Momente și lideri cheie în intensificarea persecuției sub regimul comunist

Momente cheie în intensificarea persecuției

–      Desființarea Bisericii Greco- Catolice.

–      Măsurile luate împotriva clericilor, care au afectat comunității întregi de credincioși.

–      Înjumătățirea numărului de mănăstirii în anii 1958-1959.

–      Arondarea de la începutul anilor 1960 a comunităților foarte mici de credincioși.

–      Dârâmarea unor bisericii atât ortodoxe, cât și protestante, sub pretexte urbanistice, după cutremurul din 1977.

Lideri comuniști care au avut rădăcini sau anumite legături creștine puternice și care totuși au luptat pentru regimul comunist

 Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut o relație strânsă cu patriarhul Justinian Marina. Cel din urmă, în timp ce era încă doar un preot de țară, se pare că a fost implicat în susținerea evadării lui Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu. Cert este că avem o ascensiune fulminantă a acestui preot, care ajunge mai întâi vicar metropolitan la Iași, și mai apoi patriarh cu o domnie mai lunga de trei decenii. Fără o masivă susținere politica , aceste mandate nu ar fi fost posibile.

 Petru Groza cunoscut pentru poziția lui de prim-ministru dintreanii 1945-1952, a profitat de un val de susținere a partidului comunist și a sistemului socialist. Însă acesta a fost un personaj aparte, dat fiind faptul ca provenise dintr-o familie de preoți, făcuse studiile în Imperiu, fusese un moșier și întreprinzător cu o mare iubire față de țărani. Ba chiar a înființat Frontul Plugarilor. De-alungul vieții, și-a păstrat câteva dintre responsabilitățile care aveau de a face cu Biserica. A fost membru al Adunări Eparhiale de la Sibiu; a fost, de asemenea, unul dintre acei laici care au făcut parte din adunarea foarte restrânsă care decidea ce se întamplă în Eparhia Ardealului. Iar un alt aspect interesant este că în 1958, a fost înmormântat cu un întreg alai preoțesc.

 Nicolae Ceaușescu a fost și el deasemenea un lider care a avut anumite legături cu Biserica Ortodoxă Română. A făcut parte din Adunările Naționale Bisericești care l-au numit patriarh pe Justinian Marina. Pentru a fi fost însă parte din aceste adunări, existau prevederi care trebuiau îndeplinite, cum ar fi apartenența la religia ortodoxă. Evident, Ceaușescu, care la vremea respectivă răspundea de UTC și urma să ajungă general maior, a manipulat niște prevederi statutare, care au ajutat partidul să controleze tot mai mult Biserica.

*Articol bazat pe răspunsurile dlui Dorin Dobrincu din cadrul celei de-a doua întâlniri a Forumului Dialogos. Autor: Adelina Ghilea.

Sursa https://www.facebook.com/notes/forumul-dialogos/momente-%C8%99i-lideri-cheie/1561039084172437

Citeste si

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: