Statul Islamic plănuieşte să ucidă sute de milioane de oameni în cadrul unei „purificări religioase“

Jurgen Todenhofer Photo credit  Google Plus

Jurgen Todenhofer, primul jurnalist occidental ce a ajuns în teritoriul Statului Islamic şi care nu a fost ucis de militanţi, a vorbit cu postul de televiziune Al Jazeera despre timpul petrecut cu membrii grupării teroriste. Potrivit celor aflate de el, Statul Islamic plănuieşte o purificare religioasă, ceea ce înseamnă moartea a sute de milioane de „necredincioşi“. El spune că SI este gata să comită genocid.

„SI este mult mai puternic decât credem. Acum are un teritoriu mai mare decât Marea Britanie şi este susţinut cu un entuziasm extatic pe care nu l-am întâlnit niciodată într-o zonă de război“.
Citeste mai mult: adev.ro/nihg73

Reclame

Rivis Tipei Pavel – Evrei 4 – Biserica Gloria Salzburg

TEXT Evrei 4:1-3
1 Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.

Andreea si Andrei – DRAGOSTEA [Official Video]

Dedicam acest video tuturor indragostitilor ! GBU !
Muzica si versuri: Adi Vlasin
Aranj. instr.+ voci adit. : Alin si Emima Timofte
Video: Sami Covaciu (ELROI STUDIO)
Spania 2014

Siguranța genunchilor îndoiți – Nicolae.GEANTĂ

Nicolae GeantaM-a întrebat cineva dacă știu de ce nu cad păsărelele din copac? De ce pot dormi chiar pe furtună? Am bânguit ceva, dar n-am nimerit exact răspunsul. „Pentru că Dumnezeu în înțelepciunea Sa le-a creat astfel încât atunci când își îndoiesc genunchii li se strâng ghearele”. Devin o menghină din care nu te poți elibera!

Lecția păsărelelor ne învață azi că numai cel cu genunchii îndoiți nu va fi răpus de furtună. Cine își pleacă genunchi în fața Domnului nu poate fi biruit de Satana! Diavolul nu se teme așa tare de predicatorii grozavi, nici de cor, nici de fanfară. Dar moare de frică atunci când biserica își pleacă genunchii!

Rugați-vă! Nu doar cu genunchii plecați, ci și cu inima smerită! Nicio furtună nu vă va dezlipi de biserică. Și nici atât de Hristos!

Moise Ardelean – In Numele Domnului Isus – la Biserica Emanuel Sibiu

Moise Ardelean Emanuel SibiuIn Numele Domnului Isus- iata cateva dintre beneficiile pe care le putem avea in Numele Domnului Isus Hristos:

  • sa ne inchinam,
  • sa ne rugam,
  • in numele Domnului sa obtinem iertare pentru pacatele noastre pe care le facem.
  • In Numele Domnului Hristos sa primeasca mantuirea cei nemantuiti.
  • In Numele Domnului sa primeasca statutul de copii ai lui Dumnezeu cei care inca n-au obtinut statutul acesta.
  • Iar, daca se intampla sa ne imbolnavim si poate de boli grele, de boli incurabile, sa nu disperam. In Numele Domnului Hristos putem fi vindecati. Multi dintre noi am fost vindecati pentru ca Domnul Isus este in acelasi loc inc are era ologul atunci cand s-a vindecat la Poarta Frumoasa- pe scaunul Sau de domnie, la dreapta Tatalui. E tot acolo unde era cand Dumnezeu l-a folosit pe Petru pentru vindecarea lui. Si Domnul are si astazi slujitori de care se foloseste, oameni care inteleg ca in Numele Domnului se vindeca bolnavii. Domnul sa se atinga de cei bolnavi si in Numele Domnului Hristos sa fie vindecati.
  • In Numele Domnului Isus se obtine eliberarea spirituala. Daca e vreun tanar, vreun prieten, daca exista cineva  care nu poate scapa de o patima, sa roage pe Tatal in numele Domnului Isus, sa creada ca in Numele Domnului Hristos pot cadea lanturile pacatului, ale robiei de pe sufletul lui.

Ne spune Cuvantul ca in Numele Domnului Isus se obtine vindecarea trupului-

Pe mine, Domnul m-a vindecat in Decembrie, anul 2000. In seara aceasta vreau sa va spun doua experiente. Sa va relatez  cum Domnul a vindecat-o pe mama mea, o femeie care a fost foarte credincioasa, rabdatoare si buna ca si om. O laud, ca a trecut la Domnul de o vreme. Dar, a fost foarte credincioasa, asta a contat foarte mult. Si mi-aduc aminte ca s-a imbolnavit grav in 1964. Eram atunci 7 copii in familie. Eu eram cel mai mare, aveam 9 ani si cel mai mic avea cateva luni. Mama s-a imbolnavit foarte grav si medicul care venea dintr-o localitate invecinata de doua ori pe saptamana, a apreciat, a crezut ca are cancer. Eu nu stiu daca a avut sau nu, dar asa a apreciat el. Cand a consultat-o, stiind ca-i mama la 7 copii s-a speriat si a spus: „Maine dimineata, la Arad, ca nu cumva copiii sa ramana fara mama.” Asa i-a spus tatalui meu si ei i-a spus. Nu s-au dus la Arad. Era si grea deplasarea, era costisitoare. Locuiam atunci la Pilu, 64 km de la Arad. Ce-au facut? Au apelat la un om a lui Dumnezeu care i-a facut ungerea cu untdelemn in numele Domnului Isus Hristos. Saptamana urmatoare au revenit la doctor, ca asa a spus doctorul: „Mergi la Arad si vii sa-mi spui ce a spus doctorul.” A venit, mama statea intr-o antecamera, unde asteptau foarte multi bolnavi sa intre la doctor.

Cand doctorul a deschis usa si a vazut-o pe mama, chiar daca erau multi altii, a chemat-o inauntru. A stat pe scaun si [doctorul] fara sa o cunsulte a intrebat-o: „Ai fost la Arad?” „N-am fost.” N-a intrebat-o nici de ce, ci a apostrofat-o cu: „Voi, cu credinta voastra, fanatici, samd. Nu-ti pasa ca lasi 7 copii fara mama?Ha sa te vad, sa te consult.” A consultat-o si cand a constatat ca nu mai are nimic, a deschis usa inspre sala de asteptare. Acolo erau foarte multi si [doctorul] a zis: „Uiati-va la oamenii acestia. La doctor nu se duc. Ce fac, ce nu fac, nu stiu, dar se vindeca.” Era in 1964 si a spus ca nu stie, dar si-a dat seama. Asta nu inseamna ca noi nu mergem la medic. Mergem la medic. Dar noi credem in vindecarile divine si avem experiente multe. Hristos, pe care Tatal L-a inaltat nespus de mult, este cu noi in fiecare zi. Chiar daca sta in glorie la dreapta Tatalui si conduce universul si lumea ceareasca si conduce istoria, se ocupa de noi si de problemele si de necazurile noastre. Si El ne-a dat permisiunea sa ne folosim de numele Lui cand e vorba de boala, de bolnavi si de negajiti care nu au pe nimeni.

Vreau sa impartasesc cu dvs o experienta, e vorba tot de mama mea. In 1994 a venit in vizita in Romania impreuna cu tata si fratii mei, care toti s-au stabilit in Statele Unite inainte de revolutie. Sunt singurul din 11 care am ramas in tara. Si au venit la noi in vizita si intr-o dimineata am vazut-o pe hol pieptananduse. Si am vazut ca-i lac de apa. Am intrebat-o: „Mama, ce se intampla? Efortul pe care-l pui e mic, cum sa fi transpirata?” Si mi-a spus: „Vai, nu stii tu cum imi este de greu. Probabil ca nu mai traiesc mult. Uita-te la mine, eu fac eforturi foarte mari sa primesc aer si de aceea sunt asa de transpirata.” Si, fiindu-mi mila de ea, evident, am dus-o la un medic pe care il cunosteam, un medic din Arad cu buna reputatie. Medicul i-a facut radiografie, a consultat-o si i-a spus: „Doamna, dvs. aveti ceva crescut intre plamani si inima. Nu se poate decat pe cale chirurgicala rezolva problema aceasta, dar o sa va despicam in doua, efectiv. Numai ca dumneata dupa cum te vad poti sa rezisti la aceasta consultatie.

DIn discutiile noastre a inteles la un moment dat ca mama sta in Chicago si e in vizita in Romania. S-a bucurat doctorul si a spus: „Cand te intorci acolo la Chicago, du-te la doctori, sunt mai priceputi decat noi, au alta aparatura si altfel este acolo decat la noi. Cand s-a intors, cand a plecat in Statele Unite in Aprilie 1994, i-am spus: „Nu te grabi cu operatia, du-te la medic acolo, ne rugam si vedem ce spune Domnul.” S-a dus la doctor si m-a sunat din Chicago. Mi-a spus: „Sa stii ca bun e doctorul vostru din Arad. Exact ce mi-a spus el, exact acelasi lucru mi-a spus si doctrul de aici de la Chicago. Operatia care ar trebui sa o sufar e foarte, foarte grea.” Si i-am spus din nou: „Nu te grabi, sa vedem ce spune Domnul.” Si un frate din Romania, un frate prezbiter a fost in Statele Unite si a fost si pe la ei in vizita acasa, pentru ca se cunosteau foarte bine din tara. I-a facut ungerea cu untdelemn in numele Domnului si ma suna dupa catve zile, bucuroasa, sa-mi spuna: „A fost fratele, mi-a fact ungerea cu untdelemn in numele Domnului si ma simt mai bine. Nu ma simt pe deplin vindecata, dar ma simt mai bine.” Ea era multumita si daca era mai bine.

Ei, dar Domnul avea in vedere sa o vindece in deplin si s-a intamplat in prima duminica din iunie 1994. S-a dus la biserica, a fost Cina Domnului si a spus ulterior: „Nu stiu daca in viata mea  am simtit cercetarea Domnului cum am simtit-o  in prima duminica, atunci cand am fost la biserica la Cina Domnului. Dupa ce s-a terminat, m-am dus acasa si am servit masa in familie si m-am pus sa ma odihnesc putin.” Si spunea mama: „Am avut un vis. In visul meu a venit cineva la mine care avea in mainile lui o tava mica. Mie mi s-a parut ca pe tava aceea am vazut bucatele de carne, bucatele mici. Si vizitatorul din vis m-a intrebat: Stii ca trebuia sa mori? Si am inceput sa-i spun solului din vis discutia cu doctorul de la Arad, discutia cu medicul de la Chicago, starea mea si tot ce stiam. Si acel oaspete mi-a spus: Trebuia sa mori, dar nu mai mori.Si ce vezi pe aceasta tava am scos din tine si nu mai mori.” Solul a plecat, visul s-a terminat. Mama s-a trezit. Evident ca nu ave anicio taietura. Dar din momentul acela si pana cand a plecat in vesnicie, a murit in 2011 prin somn. Nu a mai avut nicio problema de felul acesta. Si mi-aduc aminte ca in 1995 am fost din nou in vizita la ei in Chicago. Au fost calduri foarte maril peste 300 de oameni au murit datorita caldurii acolo. Si seara stateam pe terasa din spatele casei si imi spune la un moment dat: „Daca Domnul nu m-ar fi vindecat anul trecut, cred ca si eu eram printre cei care au murit datorita caldurilor mari.” Am multumit si noi impreuna cu ea pentru ca Domnul a vindecat-o in numele Domnului Isus Hristos. As putea sa continui mult si sa va spun foarte multe experiente, de altfel am si o varsta si slujesc in biserica de foarte multi ani si e normal sa avem expreiente de felul acesta.

Frati si prieteni, spune Scriptura si noi am experimentat in Numele Domnului Isus Hristos se vindeca bolnavii. S-a vindecat ologul acela de la Poarta Frumoasa, in numele Domnului a fost mama mea vindecata de mai multe ori. In numele Domnului Isus Hristos am fost eu vindecat in Decembrie 2000 si o stie tot Aradul. In numele Domnului Hristos au fost vindecati multi bolnavi si sunt convins ca sunt si aici bolnavi vindecati de Dumnezeu in numele Domnului Isus Hristos. Cand suntem bolnavi,  Domnul ingaduie sa ne imbolnavim. Nu disperati. Aduceti-va aminte de cuvintele lui Petru care a spus sa stie tot norodul: „Omul acesta este pe deplin vindecat in numele lui Isus.” Si astazi Dumnezeu vindeca in numele Domnului Isus, pentru ca Domnul este acelasi azi  si ieri si in veci. In El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. Binecuvantat sa fie el. Binecuvantat sa-i fie numele care este mai presus de orice nume.

Predica incepe la minutul 1:00:00 (60 min) VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Preotia desavarsita a lui Hristos

Preotia desavarsita a lui Hristos

Photo credit Cuvantul Adevarului

Preotia desavarsita a lui Hristos

Scrisoarea lui Pilat către Tiberiu, Împăratul Imperiului Roman, imediat după Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos

Ecce_Homo_Eis_o_homem_P_ncio_Pilatos_ao_apresentar_Jesus_Cristo_aos_judeus._Obra_do_pintor_italiano_Antonio_Ciseri_1821_1891_

Antonio Ciseri‘s depiction of Ecce Homo, 1871. Photo wikipedia

Nota ed. Au ramas mai multe intrebari decat raspunsuri la aceasta scrisoare pe care Reverendul W. D. Mahan sustinea ca a gasit-o in arhiva Vaticanului. Sa fie reala? Nu se stie. Oricum, e interesanta. Ca si crestini, noi nu avem nevoie de adeverinte, le avem in Cuvantul lui Dumnezeu a caror profetii s-au implinit cu sute de ani mai tarziu si cuvintele Scripturii se vor implini si pe viitor. Fara dovezi, scrisoare este considerata o scriere apocrifa.

Cum a ajuns publicat acest raport?

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze. Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia. Sursa –

Deci, pentru cei curiosi, redam „Valleus Paterculus”, B. 72:

Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!

Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea Iudeii.

La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!… Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de cârmuit.

Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.

Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.

Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.

La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.

Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele întunecate.

Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.

Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: „Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”.

Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc „Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi, după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.

Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!

Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.

„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.

Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.

Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.

Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă „Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!

„Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.

„Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.

După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă nicio hotărâre.

Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.

Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Oraşul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.

Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.

Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.

O altă nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce rezulta din aceasta.

În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.

Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui om.

Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la Ierusalim.

Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”

Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iarăşi la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….

„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.

„Pentru ce crima?” am întrebat eu.

„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.

Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.

„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.

După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mulţumit decât cu viaţa lui.

În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.

Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.

Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean.

Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.

Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.

Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul.

Atât de înfricoşătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”

Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…

Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.

Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.

Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la Nazarinean.

După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….

I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….

Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.

Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.

Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile mele!…

Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.

A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!

Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.

Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie.

Guvernatorul PONŢIU PILAT. Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, Anul 4147 de la creaţiune (sursa: eparhiaargesului.ro)

SURSA – http://universulargesean.ro/recomandari/5142-scrisoarea-lui-pilat-catre-tiberiu-imparatul-imperiului-roman-imediat-dupa-rastignirea-mantuitorului-iisus-hristos

IN ENGLEZA – Unanswered Questions about Archko Volume Authenticity

…multumim fratelui Ioan Burca pentru material!

Infografic: Religiile lumii

 

Photo credit www.geocurrents.info

Albastru = Budisti Galben = Crestini Rosu = musulmani Roz = Hindusi

Look To Jesus by Paul Washer

VIDEO by SermonIndex.net

A True Story of Missionaries in China – The Blessing of Eternal Life (Chinese animation, English subtitles)

Also watch first video here – A True Story of Missionaries in China – An Evening visitor 

and second video in series here – A True Story of Missionaries in China – Forgiving Love 

Eternal life does not mean living to be one thousand years old or one hundred thousand years old. Instead, it means that we will be in God’s kingdom forever.
It means that we will be surrounded by God’s great love and indescribable joy.
https://www.facebook.com/missionaryin…

VIDEO by 光照中華

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari