= Lectie …PRACTICA pt. NOI in 2015 ! =

31. „Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.
34. Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii.
35. Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-ţi sete, şi ţi-am dat de ai băut?
38. Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
39. Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
41. Apoi va zice celor dela stînga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
42. Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43. am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine.`
44. Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu ţi-am slujit?`
45. şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`
46. şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.”  (Matei 25:31-48)

Citeste despre acest om al strazii si bunatatea lui aici –  http://newsar.ro/video-un-om-al-strazii-a-dat-o-lectie-cum-rar-se-vede-ce-a-urmat-este-incredibil/

VIDEO by JoshPalerLin

 

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: