Nevoia de Enohi – Nicolae.Geantă

 Enoh Enoch

Bisericile nu-s ca Dumnezeu fiidcă nu umblă cu Dumnezeu. El a venit să meargă înaintea noastră tot drumul, nu o bucată, şi nici să rămână încuiat în altare până la slujba viitoare. Când biserica nu umblă cu Dumnezeu se simte la cântare, la rugă, la predică. La pungă. La evanghelizare, la numărul de sfinţi. Din bănci, nu de pe pereţi!

Nicolae GeantaCând bisericile umblă cu Dumnezeu, mass-media nu mai face promo gratuit divorţurilor, gay-lor, băieţilor „deştepţi”, nici corupţiei, nici ştirilor de la ora 5, nici berii nu ştiu care. Dar nici preoţilor sau pastorilor îmbrăcaţi în sutană peste blana de lup. Iar tinerii, din şcoli şi licee, nu vor mai umbla cu Halloween-ul, cu droguri la ciorap şi nici cu tatuaje à la Fantastic sau toalete de lady Gaga.

Umblarea cu Dumnezeu face oameni ca Dumnezeu. Sfinţi, buni, iertători.  Ranchiuna, mândria sau judecata pastorului, vin de la stat prea mult pe Facebook. De la socialiazare (şi nu neapărat online). De la garduri. De la cafele. Dar şi manele. Nu trebuie să spui cu cine umbli, căci se vede cui îi slujeşti.

Saul a început cu Dumnezeu de mână, dar după o bucată de drum s-a smuls şi-a luat-o la goană pe miriştea poftelor, apoi a sfârşit mergând la vrăjitoare. Dima a fost un sceptic, şi după un cros cu creştinii, s-a întors cu spatele la cer. Hristos nu contabilizează doar startul, ci şi pasul după linia de sosire. Pavel nu s-a oprit după primul sprint. Nu-L apucase încă pe Domnul.

Biblia spune ca după ce a născut pe cel mai longeviv bărbat de pe planetă, Enoh a mai avut 100.000 de întâlniri cu Dumnezeu. Apoi, nu s-a mai văzut. După o umblare lungă cu Hristos nu te mai vezi tu, ci Domnul.

Umblarea cu Dumnezeu înseamnă consecvenţă. Perseverenţă. În fiecare zi avansezi. Cu fiecare pas eşti mai aproape de El. Şi, spunea Vladimir Pustan, e ca mersul pe bicicletă: când nu mai pedalezi, cazi.

Dumnezeu are nevoie de Enohi. Mai ales în aceste vremuri tulburi. Vrea să umble cu ei de mână pe pământ. Mai mult, le-a cumpărat şi bilete la business-class. Fără întoarcere!

Sursa –

Vizitati blogul lui Nicolae.Geantă aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com/

Nicolae Geantă – Nevoia de Enohi

VIDEO by Ben Hur

2 comentarii (+add yours?)

  1. mike
    mai 25, 2015 @ 23:58:50

    Prea putini pastori prezinta realitatea starii spirituale a bisericilor crestine in ziua de azi – si asta din mai multe motive –unul principal –money- (vezi- Ioel Ostin, Beny Hinn).–rezultatul ?? multa toleranta fata de pacat, care duce la apostazie .- Ador acest pastor-Nicolae Geanta – pentru verticalitatea -moral-spirituala pe care o predica fara frica de a pierde auditorul, pentru ca stie ca ancora lui e bine prinsa in Christos.– Dumnezeu Sa-l binecuvinteze sa ramina tot asa de ferm in a predica -ADEVARUL-simpu si la obiect fara multa filosofie teologica.God bless you

  2. Trackback: 2. Plini de Duh – Nicolae.Geantă | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: