Teologia Inlocuirii

 

Photo credit www.harpazotv.com

De a rămas Israel aproape de inima lui Dumnezeu, lumina ochilor Săi? Ar trebui învinuiți evreii din fiecare generație pentru moartea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu? A respins Dumnezeu Israelul? Este suferința necurmată a evreilor o consecință a respingerii? A înlocuit Dumnezeu Israelul cu Biserica?

Israelul este un popor ales de Dumnezeu pentru scopuri deosebite. Israelul și-a întors de multe ori fața de la Dumnezeu, dar El nu Și-a întors fața de la Israel. Odată cu nașterea Bisericii, promisiunea lui Dumnezeu față de Israel a rămas neschimbată.

Când vorbim despre poporul evreu, vorbim despre un popor unic pe tot pământul, o națiune unică între națiunile lumii. „Unic” înseamnă „numai unul”. Cu siguranță, națiunea evreiască este numai una, o națiune aleasă de Dumnezeu ca să-L reprezinte în mod unic în lume.

Dacă ne uităm în Deuteronom 14:2, vedem că Dumnezeu descrie unicitatea lui Israel astfel și nu spune aceasta despre altă națiune, ci doar despre Israel: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, și Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.” Aici vedem unicitatea Israelului, o singură națiune aleasă de Dumnezeu. De aceea ne referim la Israel ca la poporul ales al lui Dumnezeu. În ce sens e „unic”? Unic datorită relației cu Dumnezeu, fiindcă sunt singurul popor cu care a încheiat Dumnezeu legăminte.

Când ne uităm la renașterea Israelului din 1948 și vedem cum s-au întors evreii în patria mamă, în Țara Promisă care le-a fost oferită în mod unic, observăm cum s-au împlinit promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel și în această generație. Trăim în vremuri foarte interesante. Israelul este atacat și apare zilnic la știri, dar evreii s-au întors în țara lor după 2 000 de ani de pribegie în exil. Acesta e un semn că Dumnezeu lucrează în lumea în care trăim. În ciuda faptului că Dumnezeu i-a rămas credincios Israelului și i-a adus pe evrei înapoi în patria lor într-un mod miraculos, există mulți creștini care cred cu tărie că Biserica a înlocuit Israelul în planul lui Dumnezeu. Această doctrină eronată e cunoscută drept „teologia înlocuirii”.

[……]

A înlocuit Biserica Israelul?

E o învățătură care predomină în biserică de 2 000 de ani, sau, mai bine zis, de 1 700 de ani, care spune că Biserica a înlocuit Israelul ca popor ales al lui Dumnezeu. Din cauză că evreii nu L-au acceptat pe Isus ca Mesia, Dumnezeu a renunțat la evrei ca fiind poporul ales al Său și l-a înlocuit cu creștinii din rândul neamurilor. Pavel pune o întrebare retorică în Romani 11:1: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său ?” El răspunde: „Nicidecum !” Apoi spune cum el, un evreu din seminția lui Beniamin, a ajuns să aibă credință în Isus. El s-a întors la credință după răstignire, după așa-zisa „respingere” a lui Isus de către poporul evreu. În întreg capitolul 11 din Romani, Pavel arată că Dumnezeu nu a terminat-o cu Israel, ci El va mântui Israelul.

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: