Noi construim vieți [în Bucureşti] – Florin Ianovici

Am adaugat [în Bucureşti] la titlu deoarece avem foarte multi cititori inscrisi la postarile blogului din Bucuresti si daca apreciati o astfel de munca imensa care o face Pastorul Ianovici impreuna cu biserica Betel-Crangasi, poate va pune bunul Dumnezeu pe inima indemnul de a ajuta (in diferite moduri) orfanii de la Fundatia ‘Viață și Lumină’. Dumnezeu sa va rasplateasca!

Noi construim vieți

Geneza 21:15 „Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş ”

Noi…adică fundația Viață și Lumină! De 21 de ani ne-am pus păinea pe apele durerii ca să le facem mai dulci.

Unii excelează în betoane, alții au investit în șifoniere iar celor mai mulți viața li s-a scurs ca apa printre degete. Cifrele noastre? 1400 de copii, 2000 familii, 500 de tineri pentru care am luptat cum ne-am priceput și cum ne-a ajutat Dumnezeu.

Poate că unora li s-a terminat vinul de la nuntă, alții nu mai au nici apă ca să bea dar tot nu e un motiv ca să arunci copilul.

Și dacă totuși se va întâmpla, mă rog lui Dumnezeu ca brațele celor de la Viață și Lumină să fie încă destul de puternice să îi prindă…!

Noi vă promitem ajutorul nu doar de 1 iunie!

Psalmii 10:14 „Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit şi Tu vii în ajutor orfanului. ”

Florin Ianovici , Bucureşti

CITESTE mai multe despre sau sprijineste Fundatia Viata si Lumina aici

Transcript Blogul Agnus Dei

Organizatia Viata si Lumina traieste pe principii biblice.Noi suntem, toti cei care lucram in cadrul organizatiei, suntem oameni cu frica de Dumnezeu. Dar nu facem din aceasta o declaratie si o povara pentru altii. Mergem pe ideea de model, nu mergem pe ideea de declaratie. Este o credinta declarativa si o credinta. Punct. Personal m-am implicat in aceasta lucrare, aproape pe nestiute. Cand eram consilier juridic al Cultului Penticostal, cu un misionar din Norvegia, pe nume Iohansen, am fost miscat de tragedia pe care am gasit-o in metrou. El povestea ca, mergand in metrou, auzi cantecele „Nu nimeni, nu mineni ma vrea, Chiar nici mamica mea…” Si a fost extrem de miscator, am zis: „Cum e posibil ca sa existe asa ceva?” Si a adus tiruri cu ajutoare. Era greu din punct de vedere procedural sa tranzitezi granitele Romaniei cu tiruri de ajutoare. Erau niste legi extrem de grele. L-am asistat, dupa care dansul, auzind de faptul ca noi, un grup de tineri, lucram in strada, dand sanvisiuri copiilor, a zis: „Haideti, sa atrageti mai multi si sa o faceti din ce in ce mai des. De unde o faceam odata pe saptamana, sa o facem de 2, de 3 ori si am ajuns la un moment dat sa punem problema: daca n-am putea sa mergem in fiecare zi, pentru acesti copii, si nu numai cu sanvisiuri, dar cu supa calda. Vazand si facand, ideile au venit pe masura ce nevoile au aparut. De altfel, cand noi am ales aceasta misiune „Noi Construim Vieti”, am  plecat de la ideea: gasim nevoia si incercam sa o implinim. Nu satm, gandind noi ce sa facem. Am observat, am vazut si am plecat de la o anumita nevoie caruia ne-am adresat, aducand resurse necesare pentru ca aceasta nevoie sa fie implinita. Avem un sait http://www.fvl.ro  unde sunt prezentate programele si cateva fotografii cu copiii nostri.

Sunt cateva (30) secunde din clip care nu au sunet, pentru ca video foloseste muzica care este copyrighted si a fost scos sunetul. Sunetul revine la min 2:00-

Antena 1 – Clip despre

Fundatia Viata si Lumina

In 1994, cam in 1995 am inceput sa avem un parteneriat, adica, sa avem cateva lucruri precis asumate. Dansul a oferit o sponsorizare pentru ca noi, care eram niste tineri si luam sanvisiuri din banii nostri, sa putem cumpara ceva mai mult si nu doar o zi, doua, trei, ci ceva mai mult. Si apoi am ajuns sa mergem zi de zi, sa oferim copiilor ceva mai mult. Insa, de indata ce stai de vorba  cu cei ce sunt in strada, va amintesc ca la nivelul anului ’94, ’95, vorbim de aproape de 1000 de copii care se aflau in strada, nevoile erau extrem de variate: conditia medicala, starea de sanatate extrem de proasta- fara documente, fara carti de identitate, buletine, fara locuri unde sa fie cazati. Nevoile erau extraordinar de mari. Si pas cu pas  am inceput, mai intai, sa fim prezenti in fiecare zi in strada, ca sa le castigam increderea. Era voluntariat si in prima faza se sponsoriza doar hrana, pe care nu puteam sa o cumparam singuri, fiind niste tineri care duceam propriul nostru jug al saraciei.

Apoi, in momentul in care ne-am dat seama ca nu-i suficient sa te duci sa dai un sanvisi in strada sau o supa calda, am inchiriat, cu ajutorul dansului, 4 apartament in Bucuresti si am cautat sa luam cati mai multi copii din strada si sa-i plasam intr-un apartament. In momentul acela s-a vorbit despre o participare partial salarizata, pentru ca trebuia sa stea cu ei cineva in casa. Ei, nefiind obisnuiti cu rigorile unitati locative de acest gen. Dupa o perioada de cateva luni de zile, proiectul s-a dovedit a fi dezastros, pentru ca copiii nu erau civilizati; nu puteai sa ai pretentii la ei sa se comporte intr-un mod civilizat. Vecinii au ridicat foarte multe reclamatii si din aproape, am ajuns la convingerea ca trebuie un spatiu care sa ne apartina, o casa de copii.

Asa am ajuns, undeva, sa cumparam o cladire pe care, pe de alta parte, vreau sa spun ca si eu am fost uimit de anumite lucruri pe care eu nu le-am cunoscut la momentul cand noi am achizitionat casa. Trebuia sa existe un circuit. Trebuia spatiile sa se preteze la o casa de copii. Cubajul, luminozitatea si alte criterii de care noi nu prea aveam mare stiinta. Ei, am investit si in 1996 a aparut Centrul de Copii Viata si Lumina, cu capacitate de 50 de copii, pe care noi i-am luat din strada si intr-un entuziasm extraordinar am inceput. In acea perioada am intrat in parteneriat cu o organizatie suedeza, o organizatie foarte mare alcatuita din oameni foarte seriosi si oameni cu principii de credinta, iar misionarul frate Iohanson, care reprezenta organizatia Norvegiana,  impreuna cu aceasta fundatie suedeza au fost partenerii nostri de inceput. Impreuna cu dansii am creat si [numit-o] Viata si Lumina, dupa Evanghelia lui Ioan: „In El era viata si viata era lumina oamenilor.” Ne-am gandit ca cele doua lucruri de baza, care sunt frumoase si sunt – Lumina- unde este lumina nu mai este intuneric si viata ne dorim cu totii. Ni s-a parut frumos cuvantul acesta. Viata este lumina oamenilor, adica trairea. Trairea devine lumina prin care-L marturisim pe El.

Dupa ce am deschis, in 1997 cu mult entuziasm centrul de copii, ne-am gandit noi: „Vai ce casa va fi. O casa plina de iubire.” Stiti? Nu e rau sa ai acest entuziasm, ca te fereste de multe dezamagiri. Cine stie, daca am fi stiut de la inceput ce ne asteapta, poate nici nu ne-am angrena la anumite  proiecte. Dupa cateva saptamani, spre stupoarea noastra, am bagat de seama ca jumatate din copiii care venisera, au fugit din nou in strada. Si cand au plecat, au plecat si cu amintiri. Si ne-am pus problema: Ce se intampla? Mancare foarte buna, tratament foarte bun, noi oameni cu multa dragoste. Pana la urma, eram credinciosi. Suntem credinciosi, ne-am gandit ca un om credincios stie sa-si apropie un copil. Exista aceasta boala psihica, daca vreti, sau sociala, sau economica- „gustul strazii”. O libertate totala. Ei, aceasta libertate care ti-o creeaza strada, nicio regula, nicio presiune- in afara de supravietuire, aduce cu ea o anumita satisfactie. Venisera copiii si dupa o saptaman, doua, plecau pentru ca se plictiseau. Si pentru ca la un moment dat spuneam: „La noi se face asta, se face asta…” noi ne-am dat seama ca abordarea noastra e o abordare de tip institutional, care, din nefericirie, ea nu aduce niciun beneficiu. Si atunci ne-am gandit din aproapre in aproape: „Ce sa facem?”

Si ne-am gandit sa construim un spatiu si sa facem cateva ateliere. Ceramica a fost primul atelier pe care l-am facut: cu cuptor, cu lut, cu ceramist. O domnisoara, care era lector unviersitar la acea vreme, a venit si am inceput sa angrenam copiii , multor care au inceput sa modeleze in lut prima figurina, au descoperit cuvantul „al meu” si „al tau”. Era figurina mea si era figurina ta. Plecand de aici, ne-am dat seama, de fapt, ca nu tot ce este acolo este indevalmasie, ca exista reguli si ca incetul cu incetul, oamenii au inceput, prin actul creatiei, sa respecte si ce este a altuia. Apoi, am mers pe croitorie. Apoi, am mers pe tamplarie, pe sculptura. Apoi, am mers pe computere. Aceste ateliere vocationale au adus acea angrenare, dincolo de care incetul cu incetul s-au civilizat, sa spun asa. Salbaticia aceea s-a domolit si au inceput sa inteleaga rostul vietii, telul ei. A fost, daca vreti, o apropiere catre viata si catre principiile de credinta, dintr-o directie practica, ei fiind oamenii care nu prea intelegeau notiunile.

Ne-am dat seama ca procesul educativ este foarte important si eu subliniez lucrul acesta. Un om pregatit pentru viata este un om educat, un om care are o pregatire scoalara. Si am avut foarte multe probleme pentru ca trecusera ani de zile. De unde vin copiii astia ai strazii in Bucuresti? De peste tot. Din familii sarace, din provincie. In vremea aceea, in ’96, in ’97, Bucurestiul era un fel de El Dorado. Era un fel de vis. Veneau, cerseau. Ei, ce se intampla? Cand ajungeau in gara de Nord, fugind de acasa, existau acolo gastile. Ei au cazut victime unor oameni care traiesc din cersetorie, care prind acesti copii. SI as vrea sa va spunmomentul care a fost declicul meu. Eu am fost, la vremea cand asistam in viata. Eram inca avocat. Inca nu faceam lucru acesta pentru ca aveam o chemare din partea lui Dumnezeu.

Dar, intr-o seara, eram cu sotia mea si am ajuns in fata cofetariei Scala, cand am auzit un scancet. Era cam in Noiembrie. Era destul de rece. M-am uitat la sotie si am intrebat-o: „Auzi si tu ceea ce aud si eu?” Si a zis: „Da.” Si ne-am uitat imprejur, sa vedem de unde vin scancetele. Un copil statea in fata unei scari de bloc, in afara, si plangea. Cand m-am apropiat de el, am pus cea mai natanga intrebare care poate sa puna un barbat unui asemenea copil: „Ce faci?” Dar nu mi-a trecut altceva prin minte. SI el s-a uitat lung la mine. Era descult. Il chema Florin. Nu poate sa fie intamplator lucrul acesta. Si in momentul acela cand l-am vazut, am aflat povestea lui. Era din Buzau. Fugise de acasa pentru ca tatal si-a pierdut serviciul. Si-a pierdut serviciul si a inceput sa bea. Si-a pierdut mintile. A inceput sa-l trimita de acasa sa cerseasca bani si il batea daca nu venea cu bani acasa ca sa-si cumpere bautura. Mama s-a mutat de acasa, datorita acestei situatii si  el a fugit in Bucuresti pentru ca a gandit el ca in Bucuresti va putea trai in cersetorie, mai bine decat o face acasa. A intrat pe mana unor gasti, care l-au exploatat de dimineata pana seara. Il urmareau pentru ca copiii care cerseau in metrou nu o faceau din propria initiativa. Toti banii ii erau luati si il tineau descaltat ca sa nupoata fugi. Eram foarte sarac. Mi-am dat sosetele jos ca aveam niste cizmulite. M-am dus si cu singurii bani am cumparat o pereche de adidasi din consemnatie (pe vremea aceea) si l-am intrebat pe Florin ce vrea. Si a zis: „Duceti-ma la tren. N-aveam bani sa platim trenul pana la Buzau. Am vorbit cu conductorul si l-am rugat sa-l insoteasca si sa-l predea in Buzau.  Acela a fost momentul care mi-a determinat pornirea sufleteasca. M-am dus acasa. Nu eram instarir si aveam o casa modesta si mi s-a parut ca ma lafai. Mi s-a parut prea mare patul, mi s-a parut nemeritata mancarea, mi s-a parut ca, de fapt, nu pot trai in felul asta. M-am simtit vinovat, macar ca n-aveam nicio vinovatie directa. Dar m-am simtit legat. Ei, Dumnezeu a facut un lucru frumos. Trei ani de zile de la acest eveniment, in timp ce ma duceam spre „Viata si Lumina”, treceam prin fata garii de Nord. Mergeam cu metroul si eu merg mai voiniceste, dau din maini, cu pas mare, ma rog, in Bucuresti nici nu-i bine sa mergi la pas. E bine sa treci cat se poate de repede, mai ales in fata garii de Nord. Acuma sau mai schimbat lucrurile, dar atunci…  Si ma prinde cineva de mana, din spate. Cand m-am intors, era un adolescent, imbracat bine, cu rosu in obraz si m-am speriat putin si am zis: Ce se intampla? Mi-a zis: „Nu ma cunoasteti?” Si am zis: „Nu.” Zice: „Eu sunt Florin.” Mi-a povestit dupa aceea ca venise la un verisor in Bucuresti. Mi-a povestit ca a ajuns acasa, ca deja il cautau cu politia parintii. Ei au realizat ce se intamplase, de fapt, au realizat unde s-a ajuns cu familia respectiva si si-au venit in fire si l-au luat si traia bine. In momentul in care am plecat de acolo, simteam strangerea de mana a lui Florin, ca el mi-a luat-o si imediat mi-a sarutat mana. M-am simtit rau ca barbat, dar am inteles lucrul asta. Si brusc, in timp ce mergeam spre fundatie, iertati-mi latura aceasta poetica, pentru ca propriu zis, in Romania de astazi, nu mai prea isi are locul. Dar m-am gandit ca intr-o zi ma voi intalni cu Dumnezeu in cer, va da Dumnezeu perdeaua la o parte si tuturora celor care le-am facut bine imi vor strange mana si-i vom intalni in cer. Momentul acela  a fost momentul meu de atasament. In momentul acela, pot sa spun ca m-am lipit de fundatie si mi-am dat seama ca n-as putea trai fara ei. 23:15

Screen Shot 2014-05-30 at 9.57.00 PM

Indata ce noi am facut acest lucru, am inceput cu partea educationala si am continuat sa investim in strada, intreband: Ce s-ar putea face mai mult? SI ne-am dat seama ca trebuie sa avem un centru. Si atunci, programul nostru de prevenire, care-l gaseste orice telespectator interesat, daca va accesa saitul ‘Fundatia Viata si Lumina’. Copiii traiesc in strada, copii au devenit tineri, tinerii au devenit parinti. Parintii au nascut copii si acuma avem o generatie noua de copii ai copiilor strazii. EI au un centru. Noi am deschis „un centru de urgenta”- l-am numit noi. In fiecare zi le oferim o masa calda. Unii zic: Intretineti parazitismul. Nu e bine. Noi am facut un experiment  impreuna cu comandantul sectiei de politie a garii de Nord. Am inchis pravalia pentru o luna. Cu 30% a crescut gradul de infractionalitate in zona- prin lipsa fundatiei Viata si Lumina. Ce era de demonstrat, am demonstrat. Noi nu intretinem parazitismul, daca nu-i intretinem, oamenii acestia nu mananca. Ei trebuie sa manance si daca nu au de unde, ei vor lua de undeva. Si atunci am deschis acest centru de urgenta. Dar in acelasi timp, monitorizam 12 puncte din Bucuresti. Avem pe deoparte un centru deschis in care vin cei din zona garii de Nord, dar nu numai pentru mancare, pentru ca acolo este si un depozit de haine. Acolo se pot face dusuri. Acolo se poate igieniza o persoana. Acolo facem parte de consiliere pentru ca noi incercam sa-i smulgem pe cati mai multi din strada, fie sa-i plasam in centrul nostru, fie in colaborare cu alte organizatii, sa putem sa-i ducem intr-un loc de siguranta.

Monitorizam 12 puncte in Bucuresti, pentru ca mai avem inca doua echipe mobile, care cu doua microbuzuri circula in fiecare zi, 7 zile din sapte zile, si suntem prezenti acolo cu mancare, dar mai ales suntem acolo prezenti pentru ca vrem sa-i ajutam sa fie scosi din mediul stradal. Nu poti face in mediul stradal asistenta sociala. Acolo, numai poti sa asisti la nivel de urgenta. Au plagi. Multi sunt bolnavi cu stomacul. La nivel de stomatologie sunt praf multi dintre ei. Se drogheaza cu droguri neconventionale- aurolac, care este peste tot, pentru ca aurolacul duce o senzatie de bine. Le taie foamea. Asta imi spun, ca de multe ori le taie foamea. Si atunci suntem prezenti in 12 puncte in Bucuresti. De ce? Primul lucru pe care il facem daca gasim un copil, sa-l ducem acasa la parinti si sa ajutam familia  aceea pe perioada de 6 luni, 1 an de zile- cat este nevoie sa depaseasca perioada de criza. Si asta ar fi una dintre solutiile cele mai bune. Daca familia este destramata sau in familie este necesar un proces de consiliere a se vindeca, atunci aducem acel copil in centrul de plasament. Daca la noi nu sunt locuri, colaboram cu alte organizatii, la fel de bune, si copilul va fi plasat acolo, pentru ca el sa nu piarda scoala, sa poata sa fie integrat intr-un proces educativ. Sigur, unii dintre parinti isi iau copiii inapoi pentru ca dupa o perioada de timp isi revin, cu ajutorul nostru, cu ajutorul primariilor. Unii, nu. Unii s-au destramat. Cei mai multi care sunt la noi, parinti nu mai au. Si atunci, noi ii crestem pana la 18 ani.

Screen Shot 2014-05-30 at 10.13.35 PM

6 comentarii (+add yours?)

  1. Ioan
    iun. 01, 2015 @ 12:45:39

    Ceea ce se poate face in Africa si in India printr-un om, un roman, Cornel Urs din Pancota jud. Arad, se poate face si in Romania prin mai multi romani, pentru cei necajiti. Dati click aici pe aceste 2 link-uri:

    In Africa

  2. Ioan
    iun. 01, 2015 @ 12:48:43

    Aici e misiunea in India prin fratele Cornel Urs din Pancota, jud. Arad (scuze):

  3. Ioan
    iun. 01, 2015 @ 13:29:53

    DUMNEZEU poate si vrea sa faca lucrari mari si spiritual si material, prin cei ce sunt ai Lui, care au inima de … carne! Aici sunt 2 exemple din multe alte situatii. Iata ce zice DOMNUL ISUS despre astfel de urmasi ai Sai, dar si despre cei cu inima de …piatra:

    31. „Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
    32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
    33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.
    34. Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii.
    35. Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
    36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
    37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-ţi sete, şi ţi-am dat de ai băut?
    38. Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
    39. Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
    40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
    41. Apoi va zice celor dela stînga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
    42. Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
    43. am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine.`
    44. Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu ţi-am slujit?`
    45. şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`
    46. şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.” (Matei 25:31-46).

  4. crestini fara frontiere
    iun. 03, 2015 @ 05:03:03

    Reblogged this on ciresari irlanda.

  5. Trackback: Ce e nou la PAGINA Florin Ianovici Predici – Biserica Betel-Crangasi, Bucuresti | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: