SĂ MORI SCĂLDAT ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU… ~ Samy Tuțac

Samy Tutac profileMărturisind despre un moment special din viața și lucrarea lui, moment pe care Charles Finney îl definește ca „botez cu Duhul Sfânt”, acesta spune că sufletul lui „a fost scăldat în raze de lumină.” A fost ceva atât de puternic încât s-a rugat ca Dumnezeu să-i oprească extazul sufletesc. „Simțeam că mor”, spunea el, „scăldat în dragostea fără de margini a lui Dumnezeu.”

Astfel de experiențe pe care unii le-au numit „botezul Duhului”, alții „umplerea Duhului” sau „o manifestare tangibilă a prezenței lui Dumnezeu”, aduc în viața celui credincios o bucurie supranaturală. Momentele în care Duhul Sfânt îl scaldă pe cel credincios în dragostea Sa nemărginită, sunt încărcate de emoții și trăiri pe care nu le poate experimenta decât acela care se lasă cuprins de îmbrățișarea plină de iubire a lui Dumnezeu. Cei care, la fel ca Finney, s-au bucurat să împărtășească o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în viața lor, au spus lucruri de genul acesta:”Am simțit că eram înconjurat de dragostea lui Dumnezeu”, „L-am simțit pe Dumnezeu într-un mod pe care nu-l pot explica…Nu am văzut nimic, dar El era acolo, față în față.” Altcineva spunea:”Nu înțelegeam ce se întâmplă. Nu mă puteam opri din plâns, lacrimi îmi curgeau pe obraji. Dumnezeu era acolo cu mine!” Ca mulți alți creștini, am avut astfel de momente când am experimentat manifestarea prezenței lui Dumnezeu într-un mod tangibil. Ceea ce experimentezi în astfel de momente este gloria lui Dumnezeu. De asemenea, în momentele când prezența lui Dumnezeu ne scaldă în dragostea Lui, găsim mântuire, pocăință, putere, vindecare, purtare de grijă și împlinire. Majoritatea experiențelor semnificative pe care le avem cu Dumnezeu au loc când gloria prezenței Lui se coboară peste noi și ne copleșește. Dumnezeu nu dorește ca experimentarea gloriei Lui să fie o experiență rară pentru copiii Săi. El vrea să-I căutăm prezența, să locuim în prezența Sa, să trăim o experiență neâncetată a puterii și a bunătății Sale. El vrea să ne scalde sufletul în raze de lumină și să ne aducă într-un loc în care să experimentăm viața Sa ce se revarsă. Domnul Isus a zis:”Dacă însetează cineva, să vină la mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie!” Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus, cu atât El va elibera mai mult Viața Sa peste noi. Și Viața Sa ne va umple și se va revărsa din noi spre alții.

Samy Tuțac

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: