Andreea Ştefan – De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt – Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

NICOLAE GEANTA 3

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.

[…..]

– Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?
– Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum 14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol! Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici… Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor, care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie. Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii, completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres, îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate, modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie. Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important: educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
– Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare specială?
– Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când eu visam să fiu pirat!

Citeste acest interviu in intregime aici – http://ziaruloglinda.blogspot.com/2014/12/de-la-visa-sa-fii-pirat-la-incerca-sa.html

Blogul lui Nicolae Geanta – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Nicolae Geanta – lansare de carte „Repere ale învățământului de petrol din Câmpina. 1904-2014” la Aniversarea Colegiului “Constantin Istrati”

Nicolae Geanta profesor la Colegiul “Constantin Istrati”

Nicolae Geanta Photo – http://presaph.ro/

Vineri, 5 decembrie, fostul Liceu de Petrol, actualmente Colegiul Naţional “C-tin Istrati”, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Profesorii de geografie de pe Valea Prahovei, împreună cu inspectorul acestora – prof. Ion Maxim, foști profesori ai liceului, reprezentanţi ai administrației locale sau prieteni ai petroliștilor, s-au reunit în amfiteatrul colegiului pentru a celebra al 110-lea an de învățământ profesional de petrol din Câmpina și totodată din țara noastră.

Evenimentul a debutat la ora 10.00 cu o alocuțiune a directorului școlii – prof. Ion Necula și a continuat cu o oră deschisă a prof. dr. Nicolae Geantă, unul din amfitrionii evenimentului.

De la ora 11.00, Nicolae Geantă, împreună cu profesorii Gheorghe Stanciu și Ion Necula, a lansat o nouă carte despre învățământul profesional de petrol: „Repere ale învățământului de petrol din Câmpina. 1904-2014” (un volum de 132 pagini, cu trei părți: Impactul industriei petroliere în structurarea urbană a municipiului Câmpina, Evoluția învățământului profesional de petrol din Câmpina, Performanțe ale învățământului de petrol). „Este o carte pe care am scris-o în 5 nopți”- a declarat Nicolae Geantă, „dar meritul cel mai mare îl are domnul director Necula. Dânsul a migălit cel mai mult, a alergat la tipografie…”.

Citeste mai mult aici –  http://ziaruloglinda.blogspot.com

Blogul lui Nicolae Geanta – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Ovidiu Liteanu – Evanghelizare Bata dec 2014

VIDEO by Victor Costan

Masacru intr-o scoala din Pakistan – peste 130 de elevi ucisi de Talibani

Iarasi, violenta fara precedent: 130 de morti in razbunarea unei grupari islamista rebela din Pakistan. Majoritatea au fost elevi. Tanjim dupa vremurile descrise in Isaia 2 –

4 El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.

Citeste si

Photo credit www.npr.org

Peste 130 de elevi si profesori au fost ucisi in Pakistan, marti, dupa ce talibani inarmati au luat ostatici sute de persoane intr-o scoala din orasul Peshawar, situat in nord-vestul tarii. Cei sase atacatori au fost ucisi de fortele de ordine dupa o lupta de peste cinci ore.

Atacul a fost revendicat de o factiune a talibanilor pakistanezi, principala grupare islamista rebela din tara, ca razbunare fata de ofensiva militara in curs impotriva sa, in bastioanele din zonele tribale din apropiere de Peshawar.

Kashan, elev in clasa a noua, isi aminteste: „Stateam in clasa si un colonel tinea lectia cand am auzit impuscaturi venind din spate. Sunetul focurilor de arma s-a apropiat cand, la un moment dat, usa a fost data de perete si doua persoane au inceput sa traga orbeste”. A urmat haosul si ultimul lucru pe care si-l aminteste este cum copiii si adultii cadeau secerati la pamant. Kashan a scapat din infern, dar este ranit la picioare.

Photo credit www.nbcnews.com

Unul dintre elevi a povestit ca teroristii aveau un puternic accent strain si vorbeau in araba. In acelasi timp, talibanii, care au revendicat atacul, au facut si o declaratie contradictorie: ar fi instruit atacatorii sa nu vizeze minorii, informeaza The Guardian.

Al saselea atacator a fost ucis si fortele de interventie au eliberat cativa profesori. Exploziile si focurile de arma continua sa rasune la scoala. Tot mai multe forte de securitate sosesc pentru a participa la confruntare, anunta Express Tribune.

Un expert ofera o explicatie pentru brutalitatea atacului talibanilor. Ahmed Rashid a declarat, pentru BBC World Service, ca militantii au atacat un obiectiv extrem de important pentru armata: „Multi dintre soldatii si ofiterii care se lupta cu talibanii au copii la aceasta scoala, deci este o incercare de a demoraliza armata”.

Presa pakistaneza aminteste ca, din 2008 incoace, 5.152 de civili pakistanezi au fost ucisi si 1.030 de scoli distruse de catre insurgenti.

Bilantul mortilor a ajuns la 130, potrivit autoritatilor locale.

Citeste mai mult – http://www.ziare.com/international/pakistan/masacru-intr-o-scoala-din-pakistan

APS Terrorist Attack on Army School

in Peshawar Pakistan

 

VIDEO by Legal It

Am fost clopot – film Traian Dorz – official version – Inregistrare transmisa prin postul de radio „EUROPA LIBERA” in vara anului 1989

Traian Dorz - Photo Aionios Media

Traian Dorz – Photo Agnus Dei din video Aionios Media

VEZI si editorialul – CENTENAR Traian Dorz, prietenul spinilor – Nicolae.Geantă si PAGINA cu poezii, articole de si despre Traian Dorz aici

Am fost clopot

Scurt-metraj pe marginea poeziei omonime a lui TRAIAN DORZ, marele poet crestin român care a pãtimit îndelung sub regimul comunist. Substanta filmului se încheagã printr-un colaj de intense trãiri interioare ale poetului, brodate pe realitatea cruntã a persecutiei. Filmul este un punct de plecare pentru o variantã de lung-metraj, care doreste sã aducã în actualitate acest tezaur al credintei crestine din România.

„In toti anii dictaturii comuniste, Traian Dorz a avut  o puternica incredintare a ivirii unii timp de libertate religioasa. Nu a ajuns sa vada aceasta libertate, caci Dumnezeu l-a chemat Acasa in a treia zi e Rusalii cu exact sase luni inainte de revolutia  din 1989.

VIDEO by Aionios Media in colaborare cu Editura Traian Dorz.

Adevarul: Primii penticostali din Podgoria Aradului si lucrarea Duhului Sfant

Cultul Crestin Penticostal Gheorghe Bradin

Gheorghe Bradin (în rândul de jos, al patrulea, de la stânga la dreapta), în vizită în judeţul Bistriţa Năsăud. Foto: www.sfantatreime.ro

La începutul toamnei 2012, penticostalii români au sărbătorit nouă decenii de la fondarea primei lor biserici, la Păuliş (Arad). Acum sunt a patra putere creştină din ţară.

Potrivit recensământului din 2002, comunitatea creştină penticostală din România este a patra ca mărime. În ierarhia celor 18 culte recunoscute, după ortodocşi, romano-catolici şi calvini urmează Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică. Majoritatea celor 2.600 de aşezăminte de cult au fost înălţate după căderea regimului comunist. Prin forţe proprii, dar şi cu ajutoare de la fraţii americani. Activele „echipe de misiune” americane construiesc pretutindeni biserici: în China comunistă, în India, în ţările Africii şi Americii de Sud.

Statistic, fiecare al zecelea contemporan creştin este penticostal. Deşi, din 1948, penticostalii au fost recunoscuţi ca şi cult creştin în România, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (ediţia online) continuă să-i definească drept „sectă creştină”.

Nevoia de miracol
Despre istoria, doctrina şi practicile cultului penticostal ne-am documentat cu ajutorul lui Ghiocel Moţ, pastor la Biserica Noua Filadelfia din Arad. Doctor în matematică şi profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pastorul Moţ nu poate fi pus, nici de departe, în tagma adepţilor lui „crede şi nu cerceta”. Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol.

În preajma anului nou 1906, un grup de studenţi la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi meditaţie au început „să vorbească în limbi”. Au considerat că repetau miracolul trăit de primii apostoli creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că „Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa”. În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte. Întemeietorii noii biserici (ce şi-a zis penticostală de la ziua cincizecimii) au crezut, totodată, că se-mplinise şi profeţia prorocului Ioel, expusă astfel în Biblie: „După aceea voi turna Duhul meu peste orice făptură, fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea”.

Printr-un miracol săvârşit de Duhul Sfânt, s-a spus atunci, apăruse o nouă serie de apostoli cu misiunea reînsufleţirii creştinătăţii. Primii penticostali din Podgoria Aradului pe 10 septembrie 2012, Cultul Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în România. Atunci se aniversează fondarea primei biserici la Păuliş, în Podgoria Aradului.

Gheorghe Bradin, primul pastor penticostal român, aflase de existenţa noii credinţe prin intermediul unor români emigraţi în America. Pavel Budeanu, unul dintre aceştia, împărtăşise în casa soţilor Bradin experienţa de la Asuza Street. Budeanu a oficiat şi primul botez penticostal clandestin, în 1922, în râul Mureş. Noutatea s-a difuzat însoţită de vestea altui miracol: vindecarea soţiei lui Gheorghe Bradin prin rugăciune şi botez cu Duhul Sfânt. La comunitatea celor 20-30 de păulişani penticostali s-au alăturat repede noi adepţi din satul vecin, Cuvin.

Prin revenirea acasă a altor emigranţi în America, Biserica Penticostală a prins rădăcini şi în Nordul Moldovei. Mai înainte, pe aceleaşi căi, făcuse prozeliţi în împrejurimile Mediaşului. La aniversare Până în 1948, Biserica Penticostală a fost considerată, în România, o sectă, iar adepţii săi – eretici. O duşmăneau şi ortodocşii, şi baptiştii.

Pentru cei dintâi, botezul penticostal însemna lepădarea de „credinţa strămoşească”. Pentru baptişti, reprezenta scindarea aripii metodiste. Dar în reorganizarea cultelor religioase, făcută de regimul comunist, printre cele 14 culte recunoscute s-au aflat şi penticostalii. „Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist”, spune pastorul Ghiocel Moţ. „Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou.

În Biserica Ortodoxă se consideră că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou”. Ritualuri şi misiuni Din ierarhia slujitorilor Bisericii Penticostale fac parte: pastorii, prezbiterii, diaconii, evangheliştii, apostolii (misionarii), învăţătorii şi prorocii.

Aceştia din urmă stârnesc mare interes. Şi controverse asupra înzestrării supranaturale de comunicare a voinţei lui Dumnezeu într-o parohie locală. Ritualurile credincioşilor penticostali conţin serviciile divine de duminică (dimineaţa şi după-amiaza). Sub conducerea pastorilor se fac, interactiv, rugăciuni, cântări şi evanghelizări. Animă atmosfera formaţiile Bisericii Penticoslate – coruri, fanfare şi „grupuri de laudă” alcătuite din tineri cu talent muzical. Marţea şi joia după-amiază se adună iarăşi credincioşii în rugăciune. Programe aparte organizează tineretul şi femeile.

Botezul se face la vârstă majoră – când poţi mărturisi credinţa şi pocăinţa -, iar nunţile sunt petrecute cu evalvie şi momente de bună dispoziţie. Dar fără dans şi fără băutură. Alte ritualuri se practică la înmormântări şi priveghiuri, prin ungerile bolnavilor cu mir şi binecuvântarea nou-născuţilor. Biserica are grădiniţe şi şcoli primare. Seminarii teologice penticostale funcţionează la Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare, Bucureşti şi Piteşti.

Cultul deţine editură şi librării proprii. Învăţământul superior este asigurat prin institutul din Bucureşti (înfiinţat în 1976) şi o recentă secţie de teologie penticostală la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. 2.600 de aşezăminte de cult penticostale există astăzi în România, majoritatea ridicate după 1990.

„Instrumentele comuniştilor” şi „agenţi anglo-americani” Din istoria Bisericii Penticostale nu lipsesc persecuţiile. Primii care s-au ridicat împotriva bisericii din casa soţilor Bradin a fost preotul ortodox din Păuliş. „Secta” a fost interzisă în 1925.

Dar în 1926, doar în judeţul Arad funcţionau clandestin şase biserici. Grigorie Comşa, episcopul ortodox al Aradului, îi acuza pe penticostali de fanatism şi că sunt „instrumente ale comuniştilor”. În regimul Antonescu au dus-o cel mai greu însă. De altfel, în 1942, Antonescu a interzis toate bisericile neoprotestante. Capii lor erau priviţi ca „agenţi anglo-americani”, datorită susţinerii şi legăturilor cu SUA şi Marea Britanie, duşmanii Axei.

Mulţi penticostali au fost condamnaţi atunci la ani grei de închisoare, fiind eliberaţi cu toţi ceilalţi deţinuţi politici la 23 august 1944. În relaţiile cu comuniştii, Gheorghe Bradin s-a arătat a fi bun diplomat. A început cu trimiterea în parohiile penticostale a unei circulare care recomanda loialitate faţă de noul regim. Şi a continuat cu publicarea unor articole unde cita Biblia şi pe Lenin. Căci înainte de-a fi ajuns la putere, Lenin susţinuse cu dezinvoltură libertatea „fiecărui om” de a aparţine religiei dorite şi libertatea împărtăşirii credinţei sale.

Au fost şi-n timpul regimului comunist penticostali condamnaţi pentru că distribuiseră Biblii şi literatură evanghelică. A fi credincios activ – fie penticostal, fie ortodox – reteza şansele promovării profesionale. Ca profesor de ştiinţe exacte într-o şcoală rurală, pastorul Ghiocel Moţ spune că n-a avut de suportat decât o atenţionare. Vorbise la un priveghi după ritualul penticostal. A doua zi l-a chemat directorul şcolii şi i-a recomandat „să ia cuvântul” exclusiv în incinta bisericii.

Profetii
Revelaţia specială este, am spune, punctul forte şi punctul vulnerabil ale dogmei şi practicilor penticostale. Mai bine zis, prin două dintre formele ei – revelaţia prin minuni şi revelaţia prin profeţii. Credincioşii penticostali admit şi că minunile pot fi adevărate sau false. Cine discerne între minunile reale şi cele închipuite? – obiectează liber-cugetătorii şi credincioşii altor biserici. Cu atât mai mult cu cât acestea se raportează la fapte greu de dovedit precum vindecările miraculoase ori „vorbirea în limbi”.

Dar dacă acceptăm că în trecut s-au petrecut minuni şi revelaţii, de ce n-ar mai fi şi-n zilele noastre? – spun penticostalii. Cât despre profeţii, legendele acestora merg până la Ceauşescu. „Eram profesor de matematică la Chier (Arad) în ultimii ani din regimul comunist”, relatează pastorul Ghiocel Moţ. „În timpul Congresului al XIV-lea, în anumite biserici se prorocise că va cădea Ceauşescu. Iar noi nu credeam”.

Se spune şi că o profeţie făcută într-o Biserică Penticostală din Vicovu de Sus i-a fost transmisă lui Ceauşescu prin inspectorul cultelor religioase. În august 1968, când liderii comunişti se temeau că, după Cehoslovacia, sovieticii vor invada şi România, un penticostal prorocise că îngerii păzesc graniţele noastre.

Minuni şi revelaţii
Ca orice religie, şi dogma penticostală se axează pe câteva concepte fundamentale. „Creştinii născuţi din nou desemnează faptul că un creştin care crede în jertfa Domnului Isus Hristos se pocăieşte”, explică pastorul Ghiocel Moţ. „Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, iar pocăinţa, o acţiune umană. Dacă ne căim, regretăm şi părăsim păcatele săvârşite, ne naştem din nou”. De aici, în practica Bisericii Penticostale decurg „serile de stăruinţă”, când se fac noi convertiri. Atunci, seară de seară, credincioşii vechi şi noi se roagă în Bisericile Penticostale câte trei-patru ceasuri neîntrerupt. „Unii dintre ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt”, relatează interlocutorul. Afirmă astfel că „pogorârea Duhului Sfânt nu mai este un fapt istoric – petrecut o singură dată în duminica cincizecimii -, ci că acest botez poate fi experienţă de actualitate a creştinilor născuţi din nou”.

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin şi Luther. Cultul penticostal crede în revelaţie. Aşa cum arată manualul de Dogmatică penticostală redactat de Ghiocel Moţ şi Iosif Feher (Editura Viaţa arădeană, 2003), revelaţia este actul prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor. O cale de cunoaştere excepţională, argumentată prin logica limitelor finite ale omului, în raport cu nemărginirea divinităţii. Revelaţia – ca împărtăşire a omului cu Dumnezeu – este de două feluri: generală (Dumnezeu se descoperă în natură, în istoria şi în conştiinţa umană) şi specială (Dumnezeu se descoperă prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin minuni, prin profeţii şi prin experienţa personală).

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/biserica-penticostala-lucrarea-duhului-sfant

AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Photo credit weheartit.com

Un articol primit de la Ioan Burca –
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

11 decembrie 2014 
 
AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Scriem astazi despre avort dintr-o perspectiva inedita: avortul ucide si pe cei vii, nu doar pe cei nenascuti. Celor vii, insa, nu le ucide trupul ci sufletul si viitorul. Numarul de femei care isi regreta avortul e mare, dar pentru presa subiectul acesta pare sa fie taboo. E un subiect ignorat si parese lipsit de interes pentru marile cotidiene ale Romaniei si Occidentului. De aceea, ramine publicatiilor online, atit in Romania cit si in afara ei, sa il prezinte. Rasfoind informatiile lumii virtuale, depistam un numar in crestere de marturii ale femeilor care si-au avortat copiii si isi regreta faptele. Legea nu le condamna, dar le condamna constiinta. Presiunea si nelinistea launtrica, constanta si deseori incurabila, cu care se confrunta aceste femei lasa cicatrice care dainuie o viata intreaga. Dar nu numai femeile sunt afectate. Suntem afectati noi toti: barbatii care asteapta sa devina tati, parintii care nadajduiesc sa devina bunici, copiii care isi doresc frati si surori. In final, avortul ne ucide pe noi toti, pe cei vii.  

Date statistice 

Romania noastra imbatrineste mai repede decit ne asteptam iar ceasul ei biologie bate tot mai incet. Luna trecuta Ziarul Financiar a publicat un articol alarmant care ar fi trebuit sa faca la fel de mari valuri in Romania cit a facut campania prezidentiala. Subiectului lui trebuia sa i se acorde la fel de multa atentie si sa fi fost dezbatut de pretendentii la presedintia tarii. Dar nu au facut-o. Articolul ne informeaza ca in ultimele doua decenii populatia scolara a Romaniei a scazut cu un sfert. In 1995 4.7 milioane de elevi si studenti erau inmatriculati in scolile si universitatile Romaniei. Anul acesta au mai ramas doar 3.6 milioane. [Detalii aici: Populaţia şcolară scade, iar tinerii îşi găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă. Ce sfaturi au angajatorii pentru ei | Ziarul Financiar] Unde sunt cei 1.1 milion care lipsesc?   

Raspunsul nu e greu de aflat: majoritatea dintre ei au fost avortati. Romanii din Italia au nascut, anul trecut, 20.000 de copii, 20.000 de fiinte umane care vor contribui la reabilitarea demografica a muribundei Italii, nu a Tarii Mama. [Detalii aici: 
http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/8752-20000-de-copii-romani-nscui-in-italia-anul-trecut.html
] In contrast, luna trecuta au fost emise ultimele date statistice privind rata avortului in America. In 2013 au fost avortati acolo 730.322 de copii nenascuti, cel mai mic numar din 1973 incoace cind avortul a fost legalizat de Tribunalul Suprem. [Detalii aici: http://www.washingtonexaminer.com/cdc-18-of-all-pregnancies-end-in-abortion-730322-is-a-new-low/article/2556742] Vestea e incurajatoare. Dupa 1973 numarul avorturilor in America se apropia ori trecea de 1 milion anual. Dar a scazut cu 30% intre 1973 si 2013. Cifrele acestea sunt si mai incurajatoare considerind ca in aceasi perioada de timp populatia Americii a crescut cu 30%. 

Ce explica scaderea vertiginoasa a avortului in America? Raspunsul a fost dat de o publicatie influenta, seculara, americana, The Atlantic: seriozitatea si perseverenta miscarii proviata din America din 1973 incoace si mai ales implicarea continua a crestinilor in batalia pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti. [Detalii aici: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2014/12/why-is-the-abortion-rate-falling/383300/] Pentru a ajunge aici, insa, au fost facute sacrificii mari. In rindurile din fata au fost femeile crestine care au refuzat sa imbratiseze noul „drept” la avort conferit lor de Tribunalul Suprem si au ales sa asculte mai mult de Dumnezeu si de instinctul maternal decit de propaganda feminista.  

Despre o astfel de femeie scriem astazi. E marturia unei femei crestine care si-a avortat doi copii, a dat viata la 2 copii, a ramas iarasi insarcinata si a vrut sa avorteze din nou. Constiinta a cercetat-o si s-a razgandit. Pe parcurs, insa, avortul i-a distrus familia, casatoria, relatiile cu sotul, cu semenii, si cu biserica ei. Dar ziua cind a vrut sa-si avorteze ultimul copil i-a schimbat viata. A stat ore in sir in fata clinicii de avort cugetind la viata ei, trecutul ei, si la ravagiile pe care avortul le-a facut in viata familiei ei. In momentele acelea de cercetare si-a revenit in fire. Ramine sa cititi detaliile in marturia de mai jos. Titlul in engleza al articolului este Navigating the Waters of a Broken Life: My Abortion Story, si poate fi citit aici:http://thefederalist.com/2014/06/19/navigating-the-waters-of-a-broken-life-my-abortion-story/El a fost abreviat si tradus pentru cititorii nostri de Simona Preotu (AFR Sibiu), profesoara de engleza, sotie si mama a doi copii cu care Dumnezeu a binecuvintat-o. Ii multumim.  

Ultima sarcina

M-am asezat in masina incalzita cu miros vechi de cartofi prajiti. Mereu existau cativa sub scaunul unde copiii le imprastiau , dar ei erau plecati acum. Nu stiam unde anume. Priveam prin parbrizul murdar la cladirea din fata mea si citeam cuvintele de pe usa, din nou si din nou : nasterea planificata. [Nota AFR: clinica de avort] Sudoarea-mi curgea in spatele gatului dar nu am pornit instalatia de aer conditionat. Am vrut sa simt caldura. Am vrut sa fiu distrasa de durere. Eram mai mult de doua luni insarcinata. Era inca timp pentru a ucide copilul. Si ucidere a fost ceea ce a fost. Nimeni nu putea sa-mi spuna altfel. Am fi avut doi copii. Pierdusem alte doua sarcini. Stiam cum era sa simt un copil crescand in pantece. Micile zvacniri ca semn al vietii, lovirea unui cot sau a unui genunchi in stomacul meu, sughiturile slabe.

Priveam cum o fata tanara si prietena ei se grabeau sa intre in cladire. Ele s-au strecurat inauntru inchizand usa in urma lor. Ma intrebam care dintre ele era insarcinata. M-am uitat in oglinda. Aveam 33 de ani. De-abea o adolescenta. Nu am recunoscut femeia din oglinda. Am vazut doar rusine. Am vrut sa ies din masina, dar nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la spitalul din Florida cu 6 ani in urma. Am fost dusa de urgenta la spital. Sangeram si medicii ma duceau in camera cu ultrasunete sa fiu examinata. In camera era foarte rece si nu m-am putut opri din tremurat. Tehnicianul m-a uns cu ceva in zona din jurul stomacului si a pornit aparatul. Ma asteptam sa-mi vad copilasul mort, fara ca inima sa-i mai bata, cu trupul nemiscat. Vazusem asta si inainte si eram pregatita. Dar Dumnezeu a avut alte planuri.  

Durerea pe care am simtit-o in acel moment a fost una de asteptare, dor si bucurie inexprimabila. Fiul meu era in viata , era bine, miscandu-si piciorusele. Inima lui batea. L-am fixat cu privirea, recunoascatoare ca il putem vedea acolo in burta, il stiam in siguranta si ii auzeam bataile. Niciodata nu am simtit dragostea cum am simtit-o in acel moment. Dragostea unei mame. Atat de pura. Atat de naturala. Trasaturile sale nu erau complet dezvoltate. Degetele lui fragile, degetele de la picioare atat de mici. Dar el era fiul meu si stiam ca va creste pentru a aduce fericire in aceasta lume. Foarte diferita de durerea pe care am simtit-o cand ma aflam in masina in afara cladirii unde se afla cabinetul nasterea planificata. Nu simteam nici o bucurie, nici o dorinta, nici o speranta. Doar disperare si o dorinta disperata de a repara ceea ce am pierdut si sa imi recapat viata. 

Divortul si destramarea familiei 

Ma despartisem de sotul meu. O alegere egoista. Oh, as putea sa va dau o mie de motive, multe dintre ele de inteles, poate chiar justificate, dar nu conteaza. Ideea esentiala a fost ca m-am despartit si am inceput o viata noua cu un alt barbat. Nu a durat mult timp cand am stiut ca nu pot trai cu aceasta alegere. Cei doi copii insemnau prea mult pentru mine. Copiii ar trebui sa traiasca intr-un camin stabil unde sa creasca in increderea si siguranta dragostei ambilor parinti. Nu am putut trai cu tristetea pe care am vazut-o la ei inca din momentul despartirii in acele saptamani in care au stat cu mine inainte de a-l vizita pe tatal lor. Confuzia si teama lor au fost poveri pe care nu am vrut sa le mai poarte. Asa ca am decis sa ma impac cu sotul meu.  

Era de asemenea vorba de biserica mea. Am parasit-o de asemenea – un alt episod din viata mea pe care trebuia sa il repar … sa il rezolv …  Primisem cateva scrisori de la liderii bisericii despre faptul ca divortul meu insemna ca nu mai eram o mama pentru copiii mei. Daca mi-am incalcat legamantul de casatorie, nu mi se mai permitea sa ma bucur de privilegiile ce decurg din acesta – privilegiul de a fi mama. Cu alte cuvinte, daca mi-am lasat sotul trebuia sa-mi las si copiii. Nu mai eram o mama in ochii bisericii sau a lui Dumnezeu.  

Primisem o scrisoare de la sotia unui frate in varsta, spunandu-mi “sa fac un lucru onorabil si sa stau separata de copii pana cand prin harul lui Dumnezeu ma pocaiesc si traiesc prin credinta in ascultare de Dumnezeu.” Sotul meu imi scrisese de asemenea ca trebuia sa “rup orice fel de comunicare si contact cu copiii: nu vizite, nici telefoane, nici e-mailuri si nici scrisori…Tu nu mai esti mama acestor copii.” Am citit scrisorile de mai multe ori si am stiut ce trebuia sa fac – nu doar din cauza amenintarilor, ci pentru ca imi iubeam copiii. Am vrut ca ei sa fie fericiti din nou. Impacati. Nu voi uita niciodata ziua in care m-am intors. M-am dus la batranii bisericii si le-am implorat iertare. Doream sa le spun motivele pentru care plecasem, imi neglijasem casnicia – cu siguranta unii dintre ei ar fi inteles -dar nu am facut-o. Am pastrat tacerea. Stiam ce trebuia sa fac si am fost dispusa sa o fac. Am fost dispusa sa fac ca totul sa fie bine din nou.

Ne-am asezat intr-o sala de biserica slab luminata. Sase barbati si eu. Un fel de tribunal. Cu Bibliile deschise in fata noastra. Furia din incapere era palpabila. La fel si durerea. Luminile fluorescente clipeau deasupra capului, iar afara ploua. Siroaiele de ploaie curgeau pe geamuri si tunetul rasuna prin munti. Barbatii ma ascultau si spuneau ca imi vor oferi ajutorul de care aveam nevoie pentru a-mi recapata casnicia, pentru a-mi reintregi familia.  

Insarcinata din nou 

M-am intors la apartament pentru a-mi aduna lucrurile, dar in seara aceea am aflat ca eram insarcinata. Ma ingrijorasem cu privire la asta si amanam testul dar nu puteam trai in negare pentru totdeauna. M-am asezat in baie pe podea, cu genunchii pana la barbie si priveam cum linia rosie se transforma intr-o cruce. Lumea mea s-a spulberat. Ma aflam la rascruce de drumuri. Nu puteam pastra copilul si repara casnicia. Nu puteam pastra bebelusul si copiii mei sa se reintoarca la mine. Chiar si atunci, nu stiam unde sunt. Ei se aflau fie cu oamenii bisericii sau in afara orasului. Nu stiam. Sotul meu nu imi spusese. El pur si simplu i-a luat si mi-a spus ca nu mai eram mama lor, ca am murit pentru ei. Ma intrebam daca le spusese cu adevarat ca am murit. O parte din mine ar fi dorit sa fie asa. Timp de doua luni, m-am framantat ce sa fac. Am stat in apartamentul meu incercand sa ma hotarasc cum sa confrunt viitorul, cum sa rezolv ceea ce era distrus. Dar stiam ca unele lucruri nu pot fi rezolvate. Eram dispusa sa-mi pierd un copil, intr-un fel. Indiferent de ceea ce alegeam, existau si pierderi, si nu numai pierderea mea dar si pierderea copiilor mei. Ei pierdeau o mama. Totul se schimbase pentru ei. Nimic nu era corect sau complet. Prin propriile mele alegeri creasem o lume care aducea durere -tuturor. Rusinea, izolarea si vina erau coplesitoare. Dar le meritam. Meritam durerea, pedeapsa, pierderea. Copiii mei nu le meritau. Nici unul dintre ei.  

Am luat in calcul varianta de a da copilul spre adoptie dar tatal nici nu dorea sa auda asta. El va creste copilul. Singura alegere era de a da nastere copilului si cineva sa il infieze fara ca acest copil sa ma mai vada vreodata. As fi putut face asta pentru ca, potrivit legii, tatal nu avea nici un drept legal asupra copilului din moment ce noi nu eram casatoriti.

Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Povestea incalcita a sentimentelor si consecintelor era un lant din care nu reuseam sa scap. Asta pana cand m-am gandit la avort. Uciderea copilului. Aceasta ar rezolva totul. Cat de ironic – pe atat de bizar-  nu puteam suporta gandul adoptiei dar puteam medita la moarte. Cu toate acestea, in acel moment intunecat, ma gandeam ca era cea mai buna alegere. Ar fi atat de usor. Milioane de femei o faceau in fiecare an. Viata mea ar putea continua asa cum era inainte. Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Biserica m-ar accepta inapoi. Familia mea ar fi impreuna. Copiii mei ar fi fericiti.  

Dar copilul meu ar fi mort.  

In cumpana 

As fi in stare sa sacrific acest copil pe altarul egoismului meu? Acest copil care crestea in burta mea? Un copil pentru care eram responsabila? Un copil pe care il adusesem in lume prin dorinta mea de a avea relatii sexuale? 

Doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea. In masina era cald ca intr-un cuptor, si ma uitam spre usa cabinetului nastere planificata prin ceata de caldura de pe capota. Mirosul de cartofi vechi au adus inapoi amintiri cu copiii mei razand in zilele cand totul era bine. Poate nu perfect. Dar bine. Putea fi din nou asa. Trebuia doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea.  

Am deschis portiera si am traversat parcarea pana la usa de la intrare. Cerul era atat de albastru, si pasarile cantau, dar tot ce auzeam era bataia inimii mele. Tot ce puteam vedea era ceata neclara a cladirii din fata mea. O femeie stand in spatele biroului ridica privirea. “Pot sa va ajut?” intreba ea. Priveam in incapere. Fetele care intrasera mai devreme sedeau intr-o parte a incaperii. Una rasfoia o revista. Cealalta privea la mine. Ochii ei erau umpluti de lacrimi. Ne uitam una la alta – impartasind un moment comun de vinovatie, de compasiune, de durere – si apoi si-a intors spatele. Nu ma puteam misca. “Domnisoara va pot ajuta?” a repetat femeia de la birou. Am clatinat din cap. “Nu. Imi pare rau. Nu, nu poti.”  

Am plecat si am fugit la masina. Inca pot auzi clopotelul de la usa sunand. Am pornit motorul si am scos masina din parcare. Nu am putut sa o fac. Nu am putut sa-mi omor copilul din cauza greselilor mele mizerabile. Nu stiam ce am de gand sa fac – nu stiam ce puteam sa fac -dar trebuia sa accept consecintele alegerilor mele. Nu puteam sa ucid o viata pentru ca mie sa-mi fie mai bine.  

Trebuia sa-mi infrunt durerea. Durerea este rezultatul alegerilor gresite. Suferinta este consecinta pacatului. Daca suntem dispusi sa pacatuim, trebuie sa fim dispusi sa acceptam si suferinta care vine odata cu pacatul. Fugind de suferinta, savarsind lucruri mai rele pentru a o evita, nu este un raspuns. Aceasta produce mai multa durere, mai multa suferinta -poate nu pentru tine, dar cu siguranta pentru copilul pe care l-ai omorat. Nu mi-am ucis fiica. Mi-e rusine ca am vrut sa o fac – chiar si pentru o clipa. In cele din urma, nu am putut sa o fac. Sangele ei nu trebuia varsat pentru a-mi face mie viata mai usoara, indiferent cat de corecte ar fi fost motivatiile mele cand ea a aparut in viata mea. Alegand viata mi-a schimbat-o pe a mea pentru totdeauna. Aceasta nu a fost niciodata la fel si fusese dificil pentru ca ma luptam pentru a naviga in apele unei vieti distruse.  

Femeile care isi avorteaza copiii o fac pentru ca ele spun ca isi doresc o viata mai buna. Dar nu este o viata mai buna pe care si-o doresc -este una mai usoara. Este o viata lipsita de lupta, fara consecintele alegerilor deja facute. Este mai usor. Dar nu e mai bine. Nu este niciodata mai bine. Moartea nu este niciodata mai buna. Daca as fi ales sa-mi avortez copilul, as fi ales moartea. Sange varsat sa spele pacatele mele. O viata luata astfel incat sa o castig pe a mea, asa incat sa pot sa fiu libera de consecintele alegerii mele de a concepe acest copil. Dar sangele unui copil nu poate repara niciodata ceea ce este distrus. Un asemenea sacrificiu este o minciuna.     

 VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronicwww.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro

 Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
~~~~~
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.    (Geneza 4:10).
 
   Precizare pentru cei care nu sunt familiari cu engleza si felul american de-a scrie numerele:   Americanii pun virgula in locul unde noi punem punct, si invers, punct unde noi punem virgula.         De exemplu:   ei scriu 100,000.01    noi scriem asta asa:   100.000,01

Abortion statistics – Statisticile avortului

Genesis 4:10 –
The LORD said, “What have you done? Listen! Your brother’s blood cries out to me from the ground
Geneza 4:10
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.
Limba Romana –
Hitler, prin holocaust, a ucis 17 milioane. Stalin a ucis 23 de milioane. Avortul in SUA a ucis 57.5 milioane din anul 1973 pana in prezent.
In caricatura, Hitler si Stalin se inchina in fata deciziei a Cortului Suprem in cazul Roe vs. Wade, a carui rezultat legislativ a cauzat moartea a 57.5 milioane de suflete. Hitler si Stalin spun: O, tu esti mai maret decat noi am fi putut sa fim vreodata.
Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. – Geneza 4:10
STATISTICILE AVORTULUI:
1980 pana in prezent  –  1,322,775 (sau 1,3 milioane!!!!)
2015 1 ian – prezent (25 ian)  –  2,8 milioane !!!
2015 Statele Unite (26 zile)  –  76,000 dintre care 734 pentru viol/incest
Vezi aici un sait cu statistici ale avortului –
 

Share this:

 
AVORTUL – documentar de exceptie realizat de Ioan Ciobota – Radio ” Vocea Evangheliei “, Timisoara.
 
 
 
Citeste – Suntem mai putini, pe luna ce trece!
 

Respectul pentru viata in Rusia nu e chiar asa cum credem

Photo credit

Intr-un articol in care se prezinta diferenta intre declaratiile (justificate) ale lui Vladimir Putin impotriva decadentei Statelor Unite si a West-ului, ziarul Adevarul ne prezinta partea cealalta,  imaginea Rusiei vs. adevarul unor statistici socante.

Aici, un fragment cu statisticile avorturilor si statistica si mai socanta despre abuzul heroinei in Rusia:

În ceea ce priveşte amoralitatea sexuală, în lume, la 100.000 de locuitori se atestă 22 de avorturi, iar în Europa această cifră nu ajunge la 20. În acelaşi timp, în Rusia se înregistrează 73 de avorturi la 100.000 de locuitori. Această statistică plasează Rusia pe primul loc la capitolul avorturi. De asemenea, potrivit ONU, 2% din adulţii ruşi consumă droguri injectabile. Rusia este întrecută doar de Azerbaidjan. În schimb, Rusia ocupă primul loc în ceea ce priveşte consumul de heroină – 5 milioane de oameni sau 3,5% din populaţie. Aceasta se întâmplă în pofida faptului că în Rusia funcţionează foarte prost identificarea persoanelor dependente. Iar în Europa, nivelul de narcomanie este de 0,51%. 3,5% din populaţia Rusiei consumă heroinăCiteste mai mult: adev.ro/nggmjs

 

Beware don’t mess around with sexual sin – Tim conway

VIDEO by RTV Taiwan 基督教台灣歸正福音電視台

Ravi Zacharias International Ministries: The Time Is Now: Daily Reflections for Advent, December 16

Advent is a time of preparation – a time when we reflect on the coming of the Lord in the Person of Christ. These daily studies take us right through December and dwell on God’s preparation of people and events in history, which made the incarnation possible.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari