Florin Ianovici – DESPRE HAR

Ioan 1:17 „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Prin Lege Dumnezeu îți spune ce ar trebui să fii. Dar prin har El te ajută sa fii ceea ce nu ai putut fi! Dacă îți este greu de o lungă perioadă de timp și ai sentimentul că nimic nu îți iese cum trebuie, rostește împreună cu mine: trăiesc prin har…!

Evrei 13:9 „Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.” Dacă dinții s-au strepezit, inima s-a chircit și mintea s-a blocat din pricina legalismului feroce, al poruncilor omenești care ți-au stins curajul, speranța, așează-te împreună cu mine și rostește: sunt întărit prin har!

1 Corinteni 15:10 „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.”
Dacă alți au pretenția să îți spună cine ești și ce poți sau ce nu poți, tu să nu te oprești, să nu te lași parcat de alții ci să mergi inainte, rostind împreună cu mine: sunt ceea ce sunt prin har!

Evrei 4:16 „Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

Dacă tălpile îți sunt rănite de atâta alergătură pe drumul suferinței, dacă nimeni nu ți-a oferit un umăr și nu ai găsit niciun loc de odihnă omenesc în pribegia ta, atunci odihnește-te pe scaunul harului și rostește împreună cu mine: prin har capăt îndurare!

Tit 2:11-12 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,”
Dacă vrei o licență autentică, dacă vrei să absolvi o școală cu adevărat însemnată, atunci spune împreună cu mine: harul mă învață să trăiesc!

Coloseni 4:6 „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.”
Dacă ești sufocat de vorbe nesărate, de bufoni ce jonglează cu cuvinte de circari, atunci rostește împreună cu mine: răspund tuturor prin har!

2 Corinteni 12:9 „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
Dacă în tot ce numeri ești pe minus, dacă orice orizont privești e cenușiu, dacă necazurile nu îți mai dau drumul din strânsoare atunci strigă cu toată puterea ființei tale: harul Tău îmi este de ajuns!

Nu știu câte ți-a refuzat viața sau oamenii dar un singur lucru știu: harul e tot ce imi dă Dumnezeu în ciuda a tot ce eu i-am luat!

Florin Ianovici

Ce e NOU la PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: