Daniel Negrean voia sa își părăsească sotia, pe Rodica, și în urma unor lucrări Rodica a aflat ca sotul ei, Daniel, era legat de vrăjitorie cu noua lui prietenă de la servici. Atunci, Rodica, sprijinită de câteva biserici, a intrat în post și rugăciune pentru familia ei.
Ce faci atunci când relația cu soțul tău se răcește și el pleacă de acasă cu o altă femeie? Rodica Negrean a trecut prin această experiență, dar acum relația cu soțul ei e mai strânsă ca niciodată. Aflați despre modul în care au reușit soții Negrean să elimine prăpastia care era între ei.
Nu, Dumnezeu nu raspunde la rugaciunile crestinilor care sunt in pacat. Cand spunem ca sunt „in pacat,” noi spunem ca ei traiesc in pacat, si nu se pocaiesc de pacatul lor. Dumnezeu zice ca El nu va auzi rugaciunile lor.
Psalmi 66:18, Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. („If I regard wickedness in my heart, the Lord will not hear.”)
Proverbe 1:28-29, 28Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.29Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului,(“Then they will call on me, but I will not answer; They will seek me diligently, but they shall not find me, 29 Because they hated knowledge, And did not choose the fear of the Lord.”)
Vedem in Psalmul 66:18 ca daca noi ca si credinciosi „cugetam lucruri nelegiuite” in inimile noastre, atunci Domnul nu va asculta rugaciunile noastre. Cu alte cuvinte, El nu va raspunde rugaciunilor. Totusi, daca noi ne rugam pentru iertare si ne pocaim, desigur ca atunci Dumnezeu asculta si iarta. Dar ce insemneaza a cugeta lucruri nelegiuite in inima ta? Traducerea literala este a „vedea nelegiuirea cu placere”. Deci, daca cineva, incluzand crestini, se uita la pacat favorabil si cauta sa-l faca, atunci Dumnezeu nu va auzi rugaciunile lor. Pacatul impiedica eficienta rugaciunii; si asa cum vedem in urmatorul verset din Isaia 59:2, Dumnezeu se ascunde de la cei staruiesc in pacat. In Epistola lui Iacov 4:3 vedem ca motivele gresite impiedica rugaciunile.
Cartea Proverbelor 1:28-29 ne spune ca Dumnezeu nu va raspunde acelora care au urat cunostinta Lui si nu au frica de El. Orisicine, incluzand crestini, care traiesc in pacat cu voia, nu aleg frica Domnului. Prin urmare, Dumnezeu nu-i va asculta si rugaciunile lor vor fi impiedicate.
Rugaciunea pocaintei si iertarii este ascultata.
Daca esti un crestin care traiesti in pacat, atunci ceea ce trebuie sa faci este ca sa te rogi Domnului si sa-ti marturisesti pacatul si apoi sa te pocaiesti de el ca sa fi curatit. Dumnezeu te va ierta si partasia cu El va fi restabilita.
1 Ioan 1:9, Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. („If we confess our sins, He is faithful and righteous to forgive us our sins and to cleanse us from all unrighteousness.”)
Trebuie sa te increzi in Isus Christos si in ceea ce a facut pentru tine. Trebuie sa intelegi ca toate pacatele noastre sunt curatite de Domnul Isus. Dar, daca tu vei continua sa traiesti in pacat, Dumnezeu nu-ti va raspunde rugaciunilor tale.
Atentie!!! Vom reveni cat de curand cu inca doua articole care explica detaliile acestui caz, fara precedent in America, pentru ca exista o oarecare confuzie asupra evenimentelor prin care s-a ajuns aici. Iata articolele cae le-am promis:
Mai mulți pastori din Houston (SUA) au fost somați de conducerea orașului să prezinte la tribunal copii după predicile pe care le-au ținut despre homosexualitate. „Corectitudinea politică” își arată colții, pastorii riscând amendă sau chiar privarea de libertate pentru îndrăzneala de a defini homosexualitatea ca păcat.
Democrația autentică nu se dezvoltă decât într-un climat al corectitudinii politice. Aceasta este convingerea puternică a celor care susțin cu fermitate egalitatea sub toate formele ei. În numele acesteia, oricine ar trebui să își găsească loc sub soare, indiferent de culoarea pielii sau de orientarea sexuală.
Problema sexuală se pare că ocupă un loc prioritar pe agenda publică. S-ar putea spune chiar că în jurul ei gravitează majoritatea discursurilor, care utilizează democrația ca o trambulină pentru aruncarea în abis a unor valori tradiționale ce cândva constituiau reperele unei societăți așezate.
Nu mai este cazul. Devine tot mai evident că democrația are derapajele ei și că sub lozinca egalității se pot ascunde germenii unei noi dictaturi. Ceea ce este ciudat este faptul că nu se mai pot face afirmații decât într-un anumit sens. Miza așezată pe valorile biblice este generatoare de probleme. O demonstrează situația din Houston.
O ordonanță cu adresă precisă
Primăria acestui important oraș din Texas a emis în luna mai o ordonanță pentru protejarea drepturilor homosexualilor. Între altele, ordonanța le permite travestiților să depună plângere dacă nu li se permite accesul la toaletă sau sunt discriminați la angajare sau în mediul casnic.
Aceasta nu ar fi chiar o noutate, mai ales pentru spațiul american, unde homosexualii sunt în plină ofensivă legislativă. Partea interesantă a poveștii constă în faptul că primarul orașului, Annise Parker, este o lesbiană declarată. De aici decurge și miza întâmplării.
Așa cum era de așteptat, biserica creștină a încercat să se opună ordonanței. Mai bine de 400 de pastori au început o campanie de strângere de semnături pentru o petiție împotriva ordonanței și au făcut plângere la tribunal pentru suspendarea acesteia. Ciudat este faptul că incidentul are loc în Texas, adică într-unul dintre statele americane situate în celebra Centură Biblică, acolo unde conservatorismul părea să fie de neclintit.
Pastorii citați la tribunal
În apărarea sa, primăria a solicitat ca cinci dintre pastori să prezinte în instanță, printre alte documente, și predicile ținute în bisericile lor. În citație se amintește de toate discursurile sau predicile care amintesc despre ordonanță, despre primarul Annise Parker, despre homosexualitate sau identitate de gen.
„Ca autoritățile să intre în biserici și să le ceară pastorilor să vină cu predicile la tribunal… asta este deja prea mult. S-a mers prea departe! Asta nu mai este America!” a declarat la un post TV local pastorul Herman Castano, unul dintre cei care au primit citații.
Autorul creștin Eric Metaxas și-a exprimat surprinderea și îngrijorarea față de această situație, convins că America a luat-o pe un drum de pe care este dificil să se mai întoarcă. Şi în eventualitatea în care cazul din Houston va fi închis, iar primăria își va retrage plângerea (ceea ce pare că se va și întâmpla), situația nu se va schimba, fiindcă pe fond s-a ajuns deja la o situație extrem de complicată. „Poate că vom câștiga această rundă, dar e clar că avem o problemă, și nu numai în Houston”, a scris Metaxas.
Cazul Houston nu face decât să ilustreze drumul înfundat pe care merge noua construcție democratică, una în care în numele toleranței se anulează dreptul de exprimare a convingerilor proprii.
De altfel, Houstonul nu este singular pe harta noii toleranțe. În anul 2003, o situație similară s-a petrecut în Suedia, acolo unde, conform legislației suedeze, „căsătoria” între homosexuali este permisă și în biserică. Din această perspectivă, pastorii care țin la valorile tradiționale au o viață grea. „În Suedia, cei care predică Biblia în biserică merg la închisoare”, se putea citi pe banderolele câtorva zeci de demonstranți adunați în fața tribunalului din Jönköping, pentru a-l susține în timpul procesului pe Åke Green, un pastor penticostal condamnat inițial la o lună de închisoare. Instanța de fond a considerat că pastorul s-a făcut vinovat de „săvârșirea infracțiunii de incitare la ură față de homosexuali”.
Cu un an mai devreme, Harry Hammond, un cetățean englez, a fost amendat fiindcă a purtat o pancartă pe care scria: „Stop imoralității. Stop homosexualității. Fără lesbianism.” La vremea respectivă cazul a ajuns de notorietate în Marea Britanie. Deși a fost agresat și trântit la pământ, Hammond a fost cel amendat, nu agresorii. Desigur, poate fi discutabilă corectitudinea gestului lui Hammond, însă pe fond problema rămâne aceeași. Drepturile par să fie oferite cu dedicație. Adică unii sunt mai egali decât alții.
Unde a dispărut adevărul?
În epoca „noii toleranțe”, nu doar etica este relativizată. Adevărul însuși nu mai există. Absolutizarea sa este percepută ca un pericol. Convingerile proprii sunt diluate, fiindcă sunt considerate forme de intoleranță. De aceea, activiștii gay își permit să îi acuze pe creștini de bigotism. Intoleranța este printre acuzațiile cel mai frecvent întâlnite.
Noua abordare izvorâtă din corectitudinea politică l-a determinat pe H.R. Patapievici să concluzioneze că aceasta „nu diferă cu nimic de vechiul ideal fascist ori comunist de ideologizare forţată a societăţii“. O opinie similară o exprimă filosoful britanic Philip Atkinson, care consideră corectitudinea politică o formă generată de „aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la Holocaust.”
Pot părea replici dure la actuala formă de construcție a societății. Ele nu fac decât să indice premisa greșită că egalitatea nu se poate implementa decât prin detașarea de ceea ce a stat la baza civilizației creștine. În consecință, drepturile atât de clamate par să fie rezervate doar unora. Iar aici nu este vorba doar de homosexualitate, ci de un tipar de gândire care începe să se încurce în propria sa construcție. Unul care și-a propus să realizeze prea mult pe un fundament extrem de șubred.
1. Cand sunt cazut, si sufletul-mi tanjeste
C F G
Probleme vin si inima mi-e grea,
Am F C F
Stau nemiscat, astept doar in tacere
C G C
Ca Tu sa vii sa-mi stai alaturea.
Am F C G
/:Tu ma ridici, sa pot sa stau pe munte
Am F C G
Tu ma ridici, sa pot umbla-n furtuni
Am F C G
Pe-ai Tai umeri, Doamne, sunt puternic
C G C
Caci ma ridici mai mult decat pot fi.:/
2. Nu este nici un suflet fara doruri
Obosita, inima imi bate greu
Dar cand Tu vii si sunt plin de mirare
Ma vad pentru-un moment in vesnicii.
/:Tu ma ridici, sa pot sa stau pe munte
Tu ma ridici, sa pot umbla-n furtuni
Pe ai Tai umeri eu ma simt puternic
Caci ma ridici mai mult decat pot fi.:/
Versuri de la http://www.tabulaturi.ro
Iata o melodie crestina care a facut inconjurul pamantului din Arad la Portland, pana la Perth, Australia si in toate bisericile neoprotestante. Si nu numai versurile si sunetele de o inspirata melodicitate s einalta la ceruri, spre Dumnezeul preainalt pe care Il implora sa pogoare printre oamenii prea placuti Lui.
Cobori, cobori la noi
O, Duhule prea sfant, cobori
„Asculta-ne cand ne rugam si catre Tine cand strigam”
Un strigat sfasietor, o implorare venita din strafundurile inimii, pline de credinta se fac auzite atunci cand cele 4 voci ale corului se intalnesc intr-un suvoi neoprit de parca rupe zagazurile cerului.
Rugaciunea cu care porneste cantarea se transforma apoi intr-un imn de slava si multumire, de o forta care copleseste sufletele insetate de Domnul.
„Tu cel ce rasari florile si racoresti padurile,
Muntii inalti sunt lucrul Tau
Cerul, stelele, luna, pamantul Tu le-ai facut.
Muntii ‘nalti, stejarii, falnici i-ai crescut.”
Sfarsitul cantarii curge apoi lin ca o apa linistita, dupe ce a ajuns la campia plina de flori a recunostintei. Intr-adevar, inspirat a fost de Duhul lui Dumnezeu, poetul si compozitorul Ioan Chismorie, atunci cand in iarna anului 1931 a aflat asezatorile satului cu fratii si surorile din satul natal, Maderat, a pus in cateva ore zi zile melodia si versurile a celei care avea sa fie capodopera compozitiei lui. Ziua, cu ajutorul pianului, a incercat sa faca o armonie perfecta. Iar seara, pana spre dimineata, cu Maderatanii lui, Ioan Chismorie finaliza tot mai mult frumosul imn: „Cobori, cobori”. Nu erau oameni educati, din punct de vedere muzical, dar aveau dragoste pentru lucrarea Domnului.
IOAN CHISMORIE
Pe atunci, Ioan Chismorie avea 27 de ani. Talentul cu care a fost inzestrat la nastere s-a unit cu harul lui Dumnezeu intr-o clipita. Totul s-a intamplat intr-un timp foarte scurt, dar care s-a unit cu vesnicia. Nici o alta melodie a lui Ioan Chismorie nu este mai cantata si nu ofera mai multa incantare si prelegere decat „Cobori, cobori”, pe care atunci cand o asculti, trupul si sufletul sunt cuprinse de fiorul divin. Si suntem siguri ca Ioan Chismorie va dainui impreuna cu melodia sa inca multi ani de aici inainte, pana la sfarsitul veacurilor.
~~~
COBORI, COBORI – IOAN CHISMORIE
– Corul Bis. Bapt. „Speranta” Arad – dir. I. Redis
Diego grew up in the church and only by God’s Grace was saved in Christ alone at a older age. He was molested by a Catholic Priest when he was younger. He could of easily blamed God and denied the Lord because of the sins of a human sinner. Many people grow up in the hypocrisy of „religion” and then leave it and become atheists because of the hypocrisy. That will be no excuse in the end when you stand before God as Hebrews 9:27 shows.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)