and hope for the poor. Keller distinguishes this call as one that is not utopian and not cynicism, not socialism, and not normal capitalism, citing the example of the Early Church among whom „there were no needy persons.” Keller illuminates the motivation for responding to this call as the grace of God, expressed in Deuteronomy, Chapter 15… „Remember that you were slaves in Egypt and the Lord your God redeemed you.” Paul refers to this same grace in II Corinthians Chapter 8… „Though He (Jesus) was rich, yet for your sakes, He became poor.” The Gospel of Grace changes our attitude towards the poor as we acknowledge our own spiritual bankruptcy; when the poor get a hold of the Gospel, they will be empowered by hope.

Keller issues a challenge for Christians to pour ourselves out for the poor, so our deeds back up our words and others will see the awesomeness of God and listen to the Gospel.

VIDEO by  PrayTV

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari