PREȘEDINTELE RUGĂCIUNILOR NOASTRE
Apel către Bisericile din Țară și Diaspora…
Duminica la ora 12.00 în majoritatea Bisericilor din România se încheie slujba de dimineață.
Am putea face împreună ceva ce nu am mai făcut niciodată înainte. Chiar dacă am obișnuit să ne rugăm pentru conducătorii noștri, în 21 Decembrie putem face ceva mai mult pentru România.
Urmând învățătura Sfântului Apostol Pavel: Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceti rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțati în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea, facem apel la toate Bisericile din România ca la ora 12.00 să înălțăm împreună o rugăciune de binecuvântare pentru națiunea noastră și să-I cerem împreună lui Dumnezeu să se îndure de țara noastră și să-l binecuvânteze și să-l ocrotească pe Președintele Klaus Iohannis.
Chemăm, de asemenea Bisericile românești din Diaspora, oriunde s-ar afla, să se alăture acestui demers, cerând împreună cu noi ca Dumnezeu să binecuvânteze România și pe Președintele nostru! Ar fi extraordinar să-l numim pe domnul Klaus Iohannis, Președintele rugăciunilor noastre.
Marile transformări nu se fac așteptând condițiile sociale, economice și politice perfecte, ci asumând o viziune și lucrând necontenit, cu responsabilitate și determinare, pentru a o împlini. Când vom face acest lucru, românii nu-și vor mai căuta viitorul dincolo de granițele țării, iar cei plecați vor dori să se întoarcă. Și chiar dacă reconstrucția nu e încă gata, vor dori să contribuie la ea. Pentru că, în acel moment, România va fi o țară în care politicienii respectă cetățenii, o țară care știe ce vrea și încotro se îndreaptă.
Florin Ianovici: Invitatie la Sala Palatului BUCURESTI, Duminica 21 decembrie ora 18:00
Invitație
Fundația Viață și Lumină împreună cu Marian Mocanu vă invită să sărbătorim miracolul vieții la concertul creștin cu scop caritabil care va avea loc duminică, 21 decembrie, de la orele 18.00 la Palatul Copiilor.
Printre invitați se numără: Costel Busuioc, Vasile Oprea, Isaura și Zaharia, Călinuț, un cor special de viori, Tony Berbece, Alex Tașcu, Miriam Popescu și corul de copii de la Viață și Lumină.
Deseori am auzit din partea celor celor orfani întrebarea: ,, de ce m-am născut?” Poate fi viața un miracol chiar atunci când părinții te lasă la ușa orfelinatului? Haideți să răspundem împreună la această întrebare privind spre nașterea Mântuitorului Isus Hristos.
Intrarea este liberă!
Când e iarnă fetiţa mea cea mică îmbracă un cojocel de blană. Blana (unui miel nevinovat), îi ţine cald în nopţile geroase. Ca să învelească o copilă, mielul a trebuit să renunţe la propia-i „haină”.
Domnişorica însă, nu poate (încă) aprecia această jertfă. Asemeni mielului ce azi e un cojoc, Domnul Isus a venit pe pământ, S-a dezbrăcat de straiele Sale divine şi a îmbracat oamenii zdrenţuiţi. A venit la ai Săi, dar ei nu i-au gasit niciun loc de cazare. Pentru că-n ziua când s-a apropiat de telurici, comercianţii Betleemului moţăiau la focul afacerilor, Irod se-ncinsese de ură iar hangiul sorbea lângă sobă un ceai fierbinte al indiferenţei. Şi s-a născut… afară, în iesle şi-n frig. ”Noi, nu l-am fi tratat aşa!”, zumzăie viesparul contemporan. Serios?
Suntem la sărbătoarea Nativităţii, în anul 2010. Afară a nins, e vânt, e gheaţă pe uliţe, în oraşe, sunt ţurţuri la streaşini, e climă laponică în România. Ne-ngheaţă mâinile-n mănuşi şi faţa sub fulare groase, iar chiciura se aşează în straturi sub nas şi pe sprâncene. Dârdâim, tremurăm, clănţănim ori strângem din dinţi. Tragem de noi, de bocancii noştrii grei, înc-un pas, mai departe, încercând să facem pârtii prin omătul pufos. Şi prin iarnă.
De 2000 de ani S-a coborât Hristos Domnul pe pământ, dar omenirea trăieşte tot în iarna rece a vieţii. Avem şi azi propriii noştrii oameni în iarnă. Contemporani care pentru un aspect exterior mai puţin plăcut sau pentru un venit insuficient, rătăcesc încoace şi încolo, ca „porcii spinoşi la un picnic, nedoriţi şi neatinşi”, scria Max Lucado. Vizitaţi liceele ţării şi veţi vedea adolescenţi ce simt în ceafă vântul rece al respingerii. Sunt cei ce stau singuri în week-end acasă pentru că au ochelari cu dioptrii mari, pentru că au coşuri pe faţă, părul uns sau găuri în pantofi. Treceţi printre vilele din periurbanul marilor oraşe şi vedeţi garduri imense în spatele cărora nu e decât pustiul cofrat între betonul îngheţat şi ledurile din copacii fără frunze. Nu zgomote, nu strigăte, nu sănii, nu copii. Şi nicidecum prieteni. Cu toată încălzirea lor centrală, vilele şi locatarii lor ascund lapoviţa relaţiilor. Gândiţi-vă la părinţii ce stau cu nasul lipit de geamul cu flori de gheaţă, lungindu-şi ochii în aşteptarea pruncilor făcuţi mari şi plecaţi de ani buni la facultate, la bolnavii (chiar dintre creştinii evanghelici) ce stau sub păturile subţiri ale unui pat de spital, cu inima-ngheţată, neîmbărbătată. Ori la paraplegici, la bolnavii de SIDA, la chiriaşii gurilor de metrou, la malformaţi, la marginalizaţii societăţii, la cei evitaţi de „lumea normală”. Pentru ei primirea caldă e mai degrabă la cârciumi, la bodegi, căci bisericile nu le mai găseşte loc, chiar dacă Domnul Isus a găsit de mult căldura pentru ei.
E groaznic de frig în afara ekklesiei, dar şi mai mult ger e radiat înăuntru, în inimi, în suflete, din vina răcelii dintre noi. Bisericile noastre sunt pavoazate mai mult ca niciodată, dar toată împodobirea lor nu face creştinii decât mai glaciali. România e plină de ei. Unii au devenit ca sloii uriaşi ce curg nepăsători la vale. Alţii, frigidere spirituale… Dragostea pentru semeni e rece, feţele emană priviri polare, iubirea faţă de săraci a îngheţat, iar fetiţele cu chibrituri sunt prea multe şi mor prea ades. Relaţiile mirenilor din biserici sunt mai mult de formă, îngheţate ca şi sfinţii din icoane. Încrederea în alţii a degerat. Se cântă colinde, dar nu se trăiesc, se vorbeşte despre Pruncul din iesle, dar nu despre Regele din inimă, se ţine o sărbătoare, dar se ignoră Sărbătoritul. Soţii trăiesc în relaţii de aisberg, iar seara adorm cu faţa la pereţii îngheţaţi. Fraţii, surorile, rudele, vecinii sunt înveliţi de bruma urii. Elevii geruiesc relaţia cu dascălii. Crivăţul din inimi, nepăsarea, egoismul, vărsarea de sânge, certurile, ambiţiile, perversiunile, cruzimea, lăcomia, L-au răcit de tot pe Emanuel. Oamenii devin din ce în ce mai reci, deşi nu sunt albi ca zăpada.
De unde-am învăţat să promovăm atâta frig? De ce cultivăm atitudinea polară? (Acolo, vara, soarele se vede zi de zi. Totuşi, stăpân este gerul)! De unde vine climatul de doftană, acest paradox într-o lume plină de lumini şi leduri, dar reci? De ce creşte banchiza singurătăţii, într-o lume în care suntem din ce în ce mai mulţi? Atât de mulţi şi atât de singuri! Şi gerul suflă cât mai aspru printre noi.
Toate acestea nu ne fac decât să strigăm: „În ieslea Betleemului ai fost Prunc în scutece sărace, dar Ţi-a fost mai frig decât astăzi Isuse?. Suntem îmbrăcaţi în cojoace pufoase de egoism, la căldura cărora colcăie autoapreciera şi automulţumirea. Dar tot ne este frig. Şi nouă, şi Ţie! Iartă-ne.”
De frigul de decembrie şi de zăpada iernii vom scăpa cumva: mai punem un lemn pe foc sau aşteptăm ca RADET-ul să dea drumul la căldură, dar „frigul din noi nu trece cu lemne sau gigacalorii” – scria Florin Ianovici, „ci cu o porţie din Cuvântul lui Dumnezeu pregătită la focul dragostei şi slujirii”.
E decembrie, se vinde la preţ redus, se cântă colinde, se ajută săracii, se duc cadouri la orfelinate, la azile de bătrâni. Oamenii încerca să fie mai calzi. Magia pluteşte în aer. Vrem să savurăm spiritul acesta. Şi, vorba unui pastor american „să ne rugăm pentru cei ce Îl privesc astăzi, să fie şi cei ce Îl caută în august” (Max Lucado). Fiindcă dacă El aude rugăciuni timide în gerul de decembrie, cu cât mai mult o poate face rugându-ne în fiecare zi.
Iubit popor al Lui Dumnezeu, ştiu că de Crăciunul acesta, praful magic al sărbătorii va sclipi din nou pe obrajii umanităţii. Dar tot atât de fugar ca anul trecut. De aceea vreau să vă reamintesc ce merită, ce avem, şi ceea ce voiam de fapt să avem: pe Isus Hristos. Locul Său nu (mai) este în frig, într-o iesle rece (El nu e Crăiasa Zăpezii, dar lacrimile Sale pot dezgheţa multe inimi). Locul Lui nu e nici pe o cruce, şi nicidecum ca Sărbătorit nu trebuie să rămână în nămeţi, afară. Lăsaţi-L să vă ningă în suflet zăpada iubirii. E albă, dar e caldă. Fără ea, nu puteţi învinge frigul. Iar iarna vieţii, e lungă…
TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT,
Toata Gloria in Veci !!!
Nasterea Domnului ISUS HRISTOS
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. (Isaia 9:6).
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
31. şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
32. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. (Luca 1:30-32).
Pentru ca suntem in pragul unei o mari sarbatoari a crestinatatii, sarbatoarea NasteriiDOMNULUI ISUS HRISTOS , doresc sa amintesc in randurile ce urmeaza cateva lucruri pe care le gasim in Sfanta Scriptura despre aceasta sarbatoare, cat si cateva constatari ale unor lucruri straine de Biblie care s-au adaugat acestei sarbatori in cursul vremurilor.Sarbatorirea nasterii Domnului Isus Hristos in trecerea anilor, a dus la stabilirea unor obiceiuri ori traditii, si la reguli dintre care unele sunt socotite obligatorii de catre unii din cei ce sarbatoresc. In decursul celor 2000 de ani, unii au inventat pentru aceasta sarbatoare si reguli diferite de cele scrise in Biblie; deci diferite de ceea ce a spus Capul sau Stapanul nostru, al crestinilor, Cel ce S-a intrupat ca un mic copil in urma cu 2000 de ani, Cel ce-a murit si-a inviat pentru noi si acum sta la dreapta Tatalui.Trebuie sa se stie ca toate regulile in crestinism au fost stabilite de Cel care este Capul, adica de DOMNUL ISUS HRISTOS, prin Cuvantul Sau, BIBLIA; orice regula care nu concorda cu Biblia nu este dupa voia Lui. De ce zic asta? In Evanghelia dupa Matei 23:8 Domnul Isus insusi spune:„Voi sa nu va numiti Rabi! Fiindca Unul Singur este Invatatorul vostru: Hristos, si voi toti sunteti frati.” (Rabi inseamna Invatator)Din acest verset reiese clar ca El este Invatatorul, SINGURUL Invatator, iar urmasii Lui adevarati sunt frati. Ei, adica noi crestinii, nu suntem facatori de reguli sau schimbatori de reguli, care mai apoi sa se transmita din generatie in generatie, cum au facut unii de 2000 de ani incoace. De ce face Domnul Isus regulile si e Singurul care le poate face? Ne spune chiar El in Matei 28:18 –
„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant.”Iar in alt verset El zice:
„Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu…”(Matei 11:27)
De ce trebuie sa ascultam numai de cele scrise in Biblie? Pentru ca si asta este scris in Biblie, prin apostolul Pavel:
„… Sa nu treceti peste „ce este scris.” (1Corinteni 4:6)
Domnul Isus a avut cuvinte taioase la adresa celor care tin traditii si nu respecta Cuvantul Sfant si astfel desfiinteaza Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei lor. El le zice:
„…Fatarnicilor,bine a proorocit Isaia despre voi, cand a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, invatind ca invataturi niste porunci omenesti.”(Matei 15:7-9)
Sa vedem deci ce ne spune Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu in legatura cu aceasta sarbatoare.
Din Biblie aflam ca parintii pamantesti ai Domnului Isus au fost Iosif si Maria. Iosif, doar ca un tata adoptiv, pentru ca Maria a ramas insarcinata de la DUHUL SFANT, asa cum a vestit ingerul Gavril despre care gasim scris in Evanghelia dupa Matei si Luca, primul capitol (nu dau prea multe versete, dar cei ce vor sa stie mai clar, pot sa citeasca in Cartea Sfanta).
Numele ISUS pe care L-a primit copilul la nastere, il gasim tot in textele aratate mai sus: ISUS inseamna Salvator. HRISTOS (CRISTOS) in limba greaca si MESIA in limba ebraica inseamna Unsul, Trimisul.
Deci Isus Hristos inseamna Salvatorul Uns, sau Trimis de Dumnezeu pe Pamant, avand misiunea sa salveze oamenii de la iad.
Locul nasterii Domnului Isus Hristos este Betleemul, asa cum a mentionat evanghelistul Matei in evanghelia sa, capitolul 2, versetul 5, si asa cum a fost proorocit cu sute de ani inainte de proorocul Mica (vezi Mica 5:2).
Data de 25 decembrie la care se sarbatoreste nasterea Domnului Isus Hristos, este o data conventionala pe care nu o gasim mentionata in Biblie. Este esential insa ca spiritul acestei sarbatori sa fie respectat, asa cum cere Dumnezeu in intreaga Biblie.
Nu e important CAND sarbatorim, ci CUM sarbatorim. Toate zilele sunt de la DUMNEZEU; El le-a facut (vezi Genesa capitolul 1). Unii „crestini” sarbatoresc in chefuri, betii, injuraturi, etc., paganii sarbatoresc si ei idolii lor, cand vor ei. Crestinii ADEVARATI, adica urmasii Lui CRISTOS, trebuie sa multumeasca in fiecare zi Lui DUMNEZEU ca atrimis pe FIUL SAU pe Pamant, ca sa salveze oamenii de la iad, sa-I multumeasca DOMNULUI ISUS HRISTOS ca a acceptat sa faca voia TATALUI, venind aici sa moara pentru pacatele noastre, in locul nostru si sa ne duca in RAI!
Sarbatoarea nasterii Domnului Isus Hristos este o sarbatoare care se manifesta prin multa cantare si bucurie. E normal si e bine sa fie asa, caci venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu a fost facuta cunoscuta printr-un mesaj insotit de cantarea ingerilor. Ingerii au mentionat in mesajul lor ca vestea adusa de ei e un prilej de mare bucurie pentru tot norodul, fiindca S-a nascut un Mantuitor care este Hristos Domnul. Cantarile de lauda aduse Dumnezeului Prea Inalt, care a conceput tot planul de salvare al omenirii, trimitand pe Unicul Sau Fiu pe pamant, sigur ca sunt justificate si necesare. Auzim insa in vremea noastra si unele cantari sau colinde care au continutul denaturat. Atentie la continut!
Cantarile ori colindele nu au voie sa preamareasca oameni. Multe colinde il canta pe Mos Craciun sau Mos Gerila (ateul), care se zice ca ar aduce „daruri multe la fetite si baieti”, lucru neadevarat. Adevarul e ca tot ce primim bun e de la Dumnezeu si Darul cel mai mare e Fiul Sau, Domnul Isus. Acest lucru trebuie sa-l spunem, sa-l cantam si sa-i invatam pe copiii nostri. Nu sa-i hranim cu lucruri neadevarate.
Sarbatorirea propriu-zisa a nasterii Domnului Isus Hristos este o problema foarte serioasa. Multi „crestini” nu sarbatoresc asa cum ne descrie doctorul Luca in capitol 2 al evangheliei sale, ca o faceau ingerii si pastorii. Ei se bucurau si laudau pe Dumnezeu.
Astazi multi isi risipesc timpul care ar trebui dedicat sarbatoririi, doar stand in fata televizorului, ori imbuibandu-se cu mancare si bautura, sau se aduna in sali de petrecere, unde numai pe Dumnezeu nu-L lauda, ci cu vorbe si injuraturi urate determinate de bautura pe care n-o pot stapani, fac un serviciu Celui rau. Acestia nici macar nu-si dau seama de starea lor, caci dupa „Craciun”, se lauda ei insisi cat de mult au putut bea si cum s-au imbatat, de a trebuit sa-i poarte altii. Nu cred ca trebuie sa aduc argumente in privinta celor de mai sus, pentru ca sunt lucruri bine cunoscute de noi toti.
De asemenea, si pomul de „Craciun” este un obicei luat din afara Bibliei. Vedeti ca nu i se spune „pomul Domnului Isus”, ci al „Craciunului”. Exista pericolul ca cei care practica obiceiuri neconforme cu ceea ce spune si cere Biblia, sa greseasca, sau chiar sa pacatuiasca. Amestecarea aspectelor sarbatoririi nasterii Domnului cu lucruri care duc la fapte gresite, este o cale care poate duce la greseli mari, care poate duce chiar la pacatul blasfemiei. Se impune o mare atentie la felul in care putem, si in care trebuie sa sarbatorim nasterea Domnului Isus Hristos.
Nu vreau sa jignesc pe cineva, ci doar vreau sa spun lucrurilor pe nume, adica adevarul, si sa trag un semnal de alarma ca sarbatoarea nasterii Domnului Isus Hristos se poate sarbatori in chip minunat dar se poate sarbatori si in chip gresit sau chiar intr-un mod pacatos.
Ce-i de facut? Inapoi la Biblie sa vedem ce ne spune Dumnezeu, Domnul Isus, in legatura cu aceasta sarbatoare si cu alte sarbatori care sunt in Biblie. Sunt multe alte sarbatori in care oamenii ii slavesc pe oameni, nu pe DUMNEZEU, SINGURUL care merita TOATA Slava (nu numai o parte). Numai citind Biblia putem vedea diferenta dintre voia Domnului si voia omului.
Sa vedem care-i voia Domnului. Se gaseste in multe locuri in Biblie, si stiu ca sunt multi crestini care se silesc s-o implineasca cu bucurie. In primul rand ce n-ar trebui sa facem? In epistola catre romani, apostolul Pavel scrie:
„Sa traim frumos ca in timpul zilei, nu in chefuri si in betii; nu in curvii si in fapte de rusine; nu in certuri si in pizma.”(Romani 13:13)
Deci acestea trebuie eliminate din sarbatoare! Ce ar trebui sa facem? Sa ascultam indemnul Biblie care spune:
„Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul, si El ii va rasplati binefacerea.” (Proverbe 19:17) Si cand va veni vremea rasplatirii…,
„Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: „Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, si Ti-am dat sa mananci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de ai baut? Cand Te-am vazut noi strain, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am imbracat? Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita, si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Imparatul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.”(Matei 25:34-40)
Asta-i promisiunea Domnului ISUS HRISTOS, Fiul lui DUMNEZEU, Cel sarbatorit, pentru toti cei care implinesc voia Lui!
Curand vom sarbatori din nou venirea in lumea noastra a Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Daca unii L-ati sarbatorit pana acum intr-un mod care Lui nu I-a placut, haideti ca incepand cu anul acesta sa-L sarbatoriti altfel.
Daca Dumnezeu ne-a dat Darul acesta atat de mare, pe Singurul Sau Fiu, sa-I dam si noi viata noastra Lui, adica sa traim in voia Sa. A da daruri celor nevoiasi este un lucru apreciat in mod deosebit de Domnul Isus, care pur si simplu se identifica cu ei, ca si cand noi I-am darui Lui Insusi, iar rasplatire mai mare decat sa ajungi la dreapta Lui, nu exista! Si sa nu uitam ca El va reveni in curand sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui. Cand daruim ceva cuiva, sa nu uitam sa mentionam ca facem aceasta „In Numele Domnului ISUS HRISTOS!”
Sa nu uitam ca sarbatorim Nasterea DOMNULUI ISUS HRISTOS, adica venirea Lui pe Pamant. Glorie LUI in Veci ! Amin!
Într-un sondaj de opinie, copiilor între șase și doisprezece ani li s-a pus întrebarea: “Știi de ce sărbătorim Crăciunul?”. Fiecare al treilea copil nu cunoștea scopul adevărat, și anume nașterea Mântuitorului Isus Hristos în Betleem, ceea ce au și recunoscut sincer. Aproximativ 15 procente au fost de părere că “trebuie să fie în legătură cu Isus”. Afirmațiile celorlalți erau departe de adevăr. Ei spuneau că sărbătoarea de Crăciun are legătură cu iarna, că vine Moș Crăciun, sau pur și simplu se sărbătorește. Mulți au inversat cauza cu efectul și au afirmat că se sărbătorește Crăciunul pentru că” este vacanță şi vine bunica…”,” pentru că primesc copiii cadouri”, “este mâncare multă și bună” sau” că magazinele să vândă mult”.
Dar culmea acestor răspunsuri a fost:” La Crăciun ne gândim că Moș Crăciun a murit!”.
Oare să râdem sau să plângem auzind astfel de răspunsuri? Această neştiinţă este moştenirea unei societăţi care se afla departe de Dumnezeu, care a făcut din Isus-Mos Crăciun. Dar nu Moş Crăciun s-a născut într-o iesle, nu el a mers pentru noi la cruce, ci însuşi Isus Cristos ne-a adus mântuirea, ca să putem ajunge în cer.
Acesta este rezultatul învăţăturii primite de copii de la părinţi şi de la învăţătorii spirituali, care învăţători ne atrag mereu atenţia că poporul român e creştin de 2000 de ani, nu de ieri sau de alaltăieri! Părinţii şi învăţătorii spirituali n-au habar de ceea ce scrie în BIBLIE, şi propaga cu putere traditiite strămoşeşti, care-L scot pe DUMNEZEU şi pe DOMNUL ISUS din viaţa lor. DOAMNE ai milă de poporul român! AMIN!
Aici sunt cateva exemple care arata cat de lipsiti de cunostinte BIBLICE sunt romanii:
“Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.
Dati la cat mai multi acest articol, pentru clarificare, intarire in credinta, sau intoarcere la DUMNEZEU, prin DOMNUL ISUS HRISTOS, si convingerea DUHULUI SFANT, si va veti intalni cu rezultatele aici pe Pamant, sau in Cer!
Spune-mi istoria lui Isus,
scrie-o in inima mea,
spune-mi caci e mai mareata,
decat orice ce s-a scris candva “
…asa au cantat copiii in seara de Craciun. Si am cantat si eu cu ochii in lacrimi, impreuna cu ei. Bunicul meu m-a invatat acest colind de cand aveam 4-5 anisori. Este despre Isus, Pruncul nascut in ieslea Betleemului. Este vorba despre un Imparat nascut sarac, pentru ca tu si eu sa fim imbogatiti. Cantecul acesta despre Betleem, este ceea ce va trebui si tu si eu sa intelegem bine de tot…el vorbeste despre adevaruri care stau la baza salvarii noastre. Betleemul si locul lui in istorie, este ceea ce voi incerca sa-ti explic in seara aceasta. Betleemul, locul in care a inceput istoria lui Isus, dar si istoria mea si a ta.
” – Mi-a fost frica …Ti-am auzit glasul in gradina si mi-a fost frica, pentru ca eram gol si m-am ascuns “. Asa a raspuns Adam, cand Dumnezeu ca de obicei, venind in racoarea diminetii ca sa se vada cu el si cu Eva, nu i-a mai gasit la locul de intalnire… si Dumnezeu i-a stigat cu glas durut: “Unde esti? Nu cumva ai mancat din pomul din care-ti poruncisem sa nu mananci? “
Paradisul pierdut, asa am intitulat episodul trecut. Dumnezeu gandise pentru om vesnicia, gandise neprihanirea, planuise Edenul fara de pacat…si omul, ascultand de satana, mintit de satana inselatorul, crezand ca va deveni ca Dumnezeu cunoscand binele si raul, a descoperit de fapt frica, groaza, vina, fuga de Creator, intunericul, rusinea…si curand de tot avea sa cunoasca moartea. Moartea spirituala o gustase; a fost despartirea de Dumnezeu si s-a produs in momentul neascultarii de El. In curand insa aveau sa cunoasca si moartea fizica…rodul amar al neascultarii…Abel, fiul lor, avea sa moara in curand omorat de fratele sau Cain…si de atunci, ochii omului au inceput sa planga plans de neoprit…
“…vei muri negresit !!! negresit !!! negresit !!! …unde esti ??? unde esti ??? unde esti ??? caci tarana esti si in tarana te vei intoarce… “ Refren asurzitor si cu ecouri taioase razbateau fara incetare inima lui Adam… pamantul incepuse sa rodeasca spini si palamida si sudoarea, umplea fruntea omului dupa fiecare zi de truda grea…Eva, isi nastea cu durere fiii…pamantul era blestemat din pricina lor si ei erau acum izgoniti din gradina binecuvantata, gradina inceputurilor curate si bune…fusesera alungati de Dumnezeu ca nu cumva, pacatosi fiind, sa manance si din pomul vietii si astfel omul murdar si vinovat sa traiasca vesnic…vesnic pacatos…Cum s-ar mai fi intors ei in gradina ! Dar niste ingeri stateau cu sabiile invapaiate si o pazeau la toate intrarile…Au inteles ca plata pacatului este moartea…au inteles ca Paradisul a fost pierdut…pierdut pentru totdeauna…
Dumnezeu privea cu inima sfasiata cum omul se departase de El…si, ca la inceput, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, Dumnezeirea toata, gandea un plan de salvare a omului…il iubea atat de mult, dar sfintenia Lui nu putea sa locuiasca la un loc cu pacatosul, cu pacatul. Il iubea pe pacatos, dar nu si pacatul care locuia acum in el…Dumnezeu era sfant si drept. Dreptatea Lui striga incontinuu sentinta: “Plata pacatului este moastrea !”. Dar Dumnezeu era si dragoste, netarmurita dragoste…Cum sa se impace sfintenia, dreptatea si dragostea? Cum sa locuiasca toate-n El? Cum sa stea toate impreuna in acelasi Dumnezeu? Cum sa poata ierta cu marea-I dragoste si sa ramana si drept? Cum sa-l priveasca cu dragoste pe pacatosul cazut si sa ramana si la distanta fata de pacat, asa cum cerea sfintenia lui Dumnezeu? Cum?
Acest “CUM” se numeste in teologie, ” Marea Dilema “. Dumnezeu Sfant, Drept si Dragoste, toate-ntr-Unul. Sfintenia Lui tinandu-l pe omulul pacatos la distanta…dreptatea Lui strigand fara mila pedeapsa pentru pacatos, “moartea” si dragostea Lui, privind cu inima franta si ochii inlacrimati dupa creatura mainilor Sale, pe care o iubea atat de mult si pe care o dorea din nou aproape de El…
……………………………………………………………………………………………
Omului ii era dor de Dumnezeu si de Eden si de partasia cu El, Creatorul, de acea relatie frumoasa de la inceputuri…si incerca in fel si chip sa repare ce a gresit. A incercat sa duca o viata morala, cat mai curata, crezand ca asa va putea ajunge din nou la inima lui Dumnezeu. A inceput sa aduca jertfe ca sa imbuneze cumva pe Dumnezeul cel sfant si drept. Apoi, si-a imaginat ca faptele bune pot fi o cale de-a ajunge la Dumnezeu. Sau poate religiozitatea ar fi putut restabili ambasadele din nou…sau poate filosofia sau meditatiile adanci la Dumnezeire ar fi reusit sa-I stinga mania si sa impace dreptatea lui Dumnezeu. Se spune ca sangele taurilor si al tapilor nu erau in stare sa tina pasul cu pacatosenia omului si practic, orice ar fi facut, orice fapta buna, orice purtare frumoasa si cu mila, orice bine, toate purtau amprenta murdariei si intinaciunii pacatului si prapastia uriasa dintre Dumnezeu si om, devenea din ce in ce mai mare si mai de netrecut. Dumnezeu era sus in sfintenie si dreptate, iar jos pe pamantul prafuit si murdar, plin de silnicie si pacat, traia omul, de-acum impovarat de griji si nevoi, asteptand cu frica si infrigurare moartea, moartea cea aducatoare de moarte…moartea vesnica…
In Genesa 6, la versetul 5. ni se spune asa: ” Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui, erau indreptate in fiecare zi numai inspre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Si Domnul a zis: “Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut…caci Imi pare rau ca l-am facut…” Si Biblia ne vorbeste de cateva judecati: potopul, turnul Babel, apoi peste ani robia poporului Israel in Egipt, robia Babiloniana, robia Asiriana, robia grea de sub imperiul Roman si cea mai grea dintre robii, robia pacatului… Dar cea mai crunta judecata, a fost cand Dumnezeu a tacut fata de om, timp de 400 de ani. Poporul Lui nu a mai avut nici un profet, pe nimeni, chiar pe nimeni in stare sa auda vocea Lui Dumnezeu si sa transmita oamenilor mesajele Lui…400 de ani de intuneric greu, in care omul a gustat din plin despartirea de Dumnezeu. 400 de ani de apasare crunta, de tacere…fundul mocirlei, a gropii pieirii, asa descrie Biblia prapastia dintre Dumnezeul Cel Sfant si omul pacatos !
……………………………………………………………………………………………
Scriindu-va despre aceasta etapa trista a istoriei omenirii, ma cuprinde si pe mine groaza si frica si teama de un asa Dumnezeu…Sfant Sfant Sfant, asa ni-L descrie proorocul Isaia in cartea sa. Cand L-a vazut pe Dumnezeu in templu si cand a auzit oastea cereasca laundand pe Dumnezeu si strigand Sfant, de trei ori Sfant, proorocul a cazut cu fata la pamant si-a inceput ingrozit sa strige: “vai de mine, caci sunt un om cu buzele necurate si L-am vazut pe Dumnezeu!” In fata unui asa Dumnezeu nu ai nici o sansa de-a te dezvinovati si de-a trai…in fata Lui nu ai cum sa fii gasit drept, curat…nu ai cum…
Ma bucur insa ca am pe masa Biblia, Cartea in care este tot adevarul. Si citind cu atentie in Genesa, descopar cu bucurie ca Dumnezeu a promis omului un Salvator, un Mantuitor. Si promisiunea a fost facuta inca de la caderea lui in pacat. Ia auziti ce spune Dumnezeu in Genesa in capitolul 3:
” Atunci (Adam si Eva) au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin gradina in racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: “Unde esti?” El a raspuns: “Ti-am auzit glasul in gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns.” Si Domnul Dumnezeu a zis: “Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci?” Omul a raspuns: “Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat.” Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: “Ce ai facut?” Femeia a raspuns: “Sarpele m-a amagit si am mancat din pom.” Domnul Dumnezeu a zis sarpelui:
“Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti intre toate vitele si intre toate fiarele de pe camp; in toate zilele vietii tale sa te tarasti pe pantece si sa mananci tarana. Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.”
Am copiat exact textul din Genesa. Ultimul verset din acest citat, versetul 15, este prima promisiune a unui Salvator pentru om…este prima promisiune despre nasterea lui Isus Hristos. Este vorba de samanta sarpelui si samanta femeii. Este vorba despre o vrajmasie crunta care se va sfarsi cu zdrobirea calcaiului femeii si cu sfaramarea capului sarpelui. Vom reveni in detaliu la acest aspect al profetiei despre Domnul Isus, Mesia. Acum as dori ca doar in cateva cuvinte, sa subliniez ca sfaramarea capului sarpelui, a satanei, a avut loc la Golgota, pe cruce, atunci cand Isus, cu moarte pe moarte calcand, a biruit moartea, odata pentru totdeauna…zdrobirea calcaiului femeii, se refera la zdrobirea inimii Mariei care si-a vazut fiul murind nevinovat pe crucea blestemata. (vedeti ca scriu mereu satana cu litera mica; stiu ca este nume, si ar trebui scris cu majuscule, dar, mi se pare ca satana nu merita nici macar respectarea acestei reguli de gramatica. Isus insa, merita totul! Este unul din modurile prin care doresc sa-l umilesc din nou pe satana, care chiar nu merita nici un fel de atentie din partea noastra )
Inca de la caderea omului in pacat, Dumnezeu, in dragostea Lui nemarginita, a promis omului un Salvator, pe Isus, Mesia. Aceasta promisiune se innoieste mereu si mereu pe parcursul a peste 4000 de ani cat tine istoria Vechiului Testament. Voi cita mai jos cateva din aceste innoiri ale promisiunii lui Dumnezeu cu privire la nasterea Domnului Isus; urmariti cu atentie cat de precis apare locul nasterii, Betleemul, cat de exact se vorbeste despre fecioara care va ramanea insarcinata, cat de clar ni se arata istoria stelei care-a rasarit, cat de clar se prevesteste nasterea Lui ca prunc din semintia lui David, imparatul…apoi profetii care ne vorbesc despre macelul copiilor…sau poate vrei sa stii unde sunt profetiile din Vechiul Testament care vorbesc cu sute si sute de ani inainte, despre patimile Lui, despre moartea Lui rastignit pe o cruce blestemata…sau poate vrei sa stii despre invierea Lui profetita-n Scripturi, inainte ca El, Domnul Isus sa moara…atat de multe proorocii si atat de clar implinirea fiecareia dintre ele, incat, nu ne-ar ajunge timpul sa le luam pe fiecare in parte. Fiecare profetie s-a implinit pana la ultima iota, pana la ultimul detaliu…Eu voi da doar cateva exemple mai jos. Voi da citatul profetiei din Vechiul Testament si implinirea ei in Noul Testament. Daca insa vrei sa stii mai multe, citeste Biblia. Nu ai o Biblie? Scrie-mi un email, da-mi adresa completa si promi sa-ti trimit o Biblie si adresa cea mai apropiata a unei biserici evanghelice din orasul tau, unde poti sa mergi si sa intrebi despre Adevar. E simplu; Dumnezeu se afla la o distanta de o rugaciune de tine!!! Daca intinzi mana, s-ar putea sa-L atingi! Daca te uiti cu bagare de seama la ce a creeat El, cu siguranta ai sa-L vezi…priveste rasaritul si apusul, priveste o gaza mica, priveste o petala de trandafir, priveste aripa unei libelule, priveste omul in toata frumusetea si complexitatea lui, priveste stelele si muntii si vaile si apele toate si ai sa incepi sa-L vezi pe Dumnezeu Creatorul…
Profetii despre Domnul Isus:
* ” Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.” Genesa 3:15
** ” Dar, cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie…” Galateni 4:4
* ” Si tu, Betleeme Efrata, macar ca esti prea mic intre cetatile de capetenie ale lui Iuda, totusi din tine Imi va iesi Cel ce va stapani peste Israel si a carui obarsie se suie pana in vremuri stravechi, pana in zilele vesniciei.” Mica 5:2
** ” Dupa ce s-a nascut Isus, in Betleemul din Iudeea, in zilele imparatului Irod…” Matei 2:1
* ” De aceea, Domnul insusi va va da un semn: “Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un Fiu si-I va pune numele Emanuel.” Isaia 7:14
** ” In luna a sasea, ingerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, numita Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Ingerul a intrat la ea si a zis: “Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!” Tulburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemne urarea aceasta. Ingerul i-a zis: “Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit.” Maria a zis ingerului: “Cum se va face lucrul acesta, fiindca eu nu stiu de barbat?” Ingerul i-a raspuns: “Duhul Sfant Se va cobori peste tine, si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. ” Luca 1:26-35* ” Imparatii Tarsisului si ai ostroavelor vor plati biruri, imparatii Sebei si Sabei vor aduce daruri.” Psalmul 72:10
** ” …au venit niste magi de la Rasarit la Ierusalim…s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat; apoi, si-au deschis visteriile si I-au adus daruri:aur, smirna si tamaie…” Matei 2:1,11
* ” Asa vorbeste Domnul: “Un tipat se aude la Rama, plangeri si lacrimi amare: Rahela isi plange copiii; si nu vrea sa se mangaie pentru copiii ei, caci nu mai sunt!” Ieremia 31:15
** “Atunci Irod, cand a vazut ca fusese inselat de magi, s-a maniat foarte tare si a trimis sa omoare pe toti pruncii de parte barbateasca, de la doi ani in jos, care erau in Betleem si in toate imprejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase intocmai de la magi.” Matei 2:16
* ” Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum este necaz. Dupa cum in vremurile trecute a acoperit cu ocara tara lui Zabulon si tara lui Neftali, in vremurile viitoare va acoperi cu slava tinutul de langa mare, tara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. “ Isaia 9:1
** ” Cand a auzit Isus ca Ioan fusese inchis, a plecat in Galileea. A parasit Nazaretul si a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in tinutul lui Zabulon si Neftali, ca sa se implineasca ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: “Tara lui Zabulon si tara lui Neftali, inspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor, norodul acesta, care zacea in intuneric, a vazut o mare lumina; si peste cei ce zaceau in tinutul si in umbra mortii a rasarit lumina.” De atunci incolo, Isus a inceput sa propovaduiasca si sa zica: “Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” Matei 4:12-17
* ” Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; 6. atunci schiopul va sari ca un cerb, si limba mutului va canta de bucurie ”Isaia 35: 5-6
** ” Isus strabatea toate cetatile si satele, invatand pe norod in sinagogi, propovaduind Evanghelia Imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta care era in norod.” Matei 9:35 Pot continua pe inca zece pagini cu profetiile despre Domnul Isus din Vechiul Testament * si trece apoi implinirea lor in Noul Testament **. Lista este uriasa si s-au implinit toate pana la punct si virgula. Sunt atat de multe! Avem in Vechiul Testament, scrise cu sute de ani inainte profetii despre cum avea sa moara, cum avea sa patimeasca, cum avea sa fie vandut de unul din prietenii Lui, cum suma pe care a fost vandut era de 30 de arginti, cum avea sa fie rastignit, cum urma sa I se strapunga coasta cu sulita, cum nici un os nu-I va fi zdrobit, cum trageau la sorti soldatii pentru camasa Lui, cum se intuneca cerul si se facea noapte in orele rastignirii, cum era ingropat intre cei rai si la un loc cu cel bogat, cum va invia a treia zi…zeci si zeci de profetii, care, daca ai rabdare sa le citesti si sa le vezi apoi implinirea, nu mai poti decat sa iti pleci genunchii slabanogiti si sa I te inchini, tacut, smerit, si plin de reverenta, plin de multumire si intelegand ca salvarea nu a fost prin merit, ci prin har, nemarginit har.
De ce a venit Isus? Vrei sa intelegi motivul nasterii Lui? Raspunsul este simplu: ca sa rezolve “Marea Dilema a lui Dumnezeu”. Ca sa impace pe om cu Dumnezeu si sa-i redea statutul initial, de neprihanit, de copil al lui Dumnezeu, ca sa-l impace cu Dumnezeu, ca sa plateasca pentru vina mea, pentru vina ta, ca sa impace sfintenia, dreptatea si dragostea lui Dumnezeu, pe toate trei, in Sine Insusi. Am sa-ti explic mai jos si mai clar cum au avut loc evenimentele. Evanghelia dupa Luca 1: 26-35
” In luna a sasea, ingerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, numita Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Ingerul a intrat la ea si a zis: “Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!” Tulburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemne urarea aceasta. Ingerul i-a zis: “Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit.” Maria a zis ingerului: “Cum se va face lucrul acesta, fiindca eu nu stiu de barbat?” Ingerul i-a raspuns: “Duhul Sfant Se va cobori peste tine, si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. “
Ca sa putem ajunge din nou la Dumnezeu, era nevoie de o impacare. Era nevoie de un mediator. Era nevoie de cineva neprihanit, curat, fara pata, fara pacat, care sa poata pleda pentru salvarea, pentru iertarea omenirii, care sa poata sta inaintea unui Dumnezeu Sfant si Drept. Era nevoie de cineva la fel ca Dumnezeu, era nevoie de cineva Sfant si Drept si Dragoste. Pe pamant insa nu se gasea nimeni in stare sa vina si sa medieze intre om si Dumnezeu, sa stea la mijloc, sa stea in spartura. Caci toti au pacatuit si erau lipsiti de slava lui Dumnezeu. Atunci, asa cum spuneau proorociile, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a parasit cerul, s-a nascut umil in ieslea Betleemului, s-a nascut din Fecioara Maria, a luat trup de om, ca al meu, ca al tau si a trait printre oameni plin de har si de adevar. A slujit trei ani si jumatate printre oameni. A invatat multimile despre cer, a pregatit ucenicii cu privire la tainele Imparatiei lui Dumnezeu, a vindecat ologi, surzi si muti, orbi, schiopi, uscati, leprosi, a inviat mortii si cel mai mult, a vorbit oamenilor despre posibilitatea iertarii pacatelor. Ziua facea bine si predica multimilor care-l urmau, iar noaptea se retragea in munti, unde se ruga si cerea ajutor de la Dumnezeu. El si Tatal erau una. Tot ce facea era dupa planul bine gandit inainte de inceperea lumii. Toti credeau ca El va sfarama jugul greu al robiei romane, care apasa greu grumazul lor si nadajduiau ca El le va deveni imparatul. Dar Isus le vorbea despre o imparatie care nu era de aici de jos. Domnul Isus le vorbea despre cer, despre Imparatia lui Dumnezeu. Domnul Isus venise sa rupa robia pacatului, sa aduca adevarata eliberarea, pentru vesnicie.
Domnul Isus le vorbea de pacat, de iad, de rai. Si predicile lui despre pacat, despre lumea pacatoasa, despre plata pacatului, despre o viata traita frumos inaintea lui Dumnezeu, au schimbat multe inimi impovarate de nevoi si griji sau de esecuri repetate in dorinta de a placea lui Dumnezeu. Macar ca El nu facea decat bine, mesajele Lui clare despre pacat, au facut ca zi de zi, ura sa cuprinda inimile preotilor si ai invatatilor timpului, care au atatat multimea impotriva Lui. Dar El, a trait pe pamant fara sa infaptuiasca niciun pacat. La varsta de 33 de ani si jumatate, noroadele L-au prins, romanii L-au judecat, si dupa ce Pilat L-a gasit nevinovat, L-au batut cu nuiele, cu bice cu carlige de plumb in capete, si-au batut joc de El, L-au imbracat in haine stacojii de purpura, ca si cum ar fi fost in haine de rege si legandu-L la ochi, Ii porunceau in batjocora sa ghiceasca cine L-a lovit, daca intr-adevar era El Fiul lui Dumnezeu…El insa tacea, ca un miel pe care-l duci la macelarie, ca o oaie muta inaintea celor ce o tund…n-a deschis gura deloc…
” …dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, avea fata atat de schimonosita de suferinta, ca-ti intorceai privirea de la El…” Asa descrie proorocul Isaia cu 700 sute de ani inainte patimile Domnului Isus…. A fost dat in mainile lor ca sa-si faca voia cu El. Isus, ducandu-Si crucea a ajuns pe Dealul Golgota si acolo a fost rastignit. Hulit, scuipat, batut, batjocorit, huiduit, dispretuit, Omul Isus a murit pe o cruce blestemata, atarnat intre cer si pamant, fara sa fi avut vreo vina. Parasii Lui se bucurau; in sfarsit Il vedeau atarnat pe lemn; satana se bucura si el, crezand ca a reusit sa zadarniceasca planul lui Dumnezeu, planul de salvare al intregii omeniri. Isus insa, era Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele intregii omeniri. Doar El si Tatal intelegeau ce se intampla acolo. Doar Ei stiau ca colo se implinea promisiunea facuta de veacuri: ” Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.”. Maria statea langa cruce si privea…inima ii era zdrobita privind la moartea lui Isus. Sarpele insa nu stia ca acolo, pe cruce, samanta femeii ii strivea capul, biruia deplin asupra pacatului si instaura chiar de jos, de pe pamant, in inimile oamenilor, Imparatia lui Dumnezeu. Isus a luat asupra Lui pacatele, vina, murdaria intregii omeniri si ispasea astfel pentru ca sa impace pe de o parte sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu si pe de alta parte dragostea netarmurita a lui Dumnezeu.
Cineva platea in locul omului, pentru vina Lui. Pe cruce insa, incarcat cu vina mea si cu vina ta, Isus, devenind pacat pentru noi, a fost parasit de Dumnezeu. Relatia frumoasa, perfecta, dintre El si Dumnezeu Tatal s-a rupt. Motivul pentru care s-a rupt relatia de inceput dintre Dumnezeu si om, era acelasi pentru care acum Dumnezeu si-a intors fata de la Fiul Sau…motivul era acelasi, pacatul… ” Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” , a intrebat Isus pironind cu privirea cerul…si tacerea a umplut apasator sfarsitul vietii Lui. El era strapuns pentru pacatele noastre. Privirile lui Dumnezeu, luate de la Domnul Isus din cauza pacatelor noastre, se indreptau din nou spre om, spre mine, spre tine. Era ca si cum eu, tu, noi, nu pacatuisem niciodata. Vina noastra era acum asupra lui Isus. El platea cu viata Sa pentru ca noi sa fim din nou impacati cu Dumnezeu. Un plan maret de mantuire. S-a pogorat din cer ca sa dea lumii viata. A trait neprihanit printre noi si, a platit cu insasi viata Sa pentru ca sa ma/sa ne impace cu Dumnezeu cel Sfant, Drept si Dragoste. A fost o lucrare de substituire. A murit in locul meu. A murit in locul tau. A murit in locul intregii omeniri. A fost ca si cum noi toti am fi murit ca plata a pacatului nostru. A fost Mielul lui Dumnezeu care platea pentru noi toti.
Aceasta se numeste in teologie, Har, dar nemeritat, mila, indurare, indelunga rabdare a lui Dumnezeu, care, s-a despartit de Fiul Sau si a acceptat jertfa Lui fara cusur, pentru ca eu si tu sa putem sa fim impacati cu El. Atunci a aparut un cuvant nou care exprima iubirea. Agape, dragoste jertfitoare, care se da fara sa ceara nimic in schimb. Apostolul Pavel descrie frumos acest lucru cand spune: “…pe cand eram noi inca fara putere, pe cand eram noi inca pacatosi, pe cand Ii eram vrajmasi, Hristos a murit pentru noi…” Ucenicul Ioan spune si mai adanc : “Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intai”.
De asta a venit Isus. De asta Betleemul ramane in istoria omenirii locul atat de special, in care Dumnezeu s-a intrupat si a locuit printre noi plin de har si de adevar, pentru ca apoi, sa se lase rastignit, atarnat intre cer si pamant, pentru ca eu si tu sa putem fi iertati, salvati, rascumparati, recuperati din drumul sigur catre moarte vesnica si repusi din nou intr-o relatie buna cu Dumnezeu Tatal, Creatorul nostru, repusi in drepturi, ca la inceput. Dragostea Lui Dumnezeu, aratata prin Domnul Isus Hristos a putut rezolva marea dilema, a putut rezolvat acel “CUM?”.
Betleemul, locul in care Isus s-a nascut umil si smerit, locul in care s-a intrupat cu un singur tel, cu o singura tinta: Golgota, salvarea mea si salvarea ta. Intelegi Betleemul? Intelegi Craciunul? Intelegi de ce s-a nascut Isus? Fara Betleem, nu poti intelege Golgota, nu poti intelege mormantul gol, nu poti intelege vesnicia…nu poti intelege nimic…O melodie crestina spune frumos cam asa: ” Din Betleem la Calvar, de la iesle pan’ la har, in toata salvarea mea, nu e decat Isus”.
Voi continua desenul inceput randul trecut, ca sa intelegi si mai bine de ce s-a nascut Isus. Trag nadejde ca urmarind schema pe care o voi prezenta, vei putea sa patrunzi si mai mult, planul de mantuire prin Isus Hristos, nascut in ieslea Betleemului si omorat pe crucea Golgotei, de dragul meu si de dragul tau…Dumnezeu sa te binecuvinteze drag prieten !!! Vizionare placuta si Domnul sa-ti descopere ceea ce eu nu am reusit sa-ti expun atat de profund…nu e usor sa vorbesti despre un plan atat de maret ! Dumnezeu sa te binecuvinteze !
Ronnie Smith si sotia Anita – poza din ziua nuntii lor, 2003. Anita si baietelul lor Hosea, 2 ani, s-au reintors din Libya in Sua deja. Ei aveau de asteptat doar cateva zile, pana la sosirea lui Ronnie Smith, ca sa sarbatoreasca nasterea Domnului cu familia si rudeniile sale. Dar, nu a fost sa fie asa. (Photo credit austin.culturemap.com)
In data de 5 decembrie, a trecut un an de cand profesorul Ronnie Smith a fost ucis in Bengazi, Libia in timpul diminetii cand alerga pe afara.
Noi aici la Organizatia Desiring God (Dorinta dupa Dumnezeu), simtim o conectie adanca cu Ronnie deoarece calea lui Ronnie spre Libia a fost puternic influentata de mesajele lui John Piper. Stim aceasta datorita unui studiu pe care l-am realizat cu cititorii nostri cu doi ani in urma. Noi v-am intrebat ca sa recomandati predicile dumneavoastra favorite si sa ne spuneti modul in care acestea v-au influentat. Ronnie a recomandat ,,Facand Misiune Cand A Muri Este Un Castig,” si a comentat in felul acesta: ,,Prin predici ca acestea, Dumnezeu ma chemat pe mine si pe familia mea sa merg la oameni la care Evanghelia inca nu a ajuns.”
Noi ne aducem aminte si-l onoram pe Ronnie Smith pentru ca si-a dat viata pentru activitatea sa de a aduce Evanghelia celor ce n-au auzit-o inca, pentru ca el a tinut credinta, pentru ca el a aratat lumii ce ii indruma sa faca dragostea lui Christos, pe toti aceia ce-L urmeaza. Fie ca mii de altii sa-i i-a locul.
In acest video, John Piper vorbeste despre viata si moartea lui Ronnie unei multimi de studenti de facultate la Passion (Pasiune) 2014.
Invatatorul american crestin Ronnie Smith,
impuscat si omorat in Bengazi
Invatatorul american Ronnie Smith, care a fost impuscat si omorat joi in Bengazi, s-a bazat pe credinta sa in Isus Christos in timpul in care lucra in Libia si a decis sa se mute in acea natiune tulburata, dupa ce a ascultat la un mesaj al pastorului John Piper, potrivit rapoartelor.
,,Vreau sa ma duc unde nimeni nu poate gasi o biserica daca ar vrea sa o caute, unde nimeni nu are acces la Evanghelie,” a spus Smith, un nativ din Texas, intr-un video inainte de a se muta in Libia. Acest video a fost postat pe site-ul bisericii sale de origine, conform statiei de televiziune CNN.
Smith a servit ca diacon in biserica din care facea parte si preda chimie la Scoala Internationala din Bengazi, a fost omorat de persoane inarmate care calatoreau intr-un Jeep negru in timp ce el alerga pe afara in dimineata zilei de joi. Acesti teroristi sunt suspectati a fi militanti islamici. Smith, care avea 33 de ani, este supravietuit de sotia sa Anita si fiul sau Osea, au fost constienti de pericolul de a lucra in Libia, dar credinta lui in Dumnezeu i-a dat tarie. ,,Indiferent ce se intimpla, eu accept”, a spus membrilor bisericii in acel video, dupa cum a fost citat de canalul de stiri CBS. ,,Aceasta mie imi da pacea si eu sunt ok cu aceasta.” ,,Aceasta nu o poate lua nimeni de la mine indiferent ce se intampla” a spus Smith despre credinta lui crestina.
Smith a stat in Libia timp de aproximativ un an si jumatate inainte de a fi ucis. Anita si Osea sau intors in Texas, dar Smith a ramas acolo ca sa-si ajute elevii la examenul de la jumatatea perioadei.
,,Am fost crescut in biserica de cand eram copil mic”, a scris Smith in site-ul bisericii despre viata sa de crestin.
Conform relatarii lui Dave Barett, pastor la Austin Stone Community Church, cea mai mare dorinta a lui Smith a fost pentru pace si prosperitate in Libia ,,si pentru ca oamenii din Libia sa aiba bucuria ca sa-l cunoasca pe Dumnezeu prin Christos.”
Smith a fost de asemenea inspirat de misiunea lui Piper, Desiring God.
Piper a reactionat si el la auzul acestei stiri. ,,Ronnie nu este prima persoana care a murit facand ceea ce i-am incurajat sa faca. Si nu va fi ultima. Daca as fi crezut ca moartea este cel mai rau lucru care i se poate intampla cuiva, as fi fost coplesit de regret… Dar punctul principal al vietii lui Ronnie este ca exista ceva care este si mai rau decat moartea. Asa ca el a fost dispus sa-si puna la risc viata pentru a salva pe altii de la ceva ce este cu mult mai rau.”
U.S. officials are still trying to determine who is responsible for the murder of American teacher Ronnie Smith, in Libya. Smith, 33, was shot and killed while jogging down a Benghazi street.
Din sumarul ediției:
Primarul orasului Tacloban (Filipine) ii indreapta pe oameni spre Dumnezeu
Ziua Bibliei – un eveniment sarbatorit in intreaga lume
Studiu: oamenii cu o atitudine multumitoare sunt mai energici
Protejate de abuz: femeile din India croiesc haine pentru o linie de haine
Actorul Jason David Frank vorbeste despre credinta si viitor
„Inchinare pentru natiune”, o noua conferinta la Baia Mare organizata de biserica Filadelfia
Economics, politics, athletics, romance, careers, raising a family – holiness affects every aspect of our lives. And like Isaiah, we cannot remain unchanged. Our response is one of worship and adoration. Christianity is not merely an experience of a different dimension of reality, but an encounter with a holy God in whom we live and move and have our being.
6 For to us a child is born, to us a son is given, and the government will be on his shoulders. And he will be called Wonderful Counselor, Mighty God, Everlasting Father, Prince of Peace. 7 Of the greatness of his government and peace there will be no end. He will reign on David’s throne and over his kingdom, establishing and upholding it with justice and righteousness from that time on and forever. The zeal of the Lord Almighty will accomplish this.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)