Un nou blog creştin românesc – Cuvântul printre cuvinte

Cuvantul printre cuvinte LANSARE de BLOG

Cuvantul printre cuvinte LANSARE de BLOG https://cuvantulprintrecuvinte.ro/

Cuvantul printre cuvinte, lansare de blog

LANSARE de BLOG !!!

Suntem deosebit de incantati sa anuntam lansarea unui nou blog crestin romanesc, care poate fi accesat aici –

In data de 5 Aprilie 2015, a fost lansat un nou blog crestin intitulat Cuvantul printre cuvinte. Autorii acestui blog  intentioneaza sa  publice  articole care sa arate modul in care Dumnezeu lucreaza in activitatea lor misionara, care a inceput in urma cu cativa ani. De asemenea vor fi postate si meditatii crestine, iar in zilele de duminica vor fi postate predici si fisiere video.  Se poate accesa si pe Facebook, aici –

sau daca cautati la „Cuvantul printre cuvinte.”

Cuvantul printre cuvinte, lansare de blog

Cuvantul printre cuvinte, PAGINA de FACEBOOK

Despre „Cuvantul printre cuvinte” – ‘Eu tânjesc să fiu un creştin obişnuit care vorbeşte lucruri neobişnuite şi produce lucruri neobişnuite în oameni obişnuiţi.Şi toate acestea în mod obişnuit’.

Poți vedea ultima postare aici:
http://cuvantulprintrecuvinte.ro/o-picatura-din-ravna-evangheliei/

Cuvantul printre cuvinteDorim ca Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta lucrare care sa aduca mult rod si sa fie o resursa folositoare de informatie si de incurajare pentru toti cititorii. Cu nerabdare asteptam vesti/stiri si marturii din campul de misiune!

Agnus Dei

Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia – Cronologie din Saptamana Patimilor

Vezi si –

Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia

Autor: Johnathon Bowers

„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor.” (Marcu 14:10)

Photo credit

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea lor publică era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid.

El era în Ierusalim, deci a sosit timpul. Dar Paștele urma să fie în două zile. Două zile. Ce vor face?

În acest moment, în Marcu 14, lăsăm preoții de seamă cu setea lor de sânge și cu mâinile pline de griji și ne îndreptăm atenția spre o casă din Betania, doar la câțiva kilometrii de Ierusalim. Simon leprosul găzduia o masă. Isus, ucenicii și alții ședeau în jurul mesei. Și apoi, a venit ea. Ioan 12:3 ne spune că femeia a fost Maria sora lui Lazăr, dar Marcu se mulțumește fără să-I spună numele: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu mir de nard curat, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat mirul pe capul lui Isus.” (Marcu 14:3)

Foarte costisitor. De fapt, pentru unii de la masă, era prea costisitor.

    Trădător printre cei doisprezece

Valoarea salariilor timp de un an a căzut din acel vas. Iar pentru unii dintre invitați, parfumul care a umplut sala a devenit duhoarea unei oportunități pierdute. „De ce a fost mirul irosit așa?” s-au plâns. „Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de lei, iar banii să fie daţi săracilor!” (Marcu 14:4-5) Prostii. Lor nu le păsa de cei săraci. Ceea ce vroiau cu adevărat era o pungă plină cu monede pentru bugetul de binefacere. Cel puțin, asta e ceea ce a vrut Iuda. Vânzarea mirului i-ar fi dat o pungă proaspătă de fonduri din care să fure (Ioan 12:6).

Isus a certat murmurul, mai mult decât a făcut certat Marea Galileii. Dar revolta era în mișcare. Marcu mută accentul său narativ din Betania înapoi la preoții cei mai de seamă. Iuda, spionul, fiind tărăgănat de cei doi kilometrii înapoi la Ierusalim, a găsit liderii religioși în vizuina lor. Poate că clocotea din cauza rușinii pe care a avut-o la casa lui Simon. Poate dragostea sa pentru bani i-a întunecat gândirea încât el nu a putut trece peste risipirea pe care tocmai o văzuse. Și nu doar risipire, ci risipirea pe care Isus a aprobat-o. „Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!” a spus Isus. „Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.” (Marcu 14:6-8)

Poate că Iuda a fost atât de agitat de aceste cuvinte încât i-a sărit țandăra și s-a întors înapoi pe drumul spre Cetatea Sfântă. „Bine, Isus. Ești pregătit pentru înmormântare? Mă voi asigura că veți obține una. La urma urmei, mi-ar părea rău să văd acel mir irosindu-se.”

    Treizeci de arginți

Photo credit www.tawicolleges.com

Și așa, Iuda a oferit preoților soluția pe care o așteptau: își va trăda Stăpânul. Dar nu fără ceva în schimb. Marcu, pur și simplu, consemnează faptul că preoții cei mai de seamă au promis să dea bani lui Iuda (Marcu 14:11). Cuvântul „promite” sugerează că Iuda nu a fost surprins de ofertă. Se pare că el i-a presat pe preoți pentru plată. Matei ne spune la fel de mult, de fapt că: „Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?” Ei i-au plătit treizeci de arginţi.” (Matei 26:14-15)

Drama din Marcu 14 se învârte în jurul a două personaje – femeia și Iuda – și reacțiile lor opuse în fața lui Isus. Dar există un al treilea personaj, un potrivnic atât de sinistru cât și de ascuns.

Banii.

Observați cât de repede Iuda și colegii săi, oamenii nemulțumiți, sunt în măsură să aprecieze valoarea mirului la casa lui Simon. Fiind cămătari veterani, aceștia puteau intui dintr-o ochire cât de mult valora un lucru. Mirul de abia își părăsise vasul, iar ei deja calculau: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei.” (Marcu 14:5)

    Orbi față de valoarea lui Hristos

Și totuși, ironia din Marcu 14 este că Iuda a putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar nu a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Iuda a fost un cămătar care suferea de cataractă. De aceea el a fost atât de ofensat pe acea femeie. Femeia, pe de altă parte, a putut vedea atât valoarea mirului cât și valoarea lui Isus. De aceea, ea a spart vasul de alabastru.

Miercurea dinaintea vinderii lui Isus este un memeto tragic al versetului din 1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.”

Dar miercurea dinaintea vinderii lui Isus este, de asemenea, plină de speranță, pentru că ne arată că frumusețea lui Isus poate rupe vraja câștigului financiar. Acesta este mesajul femeii pentru noi, un mesaj pe care Isus a vrut ca noi să-l auzim din nou și din nou: „Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în amintirea ei.” (Marcu 14:9)

Sursa: www.desiringgod.org via Resurse Crestine

Ziarul Oglinda: Lansare de carte la Diverta: “IUBIRE CU MÂINI RUPTE” – Nicolae Geantă

Miercuri, 1 aprilie a.c., după ora 16.00, la librăria Diverta din urbea noastră, Nicolae Geantă şi-a lansat cea de-a şaptea carte: Iubire cu mâini rupte, un volum cu „tablete pentru suflet”, apărut la editura „Fabrica de vise” din Beiuş, 2015. Totodată, prof. dr. Nicolae Geantă a prezentat invitaţilor săi şi volumul de eseuri „Lupta cu inerţia”, carte apărută la aceeaşi editură în decembrie 2013, care deşi a fost lansată în peste 20 de localităţi din România, la Câmpina „nu i-a sosit ceasul”.
Înghesuiţi printre rafturile de cărţi, invitaţii – profesori şi elevi, ortodocşi şi protestanţi, gazetari sau simpli cititori – au fost introduşi în lumea cărţilor profesorului Nicolae Geantă de către criticul literar Christian Crăciun, care s-a declarat încântat de o astfel de invitaţie, mai ales că „într-o vreme în care nu mai e de bonton să aperi creştinismul, cărţile domnului Geantă nu vorbesc numai de Dumnezeu, ci cu Dumnezeu”. „ «Iubire cu mâini rupte» e un volum nu de eseuri, ci de parabole („parabola e dincolo de vorbire, e inepuizabilă ca înţeles”), în care autorul vorbeşte prelimba poporului, la fel ca pe vremuri Mântuitorul!.
Citeste mai mult aici – http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/04/lansare-de-carte-la-diverta-iubire-cu.html

Adi Gliga si Catalin Ciuculescu Concert la Agape Church – martie 2015

Adi Gliga si Catalin Ciuculescu in concert la Agape Church – Los Angeles.

Turneu Martie 2015 SUA

VIDEO by AgapeOC

Si, din 2013, tot la Agape Church

Cristi Barbosu: Adorarea

Click pentru VIDEO

Click pentru VIDEO

Muzica a fost prezentă în biserică încă de la începuturile acesteia. Pe parcursul anilor, formele muzicale au evoluat, și concomitent cu evoluția muzicii laice, s-au produs schimbări și în muzica bisericească. Biserica a opus, de regulă, o anumită rezistență la schimbare, dorind să păstreze mai degrabă formele deja consacrate ale muzicii bisericești. Dar există forme muzicale laice și forme muzicale bisericești? Dacă e așa, aceste forme se interferează undeva, sau nu au nimic în comun și nici nu au avut vreodată origini sau elemente comune?

Pe de altă parte, în ultimele decenii și cu precădere în ultimii ani, în biserici – și mai ales în cele de factură protestantă și neoprotestantă – s-au ridicat foarte mulți compzitori și interpreți de muzica de aproape toate genurile, unii mai dotați ca alții, și putem spune că am asistat la o adevărată revoluționare a muzicii creștine. Desigur că muzica joacă un rol de căpătîi in practica bisericească, și totul este în regulă atâta vreme cât scopul rămâne proslăvirea lui DUMNEZEU. Dar cum rămâne cu formele noi care se practică astăzi în biserici? Să încercăm să păstrăm muzica deja consacrată, sau să acceptăm și forme de iz contemporan? Unde este limita?

Suntem conștienți că există pericolul promovării propiei persoane, în detrimentul proslăvirii lui Dumnezeu. Dar oare acest pericol nu a existat și înainte, și nu există chiar și în bisericile în care am crescut noi înșine? Muzica formațiilor bisericești (coruri, fanfare), muzica soliștilor, sau a grupurilor vocale și vocal-instrumentale, nu seamănă deseori cu un spectacol, și nu are uneori aspectul de mediu concurențial (fie cu alți soliști sau alte formații, fie cu doborârea propriilor perfomanțe atinse anterior)?

Nu doresc să condam aceste lucruri, mai ales că poate mulți cad inconștienți în această plasă, deoarece poate că nu au fost învățați de nimeni ce înseamnă închinarea adevarată, însă tot ce doresc  este să trag un semnal de alarmă asupra unui pericol existent. Nu ar fi păcat, daca tot se fac uneori eforturi enorme în pregatirea unei cântări, sau a uni concert, să ne trezim la urmă că nu va fi nici o răsplătire, fiindca totul s-a facut cu o motivație greșită?

Vezi aici mesajul lui Cristi Barbosu – http://family2fam.com/2015/04/06/cristi-barbosu-adorarea/

Cu pași repezi, către final… De Sefora Geantă

Nu cred că viața e cel mai mare dar pe care îl primește omul, ci libertatea de a face ce vrea cu ea. Numai că, liberul arbitru este, totodată, și cel mai mare blestem al omenirii.

Dumnezeu nu ține în lesă pe nimeni. Nu intră cu bocancii în sufletul nimănui, nu pune piciorul în prag. Nu-i musafir nepoftit. Dacă nu-L accepți, nu insistă. Dumnezeu nu-i negustor de suflete! El e făuritor de suflete! Nu oferă vieți la reducere. Nici două la 10 lei. Nici nu dă mai multe celui ce face mai mulți kilometrii în genunchi sau celui ce stă cu vilturii în vârf de munte.

Ni se dă, deci, șansa de a ne trăi viața după bunul plac. Problema este ce alegem să facem cu șansa asta. Singura șansă! (Foarte foare puțini oameni o mai primesc pe a doua. Nu îți irosi viața bazându-te pe ideea că ești unul din ei. S-ar putea să ratezi singura șansă de a trăi cu adevărat…)

Nu trebuie să stai musai între patru scânduri, lipsit de vlagă, pentru a fi un om mort. Există și morți care merg pe stradă (unii din ei se dau cu rolele, alții claxonează la semafor), pe lângă care trecem zilnic, cu care interacționăm deseori. Morții se ascund și în spatele zâmbetelor false, ale costumelor Armani, ba chiar dincolo de zidurile bisericilor! Ambalajul exterior trădează rareori cimitirul din interior. Doar dacă îi privești adânc în ochi începi să simți miros de suflet degradat. Și cel mai greu e când îți moare sufletul…

O viață irosită e una în care alergi după plăceri. După bani. După faimă. Viața nu-i ca matematica. Degeaba tot aduni. La sfârșit îți va da tot cu minus…

O viață irosită e o viață petrecută căutând fericirea la capătul pământului, când defapt ea e la o atingere de mână distanță de noi.

Citeste in continuare, aici –

_Geantă Sefora_ – http://seforaseah.blogspot.ro/2015/04/cu-pasi-repezi-catre-final.html

Saptamana Patimilor Marti – Florin Ianovici

MartiIubirea are uneori bici. Iubirea uneori striga pentru ca focul inimii este prea mare.

Iubirea uneori rastoarna planuri, strica afaceri pentru a face loc adevaratei iubiri.

E ziua iubirii aprinse cand Credinta striga: ,,e Casa Tatalui Meu!”

Daca cel ce iti spune ca te iubeste nu ridica uneori glasul si nu striga: ,,vai de tine!”, iubirea lui e o minciuna!

De 7 ori a strigat Isus: ,,vai de voi!”. Nu au inteles ca inca era Iubire…!

Aud glasul Duhului Sfant care imi spune: ,,pocaieste-te!” Multumesc din inima Iubire pentru indemnul tau…!

Matei 21:12-17

12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, 13 şi le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.„

14 Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i -a vindecat.

15 Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au văzut minunile pe cari le făcea, şi pe copii strigînd în Templu şi zicînd: ,,Osana, Fiul lui David!„ s’au umplut de mînie.

16 Şi I-au zis: ,,Auzi ce zic aceştia?„ ,,Da,„ le -a răspuns Isus. ,,Oare n’aţi citit niciodată cuvintele acestea: ,Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?„

17 Şi, lăsîndu -i, a ieşit afară din cetate, şi S’a îndreptat spre Betania, şi a rămas acolo.

VEZI SI – Saptamana Patimilor – Luni – Florin Ianovici

VEZI SI – Săptămâna Patimilor – Cronologie (de la Nicolae Geanta)

CE E NOU la PAGINA Florin Ianovici

Pastele evreiesc la Zidul Plangerii (VIDEO) Birkat Hakohanim Pesach 2015 (Jewish Passover)

Photo Ynetnews

VEZI si – Sute de Evrei Canta (VIDEO) si Ce este Dumnezeu pentru Evrei ?

Pesaḥ sau Pesach, (în ebraică פֶּסַח, Pesaḥ, lit. Pasare, Paștile ebraic) este sărbătoarea religioasă a poporului Israel care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiimei lui Israel conduși de Moise, și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 14-21 a lunii Nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse dospite.

Evrei zidul plangeri

Evrei la Zidul Plangerii captura video

Originea sărbătorii

Termenul Pesaḥ apare în Torah.

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului:
Să ia din sîngele lui, și să ungă amîndoi stîlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mînca.

Dumnezeu anunță poporul Israel, în țara robiei Egipt, căci îi va elibera; El spune:
Cînd îl veți mînca, să aveți mijlocul încins, încălțămintele în picioare, și toiagul în mînă; și să -l mîncați în grabă; căci sînt Paștele Domnului.
În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului, și voi lovi pe toți întîii-născuți din țara Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace; și voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul.

Expresia „pasare” este redată cu Pesaḥ. De la aceasta își ia origine terminul arameic-siriac „Pasha” din care derivă cuvântul grecesc „pasca” adică „pască” utilizat în prezent în limba română pentru pâinea azimă fără nimic dospit sau fermentat care se mămâncă de Festivalul Paști. În limba engleză se face o traducere literară „pass over” (trece peste), împreunată în Passover. Sursa – Wikipedia

VIDEO by Arutz Sheva TV

ENGLISH

Passover or Pesach (/ˈpɛsɑːx, ˈpsɑːx/; from Hebrew פֶּסַח Pesah, Pesakh), is an important biblically derived Jewish festival.

The Jewish people celebrate Passover as a commemoration of their liberation by God from slavery in Egypt and their freedom as a nation under the leadership of Moses. It commemorates the story of the Exodus as described in the Hebrew Bible especially in the Book of Exodus, in which the Israelites were freed from slavery in Egypt. According to standard biblical chronology, this event would have taken at about 1300 BCE (AM 2450).

Photo credit

Photo credit Ynetnews

Passover commences on the 15th of the Hebrew month of Nisan and lasts for either seven days (in Israel) or eight days (in the diaspora). In Judaism, a day commences at dusk and lasts until the following dusk, thus the first day of Passover only begins after dusk of the 14th of Nisan and ends at dusk of the 15th day of the month of Nisan. The rituals unique to the Passover celebrations commence with the Passover Seder when the 15th of Nisan has begun. In the Northern Hemisphere Passover takes place in spring as the Torah prescribes it: „in the month of [the] spring” (בחדש האביב Exodus 23:15). It is one of the most widely observed Jewish holidays.

In the narrative of the Exodus, the Bible tells that God helped the Children of Israel escape from their slavery in Egypt by inflicting ten plagues upon the ancient Egyptians before the Pharaoh would release his Israelite slaves; the tenth and worst of the plagues was the death of the Egyptian first-born.

The Israelites were instructed to mark the doorposts of their homes with the blood of a slaughtered spring lamb and, upon seeing this, the spirit of the Lord knew to pass over the first-born in these homes, hence the English name of the holiday.

When the Pharaoh freed the Israelites, it is said that they left in such a hurry that they could not wait for bread dough to rise (leaven). In commemoration, for the duration of Passover no leavened bread is eaten, for which reason Passover was called the feast of unleavened bread in the Torah or Old Testament. Thus Matzo (flat unleavened bread) is eaten during Passover and it is a tradition of the holiday.

Historically, together with Shavuot („Pentecost”) and Sukkot („Tabernacles”), Passover is one of the three pilgrimage festivals (Shalosh Regalim) during which the entire population of the kingdom of Judah made a pilgrimage to the Temple in Jerusalem. Samaritans still make this pilgrimage to Mount Gerizim, but only men participate in public worship. Wikipedia

Sute de Evrei Canta (VIDEO) si Ce este Dumnezeu pentru Evrei ?

Photo credit

Photo credit

VEZI SI – Pastele evreiesc la Zidul Plangerii (VIDEO)

Din cultura evreilor – Evreu este un termen care denumește, în limba română, adepții religiei iudaice sau mozaice și urmașii lor neconvertiți la alte religii.

Din punct de vedere etnic, evreii se consideră descendenți ai neamului format pe teritoriul Palestinei antice, care, potrivit Bibliei, îi are printre strămoși pe patriarhul biblic Iacob, numit și Israel, fiul lui Isac, dar și fiii altor popoare care s-au convertit la iudaism și s-au alipit de poporul evreu. Etnia evreiască îi include astăzi atât pe „evreii practicanți”, cei care respectă legile biblice și rabinice, cunoscute ca mițvot, cât și pe evreii ne-practicanți sau practicanți în parte ai cultului, pe evreii agnostici și atei, dar care se consideră evrei în sensul cultural sau național, fiind numiți „evrei laici”.

Străinii convertiți în trecut la religia evreilor, religia mozaică, s-au asimilat.

Religia iudaică, în forma ei ortodoxă, asemănător cu alte culte religioase – creștine, musulmane etc., nu permite căsătorii cu practicanții altor culte, decât prin convertirea partenerilor de cuplu – în cazul acesta, la iudaism. Din cauza căsătoriilor în interiorul comunității, ca și în cazul altor etnii și obști religioase, în colectivitățile evreiești au apărut uneori și unele boli ereditare foarte rare care se manifestă aproape numai la evrei și care au fost mai bine depistate și studiate datorită contribuției medicilor si cercetătorilor evrei.

Sute de Evrei canta

VIDEO by anh un

Ce este Dumnezeu pentru Evrei

Rabinul Rafael vorbește despre scopul rugăciunii, legile evreilor  în  sinagoga din București.

VIDEO by Ce Este Dumnezeu

 Citeste si – Dacă vrei să reuşeşti în viaţă fă-ţi cel puţin un prieten evreu

VIDEO La plimbare pe Muntele Maslinilor – MOUNT of Olives

Photo credit www.biblewalks.com

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

Vezi si – La plimbare prin Ierusalimul Vechi aici

Muntele Maslinilor, locul unde:

  • Domnul Isus mergea (se retragea) cand era in Ierusalim (Luca 22:39) După ce a ieşit afară, S’a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
  • Isus a mers de doua ori pe Muntele Maslinilor in ultima saptamana inainte de moartea si invierea Sa. Marti, cand a rostit pildele din Matei 24:1-25:46. In paralela se gasesc pildele si in Marcu 13:1-37 si in Luca 21:5-36. A doua oara, a mers sa se roage in gradina Ghetimani (pe Muntele Maslinilor) in seara cand a fost vandut de Iuda.
  • Isus s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor. Faptele Apostolilor 1:9-12
  • Isus se va reintoarce pe Muntele Maslinilor. Scrie in Zaharia 14:4 – 4 Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. In anul 1964 s-a construit un hotel pe Muntele Maslinilor, la excavari au aflat ca pe mijlocul muntelui exista o falie sau paraclaza, care reprezintă o ruptură apărută în scoarța Pământului si care cauzeaza cutremure.

Dr. David Reagan: Welcome to the land of Israel and the city of Jerusalem. I have come here to the city of Jerusalem to explore 4 mountains; 3 of them are important in biblical history and in Bible prophecy. The 4th is important because of what is situated on it. The 4 mountains are: The Mount of Olives, The Temple Mount, Mount Zion, ad Mount Hertzel. I want to point out right here at the beginning that these mountains we’re gonna be taking a look at are really not mountains by american standards. We would call them hills. But in the Bible, they are referred to as mountains. And, you know, they really are, when you consider the fact that they are high hills here in Israel, and Israel really only has one true mountain by american standards. That’s Mt. Hermon, which is located on the far north, on the border with Syria.

The first mountain we are going to take a look at is the Mount of Olives, and the best place where we can get a good view of it is from the Eastern Gate of the Old City.

2:00 – Well, here we are, at the Eastern Gate, sometimes referred to as the Beautiful Gate or the Golden Gate. It was a gate that was used for ceremonial purposes by priests, during the time of Jesus. As you can see, there’s a cemetery here in front of the gate. It’s a moslem cemetery that was placed here for a very definite reason, but we’ll talk more about that when we focus on the Temple Mount. For now, our subject is the Mount of Olives. Directly below me is a deep ravine, called The Kidron Valley. This valley runs North and South. and it separates the Old City of Jerusalem from the Mount of Olives, which is located to the east of the city. This is the mount from which Jesus ascended into heaven. It is also the place that the Bible says He will return to. At the base of the mount is the Church of All Nations, also called the Church of the Agony. It is located at the traditional site of the Garden of Ghetsemane…. On the top of the mountain, we see the Hotel of the Seven Arches. When it was built, in 1964, it was discovered that a major geological faultline lies beneath it. That is significant, because the Book of Zechariah says in chapter 14, that when the Messiah returns to the Mount of Olives, it will split in half when His feet touch the ground.

The Mount of Olives runs North and South along the Kidron Valley. It’s a ridge mountain. And when you reach Hebrew University, where you see that tall spire, the name of the mountain changes to Mt. Scopus. It is where Titus and his legions camped, while they destroyed Jerusalem in 70 A.D. Let’s go now to an observation site on the Mount of Olives.(4:10 min. mark)

VIDEO by ChristInProphecy

Question: „What happened on the Mount of Olives?”

Answer: Jesus made many visits to the Mount of Olives (Luke 21:37). In fact, it was “usual” for Him to go there when in the vicinity of Jerusalem (Luke 22:39). The Bible records two visits to the Mount of Olives, both in the last week of Jesus’ life, in which something of significance happened. The first visit was to deliver what has come to be known as the Olivet Discourse, recorded in Matthew 24:1—25:46. Parallel passages are found in Mark 13:1–37and Luke 21:5–36. The second visit was on the night He was betrayed. That evening began with the Last Supper and ended in the Garden of Gethsemane on the Mount of Olives.

The content of the Olivet Discourse is Jesus’ response to His disciples’ question “Tell us, when will these things be, and what will be the sign of your coming and of the close of the age?” (Matthew 24:3). The content of what Jesus taught in Matthew 24–25 primarily refers to the future tribulation period and the second coming of Christ at the end of the tribulation. The Discourse includes parables about those who wait for the Master’s coming—the wise and faithful servant (Matthew 24:45-51), the five wise virgins (Matthew 25:1-13), and the good servant who uses his “talents” (money) wisely as he waits for the Master’s return (Matthew 25:14-30).

Jesus’ second visit to the Mount of Olives followed His last Passover meal with His disciples, in which He established the New Covenant and then revealed Judas as the one who would betray His master (John 13:1-30). At the conclusion of the meal, Jesus instituted the Lord’s Supper (Matthew 26:26-29;1 Corinthians 11:23-26). After the meal, He took His disciples to the Garden of Gethsemane, literally “oil-press,” located on a slope of the Mount of Olives just across the Kidron Valley from Jerusalem. There Jesus prayed in agony as He contemplated the day to come. So overcome by the horror of what He was to experience in the crucifixion the following day that God sent an angel from heaven to strengthen Him (Luke 22:43).

After this, Judas Iscariot, the betrayer, arrived with a “multitude” of soldiers, high priests, Pharisees, and servants to arrest Jesus. Judas identified Him by the prearranged signal of a kiss which he gave to Jesus. Trying to protect Jesus, Peter took a sword and attacked a man named Malthus, the servant of the high priest, cutting off his ear. Jesus rebuked Peter and healed the man’s ear, displaying the miraculous power of God. Nevertheless, they arrested Him and took Him to Pontius Pilate, while the disciples scattered in fear for their lives.

The Mount of Olives is also mentioned in the Book of Zechariah. In a prophecy related to the end times, the Prophet Zechariah declared, „On that day his feet will stand on the Mount of Olives, east of Jerusalem, and the Mount of Olives will be split in two from east to west, forming a great valley, with half of the mountain moving north and half moving south” (Zechariah 14:4). This prophecy, related to the triumphant coming of the Messiah, connects to both of the above Mount of Olives passages. It connects with the Olivet Discourse in that both passages refer to the end times. It connects with the Garden of Gethsemane in that the very location where Jesus was betrayed and rejected will be the same location where Jesus returns triumphantly.

Read more:http://www.gotquestions.org/Mount-of-Olives

Dacă vrei să reuşeşti în viaţă fă-ţi cel puţin un prieten evreu

Vezi si – Ce este Dumnezeu pentru Evrei (VIDEO) si Sute de Evrei canta

✡ EL NIFLA, Dumnezeu minunat – de Daniel Stanger (povestea unui evreu român)

Photo credit savatie.wordpress.com

Dacă a existat ceva care şi-a pus amprenta asupra vieţii lui Dumitru Sinu, protagonist al unor scene de viaţă inedite după trecerea graniţelor de stat ale României, atunci se poate afirma, fără doar şi poate, că evreii pe care i-a cunoscut de-a lungul vremii au avut un rol covârşitor în ascensiunea sa spre o viaţă prosperă. „Pe când ne aflam în lagărul din Iugoslavia – îşi începe istorisirea nea Mitică – în aceeaşi încăpere cu cei din grupul de români din care făceam şi eu parte, erau mai multe persoane de ambele sexe, cu paturile destul de apropiate ca să se poată auzi în liniştea nopţii şoaptele vecinilor”. Fusese una dintre lungile nopţi petrecute în lagărul sârbesc, în care, dinspre paturile de refugiaţi români care se aflau în apropierea sa, nea Mitică a auzit o discuţie între doi soţi de curând sosiţi acolo: Bine, măi Alecule, acum am mâncat, dar mie mi-e aşa de sete, de numa’! Dar de unde să-ţi aduc eu apă acum?- a întrebat-o soţul, pentru că nu ştia unde era fântâna şi mai era şi noapte, iar ei nu cunoşteau mai nimic din regulile casei… Nea Mitică, la vremea aceea tânăr cu suflet mare şi de felul lui săritor atunci când era nevoie – doar crescuse în spiritul unei familii de ardeleni cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu – auzind conversaţia, s-a apropiat de dânşii oferindu-se să le dea o mână de ajutor: „Doamnă, vă aduc eu apă! Dar va trebui să beţi din gamela mea…” Şi aşa a făcut! Vesela folosită în lagăr semăna cu cea din unităţile noastre militare, locul farfuriei de supă fiind ţinut de gamelă. Era o noapte întunecată şi drumul spre fântână era plin de noroi, dar nu era o problemă, Mitică al nostru avea cizme! În dimineaţa următoare, cei doi i-au mulţumit pentru gestul pe care-l făcuse cu o seară în urmă şi au intrat în vorbă. Era o familie de intelectuali, mult mai în vârstă decât Mitică, domnul fiind român, iar doamna evreică: Alexandru şi Sonia Bunescu. S-au împrietenit de îndată şi prieteni au rămas o viaţă!

„Du-te la Paris, îţi plătesc eu biletul”

O Carte despre evrei din Romania- www.librarie.net

Domnul Bunescu se născuse în Alexandria în anul 1895. Student al Şcolii Naţionale de Construcţii Drumuri şi Poduri în timpul primului război mondial, fusese transferat la Şcoala Superioară de Artilerie. A întrerupt pentru o perioadă studiile primei facultăţi, continuându-le după război. Inteligent şi devotat idealurilor poporului român, Alexandru Bunescu s-a remarcat atât în timpul primei conflagraţii cât şi după, pe când lucra la Institutul Geografic al Armatei, iar în 1925 a fost avansat la gradul de căpitan. După terminarea studiilor civile în 1920 şi apoi în perioada interbelică, Bunescu s-a afirmat pe plan profesional, înregistrând succese remarcabile. Pe lângă faptul că a ajuns proprietarul unei fabrici, a intrat şi în structurile statului şi a ocupat mai multe funcţii importante: Director la „Monitorul Oficial” şi la patru tipografii guvernamentale, membru în Consiliul director al mai multor instituţii guvernamentale printre care şi la Serviciile Române de Poştă, Telegraf şi Telefon. Ajunge chiar secretar – asistent în Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor. În 1940 este silit să demisioneze din toate funcţiile guvernamentale de către guvernul fascist de atunci, datorită naţionalităţii soţiei lui, pentru că doamna Bunescu era evreică. Se relansează în ingineria construcţiilor şi devine membru activ al Partidului Naţional Ţărănesc al lui Maniu în 1940; ulterior face parte din Comitetul Executiv al partidului şi este numit subsecretar de stat în guvernul Generalului Rădescu. Comuniştii îl arestează în 1947 şi după eliberare, în perioada august 1947 – octombrie1948 se ascunde, fiindu-i teamă, iar apoi hotărăşte împreună cu soţia lui să părăsească România plecând spre Israel, via Iugoslavia. Acesta era în linii mari, trecutul omului pe care nea Mitică îl cunoscuse, împreună cu soţia sa, în lagărul iugoslav. Destinul a făcut ca în anii ce au urmat, nea Mitică să-i reîntâlnească. Familiei Bunescu nu i-a plăcut în Israel şi a plecat de-acolo în Franţa, iar după doi ani, cei doi soţi au trecut Atlanticul şi s-au stabilit la New York. Amintirile despre familia Bunescu au fost aşezate cu grijă în tainiţele sufletului său, deoarece întotdeauna i-a simţit aproape pe Alexandru şi Sonia: „Eram la Paris şi lucram într-un restaurant, spălam vase; doamna Bunescu îmi aducea ciorapi spunându-mi: Aici ai nevoie de ciorapi, stai mult în picioare şi transpiri! Erau nişte oameni minunaţi!” În Franţa, Alexandru Bunescu îşi confirmă din nou capacitatea de lider, ajungând la un moment dat vicepreşedinte al Grupului pentru Europa Unită; el ţinea în permanenţă legătura cu guvernul francez, prezentându-i informaţii despre adevărata situaţie din România acelor vremuri. De la Paris, familia Bunescu a plecat în Statele Unite, la New York iar nea Mitică s-a îndreptat spre Canada, stabilindu-se în provincia Quebec, la Montreal. Au păstrat tot timpul legătura şi peste câţiva ani i-a vizitat la New York, unde Bunescu a lucrat la diverse firme de consultanţă în construcţii. În acelaşi timp a fost un înflăcărat luptător împotriva comunismului, colaborând cu mai multe posturi de radio anticomuniste, cum ar fi Europa liberă şi Vocea Americii. A avut o activitate deosebită şi a ocupat numai funcţii de conducere în diverse comitete şi asociaţii ale românilor din diaspora. Nea Mitică mi-a vorbit cu mare admiraţie despre aceşti oameni: pe de-o parte mi-l descria pe omul, profesionistul şi nu în ultimul rând pe românul Alexandru Bunescu iar pe de alta, nu uita să amintească mereu bunătatea de nedescris şi grija ce i-a purtat-o Sonia Bunescu. Întotdeauna întâlnirile lor, în vizitele pe care le făcea la New York, erau pline de farmec şi de căldură. Ore în şir stăteau şi povesteau, amintindu-şi de zilele trăite împreună în lagărul din Iugoslavia şi apoi în Italia sau Franţa. Toţi trei rememorau momentele petrecute în Franţa, la Paris, iar nea Mitică era marcat cel mai tare de dorul acelor vremuri. Doamna Bunescu, impresionată de dorinţa lui de-a revedea Franţa, i-a spus, într-o zi, fără nici o ezitare: Du-te la Paris! Îţi plătesc eu biletul de avion. Şi i l-a plătit! „Aceşti oameni m-au ajutat enorm!” – a continuat nea Mitică, afirmând cu toată convingerea: „Ăştia sunt evreii, ei nu uită o binefacere; pe de altă parte, ce te costă să faci un bine dezinteresat?”

„Dacă mă tai la un deget, din mine curge sânge roşu, galben şi albastru”

Pe când Dumitru Sinu era la Montreal, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar şi acolo a avut parte de prieteni şi cunoştinţe – evrei de care-şi amintea şi acum perfect. Înseamnă că momentele trăite în preajma acestora au rămas bine întipărite în mintea sa ascuţită şi mult i-au folosit învăţămintele lor! Aş putea spune că în multe din acţiunile sale i-au folosit drept model, pentru că avea o admiraţie deosebită pentru spiritul lor întreprinzător, pentru inteligenţa lor sclipitoare, pentru agilitatea de care dădeau dovadă, în tot ce-au clădit de-a lungul istoriei lor zbuciumate. „Domnul Altaras şi domnul Trotuşan erau doi evrei români care lucrau la Montreal, la curăţat zăpada. Erau nişte persoane deosebite: De-l întrebai pe domnul Trotuşan dacă este român, acesta răspundea fără să stea pe gânduri: dacă mă tai la un deget, din mine curge sânge roşu, galben şi albastru! – şi-a amintit nea Mitică zâmbind admirativ – degeaba încerca avocatul Nichita Tomescu, membru marcant al diasporei din Montreal să-i infirme spusele, zicându-i: Curge pe naiba! Nu curge nimic!” Pe domnul Altaras dacă-l salutai în orice limbă, el îţi răspundea în româneşte; când vorbea cu nea Mitică despre România spunea plin de mândrie: Măi Mitică, ce ţară minunată am avut!. Era sincer şi deschis şi iubea mult România. Avocatul Nichita Tomescu însă îi tachina mereu spunându-le mai în glumă, mai în serios: Aţi făcut bani, de aia aţi iubit România!. Ager la minte şi foarte sigur pe spusele sale, evreul însă nu s-a lăsat intimidat: Măi, bani au făcut şi ungurii şi saşii, dar n-au învăţat limba română ca şi noi! N-au devenit niciodată atât de români! – lăsându-l astfel pe Nichita Tomescu fără replică. Nu o dată, în discuţiile purtate cu el, domnul Altaras îi spunea lui nea Mitică ce mult regretă că a trebuit să plece din România: Tu nu ştii, măi Mitică, pentru că erai la Cucuieţii din Vale, dar la Bucureşti se manevrau atâţia bani!. Tomescu, care asista la discuţii spunea: Este clar ceea ce se spune, că întotdeauna acolo unde sunt evrei e şi gheşeft. Dacă din întâmplare asista la acest gen de discuţii contradictorii, nea Mitică îi spunea lui Tomescu fără nici o rezervă „Domnule, pe mine m-au ajutat evreii! Nu m-a ajutat nici un român. Evreii m-au ajutat şi cu afacerile dar şi cu sfaturi de valoare!”.

Oameni talentaţi la business

Photo credit www.geodruid.com

Nea Mitică era prieten cu Altaras şi uneori mergea la el acasă şi petreceau ore în şir, povestind. Îl asculta întotdeauna cu atenţie şi cu mare plăcere, pentru că de fiecare dată avea de învăţat câte ceva din experienţa evreului. Era o dată cu Radu-Spital, cel de care am amintit într-o relatare anterioară, în vizită la Altaras şi stând la o şuetă, evreul, în mare formă ca de obicei, le-a dezvăluit câteva dintre secretele afacerilor. Omul acesta făcuse o adevărată pasiune pentru monedele din aur. Îi întrerupea pe cei doi prieteni: Măi, ia ascultaţi voi conversaţia aceasta! Ştiţi cui telefonez acum? Lui «madame Steinberg»! E cea mai bogată femeie din Montreal. O suna periodic şi cumpăra de la ea monede din aur la un preţ convenabil. Ştia să-i intre pe sub piele şi exploata slăbiciunea femeii, obţinând întotdeauna un preţ foarte bun pentru monedele atât de dragi lui. Şi reuşea să cumpere la preţul care-l avantaja, bineînţeles! „M-a întrebat domnul Altaras dacă nu cunosc pe cineva la Toronto, dacă nu am un prieten acolo. Eu îl aveam pe Aron, un prieten care se stabilise de mulţi ani în acel oraş canadian. Aron avea legături strânse cu companii din România, care exportau mărfuri diverse în toată lumea. I-am făcut legătura şi Altaras a plecat de îndată la Toronto pentru a demara o colaborare cu el”, îmi relatează nea Mitică zâmbind cu subînţeles. De-acum îl cunoşteam şi îmi dădeam seama că din ce îmi povestea, precis că avusese şi el ceva de învăţat. Altaras avea o comandă de ghete fabricate în România, pentru un magazin din Toronto; era vorba de vreo 3.000 de perechi. Începând colaborarea cu Aron – cel mai cunoscut intermediar pe relaţia cu România -, a fost pus în legătură cu un alt evreu român care i-a facilitat încheierea contractului cu producătorul de încălţăminte „Dermata”- Cluj. Altaras a comandat de îndată 3.000 de perechi de ghete.

Studenti evrei invata tesutul intr-o clasa rabinica, in Romania, inaintea Razboiului Mondial. Photo www.ushmm.org

Ei, dar frumuseţea şi mai ales miezul afacerii acum urmează! Când marfa a ajuns la destinaţie, Altaras a constatat cu stupoare că primise toate cele 3.000 de perechi, dar toate ghetele erau pentru piciorul stâng. Ce putea face cu 6.000 de ghete pentru acelaşi picior? Înfuriat la culme, omul a contactat imediat evreul care-i mijlocise afacerea, reclamând situaţia creată. Calm, acesta l-a liniştit într-un fel specific pentru cei rutinaţi în afaceri: Păi ţi le-am trimis şi pe cele pentru piciorul drept, sunt deja pe drum. Spune-le că se rezolvă problema, doar că va trebui să mai cumpere încă 3.000 de ghete pentru piciorul drept. Isteţ, nu? Doar că această atitudine putea avea două tăişuri: relaţia putea fi stopată pentru totdeauna în urma acestui incident voit, cu scopul de a determina beneficiarul să majoreze comanda. Cu siguranţă că Nea Mitică a ştiut să tragă învăţăminte din această întâmplare, rămânând la latitudinea sa, să decidă dacă merită sau nu să uzeze de astfel de tehnici în derularea unei afaceri. Ştia nea Mitică multe astfel de întâmplări despre modul în care s-au „descurcat” românii evrei. „Ştiau să facă business – îmi spune prietenul meu octogenar. Nu înveţi de la români aproape nimic. Noi ştim foarte puţin să facem comerţ. Evreii au trăit prin toate ţările şi au învăţat cum să se descurce. Ştiu să se impună, jos pălăria!”

„Dar cum sunt evreii?”

Evreii au constituit pentru nea Mitică întotdeauna motiv de admiraţie şi în acelaşi timp, modele de viaţă demne de urmat. Mi-a vorbit despre istoria poporului evreu, despre prigoana şi suferinţele evreilor de-a lungul vremii şi nu în ultimul rând, despre învăţămintele cu care a rămas de la ei, studiindu-le istoria şi trăind în preajma lor. Cu o uşurinţă de nedescris mi-a povestit despre iudaism, despre haşidismul fondat în Podolia secolului al XVIII-lea, precum şi despre toate curentele legate de iudaism, exemplificându-mi cu citate din marii gânditori ai vremurilor, fiecare idee adusă în discuţie. N-a uitat să-mi vorbească nici de anti-semitism, fiind bine informat, pentru că el citea enorm la vremea aceea a tinereţii, având grijă să-şi ia porţia zilnică de cunoaştere din lumea minunată a cărţilor! Citisem povestea lui Rabbi Israel, un făcător de minuni despre care se spune că în urmă cu două sute de ani trăia într-o colibă îndepărtată din Munţii Carpaţi. Unii spun că nu a existat niciodată!? Acest Rabbi Israel a coborât din munţi pentru a-i învăţa pe oameni să trăiască cu bucurie nemăsurată, căci bucuria din fiecare lucru viu, spunea el, este forma cea mai înaltă de venerare. A plecat înspre Podolia, Ucraina de astăzi, la nord de Cernăuţi, unde a devenit magician popular şi maestru spiritual, a atras o mulţime de discipoli la sfârşitul secolului al XVIII-lea. A fost o mişcare destul de mare, cunoscută sub numele de haşidism, o mişcare mistică foarte intensă, care a schimbat peisajul intelectual evreiesc al zonei geografice amintite. Le vorbea oamenilor despre sfinţenia pădurilor, a câmpiilor, a pietrelor, a ierbii, toate conţinând o scânteie din Sufletul viu; fiecare act al vieţii, respiraţia, mâncatul, mersul, trebuie îndeplinit cu bucurie, extaz, căci fiecare dintre ele vorbeşte despre Dumnezeu. Le spunea că dorinţa inimii de a adora este mai preţioasă decât forma sau locul adorării. În jurul său se adunaseră mulţi discipoli la vremea aceea şi pentru faptele minunate şi învăţăturile lui, Rabbi Israel a fost numit Baal Shem Tov, care însemna „Maestrul Numelui Minunat”. Cariera lui s-a încheiat într-un târg în Podolia care se cheamă Miedzibusz. „Pentru evrei, în fiecare epocă, a studia, a activa în domeniul comerţului, în viaţa culturală şi ştiinţifică a rămas o tradiţie; ei nu munceau din greu, aveau profesii care foloseau mai mult creierul decât braţele, dar munceau ore multe! Nu o dată mi s-a spus: Eşti ca evreii!. Dar să ştii că lumea nu-i cunoaşte cu adevărat! Vrei să ştii cum sunt evreii?”- şi vocea lui nea Mitică şi-a schimbat tonul. „Evreii spun: unde e bine, acolo e patria! (Ubi bene ibi patria!)” Îl completez spunându-i că expresia este cunoscută de la grecul Aristofan în comedia Plutus; de asemenea poetul latin Pacuvius o foloseşte într-un vers; că alţii spun dimpotrivă: Unde-i patria, acolo-i bine (Ubi patria, ibi bene!)”. „Ce mai, domnule, sunt silitori, riguroşi şi se dedică muncii lor: dacă un evreu e avocat, el va lupta să fie cel mai bun, dacă e medic, cu siguranţă se va afla printre medicii de top!” Şi Dumitru Sinu continuă să mă uimească cu felul în care abordează un subiect prin care, involuntar, fiecare dintre noi, când se referă la el, face imediat o asociere a evreilor cu banii! „De mii de ani, evreii au descoperit că fiecare om are un preţ, iar preţul omului este banul! De la o generaţie la alta, acest concept s-a moştenit, devenind oarecum leit-motivul existenţei lor: trebuie să faci cât mai mulţi bani, pentru că niciodată nu se ştie când e nevoie de un om valoros, care să aibă şi un preţ cât mai mare!” Interesant mod de a gândi, nu? Pragmatici prin excelenţă, evreii sunt inteligenţi şi agili dar au şi un şarm aparte, umorul lor fiind renumit. Răsfoindu-i însemnările, am citit în caietul lui nea Mitică o sumedenie de maxime şi cugetări cu şi despre evrei; am reţinut un banc ce reflectă faptul că nici atunci când sunt la necaz, spiritul de glumă nu-i părăseşte: un evreu a simţit că i se apropie sfârşitul şi îi spune nevestei lui: Cheamă-l pe preot, cred că mi-a sosit ceasul! Soţia s-a uitat la el mirată răspunzându-i: În viaţa ta n-ai chemat niciun preot, mai are rost să-l chemi acum?

„Spionaj în sinagogă?”

Amintindu-şi o întâmplare petrecută la Halifax, pe vremea când vieţuia în Canada, nea Mitică a ţinut să mi-o povestească. Fascinat de tot ce însemnau evreii şi dorind să vadă cum se În timpul slujbei religioase, Dumitru Sinu – după cum obişnuia atunci când se documenta – a scos un pix şi o hârtie şi a început să-şi noteze ce considerase că trebuie reţinut. De îndată ce-a fost văzut, lângă el au apărut câteva persoane, spunându-i politicos că este o problemă cu scrisul în sinagogă, că este interzis! Nea Mitică şi-a cerut scuze şi le-a spus pe un ton calm că se află pentru prima dată într-un astfel de lăcaş. Doamna Nicole, soţia lui a intervenit apoi într-o franceză impecabilă, confirmându-i spusele şi liniştindu-i pe cei ce îl asaltaseră cu întrebări. Întrebându-l apoi pe Mitică cum a intrat în sinagogă, acesta le-a răspuns pe-un ton glumeţ dar ceva mai ridicat: „Pe uşă! Cum pe unde am intrat?”. Se vede treaba că nici românul nostru nu era lipsit de umor, ştia şi cum şi când să-şi folosească spiritul.

„Datorită unui evreu am eu astăzi hotelul!”

„Dacă vrei să reuşeşti în viaţă fă-ţi cel puţin un prieten evreu!” asta mi-a spus nea Mitică spre finalul dialogului nostru, care dura deja de câteva ore bune, povestindu-mi apoi cum a ajuns el să fie proprietarul unui hotel. La scurt timp după sosirea în California, a avut norocul să lucreze în Laguna Beach, ca manager la un hotel care aparţinea lui Max Sobelman, un evreu născut în România dar crescut şi educat la New York. Văzându-l pe Mitică om serios, conştiincios, riguros şi priceput în ceea ce făcea, evreul l-a chemat într-o zi în biroul său şi i-a spus că până la sfârşitul acelui an dacă profitul hotelului se va ridica la o anumită sumă, îi promite că-l va ajuta să deţină şi Mitică, propriul lui hotel. Cum românul nostru nu era lipsit nici de inteligenţă şi nici de ambiţie şi cum stimulentul nu era unul de neglijat, s-a pus serios pe treabă şi a izbutit ca la data bilanţului, cifrele să-i fie favorabile. Evreul s-a ţinut de cuvânt, l-a ajutat să obţină un împrumut avantajos şi i-a vândut chiar unul dintre motelurile sale. Fiind descurcăreţ prin excelenţă, într-un timp neaşteptat de scurt, nea Mitică, românul plecat în lumea largă de prin împrejurimile Sibiului să-şi caute norocul – a reuşit să ramburseze întreg împrumutul (în aproximativ de doi ani), devenind astfel proprietar cu drepturi depline asupra hotelului: „Datorită unui evreu am eu astăzi hotelul!”, a repetat Dumitru Sinu, plin de recunoştinţă faţă de cel care l-a ajutat într-un moment în care nici nu visase!

Octavian D. Curpaş

Scottsdale, Arizona

Evidence of the Resurrection – Peter Williams, PhD

Champion Forest Baptist Church (2012) – Peter Williams gives this lecture on the evidence of the resurrection of Jesus Christ. Following the lecture, responses are given by Dr. David Fleming, Dr. John Monson and Mark Lanier. The end is comprised of a time of Q&A with Peter Williams.

Ravi Zacharias – What Does it Mean to Be Human?

 Ravi Zacharias – What Does it Mean to Be Human? – EP 1

We live in an interesting world – the more we learn, the less we seem to know about ourselves. What does it mean to be human? And why is that such a pivotal question? Ravi Zacharias takes a look at that question in part one of his message.

VIDEO by Ravi Zacharias International Ministries

Ravi Zacharias – What Does it Mean to Be Human? – EP 2

What makes us human? Is it a beating heart, a productive life, or something even deeper? Who or what determines the value of a human life? Are some more valuable than others? Those questions and mroe are answered int he conclusion of Ravi’s message titled “What Does It Mean to be Human?”

Ravi Zacharias via RZIM Where was God during last week’s Garissa University terrorist attack?

Ravi Zacharias via RZIM

Where was God during last week’s Garissa University terrorist attack? My colleague from Kenya, John M. Njoroge, explores: http://bit.ly/1Ginvey‪#‎PrayForKenya‬ ‪#‎Garissa‬ ‪#‎KenyaAttack‬

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari