RĂPIREA BISERICII (8) Chuck Smith

Photo credit mpichurch.org

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI
  7. Capitolul 7 aici – CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS

CAPITOLUL Sapte din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

RĂPIREA BISERICII

„aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi
Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:13)

Răpirea se referă la acel timp când Isus va reveni, fără vreo avertizare, şi va lua Biserica Lui de pe pământ. După Răpire, Domnul îşi va vărsa mânia peste lumea păcătoasă. Sunt mulţi păstori care se declară nedecişi cu privire la Răpire, spunând că nu sunt siguri dacă Răpirea va avea loc înainte de Necazul cel Mare. Ei spun că nu ştiu exact unde stau referitor la această problemă. Nu cred că este o scuză de a nu avea o poziţie în această problemă. Fiecare avem Bibliile noastre şi cred că suntem capabili să studiem acest subiect în întregime. Cred că poziţia ta referitor la Răpire va avea un impact semnificativ în succesul slujirii tale. În primul rând, ştim că Isus a promis că va reveni. În Ioan 14 citim: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3) Domul a promis că va veni din nou şi îşi va primi ucenicii la El, ca acolo unde e El, să fie şi ei.

Scriind Corintenilor, Pavel declară: „Iată, vă spun o taină” (1 Corinteni 15:51). O taină în Noul Testament înseamnă ceva ce nu a fost descoperit de Dumnezeu în revelaţia lui progresivă despre El, scopurile Lui, şi planurile lui faţă de om. De exemplu, Pavel, a vorbit Colosenilor despre „care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27) Profeţii Vechiului Testament nu au înţeles ce a însemnat faptul că Hristos va fi în noi. Chiar şi îngerii ar dori să înţeleagă aceste lucruri (1 Pe 1:12). În pasajul din 1 Corinteni 15:51-52 ni se descrie un alt adevăr care nu a mai fost făcut cunoscut înainte: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Când Biblia declară că toţi vom fi schimbaţi, înseamnă că va avea loc o metamorfoză. „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:53) Toţi credincioşii vor trece printr-o transformare glorioasă când Isus Hristos va veni să-şi ia Biserica Sa. Tesalonicenii au avut o problemă cu această învăţătură. Pavel a slujit acolo doar două săptămâni, dar în acest timp scurt el i-a învăţat multe lucruri. Unul din lucrurile care i-a învăţat a fost cu privire la Răpirea Bisericii. Tesalonicenii aşteptau Împărăţia lui Dumnezeu.

Cred că este intenţia lui Dumnezeu ca fiecare generaţie de credincioşi să creadă că este ultima generaţie. Cred, de asemenea, că planul lui Dumnezeu este ca Biserica să trăiască într-o aşteptare constantă a revenirii Domnului. Isus, vorbind despre revenirea Lui, a spus: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:46). Biserica primară a crezut că Isus va instaura Împărăţia imediat. În primul capitol din Fapte, ucenicii au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Faptele apostolilor 1:6). „Suntem aproape de instaurarea ei?” Ei erau foarte bucuroşi pentru că aşteptau ca Domnul să aşeze Împărăţia în orice moment. Isus a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:7-8).

A fost un zvon care circula în Biserica primară, că Domnul va reveni înainte ca Ioan să moară. De fiecare dată când Ioan avea o răceală sau amigdale infectate întreaga Biserică se bucura. Ca răspuns la această situaţie, Ioan a scris în Evanghelie o clarificare cu privire la ceea ce a spus Isus. El i-a spus lui Petru cum va muri, şi Petru, în maniera caracteristică, a spus: „Dar Doamne, cu acesta ce va fi?” Isus a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:22) Ioan a remarcat sublinierea Domnului Isus „dacă vreau.” Deci, Ioan a căutat să corecteze înţelegerea greşită că Isus va reveni înainte ca el să moară. Tesalonicenii îl aşteptau pe Domnul să vină a doua oară, dar unii dintre fraţii dragi din Biserică au murit, şi Isus încă nu s-a reîntors. Ei credeau că dacă fraţii lor au murit înainte de revenirea lui Isus, şi ei vor pierde Împărăţia glorioasă. În 1 Tesaloniceni capitolul 4, Pavel a corectat această idee greşită că dacă un credincios a murit înainte de revenirea lui Isus, el va pierde Împărăţia. El a spus: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13). Pavel a continuat: „Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.” (1 Tesaloniceni 4:14-15). Pavel a crezut că probabil şi el va fi în viaţă la venirea lui Domnului. El a subliniat că cei vii nu o vor lua înaintea celor adormiţi. „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4:16-18) Sunt credincioşi care spun, „Eu nu cred în Răpirea Bisericii,” pentru că ei au căutat în Biblie şi nu au găsit nicăieri cuvântul „răpire.” Dar în 1 Tesaloniceni 4:17 citim: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Cuvântul tradus ‚luaţi’ în greacă este ‚harpazo,’ care înseamnă ‚să fii luat şi dus cu forţa.’ Acest termen a fost folosit în general ca termen militar referindu-se la luarea ostaticilor. Traducerea latină Vulgata traduce ‚harpazo’ cu ‚raptuze,’ de unde avem în limba engleză ‚răpire.’ Isus se va întoarce să-şi răpească Biserica. Acesta este primul eveniment. Al doilea eveniment este a doua venire a lui Isus Hristos, când El va veni din nou cu Biserica Lui să stabilească Împărăţia Lui pe pământ. Răpirea, deci, e distinctă de a doua venire a lui Isus Hristos. Ni se spune: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7) Şi: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3:4) A doua venire a lui Isus va fi cu scopul să stabilească Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Dar înainte de a doua venire a Lui, va avea loc Răpirea Bisericii. Lucrul care-l îndrăgesc cel mai mult cu privire la acest eveniment este că „vom fi cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:17).

Este o distincţie clară între venirea lui Isus pentru Biserica Lui şi venirea lui Isus cu Biserica Lui. El va veni pentru Biserica Lui la Răpire. Dar la a doua venire a lui Isus, EL va veni cu Biserica Lui. „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3:4) Iuda 14 vorbeşte despre a doua venire a lui Isus când spune: „Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi,“ (Iuda 1:14). Zaharia a vorbit şi el despre acest eveniment când a scris: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!“ (Zaharia 14:4-5). Răpirea poate avea loc oricând. Nu există profeţii care să trebuiască să se împlinească înainte de Răpire. Aceasta poate avea loc înainte ca tu să termini de citit capitolul acesta, şi noi am fi bucuroşi să fie aşa.

Sunt, în schimb, profeţii care trebuie să se împlinească înainte de a doua venire a lui Hristos. Anticristul trebuie să fie descoperit, şi pământul trebuie să treacă printr-un necaz mare şi printr-o perioadă de judecată. Aceste profeţii sunt legate direct de a doua venire a lui Hristos. Isus a vorbit despre semnele venirii Lui în Luca 21:28: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)

Anul trecut, spre sfârşitul lui octombrie, chiar înainte de Haloween, eram într-un magazin mare în sudul Californiei şi am văzut cum puneau pe moş Crăciun, cerbii, şi alte decoruri de Crăciun, deşi era doar octombrie. Atunci i-am spus soţiei mele: „Priveşte, deja pun decoraţii de Crăciun. E minunat, pentru că iubesc Ziua Mulţumirii.” Atunci ea mi-a răspuns: „Aceste decoraţii nu sunt de Ziua Mulţumirii, sunt decoraţii de Crăciun.” „Ştiu,” i-am răspuns, „Dar ştiu de asemenea că Ziua Mulţumirii vine înainte de Crăciun. Deci, dacă semnele Crăciunului sunt deja puse, Ziua Mulţumirii este aproape.” La fel, când vedem semnele revenirii lui Hristos, ştim că Răpirea este foarte aproape. Isus le-a dat ucenicilor semnele venirii Lui ca răspuns la întrebarea lor: „El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3) Isus tocmai a trecut pe lângă Templu cu ucenicii Lui, care au remarcat imensitatea pietrelor din construcţie. Isus le-a spus: „Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” (Matei 24:2). Când au ajuns la Muntele Măslinilor, ei L-au întrebat pe Isus, „El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3). Ei nu au întrebat numai despre un set de semne. Ei au întrebat despre semnele distrugerii Templului, şi au întrebat despre semnele sfârşitului veacului acestuia şi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ei nu au întrebat, şi probabil nici nu au înţeles nimic despre Răpirea Bisericii. Dar Isus le-a dat semnele distrugerii Templului şi a revenirii Lui. Când a vorbit despre semnele revenirii Lui, El a vorbit şi despre Necazul cel Mare. „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” (Matei 24:21). Isus, de asemenea, i-a avertizat, „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în locul sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –” (Matei 24:15). Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând în locul sfânt, veţi ştii că este timpul să fugiţi din Ierusalim în pustie. Şi apoi: „Îndată după acele zile de necaz, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:29-30).

Înainte de a doua venire, sunt multe profeţii care trebuie să se împlinească. Trebuie ca Anticristul să fie descoperit şi împărăţia Satanei să fie aşezată în toată puterea în timpul Necazului cel Mare. Aceste evenimente trebuie să se întâmple înainte de a doua venire a lui Isus. Dar nu există nimic care să trebuiască să se întâmple înainte de Răpire. De aceea ni se spune să veghem şi să fim gata pentru că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi.” De aceea: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:44, 46) Apoi Isus a început să le spună o serie de pilde. Lucrul subliniat în fiecare pildă este de-a veghea şi de-a fi gata pentru revenirea Lui la orice timp. Fiecare pildă se concentrează asupra faptului că Răpirea este iminentă, adică, poate avea loc oricând. În pilda celor Zece Fecioare citim, „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Matei 25:10-13) Accentul în această pildă cade pe importanţa vegherii şi pe faptul de a fi gata, pentru că nu ştii când Domnul vine să-şi ia slujitorii Lui.

În Matei 24:42-44 citim: „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Cred ferm că Biserica nu va trece prin Necazul cel Mare. Vorbind despre Necazul cel Mare, Domnul Isus a spus în Luca 21: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:36) Acum, dacă Isus îmi spune să mă rog pentru ceva , credeţi-mă, voi face lucrul acesta! Mă rog: „Doamne, vreau să fiu găsit vrednic ca să scap de aceste lucruri care vor veni peste pământ.” Aceasta este în contextul Necazului cel Mare. În Apocalipsa 1:19 ni se spune că această carte este divizată în trei secţiuni: „lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” În capitolul 1 i se spune lui Ioan să scrie despre „lucrurile pe care le-a văzut,” şi el a scris despre viziunea pe care a avut-o cu Hristos umblând în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, ţinând cele şapte stele în mâna Lui dreaptă. El a scris despre măreţia lui Hristos în toată gloria Lui.

În capitolele doi şi trei, el a scris despre „lucrurile care sunt.” Acesta este mesajul lui Isus către cele şapte Biserici din Asia Mică. Cred că aceste Biserici au existat atunci, dar cred, de asemenea, că ele reprezintă şapte perioade în istoria Bisericii. Cred de asemenea că ele sunt reprezentative pentru Bisericile pe care le putem găsi astăzi. Sunt Biserici astăzi care şi-au părăsit dragostea dintâi. Sunt Biserici astăzi care au îmbrăţişat învăţătura Nicolaiţilor. Există şi o Biserică Smirna, care suferă în lume astăzi, în ţări ca şi China, Sudan, şi alte locuri. Cred că există şi o Biserică Tiatira care a îmbrăţişat cultul Mariei – numit „Mariologie.” Putem vedea Biserica Sardes în Protestantismul mort: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apocalipsa 3:1) Cred că există o Biserică Filadelfia, acea Biserică credincioasă Cuvântului. Nu are mare putere, dar mulţumiri lui Dumnezeu că El a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” (Apocalipsa 3:8) Noi nu suntem neapărat mari şi nici nu zguduim lumea, dar slavă Domnului că avem o mică influenţă! Dar există şi o Biserică Laodicea, cea care L-a scos pe Isus afară. El stă la uşă şi bate, spunând: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)

Deci cred că există o aplicaţie triplă a mesajului către cele şapte Biserici. În capitolul patru, versetul unu, după mesajul către Biserici, avem o nouă secţiune care începe cu un cuvânt grec, ‚metatauta’ (după aceste lucruri), care a fost folosit şi în 1:19. Întrebarea care se pune este, „după care lucruri?” După lucrurile descrise în capitolul doi şi trei. Lucrurile din capitolele doi şi trei sunt lucrurile Bisericii. Deci după lucrurile care sunt specifice Bisericii, citim: „După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apocalipsa 4:1) După această poruncă, Ioan spune: „Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.” (Apocalipsa 4:2). Apoi el descrie tronul lui Dumnezeu care era înconjurat de un curcubeu şi de heruvimii care se închinau. El vede douăzeci şi patru de tronuri mai mici cu bătrânii şezând pe ele şi observă închinarea cerească cu heruvimii declarând caracterul etern, natura, şi sfinţenia lui Dumnezeu. „Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apocalipsa 4:8). În timp ce ei declară sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de bătrâni cad cu faţa la pământ, îşi iau cununile de aur, le aruncă pe marea de sticlă şi declară: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).

Apoi atenţia lui Ioan este atrasă de un sul pecetluit cu şapte peceţi, scris pe dinăuntru şi pe dinafară. Un înger proclamă cu o voce puternică: „Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” (Apocalipsa 5:2). Şi Ioan scrie, „Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.” (Apocalipsa 5:4). Este credinţa mea că acest sul este titlul de proprietate al pământului, conform cu legea de răscumpărare a pământului. A fost un timp când puteai să răscumperi o proprietate pierdută, dacă împlineai condiţiile specificate în titlul de proprietate, reprezentate printr-un sul. Vedem lucrul acesta ilustrat în istoria lui Rut, când Boaz a răscumpărat pământul care a fost a lui Elimelec, ca să poată obţine mireasa. Vedem o altă ilustraţie în Isus care a plătit preţul ca să răscumpere lumea, ca să poată avea mireasa Lui, Biserica. În cer, îl găsim pe Ioan plângând, pentru că în acord cu Legea mozaică, dacă nu răscumperi o proprietate la timpul stabilit, acea proprietate va fi luată de un alt proprietar. Ai doar o oportunitate, după care ea aparţine pentru totdeauna noului proprietar. Gândul că lumea va fi pentru totdeauna sub puterea şi controlul Satanei a fost prea mult pentru Ioan, şi el începe să plângă, până când un bătrân îi spune: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5:5). Ioan ne spune că El nu L-a văzut pe Domnul Isus ca şi Leul din seminţia lui Iuda. EL L-a văzut ca Miel care a fost junghiat. Isaia ne spune: „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:2, 5).

În Apocalipsa capitolul cinci citim: „El a venit, şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5:7-10). Dacă te uiţi atent la versurile cântării, îţi dai seama că numai Biserica le poate cânta. Când Domnul primeşte titlul de proprietate al pământului, în cer, noi vom fi în cer privindu-L pe El cum ia sulul din mâna dreaptă a Celui ce stă pe tron. Ne vom uni cu toţi într-un cor glorios cântând: „Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9). În Luca 21, Isus a spus ucenicilor Săi despre semnele celei de-a doua veniri şi Necazul cel Mare care va precede sfârşitul veacului. El a spus: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36)

Când Necazul cel Mare va avea loc pe pământ, eu aştept să fiu în cer stând înaintea Fiului Omului, cântând despre vrednicia Mielului. Numai Biserica poate cânta cântarea răscumpărării. Dacă urmărim cronologia evenimentelor, observăm că Biserica cântă cântarea răscumpărării în capitolul cinci, înainte de deschiderea sulului în capitolul şase, şi aceasta precede Necazul cel Mare care va avea loc pe pământ. Din nou, citim că El a„răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Său, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. A făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5:9-10).

Vedem Biserica stând înaintea Fiului Omului şi a lui Isus, vorbind despre Necazul cel Mare, spunând: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:36) Credeţi-mă, doresc din toată inima să fiu în compania celor din cer când va avea loc Necazul cel Mare. Apocalipsa capitolul şase începe cu descrierea Necazului cel Mare. În timp ce Domnul rupe fiecare pecete a sulului, o judecată este pronunţată asupra pământului. În timp ce prima pecete este ruptă, Ioan scrie: „M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.” (Apocalipsa 6:2) Cred că aici avem descoperirea Anticristului. Unii cred că acest călăreţ pe cal alb este Isus Hristos. Dar, examinând pasajul, vedem că ceea ce urmează este război, foamete, vărsare de sânge, şi a patra parte din omenire omorâţi. Asta nu arată ca Împărăţia lui Dumnezeu şi glorioasa venire a lui Isus. Cred că aici este vorba de Anticrist. Cred de asemenea că forţele şi puterea lui Anticrist sunt în lume acum şi că singurul lucru care le opreşte să ia lumea în stăpânire este prezenţa Bisericii. Avem puţină putere, dar destul de multă ca să ţinem puterile întunericului în loc în aşa fel ca să nu ia control deplin asupra pământului. Nu cred că Anticristul poate controla pământul decât după ce Biserica va fi luată.

Pavel ne spune în 2 Tesaloniceni capitolul doi: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” (2 Tesaloniceni 2:7-8). Acest text este în concordanţă cu Apocalipsa capitolul şase unde Biserica este în cer în timp ce Isus ia sulul. O dată ce Isus începe să rupă peceţile de pe sul, judecăţile asupra pământului sunt lansate, una câte una. Acesta este timpul când mânia lui Dumnezeu se dezlănţuie. În Romani 5:9, Pavel ne spune: „cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.“ (Romani 5:9). El repetă acest lucru în 1 Tesaloniceni 5:9: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,“ (1 Tesaloniceni 5:9). Noi, Biserica, nu suntem „rânduiţi pentru mânie.” În Romani 1, Pavel scrie: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18). Simplu, nu este în natura lui Dumnezeu să judece pe cel neprihănit împreună cel rău.

Acum, este adevărat că noi creştinii vom avea necazuri în lume. Lumea ne urăşte, deci să nu fim surprinşi de persecuţie. Isus a spus: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” (Ioan 15:18). Şi: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Deci, în lumea aceasta vei avea necazuri. Dar care este sursa necazului în legătura cu Biserica? Satana este sursa necazului. Când Satana este sursa necazului, te poţi aştepta ca cei ce sunt copiii lui Dumnezeu să fie persecutaţi. Dar când Dumnezeu este sursa judecăţii, este o altă situaţie. Dumnezeu deja a judecat păcatele noastre pe crucea Domnului Isus. Isus a purtat judecata lui Dumnezeu pentru toată vina noastră.

Vă aduceţi aminte când îngerii erau în drum spre Sodoma pentru a o distruge? Ei s-au oprit şi l-au vizitat pe Avraam. Ei au spus: Să-i spunem lui Avraam ce avem de gând să facem?” Şi ei au decis: „De ce nu?” Deci, ei i-au spus lui Avraam că păcatul Sodomei a ajuns până la cer şi că ei au fost trimişi să vadă dacă este adevărat şi apoi să distrugă cetatea. Avraam i-a rugat să zăbovească puţin pentru că Lot, nepotul lui, locuia în Sodoma. El a spus: „Avraam s-a apropiat, şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?” Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” Avraam a luat din nou cuvântul, şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” Avraam I-a vorbit mai departe, şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.“ (Geneza 18:23-33).

Şi ce s-a întâmplat? Când îngerii au ajuns în Sodoma, ei au găsit un om neprihănit, pe Lot, stând la poartă. El ştia comportamentul sodomiţilor. Petru ne spune că Lot îşi chinuia sufletul în cetatea aceasta. Lot, neştiind că bărbaţii aceştia sunt îngeri, i-a invitat în casa lui. În noaptea aceea un grup de bărbaţi din Sodoma au venit la casa lui Lot şi au bătut în uşă, zicând: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” (Geneza 19:5). În mod literal, ei au vrut să-i violeze. Lot a răspuns: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!” (Geneza 19:7). Îngerii l-au tras pe Lot în casă în timp ce gloata de afară forţa uşa pentru a intra. Apoi îngerii i-au lovit pe oamenii aceia cu orbire. Ni se spune că ei au încercat toată  noaptea să găsească uşa. Dimineaţa, îngerii au trebuit să-l scoată afară pe Lot din Sodoma pentru că ei nu puteau distruge cetatea înainte ca Lot să o părăsească. Lot reprezintă Biserica şi aceasta aşteaptă să fie eliberată. Petru ne spune că Domnul „dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:” (2 Petru 2:7-9). Dumnezeu va scăpa pe cel neprihănit, şi va păstra pe cel rău pentru ziua
judecăţii.

Principiul de bază este că Domnul pământului este neprihănit. El e drept şi nu va distruge pe cel neprihănit împreună cu cel rău. Când Dumnezeu este sursa judecăţii, atunci Dumnezeu va scăpa pe cel neprihănit de judecată. Mai demult, Dumnezeu a judecat lumea prin potop datorită răutăţii ei. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Geneza 6:5). Dar în mijlocul celor care trăiau în fărădelege a fost un om neprihănit, Noe. Şi Dumnezeu l-a protejat pe Noe atunci când judecata Lui s-a dezlănţuit. Noe a fost sigilat de Dumnezeu şi a trecut cu bine prin potop, aşa cum cei 144000 din Apocalipsa capitolul şapte au fost sigilaţi de Dumnezeu ca să nu fie vătămaţi de judecăţile Necazului cel Mare. Noe este un tipar al celor 144000 care sunt sigilaţi şi trecuţi de judecată.

În aceeaşi perioadă, a trăit un alt om neprihănit, Enoh. „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Geneza 5:24). Enoh reprezintă o imagine interesantă a Bisericii. El a fost mutat, sau răpit. Nu cred că Biserica va trece prin Necazul cel Mare. Dar sunt anumite pasaje biblice folosite de unii pentru a arăta că Biserica va trece prin el. Unul din argumente este bazat pe interpretarea ‚ultimei trâmbiţe.’ În 1 Corinteni 15, Pavel vorbeşte de Răpire: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52). Unii încearcă să facă legătura între acest eveniment şi cele şapte trâmbiţe ale judecăţii din Apocalipsa şi spun că trâmbiţa a şaptea este ultima trâmbiţă. Ei văd în lucru acesta o dovadă că Răpirea nu va avea loc până la cea din urmă trâmbiţă, care este judecata finală.

Sunt cel puţin două probleme cu interpretarea aceasta. În primul rând, cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa sunt date celor şapte îngeri ca să sune şi să aducă cele şapte judecăţi pe pământ. Când examinăm cine suflă în aceste trâmbiţe vedem că sunt toţi îngeri. În 1 Tesaloniceni 4:16, Pavel vorbeşte despre Răpire, „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Trâmbiţa Răpirii nu este a vreunui înger ci a lui Dumnezeu.

După ce al patrulea înger sună din trâmbiţă, este o voce care strigă: „M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune” (Apocalipsa 8:13). După ce trâmbiţa a cincea sună, din nou vocea spune: „Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea” (Apocalipsa 9:12). Este clar că este vorba de o nenorocire pronunţată pentru cei de pe pământ. Dar starea noastră de a fi răpiţi în văzduh nu este o nenorocire. Este o glorie!.

Un alt argument adus împotriva Răpirii este cel din Apocalipsa capitolul 20, când Ioan vede diferite grupuri în cer. Începând cu versetul patru, citim: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.” (Apocalipsa 20:4-5). Argumentul pe care unii îl aduc este că la prima înviere Ioan vede pe cei care au fost decapitaţi datorită mărturiei pentru Isus, care nu s-au închinat fiarei sau icoanei ei şi nu au primit semnul pe frunte. Ei au trăit şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Unii cred că aici avem o dovadă solidă că Biserica va trece prin Necazul cel Mare şi va fi martirizată.

Dar trebuie să mergem înapoi la text şi să-l citim încă o dată. În versetul patru vedem tronuri, şi faptul că celor ce şedeau pe ele li s-a dat judecata. Haideţi să ne uităm puţin în urmă şi să vedem cine sunt aceşti biruitori. Mesajul către biruitorii din Biserică este următorul: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Ioan vede Biserica făcând parte din prima înviere. Apoi vede pe cei care vor fi martirizaţi în perioada Necazului ce Mare pentru refuzul lor de a accepta semnul fiarei. Acesta e numărul mare pe care îl găsim în capitolul şapte unde bătrânul întreabă: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.” (Apocalipsa 7:13-14).

Dar observaţi că ei stau în templu Lui şi-L slujesc zi şi noapte. Biserica este mireasa lui Hristos. Isus a spus: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15). Deci, avem al doilea grup format din sfinţii martiri din perioada Necazului cel Mare. Ei vor fi parte din împărăţie, dar Biserica este deja răpită. Şi aceasta este o cale mult mai bună de a ajunge în cer decât prin martiraj în Necazul cel Mare.

În Apocalipsa 10:7 citim mai mult despre trâmbiţa a şaptea. Ni se spune: „că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” (Apocalipsa 10:7). „Zilele” e la plural, dar Răpirea va avea loc într-un moment, într-o clipire de ochi. De aceea nu putem face legătură între trâmbiţa din urmă şi trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa. Trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa îşi face lucrarea în timpul mai multor ‚zile.’ În contrast, când trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, noi vom fi schimbaţi într-o clipă. În Evanghelia după Matei, Isus a spus: „Îndată după acele zile de necaz, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:29-31). Vedem aici că Isus se arată întregii lumi imediat după zilele acelea de necaz.

Apoi El îi adună pe cei aleşi din cele patru vânturi, dintr-un capăt al cerului până la celălalt. Dar unii spun: „Nu este Biserica formată din cei aleşi?” Da. Biserica este mulţimea celor aleşi, dar şi Israelul este parte din cei aleşi. Aceasta este o referinţă la Israel, lucru care poate fi văzut şi în pasaje din Vechiul Testament unde acelaşi lucru este declarat. Dumnezeu îi va aduna pe evrei din toată lumea. În acest pasaj Isus vorbeşte despre aleşii Lui, naţiunea Israel, nu Biserica. Isaia a spus: „El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului.” (Isaia 11:12) Israelul va fi reunit.

Ce putem spune despre versetele biblice care vorbesc de Anticrist făcând război împotriva sfinţilor? Daniel ne spune cartea lui, în 7:21: „Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit,” În Apocalipsa 13:7 citim: „I s-a dat (Anticrist) să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.” Cine sunt sfinţii? Ei nu pot fi Biserica, pentru că Isus i-a spus lui Petru: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18). Faptul că Anticrist face război împotriva sfinţilor şi îi biruieşte arată că este vorba de sfinţii evrei, şi nu de Biserică. Nu cred că Biserica va vedea Anticristul lucrând pe pământ în toată puterea lui. În acelaşi timp, vreau să spun că nu aş fi surprins dacă Anticristul este deja una din persoanele centrale în scena lumii. Dar nu cred că Biserica va vedea pe Anticrist manifestându-şi toată puterea pe pământ.

În 2 Tesaloniceni 2 Pavel vorbeşte despre omul fărădelegii, fiul pierzării, şi face următoarea clarificare: „Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:6-8).

Nu cred că Anticrist va domni asupra pământului în timp ce Biserica va fi încă pe pământ. Cred că Duhul Sfânt în Biserică este forţa care opreşte puterile răului să se declanşeze şi să copleşească pământul întreg. Dar în momentul în care Biserica este luată de pe pământ, nu va fi nimic care să oprească sau să stăvilească forţele răului să domine total. Ceea ce reţine această declanşare a răului va reţine răul până va fi luat din calea lui. Atunci omul fărădelegii, fiul pierzării, va fi descoperit. Acesta este motivul pentru care eu nu doresc să-l văd pe Anticrist. Satana ispiteşte pe oameni într-un mod foarte subtil, încurajându-i să-l caute pe Anticrist în loc să-L caute pe Hristos. Motivul pentru care unii credincioşi au scenariul profetic confuz este pentru că ei spiritualizează şi cred că Biserica este Israelul. Ei spun: „Dumnezeu a încheiat socotelile cu Israelul ca naţiune pentru că ei l-au respins pe Mesia.” Ei cred că Dumnezeu a abandonat Israelul şi l-a înlocuit cu Biserica, şi aceasta este acum „Israelul lui Dumnezeu.” Ei iau acele profeţii care se referă la Israel şi le aplică Bisericii. Când faci lucrul acesta, întreg scenariu profetic devine confuz.

Dacă soarele a răsărit în dimineaţa aceasta, atunci legământul lui Dumnezeu cu Israelul stă în picioare. El a spus: „Atât timp cât soarele va răsări, legământul Meu cu Israelul va dăinui.” Dumnezeu nu a abandonat Israelul. În cartea Osea Dumnezeu spune: „Du-te şi adu-o înapoi. Spal-o, curăţeşte-o, şi primeşte-o înapoi.” În Daniel capitolul nouă ni se spune că Dumnezeu are un plan de şapte ani pe care trebuie să-l împlinească cu privire la Israel, un plan în care El va interveni în mod direct. Găsim Răpirea şi în Vechiul Testament. Enoh, care a fost luat la cer înainte de judecata potopului, este o reprezentare a Bisericii. Cred de asemenea că şi Daniel este o reprezentare a Bisericii. Vă aduceţi aminte când Nebucadneţar şi-a construit acea statuie imensă şi a cerut ca toată lumea să se închine în faţa ei? Cred că o astfel de statuie va ridica Anticristul, o va aşeza în templu, şi va cere ca toată lumea să i se închine.

Nebucadneţar a cerut ca toată lumea să se închine în faţa acestei idol la sunetul muzicii. Atunci când muzica a început, toţi s-au închinat, cu excepţia lui Şadrac, Meşac şi Abed Nego. Chaldeenii au venit să-i raporteze lui Nebucadneţar: „Sunt aici trei tineri evrei care nu vor să se-nchine. Muzica a cântat, dar ei au continuat să stea în picioare.” Nebucadneţar i-a chemat pe cei trei tineri evrei, şi le-a spus: „Ce aud? Voi nu vaţi închinat? Vă mai dăm o şansă, dar dacă nu vă veţi închina veţi fi aruncaţi în cuptorul cu foc.” Ei au răspuns: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:16-18). Îmi place atitudinea acestor tineri. Nu vei opri niciodată bărbaţi ca aceştia.

Nebucadneţar a fost atât de mânios că a dat poruncă slujitorilor lui să încălzească cuptorul de şapte ori mai mult. Cei trei evrei au fost aruncaţi în cuptor şi bărbaţii care i-au aruncat au fost arşi pe loc şi au murit pentru că au fost prea aproape de foc. Dar singurul lucru care a fost ars la Şadrac, Meşac şi Abed Nego a fost frânghia cu care au fost legaţi. Nebucadneţar s-a uitat în cuptor şi a întrebat: „Câţi am aruncat în cuptor?” Slujitorii lui iau răspuns: „Trei, împărate.” „Dar cum se face că văd patru? Ei umblă prin mijlocul focului! Şi al patrulea seamănă cu Fiul lui Dumnezeu. Şadrac, Meşac şi Abed Nego veniţi afară de acolo!” Când au venit afară, nici măcar un fir de păr nu a fost pârlit. Nu era nici cel mai mic miros de fum. Toţi au fost uimiţi, şi Nebucadneţar care era bun în a face proclamaţii, a spus, „Proclam că nu există nici un Dumnezeu pe tot pământul ca şi Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed Nego, care a putut să-i scape din cuptorul cu foc!” Dar unde a fost Daniel când s-au întâmplat aceste lucruri? Crezi că Daniel s-a închinat în faţa acestui idol? Dacă crezi lucrul acesta, atunci tu cunoşti un Daniel diferit de cel pe care-l cunosc eu. Adu-ţi aminte că în capitolul unu ni se spune că Daniel a hotărât să nu se spurce, nici măcar cu carnea de la masa împăratului. Nu cred că un tânăr cu o astfel de determinare s-ar fi închinat în faţa chipului de aur. Daniel probabil că a fost în altă parte cu treburile împărăţiei. Daniel devine o reprezentare a Bisericii care este luată atunci când Anticrist îşi instalează chipul lui şi cere tuturor închinare. Noi, Biserica, ne vom ocupa de treburile împărăţiei în altă parte, în scena cerească. Când înţelegi că Necazul cel Mare este în planul lui Dumnezeu, atunci înţelegi că poporul Lui nu poate fi în acest necaz. Nu ar fi drept, sau consecvent, ca Dumnezeu să judece pe cel neprihănit cu cel rău.

Petru spune că Dumnezeu „dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;”. (2 Petru 2:5). Dumnezeu a cruţat pe cel neprihănit dar a adus potopul peste cei nelegiuiţi. Aceasta este natura judecăţii. Este intenţionată pentru lumea păcătoasă. „dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,” (2 Petru 2:6). Dar El „ a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:” (2 Petru 2:7-9). Aceasta scoate în evidenţă scopul precis a lui Dumnezeu.

Cred că prin tipurile de reprezentări din Vechiul Testament, aşa ca în cazul lui Lot, Noe, Enoh şi Daniel, vedem adevărul Răpirii Bisericii, şi anume faptul că Biserica nu va fi pe pământ în timpul Necazului cel Mare. Scriptura afirmă foarte clar: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,” (1 Tesaloniceni 5:9). „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” (Romani 5:9). Şi „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18) – dar aceste stări nu-l descriu pe copilul lui Dumnezeu. Cred că Dumnezeu a dorit ca fiecare generaţie de credincioşi să creadă că va fi ultima în istorie. A crede lucrul acesta are un triplu efect. În primul rând, ne ajută să înţelegem urgenţa slujirii pe care o facem, şi anume să ducem Evanghelia la cei nemântuiţi. Nu avem mult timp, de aceea ar trebui „să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară atât de lesne.” Trebuie „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). Ceea ce trebuie să facem, trebuie să facem repede pentru că nu mai avem mult timp. Există o urgenţă în lucrarea noastră. Domnul vine curând.

În al doilea rând, câştigăm o perspectivă corectă asupra lucrurilor materiale. Lumea materială va arde. Ne punem toate investiţiile în această lume materială, dar toate se vor pierde. Isus a spus: „ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). El a spus de asemenea: „folosiţi bogăţiile nedrepte pentru scopuri eterne.” Dacă Dumnezeu te binecuvântează financiar, slavă Lui! Dar trebuie să folosim banii noştri pentru scopuri eterne. Iminenţa întoarcerii Domnului Isus ne dă o perspectivă echilibrată a lucrurilor care aparţin Duhului şi a lucrurilor care aparţin lumii materiale. Noi recunoaştem că lumea materială va trece repede, dar lucrurile care sunt eterne vor rămâne. Ştiind că avem doar o singură viaţă care curând va trece, recunoaştem că doar ceea ce am făcut pentru Hristos va rămâne. Aceasta ne dă o perspectivă corectă.

Al treilea motiv pentru care sunt convins că Isus vrea ca fiecare generaţie să creadă că este ultima generaţie este pentru că această convingere menţine puritatea în viaţa noastră. Isus a spus: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:46). Nu vreau ca Domnul să vină şi să mă găsească vizionând un film pornografic sau căutând pe internet site-uri pornografice. Imaginaţi-vă lucrul acesta. Credinţa că Isus se poate reîntoarce în orice moment ne ajută să ne păstrăm puri. Domnul poate veni astăzi. „Binecuvântat este robul pe care stăpânul îl va găsi făcând aşa la venirea lui,” spune Ioan: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat (1 Ioan 3:2-3). Lucrul acesta ne dă o nădejde care ne curăţă. De aceea cred că este important să ne menţinem credinţa în venirea iminentă a lui Hristos şi să nu o compromitem. Aştept momentul când Domnul cerului va veni şi mă va lua să fiu cu El. Aşa cum El a spus: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36). Aceasta este rugăciunea mea, şi este dorinţa mea să fiu acolo, şi faptul minunat este că se poate întâmpla oricând. Cred că Domnul a dorit ca noi să trăim în această anticipare în fiecare generaţie a Bisericii. Cred de asemenea că nădejdea revenirii glorioase a Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos este scânteia folosită de Dumnezeu pentru a aduce trezire în istoria Bisericii. Aceasta este ceea ce aprinde trezirea astăzi, faptul că nu avem mult timp. Domnul vine curând. Trăim foarte aproape de sfârşit, şi este aşa cum a spus Pavel: „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut (Romani 13:11).

Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm această nădejde binecuvântată şi s-o împărtăşim şi cu alţii, în aşa fel ca:
1) Ei să înţeleagă urgenţa trăirii pentru Isus Hristos în mod total şi complet;
2) Ei să aibă priorităţile corecte cu privire la lucrurile lumii care aşa de uşor pun stăpânire pe noi şi ne ţin pe loc;
3) Ei să trăiască o viaţă de puritate
4) Să slujească pe Domnul cu inimi pure ştiind că Domnul poate veni în orice moment.

Vreau să veghez şi vreau să fiu gata ca să-L întâlnesc pe El când va veni. Nu vreau să fac nimic care ar putea să mă tragă în jos sau să mă ţină pe loc. Vreau să fiu gata pentru Domnul meu! Cred că este important să proclamăm această învăţătură cu privire la Răpire şi să ajutăm pe credincioşi să vegheze şi să nădăjduiască, pentru că fără aceasta, ce nădejde putem avea în lume astăzi? Avem nevoie să ţinem credincioşii focalizaţi asupra adevărului că ne aşteaptă o zi mai bună foarte curând. Fii gata! Domnul vine după poporul Lui, şi El va veni să ne ia ca să fim cu El.

Va urma…DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: