CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS (7) Chuck Smith

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI

CAPITOLUL Sapte din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS

„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus…”
(2 Corinteni 4:5)

Una dintre caracteristicile importante ale Bisericii “Calvary Chapel” este centralitatea lui Isus Hristos în închinarea noastră. Noi nu permitem nici o practică sau comportament care ar distrage atenţia oamenilor de la El. De exemplu, noi nu permitem credincioşilor să stea în picioare individual, când cântăm în Biserică. În momentul când cineva se ridică, cei care sunt lângă acea persoană se întreabă: „De ce stă în picioare?” Atenţia este luată de la Isus şi orientată spre persoana care stă în picioare. Ochiul este atras de mişcare. În multe cazuri, am văzut că cei care stau în picioare la închinare trag concluzia că ei nu au parte de destulă atenţie, de aceea ridică mâinile şi încep să se mişte. Lucrul acesta nu trece neobservat. Dar este în acelaşi timp şi o distragere, şi dintr-o dată oamenii se întreabă de ce aceşti credincioşi se manifestă aşa? „Ce gândesc oamenii aceştia? Sunt ei conştienţi că atrag atenţia asupra lor? Ce se întâmplă aici?” Cred că este important ca aceste lucruri să fie rezolvate pentru că astfel de manifestări vor cauza pierderea membrilor potenţiali. Dacă m-aş duce într-o Biserică şi astfel de manifestări ar avea loc, aş putea să cred că predica a fost bună, dar nu aş putea să trec peste celelalte manifestări care deranjează.

Cu mai mulţi ani în urmă am fost într-o Biserică “Calvary Chapel” unde li s-a permis credincioşilor să stea individual în picioare la închinare. De obicei, unul influenţează şi pe alţii. Era o persoană pe prima bancă care în fiecare seară, nu numai că stătea în picioare, ci şi dansa. Era evident că această persoană era cu deficienţe mentale. Omul acesta a găsit un mediu unde putea să se manifeste ciudat şi să fie acceptat, dar era foarte deranjant. I-am vorbit păstorului despre această situaţie, şi el a apărat această
practică, şi ca atare m-am retras.

La “Calvary Chapel” în oraşul Costa Mesa, dacă cineva se ridică în timpul închinării, uşierii se apropie de acea persoană şi o invită în foaier, unde unul din păstori stă de vorbă cu el/ea, cu blândeţe şi în dragoste. De obicei, ei le spun acestor persoane, „Noi nu practicăm lucrul acesta pentru că am înţeles că astfel de practici distrag atenţia oamenilor de la închinare. Şi, cu siguranţă, tu nu vrei să iei atenţia oamenilor de la Isus Hristos, şi să o orientezi spre tine, nu-i aşa?” Le spunem că atrag atenţia asupra lor, şi că oamenii îşi pierd concentrarea asupra persoanei Domnului Isus. Le vorbim în dragoste şi le sugerăm să nu facă lucrul acesta, şi dacă se supără, este o dovadă că sunt fireşti şi au făcut lucrul acesta în firea lor tot timpul. Dacă sunt cu adevărat în Duhul şi umblă prin Duhul, ei vor lua corectarea în Duhul. Reacţia va fi, „Oh, nu mi-am dat seama de lucrul acesta. Îmi pare rău.” Dar dacă încep să facă scene, atunci ştii că sunt oameni care acţionează în firea pământească. Isus a spus: „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 6:1) Apoi, El a ilustrat cum oamenii încearcă să atragă atenţia asupra lor atunci când vin la închinare. Fie că ne place, fie că nu ne place, stând în picioare şi legănându-te în timp ce toţi ceilalţi stau aşezaţi, va atrage atenţie asupra ta. Am fost într-o altă Biserică “Calvary Chapel” unde aveau aceste femei îmbrăcate ca nişte bunicuţe, practicând un dans tematic pe fondul unei muzici de închinare. Acum, dacă a fost ceva care să mă deranjeze vreodată, atunci cu siguranţă acest lucru m-a deranjat. Dansul era destul de reuşit, dar am realizat că nu am primit prea multă zidire de la muzica de închinare în acea seară. Am privit la aceste femei şi la mişcările lor graţioase, încercând să înţeleg interpretarea cântărilor care se cântau. Din nou am vorbit păstorului despre aceasta, şi el a înţeles şi a oprit acest dans tematic, înţelegând că a fost dăunător pentru închinare.

Am avut o Biserică afiliată în Basel, Elveţia, care a fost probabil una din cele mai bune Biserici din Europa. În ceea ce priveşte potenţialul, cred că a fost cea mai mare Biserică Protestantă din Europa la acel timp. În fiecare an vizitam Biserica din Basel şi predicam acolo. A fost un timp deosebit pentru mine. Ei şi-au însuşit întreaga viziune a mişcării “Calvary Chapel.” Aveau „choruses,”(Acele cântări scurte şi uşoare care se repetă de mai multe ori) un grup de închinare foarte bun, şi predicarea Cuvântului. Aveau sute şi sute de tineri care veneau duminicile seara la Biserica foarte frumoasă construită în stil gotic. Biserica de stat i-a lăsat să folosească facilităţile lor. Biserica de stat folosea facilităţile doar duminică dimineaţa. Pentru că doar şase persoane mai în vârstă frecventau această Biserică, episcopul a spus că duminicile seara pot fi folosite de “Calvary Chapel.” Biserica era ticsită cu oameni pentru că aveau un program de evanghelizare foarte bun. Au deschis un loc unde se putea servi cafea. Aveau programe foarte bune. Se ocupau de hippie şi tineri orientaţi spre droguri. Biserica era plasată într-o zonă infestată de droguri, şi tinerii care erau salvaţi aveau nevoie de casă, şi Biserica le-a oferit un loc de adăpost. Biserica a pornit mici fabrici pentru producerea suvenirurilor, un lucru care a avut succes. Tinerii au fost angajaţi şi cei cu daruri artistice au putut să-şi folosească abilităţile. Lucrurile mergeau foarte bine. Ultima dată când am fost acolo au început şi ei să introducă dansul tematic cu două fete îmbrăcate în leotard(O îmbrăcăminte dintr-o singură bucată, strânsă pe corp, purtată de dansatori sau acrobaţi). Au adus un pastor asistent format în mediu penticostal, şi au început să se închine stând în picioare. Păstorul nu a fost destul de tare să ia atitudine. Am vorbit cu el după serviciu de închinare şi i-am spus: „Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Te vor distruge.” De fapt, el nici nu mai era în controlul serviciului. Am observat că atunci când a fost timpul să fiu prezentat şi să vorbesc, fetele acestea au venit la păstor şi i-au şoptit ceva la ureche şi apoi au mai avut un dans şi au mai cântat un cântec. Dansatorii au fost în controlul închinării, nu păstorul. Am vorbit cu el despre lucrul acesta, dar el a fost rezervat să confrunte problema. Ca rezultat, nu mai avem nici o Biserică în Basel. Păstorul a plecat, penticostalii au luat controlul, Biserica gazdă i-a dat afară, şi acum nu mai este nici o lucrare care să se desfăşoare acolo. Deci, e important să-L menţinem pe Isus Hristos în centrul atenţiei noastre şi să menţinem distragerile la minimum. Când distracţiile au loc, confruntă-le şi dacă este necesar vorbeşte public despre ele.

Când am fost în Colegiu Biblic, era un bărbat care stătea mereu în primul rând. De obicei, la momentul culminant, când Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere la inimile oamenilor, el se apleca spre înainte, după care stătea dintr-o dată cu mâinile ridicate strigând, „Aleluia!” Toată lumea râdea. Dar în acelaşi timp atenţia tuturor era îndreptată asupra acestui caracter care striga „Aleluia!” Punctul predicii era pierdut. El a distrus atâtea predici din cauza acţiunilor lui. Am hotărât să opresc circul acesta. M-am aşezat pe rândul din spatele acestui individ şi când se apleca pe genunchi şi era gata pentrumomentul „Aleluia” îl apucam de umeri şi îl împingeam în jos. Nimeni nu a avut curajul să-l oprească. Mai degrabă l-au lăsat să facă aceste lucruri şi era un deranjament atât de mare pentru ceilalţi. Cu câţiva ani în urmă am fost în Colorado Springs la o conferinţă şi acolo a fost un bărbat care stătea în faţă şi era ca un măscărici. Puteai să-ţi dai seama de lucrul acesta doar uitându-te la el. În timp ce toată Biserica se închina prin cântare, acest bărbat se plimba prin Biserică dansând. L-am întrebat pe păstor: „De ce permiţi lucrul acesta?” El mi-a răspuns: „Ce să fac, au vrut libertate…” „Uite, aceasta nu este libertate” i-am răspuns eu. „Dacă aş fi un străin şi aş veni la această Biserică pentru prima dată şi aş vedea pe acest bărbat aşa cum se manifestă acum, nu aş mai veni înapoi. Aş trage concluzia că părtăşia voastră este ciudată.”

Ajungem la un loc unde acceptăm lucruri care sunt greşite pentru că nu avem curajul să le oprim. Ne este frică să nu fim acuzaţi că stingem Duhul. Eu aş stinge acest fel de duh! Nu Duhul Sfânt, ci duhul care caută să atragă atenţia asupra unui individ, distrăgând atenţia credincioşilor de la închinare faţă de Domnul. În trecut (şi lucrul acesta nu s-a mai întâmplat la “Calvary Chapel” de mult) aveam credincioşi care se ridicau în timpul serviciului de închinare şi vorbeau în limbi. Din nou, uşierii erau în controlul situaţiei. Îi invitau pe aceşti credincioşi în foier, şi păstorii le explicau că la “Calvary Chapel” nu se admite vorbirea în limbi sau profeţia în public, aşa ca în Bisericile carismatice sau penticostale. De la amvon am explicat Bisericii că darul limbilor este valid în Noul Testament, şi că este un cadru potrivit pentru vorbirea în limbi. Am explicat Bisericii că Pavel a subliniat lucrul acesta, în experienţa lui personală, mai degrabă a preferat să vorbească cinci cuvinte care să fie înţelese decât mii de cuvinte într-o limbă neînţeleasă în timp ce e în Biserică. Totuşi, el era mulţumitor că vorbea în limbi mai mult decât ceilalţi credincioşi. În închinarea ta privată, este o experienţă foarte edificatoare. Este un mijloc prin care poţi să-L lauzi pe Dumnezeu. Dar pentru o Biserică de mărimea lui “Calvary Chapel” unde nu toţi pot să audă interpretarea, nu este ziditor să exercităm acest dar spiritual, chiar cu interpretare. Nu este nici edificator, nici convenabil, deci noi nu-l practicăm. Nu permitem manifestarea acestui dar în serviciile publice, dar încurajăm pe credincioşi să folosească acest dar în închinarea personală.

Dacă ai un grup de credincioşi adunat pentru rugăciune şi pentru a căuta pe Domnul, atunci folosirea darului limbilor poate fi admisă cu interpretare. Dar cred că atunci când sunt prezenţi necredincioşi, se creează confuzie şi se ridică întrebări. De aceea, este bine ca această manifestare să se limiteze la credincioşii care sunt strânşi împreună specific pentru a-L aştepta pe Domnul. Este ziditor şi se poate admite în acest context. Credincioşii pur şi simplu caută pe Domnul şi plinătatea Duhului, deci în acest context se poate permite folosirea acestui dar. Pavel a spus în 1 Corinteni 1:29: „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Mă întreb dacă înţelegem cât de serios este faptul de a atrage atenţia asupra noastră în prezenţa Domnului? Dorim oare să distragem atenţia oamenilor de la Isus Hristos şi s-o atragem spre noi? Cred că lucrul acesta este o ofensă foarte serioasă. Cu siguranţă, eu nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva. În Vechiul Testament găsim un caz foarte interesant despre cât de serios este să atragi atenţia asupra ta. Când Israel a încheiat confecţionarea Cortului şi a mobilierului pentru el, a adunat poporul împreună să dedice cortul şi să aducă jertfe. Tot poporul era adunat împreună şi fiecare era la locul lui. Aaron a fost în hainele lui de preot, la fel şi fiii lui, şi toată scena era în ordine, după planul lui Dumnezeu. Atunci, dintr-odată, în timp ce poporul aştepta, focul lui Dumnezeu a coborât şi a aprins focul pe altar. A fost o manifestare spontană. Tot poporul a văzut acest semn al prezenţei lui Dumnezeu şi au răspuns cu strigăte de bucurie. A fost mare bucurie şi emoţii foarte intense la realizarea faptului că Dumnezeu este în mijlocul poporului Lui. Atunci, doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abihu, au luat foc străin şi l-au pus pe altarul tămîierii. Au fost gata să aducă tămîie înaintea Domnului în locul sfânt. Scriptura ne spune că un foc s-a ridicat de pe altar şi i-a
ars pe Nadab şi pe Abihu (Levitic 10).

Este convingerea mea că ei au fost prinşi în emoţia şi exuberanţa momentului. Ei erau pe punctul să demonstreze poporului poziţia lor de preoţi şi cât de importanţi „suntem noi.” Rezultatul a fost că ei au trebuit să moară. Sunt foarte neliniştit în prezenţa focului străin. Şi tu trebuie să fii foarte atent cu privire la focul străin – acele emoţii care nu vin de la Dumnezeu, şi acel fel de slujire care nu-şi are originea în Dumnezeu. Este o încercare de a atrage atenţia asupra uneltei şi nu asupra Stăpânului.

Vedem lucrul acesta în Biserica primară intrat prin Anania şi Safira. Avem, din nou, încercarea de a atrage laudă şi glorie pentru individ. Anania şi Safira au vândut proprietatea şi au adus o parte din preţul vânzării la Biserică, dar ei au pretins că au adus întreg preţul. Cred că ei au făcut acest lucru ca să atragă admiraţia şi lauda oamenilor, care urmau să spună: „Uită-te la ei, ei dau totul pentru Dumnezeu,” când, în realitate, ei păstrau ceva pentru ei.

Toţi iubim felul acesta de atenţie. Ne place când oamenii cred că noi suntem spirituali. Fii atent! Firea noastră pământească este atât de coruptă. Eu vreau să fiu cunoscut ca o persoană foarte spirituală, mai spirituală decât sunt în realitate. Câteodată vrem în mod conştient să transmitem această impresie, şi cred că lucrul acesta a fost unul din blestemele Bisericii. Unii păstori vor să prezinte o imagine de adâncă spiritualitate care de fapt nu este reală. Acest lucru va afecta acţiunile lor. Vor începe să dezvolte o voce care pare atât de sfântă, vor ţine mâinile într-un mod unic, şi apoi vor spune: „Soră dragă, spune-mi totul.” Întreaga lor manifestare se schimbă şi aparenţa lor dă impresia de adâncă sfinţenie. Şi ei iubesc lucrul acesta. Ei iubesc faptul că oamenii cred despre ei că sunt giganţi spirituali. Ei doresc ca poporul să cunoască Cuvântul aşa cum îl cunosc ei, sau să creadă că ei petrec ore în rugăciune. Au un zâmbet pe buze şi spun: „E nevoie de multă dedicare, ştii?”

Trebuie să avem mare grijă să nu creăm o aură în jurul nostru şi să iubim adularea care vine de la oameni. În cazul lui Anania şi Safira, ei au fost omorâţi pentru că au atras atenţia şi gloria asupra lor, gloria care trebuia îndreptată spre Dumnezeu. Şi ei au plătit un preţ sever. Dumnezeu nu vrea să împartă gloria Lui cu nimeni. Fii atent! Nu permite lucruri care distrag atenţia de la El. Vrem să-L păstrăm pe Isus în centrul atenţiei oamenilor. Este foarte important să-L menţinem pe Isus Hristos central în închinarea noastră.

Va urma…RĂPIREA BISERICII

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Reclame

2 comentarii (+add yours?)

  1. Marius
    sept. 17, 2014 @ 10:02:26

    FYI, the email link does not work. But it does work if you click the link once on your web-site

    • rodi
      sept. 17, 2014 @ 10:28:22

      Marius, I had the post ready beforehand and when I went to post it last night, I accidentally picked August instead of September 16. Even though I saw the mistake, just as I hit the Post article button, and I immediately changed the date and hit post, again, but I’m thinking that wordpress probably already generated the email announcing the post automatically.

      And that is probably why the link does not work. I was hoping it would have regenerated another link for the right date, but maybe since I made the correction within a few seconds, it didn’t work.

      Hopefully, folks will move the mouse over the email and click on wordpress which will at least take them to the blog where they can find it.

      Thanks for the heads up, it’s a good reminder for me to be more careful in the future.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: