In cautarea corabiei lui Pavel naufragiata in Malta – S-au descoperit cele 4 ancore aruncate in mare?

READ this article in ENGLISH here – Anchors from Apostle Paul’s Shipwreck Presumed Found` – http://chalcedon.edu/research/articles/anchors-from-apostle-pauls-shipwreck-presumed-found/

Astazi, ancorele se afla intr-un muzeu maritim in Malta

Ancorele se afla intr-un muzeu maritim in Malta. Photo Agnus Dei

Faptele Apostolilor 27 (Calatoria lui Pavel spre Roma Fapte 27 & 28 cca. 60 A.D.)

27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,
31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32 Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă.

Bob Comuke, in cautarea celor patru ancore ale vasului naufragiat din calatoria lui Pavel inspre Roma ca sa descopere adevaratul loc unde a fost naufragiat Pavel. Citeste un fragment din acest video (vizioneaza video mai jos pentru intreaga stire de 7 minute):

În jurul anului 60 d.H., apostolul Pavel pleca de pe insula Creta înspre Roma. În timpul călătoriei, o furtună puternică a îndepărtat corabia de la cursul ei.

În timpul furtunii, corabia a atins o bucată de pământ și a început să se destrame. Cei aproape 300 de oameni care se aflau la bord au înotat ca să-și salveze viața. Toți au supraviețuit.
”După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.”

Așa a luat naștere influența creștină în Malta, care durează timp de mai multe secole. Astăzi, Malta este cea mai religioasă țară din Europa. 98% dintre cetățeni sunt catolici. Sfântul Pavel este comemorat pe această insulă, în special în Saint Paul’s Bay. Turiștii vin să vadă locul unde majoritatea cred că a naufragiat corabia lui Pavel în urmă cu aproape 2.000 de ani. Când fostul investigator din Los Angeles, Bob Cornuke, a făcut o vizită în Malta, a descoperit că evenimentele descrise în Biblie nu se potriveau cu priveliștea ce putea fi văzută din Saint Paul’s Bay. Aceste diferențe au condus la o căutare timp de 10 ani a adevăratului loc unde a naufragiat corabia lui Pavel. Bob a început să studieze Biblia. Dificultatea povestirii s-a învârtit în jurul celor patru ancore. Puteau fi găsite?

”M-am uitat în Biblie și m-am întrebat dacă aș putea să rezolv cazul ca și cum ar fi o crimă, să iau dovezile scrise în Biblie și să găsesc cele patru ancore despre care vorbește Biblia”, a afirmat Bob Cornuke, investigator.

Capitolele 27 și 28 din Faptele Apostolilor ne oferă o descriere detaliată. Bob a enumerat patru factori care trebuiau să se potrivească pentru a găsi adevăratul loc.

  1. Un golf cu o plajă…
  2. Un recif unde se întâlnesc două plaje.
  3. Marea să aibă o adâncime de 27 de metri…
  4. Un loc pe care pescarii să nu-l fi recunoscut…

Cornuke a cerut ajutorul unui grup de oameni care cunosc bine apele din zona Maltei – și anume pescarii maltezi.

”Mi-am început căutările avându-i alături pe acești pescari, care cunoșteau apele, curenții, topografia oceanului. Mi-au explicat care ar putea fi locurile, bazat pe ceea ce spune povestirea biblică pentru a descoperi locul adevărat al naufragiului”, a afirmat Bob Cornuke, investigator.
Mare parte din insula Malta este înconjurată de stânci. Astfel, Bob a restrâns numărul posibilităților la câteva golfuri cu plaje.

Pentru a-și da seama care variantă era mai plauzibilă, Cornuke l-a căutat pe dr. Graham Hutt, expert în furtunile ce au loc pe Marea Mediterană:
”Am studiat aceste furtuni în ultimii 30 de ani. Studiul a dus la realizarea unei cărți despre Africa de Nord și Malta în care vorbesc despre toate aceste probleme ce țin de vreme.”

Expertiza doctorului Hutt a contribuit la descrierea făcută în Faptele Apostolilor:
”Aceștia se temeau să nu cadă peste Sirta și au încercat cât de mult au putut să meargă înspre nord, dar, de fapt, se îndreptau spre nord-vest.”

Singurul golf din acea zonă care se potrivește cu calculele făcute de Bob este golful Saint Thomas.
”După părerea mea, din locul în care se aflau, Saint Thomas este cel mai potrivit loc”, spunea Hutt.
Saint Thomas, în partea de sud-est a insulei Malta… Teoria spune că acesta este golful despre care s-a scris în Faptele Apostolilor 27 și 28. Relatarea biblică spune că pescarii nu au recunoscut insula și nu au știut unde se află. Localnicii le-au spus că aceasta este Malta, fapt ce vine în ajutorul teoriei că acesta este locul unde au naufragiat. Dacă corăbierii ar fi ajuns în partea de nord a insulei, acolo ar fi fost multe porturi cunoscute de ei.

Într-o zi, Bob a făcut o descoperire extraordinară cu ajutorul unui scafandru în vârstă, care are o poveste incredibilă:
”L-am cunoscut pe Ray Ciancio. Acesta mi-a spus că la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70 au scos de pe fundul oceanului patru ancore, de la o adâncime de aproximativ 27 de metri.”
Locul: lângă Saint Thomas, în apropierea unui banc de nisip, care se numește Munxar. Ancorele au fost donate Muzeului Național Maritim. Un analist a confirmat că acestea datează din perioada Imperiului Roman. Scafandrii nu știau pe atunci ce descoperiseră.
Stire difuzata in Mapamond crestin 578 -august 2015 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: