Florin Ianovici ~ Taina crucii

Florin Ianovici

1 Corinteni 2:2 „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”

Prin răstignire romanii au adus spaima în toate națiunile cu care s-au luptat. Prin răstignire Dumnezeu a adus pacea pe care nimeni nu o poate da.

Lumea e specialistă în drumuri care nu duc nicăieri, în alergări istovitoare și mai ales în patimi care ucid sufletul. Patimile Domnului Isus Hristos aduc iubirea care ne așează pe un sigur drum: cel al credinței. Un drum care duce spre cer și care e însoțit de puterea Duhului Sfânt.

Hristos nu anihilează lumea, ci o împuținează pe zi ce trece, smulgându-i mereu suflete pe care le strămută în Împărăția dragostei Fiului Său. Crucea Domnului Hristos nu e un steag, nu e un cântec, ci e revoluție și revelație.

Acolo, la cruce, dragostea se scrie cu sângele cel mai curat care a curs pe pământul acesta îmbătrânit de rele. Tot ceea ce omenirea a știut vreodată devine în fața crucii un gângurit de copil neputincios.

Acolo la cruce înțelepciunea lumii e făcută de rușine, acolo sunt dezbrăcate domniile și stăpânirile lumii și sunt făcute de ocară. Privind spre cruce lumea spune: nebunie! Privind spre cruce credința spune: minune!

Cum poți prinde în căușul cuvintelor freamătul iubirii cerești și cum se poate zugrăvi taina nașterii din nou a unui suflet răscumpărat la crucea Domnului Isus? Ca orice taină sfântă ea poate fi doar trăită și prea puțin exprimată.

Florin Ianovici Botez 09:2015

Cu ziua de ieri, dragostea crucii a mai pecetluit prin legămân, prin botezul în apă, 32 de suflete. Cu ziua de ieri, dragostea crucii a mai smuls 8 suflete din închisoarea morții și le-a dat dreptul să se numească copii de Dumnezeu.

2015 se anunță pentru biserica Betel din București un an de har: cu ziua de ieri 97 de suflete au mărturist credința în Domnul Isus Hristos.

A Lui să fie slava în veci!
Florin Ianovici

Un comentariu (+add yours?)

  1. anatatar
    sept. 29, 2015 @ 07:00:12

    Reblogged this on ANA TATAR ANDRAS.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: