Iosif Ton – Sa predam toate cheile 22 Martie 2015 Biserica Emanuel Portland

Dintre toate rugaciunile spuse de apostolul Pavel, cea mai profunda este scrisa in Efeseni 3:14 –

14 …Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
15 din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ,
16 şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
17 aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea;
19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Efeseni 4:1-15

1 Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
2 cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste
3 şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.
4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
6 Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.
7 Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
8 De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”
9 Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului?
10 Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.
11 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Mesajul fratelui Iosif Ton incepe la minutul 39:30

Un comentariu (+add yours?)

  1. 2c4me
    mart. 24, 2015 @ 13:47:13

    Unde a inceput baiul?
    Care-i solutia lui?
    De ce ma ascund in (t)Raiul
    Izolarii sarpelui?…
    N-ai raspuns la intrebare
    Oricat ai fi de strapuns
    N-ai raspuns in izolare
    Singuratic, in ascuns!…

    Numai cand aprinzi Lumina
    Maturi casa, si sub pat,
    Vei putea gasi pricina
    Si raspunsul cautat.
    Numai cand ai partasie
    Numai cand te conectezi
    Doar cand iesi din cochilie
    Vei vedea cea ce nu vezi…

    Cand vezi prin ochii altora
    Nu numai prin ochii tai
    Vei regasi aurora
    Peste munti si peste vai
    Peste inimi izolate
    Printre frati, printre surori
    Peste vieti deconectate
    Vei reconecta comori!…

    Va rasari bunatatea
    Semanata de Cristos
    Imparatia, dreptatea
    Conectata ca Sus, Jos.
    Cine nu se izoleaza
    Ca Adam si Eva-n (st)Rai
    Acela se ancoreaza
    La sfintirea altui trai

    La Mireasa intronata
    Cu Mirele sfant pe tron
    Sub privirea unui tata
    Si puterea unui Domn !…
    Unde a inceput baiul
    Izolatului crestin?
    In izolarea si graiul
    Protectivului venin!

    Frati surori prin partasie
    Intr-o inima si-un gand
    Ne sfintim la – Imparatie
    Ca in Cer si pe Pamant!… 3.24.2015

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: