IOAN CHISMORIE MADERATANUL – BIOGRAFIA

VEZI si

• VIDEO – Festivalul de muzică religioasă corală Ioan Chișmorie Cea de-a 3-a Ediţie la Biserica Penticostală ”Gloria” Bujac, Arad 11 octombrie 2014

Photo credit http://www.panoramio.com/photo/70296197

Nota ed.: Măderat (în maghiară Magyarád) este o localitate în județul Arad, Transilvania, România, componentă a orașului Pâncota.  Satul Maderat este așezat în partea de vest a României, în vestul Munților Zarandului, pe periglacisul ce îi unește cu Câmpia de Vest, acolo unde “drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghiarat, se despică în două și o parte o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria ca să înainteze la Arad… ” (Ioan Slavici).

Altitudinea la care se află situată localitatea este de 144-146 m de la nivelul mării. Satul este așezat pe patru coline care se întâlnesc în centrul localității, colinele fiind terasele celor două văi care străbat satul și care, după ce se unesc, pornesc spre Pâncota sub numele de Valea Sodom.

Spre est, Măderat se învecinează cu hotarul comunei Târnova (satele Târnova, 7 km, Agrijul Mare, 5 km), spre vest cu satul Mâsca (3 km), iar spre nord-vest cu orașul Pâncota (2 km). Spre nord, aproape de localitate este culmea Târsala, din lanțul vestic al Munților Zarandului iar spre nord-est, Cioaca, numit în vechime Vârvuțul. Până la Arad sunt 32 km, accesul făcându-se pe DJ 792.

Satul are 635 numere de casă, iar la recensământul din 2002 număra 1477 locuitori. Până în 1953, Măderatul a fost comună. În 1954, localitatea a intrat în administrarea comunei Mâsca, iar din 1968 este sat ce aparține orașului Pâncota.

IOAN CHISMORIE

Satul romanesc a dat in cursul secolelor valori culturale inmagazinate in folclorul care a scos la iveala geniul si imaginatia unui popor care n-a avut decat arareori ocazia de a se exprima in forme de cult.

In Transilvania, printre oamenii valorosi, putem aminti pe Ioan Chismorie Maderatanul, a carui opera muzicala este foarte bine cunoscuta in bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, crestini dupa evanghelie, adventiste).  El a fost inzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cantari spre slava Lui, dar pe care “Onica” l-a folosit la maxim, astfel cantarile lui au fost si sunt o capodopera a muzicii religioase romane.

In dimineata zilei de 29 ianuarie 1904, pe cand sufla vantul in feresti acoperindu-le cu zapada, in rasaritul zorilor se duse vestea in sat ca in familia Chismorie, la George si Ana, se nascuse cel mult asteptat. Era “ Onica”, in urma celor 4 surori.  S-au bucurat mult parintii ca s-a nascut cel ce avea sa le fie nadejdea lor la batranete.

Cu parul ondulat si ochii albastri “Onica “ isi petrece copilaria in satul sau natal alaturi de familie si de oamenii simpli din podgoria muntilor Zarandului, invatand sa lucreze la vie, camp si padure. Asa o cerea timpul pentru un baiat nascut la tara.  Indrageste atat de mult satul si locurile incat ani mai tarziu, atunci cand isi semna compozitiile, nu ezita pe langa numele lui sa mai adauge si pseudonimul ‘Maderatanul’.

Nu se da inapoi de la muncile agricole. Conducand carul cu boi lucreaza vita de vie din dealu mare, ajuta la stransul fanului, la taiatul lemnelor din padurea de pe dealul Cioca, in fata peisajelor infasurate ziua in razele de soare iar noaptea in cele ale lunii, in mijlocul padurilor, a luncilor, a izvoarelor line in cintecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc, a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai tarziu au inspirat pe compozitor in cele aprox. 300 de cantari (text si muzica).

A terminat sase clase primare la scoala din Maderat, pe vremea ocupatiei Austro-Ungariei. Harul artistic s-a manifestat de timpuriu, la varsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Maderat, fiind botezat la Araneag. Participa la toate evenimentele ce aveau loc in acea vreme, se implica in tot ce tinea de activitatea de biserica, citind versete, recitand poezii, canta in corul bisericii.  La 14 ani participa in comuna Siria la un curs de invatare a notelor muzicale.

Acolo il intalneste pe Ioan Slavici cu care intemeiaza o asa zisa prietenie, desi diferenta de varste era mare.  Dupa terminarea cursului de muzica, de la o zi la alta se afirma tot mai mult ca un bun pianist, trompetist si un excelent baterist.

Adunarile si botezurile in aer liber, insotite de partea muzicala, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme.  Desi pregatirea muzicala a fost limitata, ea a fost suplinita de talentul de exceptie pe care l-a perceput ca fiind Harul lui D-zeu, revarsat asupra sa.

Participa la toate serbarile si congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni in 1925 se intalneste cu Gill Everett, cel ce din anul 1933 pana in 1938 avea sa fie directorul Seminarului Baptist din Bucuresti.  “Un American curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase la noi din tara” povestea tatal meu.  In 1928, la congresul de la Curtici, leaga relatii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai tarziu a ajuns presedintele Aliantei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o data pe langa autoritatile din Romania pentru drepturile religioase.

A fost mult implicat in viata cotidiana, cunoscand tot ce se intampla in lumea intreaga. A fost foarte pasionat pentru tehnica si mecanica, apreciind mult inestimabilile descoperiri ale vremii.  A avut o mare admiratie pentru Thomas Edison, de aceea, la moartea lui la 18 oct. 1931, Ioan Chismorie trimite o scrisoare de condoleanta d-nei Edison, la West Orange in New Jersey, iar doamna Edison ii raspunde printr-o alta scrisoare de multumire si apreciere ca este alaturi de ei la marea lor pierdere.  In 1932 dedica un mars D-lui Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit cuvinte de apreciere.  Printre scrisorile primite mai aveam una de la Nicolaie Iorga, cat si cartea lui de vizita. Pe Nicolaie Iorga a avut placerea de a-l cunoaste la Arad. Cunoscandu-l pe Octavian Goga, compune o melodie pe versurile poeziei “Rugaciune”, care se afla inramata la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, sotia poetului si ministrului, purtand corespondenta cu compozitorul, pastreaza scrisoarea prin care multumeste si il asigura ca acea donatie a compozitorului va ramane in muzeu in salonul de donatii.

La insistentele celor din conducerea cultului Baptist din acea vreme se inscrie la un conservator de muzica, pe care dupa un an de zile il abandoneaza din cauza neintelegerilor avute cu profesorii. El dorea sa faca cei 3 ani ramasi si sa-i comaseze intr-unul singur…asa ca abandoneaza scoala.

La 33de ani, in 1937, publica prima carte de cantari “Cantarile Armoniei” cu 64 de cantari. Continua sa compuna cantari tot mai complexe, in ideea de a publica volumul II al “Cantarilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc in acea vreme s-au dovedit a fi mai puternice decat dorinta autorului.

A doua conflagratie mondiala l-a aruncat in valtoarea sa si pe Ioan Chismorie, care fiind comandant de grupa, a participat cu unitatea sa la bataliile de pe frontul de est, la asaltarea Odesei si Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei. Fiind cenzurata, a fost reprodusa si publicata in gazeta “Timpul Transilvaniei”, atat pentru calitatile literare, cat si pentru patriotismul care reiesea din ea. A fost ranit in timpul razboiului iar Statul roman l-a onorat cu decoratia “Barbatie si Credinta.”  Suferintele si viata grea de pe front il inspira pe Ioan Chismorie la noi compozitii.

Odata cu capitularea Germaniei este lasat la vatra in 1944.

In 1950 se casatoreste cu Maria Chirla din Tulca si impreuna au avut 4 copii:     Stelian,   Felix,   Saint-Claire,  Eleonora

Continua si dupa aceea sa calatoreasca prin toata tara, vizitand aproape toate bisericile neoprotestante organizeaza cursuri de 20-25 de zile de cor de fanfare, facea cursuri de dirijori, invatand pe toti cei ce doreau sa exceleze in organizarea de coruri. In afara de compozitii mai scrie piese de teatru religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugaciuni si un oratorio Iosif in Egipt. La Sinaia, la castelul Peles, ii ofera regelui Mihai valsul “Flori de la Sinaia” iar “Imnul Regal”, desi compus in anul 1930, este inmanat personal regelui de catre unul din fiii lui, Stelian , abia in anul 1996 la palatul Elisabeta, dupa aproape 70 de ani.

Romania, desi condusa de autoritatile comuniste din acea perioada, mentine o vie prietenie prin corespondenta cu toti colaboratorii lui care mai devreme sau mai tirziu au parasit tara. In Franta il avea pe Ieremia Hodoroaba, pe Lado Joseph in Suedia, in SUA ii avea pe A Lucaciu, T. Talpes, P. Truta, A. Popovici, P. Popovici, in  Australia pe Wostok.

Batea drumuri de noapte, de viscol si ploi, in sate pe care nici astazi nu le gasim pe harta tarii, ca sa poposeasca dupa nopti nedormite si drumuri de noroaie la cate o biserica si sa aibe puterea sa aduca un mesaj sau o cantare si sa faca din acea clipa cu cei ce-l ascultau un moment de sarbatoare.  Apoi urma drumul de revenire spre casa, poate tot asa de anevoios, la fel de lung si obositor.  Va imaginati ce greu era drumul de intoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arata el dupa atatea drumuri {si n-au fost numai cu sutele}, cum aparea un om in pragul casei, plin de noroi, plouat uneori, infrigurat, flamand sau insetat, si care spunea plin de voiosie: ‘Slava Domnului! Am bucuria sa traiesc inca o clipa de fericire pentru ceea ce am facut si de data aceasta spre slava Domnului!’

Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse in stari de bucurie.  Totusi avea puterea sa cante de fiecare data cand il vizita cineva.  Canta cu atata zel, cu atata bucurie si dragoste: “Eu niciodata nu am plans.”  Privea clapele pianului iar la cuvintele …….Spune-I Lui durerea ce o ai….. privea o clipa departe, apoi inchidea ochii.… Asemeni la “Oile mele” sau la… “In fiecare seara” {cantare ce a fost compusa in carul cu boi, seara cind se intorcea de la adunatul fanului} si la “Ai fost tu sa-L vezi…” Se transpunea in cel vinovat de ceea ce s-a intamplat cu Domnul Isus, in implorarea suprema din “Cobori, cobori la noi…”, in groaza apocaliptica a caderii in pacat cu pedeapsa din “Va fi o zi cand arde cerul…”, in mijlocul bucuriei renasterii primaverii intru slava Creatorului in “Aud un cor de mii de pasarele”,(cantare ce-a fost compusa  intr-o seara pe dealul Magura de la marginea Costeiului de Sus, fiind impreuna cu prietenul lui fr. Laurentiu Tutac) sau in singuratatea si blandetea din “Am intalnit un trist Pastor” sau in speranta nemuririi si in triumful vietii vesnice in “O tara mea”.  In cantarile sale compozitorul se face partas la suferintele Mantuitorului insotindu-L la Golgota, la Cana Galileii, in Ghetimani, la fantana din Samaria, la botez, la pogorarea Duhului Sfant, la intrarea in Ierusalim….  In majoritatea cantarilor descriea cerul cu splendoarea sa, cu ingerii si cu marea sarbatoare care ne este pregatita.

Era primavara……., perii din curtea parinteasca inflorisera din nou, parca mai frumosi ca niciodata, in ei se auzea un cor de mii de pasarele…….. Perii plantati si altoiti de Ioan Chismorie infloreau pentru ultima data pentru el…… Era dimineata zilei de 25 aprilie 1973 cand Dumnezeu a hotarat sa isi cheme acasa robul care i-a fost bun si credincios pana la capat.

Astazi, in urma celor 4 copii, Ioan Chismorie este reprezentat de 11 nepoti. In Romania de 6 {Cristian, Simona, Amadeus Chismorie), (Lawrence, David, Matei Chismorie} iar in Chicago de 5 {Raluca si Raul Caraba }, {Anna, John si Sarah Chismorie}.

La Maderat, Maria Chismorie, cea care a fost alaturi de compozitor un sprijin si ajutor nelipsit, asteapta ziua cand Tatal Ceresc o v-a chema si pe ea acasa.

Ioan Chismorie a fost si v-a ramane un exemplu de slujitor al Domnului, un om cu o credinta profunda in Domnul, care a lasat Crestinismului evanghelic o bogata zestre, inestimabile lucrari care trebuie sa le predam mai departe celor care vor veni dupa noi si care vor continua sa-L preamareasca pe Dumnezeu.

Sursa:  St. Claire CHISMORIE  –  Chicago