Plâns colectiv, la Colectiv

O poezie de Simion Felix Marțian –

Ciprian I. Bârsan

(Sursa: INVENTIV STUDIO)

Mi se oprește țipătul în gât,

Durerea însăși devenind fierbinte,

Când văd pavilionul coborât

Umbrind cernit spitale și morminte.
Încă dansează flăcări pe pereți

Alimentate de coșmarul morții;

Unde sunteți copii, unde sunteți?

Părinții vă așteaptă-n fața porții.
Unii s-au dus. S-au dus definitiv.

Alții se luptă cu durerea vie,

Însă părinții-n plânsul colectiv

Sunt TOȚI marcați de-aceeași tragedie.
Sunt toți pătrunși de-același gol imens,

Fie că-și poartă pașii prin spitale,

Fie că plânsul, devenit intens,

Se-aude-n cimitir, cu-atâta jale!
Eu sufăr doar că nu-i pot mângâia

Și-această neputință mă răpune,

Dar, totuși, aș putea să fac ceva:

Alături să le stau în rugăciune.
Să fac, iubind, aceasta pentru ei,

Rugându-mă: Divinule Părinte,

Spre semenii, concetățenii mei,

Revarsă mângâieri, ca daruri sfinte.
Și-n dragostea ce-o ai Tu pentru toți ,

Și-o-mparți ca Tată, fără părtinire,

Dă azi din Ceruri, Doamne, căci Tu poți,

Și vindecarea Ta și…

Vezi articolul original 8 cuvinte mai mult

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: