= Sub Protectia Lui DUMNEZEU sau la discretia satanei?! =

man umbrella rain
TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT, 
​                                                     ​       Toata Gloria in Veci !!!

=  Sub Protectia Lui DUMNEZEU sau la discretia satanei?! =

​     ​In legatura cu tragicul eveniment de la clubul din Bucuresti (sau in legatura cu oricare alte tragedii de acest fel), tot aud ca DUMNEZEU  a vrut asa; ca asta a fost voia LUI, si ei nu au avut de ales​, ca asa le-a fost soarta.​
​Iata ce vrea DUMNEZEU:

9. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 

(2 Petru 3:9). Vedeti ce vrea DUMNEZEU, nu ce zic cei care nu citesc Biblia? Si nu e numai pentru unii, ci pentru toti!
NU DUMNEZEU a vrut asa, ci EI au ales asta, adica sa-i cante si sa i se inchine diavolului si sa cheme moartea, cum au facut atatia in Romania in cluburi si inafara lor si apoi dau vina pe DUMNEZEU, zic ca asa a vrut DUMNEZEU! NU i-a trimis DUMNEZEU acolo si nu le-a spus EL in BIBLIE sa faca ceea ce au facut, ci in BIBLIE zice sa nu faci astfel de lucruri, dar atat tinerii, cat si cei mai multi din cei mai in varsta NU-i intereseaza ce scrie in BIBLIE, ce spune DUMNEZEU, ci fac ce vor ei, ce le place lor, si apoi gasesc ceea ce au cautat, dand vina pe DUMNEZEU!     ​

FIECARE OM E RESPONSABIL IN FATZA LUI DUMNEZEU

pentru tot ce​ GANDESTE, VORBESTE, SCRIE ​si FACE! 

Asa scrie in BIBLIE! 

​(Nu vreu sa dau prea multe versete).​

Asa cum am ​mai ​scris, noua ne pare rau de ei​ si de familiile lor si exprimam condoleante, si DUMNEZEU sa-i mangaie.​ ​S​i Lui DUMNEZEU ii pare rau de alegerea pe care au facut-o, de-a canta si de a se inchina lui satan, care tot asa cum am zis, are tot dreptul asupra celor care trec in imparatia lui, care-l doresc pe el si care doresc moartea, asa cum au cantat.

Omul are libertatea de-a alege intre DUMNEZEU si diavolul, intre VIATA si moarte, intre BINECUVANTARE si blestem, si e responsabil pentru alegerea facuta, suportand consecintele! De asemenea, judecata nu e a noastra a oamenilor, ci al Lui DUMNEZEU, dar pentru cei care citesc BIBLIA, acolo scrie care-i soarta celor care se silesc sa-I slujeasca si sa i se inchine Lui DUMNEZEU, dar inchin​a​re asa cum cere EL in BIBLIE, nu dupa pareri omenesti, si care e soarta celor care traiesc viata de capul lor in pacate, dar care dincolo ar vrea sa ajunga in locul cu verdeata!
​ ​
Rugaciunea pentru cei morti nu e Biblica, ci numai rugaciune pentru cei vii. Cand omul moare, si-a terminat examenul pe Pamant, a dat foaia, sau caietul la profesor si pleaca, asteptand sa se afiseze rezultatele ca la bacalaureat. Dupa ce a dat foaia, NU se mai poate face nimic, ci vine nota, care poate fi pozitiva sau negativa, a luat examenul, sau nu. Daca lucrezi la o companie, ai un sef, la sfarsitul saptamanii, sau lunii, te plateste pentru ce ai lucrat alta companie, alt sef, sau cel pentru care ai lucrat?
​ ​
Multi oameni se inseala pentru ca credinta lor e gresita, si e gresita pentru ca NU Citesc BIBLIA, sa vada ce trebuie facut si ce NU trebuie facut, ci se bazeaza pe ce le s​p​un unii sau altii, dar ei nu se sinchisesc sa verifice sa vada daca e adevarat ce li s-a spus, sau nu. Apoi, se bazeaza pe traditii, adica obiceiuri inventate de altii. Sunt destui cu pregatire superioara, au​ citit o multime de carti ca sa ajunga ​unde sunt​, dar ​le​-a scapat cea mai importanta carte, CARTEA CARTILOR – BIBLIA! Daca e​i​ ar ​cunoaste​ ce scrie in Biblie, alfel ​ar sta​ lucrurile, ​fiind documentati temeinic, nu ​”​dupa ureche​”, ​din auzite, din mosi stramosi, ​si ma gandesc ca unii, sau multi ar trai viata in concordanta cu voia Lui DUMNEZEU.​

   E exemplu cu caderea turnului Siloamului si a celor ucisi de Pilat, exemplu dat de DOMNUL ISUS. Iata textul:
1. În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. 
2. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel? 
3. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. 
4. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? 
5. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

​(Luca 13:1-5).​
   Ce rezulta de-aici, ca toti  oamenii sunt pacatosi.
   Ce se mai poate observa, ca exista un„DACA”.
  Am citit candva ceva scris pe o masina: „Crestinii nu sunt perfecti, ci doar iertati!”
   Da, toti oamenii sunt pacatosi, adica mai gresesc, dar unii sunt pacatosi iertati, iar altii pacatosi neiertati.
   De ce sunt iertati? Pentru ca s-au pocait, adica s-au lasat de pacatele lor, iar altii nu s-au pocait, ba mai mult, multi le cauta cu tot dinadinsul si din aceasta cauza vor…PIERI! Cum? Ori ii va termina DUMNEZEU, aici (vezi Sodoma si Gomora, Potopul din timpul lui Noe, etc.), sau in iad, ori satana, pentru ca sunt fara protectia Lui DUMNEZEU, si in imparatia satanei si el are dreptul asupra lor; mai ales daca cei in cauza il invoca, i se inchina, cheama si canta moartea! Parca nici nu-ti vine sa crezi! Daca le-ai fi zis celor care au fost acolo si parintilor lor ca nu sunt crestini, s-ar fi simtit jigniti!
     Multi sunt crestini numai la …recensamant, cand ii intreaba ce religie au!
     Nu iau apararea organelor care au raspunderea lor pentru siguranta cladirii. 
     Ceea ce vreau sa spun e ca aceste cluburi NU ar trebui sa existe la crestini. Asta-i problema de fond!
     Cand DUMNEZEU isi ia protectia de pe cineva, acea persoana poate fi in mare pericol in orice moment, putand fi atacata de diavolul!
    Dau aici exemplul cu Iov, care era un om neprihanit, sau sfant, ca nimeni altul pe Pamant (DUMNEZEU a zis asta) in vremea lui, dar satana l-a cerut la examen si DUMNEZEU  a ingaduit si si-a retras protectia: 
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate dela rău.” 

9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvîntat lucrul mînilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. 
11. Dar ia întinde-ţi mîna, şi atinge-te de tot ce are, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 

​(Iov 1:8-11).
Iata ce se poate intampla fara protectia Lui DUMNEZEU, cand omul e la discretia satanei:
14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lîngă ei. 
15. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat, şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 
16. Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer, şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi, şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 
17. Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 
18. Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mîncau şi beau vin în casa fratelui lor întîi-născut. 
19. Şi deodată, a venit un vînt mare de dincolo de pustie, şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: Casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.” 

Iov 1:14-19).
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mînă: numai cruţă-i viaţa.”
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă. 

​(Iov 2:6-8).​
Repet, Iov a fost un om neprihanit, nu s-a inchinat diavolului, ci doar a fost lasat la examen.
Ceea ce se poate intampla s-a vazut la televizor, pe internet. In titlu e o intrebare: unde vrei sa fii, sub protectia Lui DUMNEZEU sau la discretia satanei?!​
​    Nu risca, nu te juca, nu glumi cu DUMNEZEU, nu fi crestin numai dupa nume si la recensamant, ​ci stai, sau intra imediat sub protectia Lui DUMNEZEU, ca te pandeste pericolul la orice pas, pentru ca daca nu esti cu DUMNEZEU,  esti in imparatia satanei si el are dreptul asupra ta si-a vietii tale!
   Parerile Lui DUMNEZEU,​suntSINGURELE pareri care conteaza, restul sunt EREZII ! 
 Adevarul trebuie spus, chiar daca e neplacut. De ce? Pentru ca asa ne invata DOMNUL ISUS HRISTOS, si pentru a evita tragedii viitoare sau tragedii vesnice in iad   ​
Fiti binecuvantati cu totii!
                            Ioan Burca – robul  DOMNULUI​
                                 Doctor in Teologie
 
Accesati aceste link-uri pentru documentare BIBLICA:
1.http://perlesicomori.net/ (audio si video) Marturii ale Minunilor Lui DUMNEZEU!
2. https://rodiagnusdei.wordpress.com/…/religia-adevarata…/
” Esenta BIBLIEI ” , gasiti Lucrurile ESENTIALE pe care un om trebuie sa le STIE si sa le FACA, si altele sa stie sa NU le faca, pentru a fi salvat de la iad si a-i arata SINGURA CALE spre RAI, care este DOMNUL ISUS HRISTOS FIUL Lui DUMNEZEU !
Numai o data TU Traiesti! – Canta: „Speranta” si Prietenii
 
  Amicul meu ce in lume traiesti fara DUMNEZEU! – Canta: Nelu Mot
1.La miezul noptii va veni ISUS!
2.Pe crucea din dealul iubirii
  Poporule, esti tu oare pregatit? – Daniel Popa
 

11 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Florin Ianovici – ,,Focul aducător de viață” | agnus dei - english + romanian blog
  2. nimeni
    nov. 09, 2015 @ 03:14:00

    ce inseamna doctor in teologie ?

    • rodi
      nov. 09, 2015 @ 08:13:59

      in limba romana nu gasesc o descriere, ci doar in limba engleza – Doctor of Theology (Latin: Doctor Theologiae, abbreviated D.Th., Th.D., D.Theol., or Dr. theol.) is a terminal academic degree in theology. It is a research degree that is considered by the U.S. National Science Foundation to be the equivalent of a Doctor of Philosophy.[1]Theology is defined as the systematic and rational study of concepts of God and of the nature of religious ideas.
      Studierea sistematica a naturii ideilor/conceptelor religioase despre Dumnezeu.
      SURSA – https://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_of_Theology

  3. Trackback: Comunitatea Bisericilor Penticostale din București – Plan de acțiune privind victimile incendiului din clubul Colectiv – | agnus dei - english + romanian blog
  4. Ioan Burca
    nov. 09, 2015 @ 14:37:41

  5. Ioan Burca
    nov. 10, 2015 @ 13:28:22

    ​Pentru cineva cu pseudonimul „nimeni” si pentru oricine altcineva:

    Pavel a zis:
    3. „Eu sînt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, (Faptele apostolilor 22: 2, 3).

    ​ ​Ca sa fi invatat la picioarele lui Gamaliel, ca sa cunosti cu de-amaruntul Legea pe vremea lui Pavel, insemna sa fii calificat sa stai de vorba cu oricine in acest domeniu.​ Un fel de doctor in teologie atunci.​

    11. şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
    12. pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, (Efeseni 4:11, 12).

    „…în stare să înveţe pe alţii. ” (I Timotei 3:2).

    ​ ​Asta in Noul Testament, dar si in Vechiul Testament erau invatatori ai Legii, care invatau poporul Legea Lui DUMNEZEU.
    Daca mai demult erau in Poporul Lui DUMNEZEU care invatau ei insisi mai intai Legea si apoi invatau poporul, cu atat mai mult azi noi avand la indemana toata BIBLIA, trebuie sa invatam noi insine si apoi sa fim in stare sa invatam si pe altii. Asta indiferent daca avem sau nu o facultate sau institut teologic, trebuie sa putem sta de vorba cu cei din jur despre credinta noastra, nu sa fim manati incoace si-ncolo de ​orice​ vant de invatatura.

    Azi aproape toti pastorii au institut teologic, chiar masterat sau doctorat, lucru ca​re​-i accesibil oricui, chiar daca nu e pastor, ci doar vrea sa invete cat mai mult, mai bine si sa-i fie cat mai clar Cuvantul Lui DUMNEZEU, pentru el, familia lui si sa nu uite sa-l raspandeasca la cat mai multi, pe diferite cai, nu numai de la amvon, prin viu grai, la vecini, prieteni, colegi…dusmani, etc., prin internet​, revite, etc​.
    Sa nu ne lasam sa fim noi fiii luminii mai putin intelepti ​si documentati ​decat fiii intunericului.

    Pregatirea, un institut teologic, pastor, master, doctorat, e folositor si pentru cel in cauza, dar mai ales pentru cei care-l asculta, sau citesc, sa stie ca cel care scrie sau vorbeste are pregatirea adecvata, ca sa poata discuta in domeniul respectiv, fie ca e vorba de teologie, fie de alte profesii: profesori, medici, electricieni, etc. si daca ai o nevoie sa mergi la cel care e calificat in domeniul respectiv. Daca te simti rau, nu mergi la un electrician, ci la un doctor, daca ai o problema electrica, nu mergi la doctor, sau la un profesor de matematica, ci la un electrician, si vrei ca el sa fie foarte bine calificat, ca sa-ti rezolve problema. Pe cartile lor de vizita, sau pe lucrarile pe care le fac scrie si pregatirea, sau nivelul de pregatire in domeniul respectiv. Nu trebuie sa fie nici un secret in asta, ba dimpotriva e foarte important, ca sa stii cu cine stai de vorba si daca poti conta pe ceea ce spune sau face.

    Insa, pentru toate, intotdeauna si in veci, Toata Gloria se cuvine TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT!

    Ce e a noastra? Munca, studiul, rugaciunea, eventual postul si ravna sa lucram cat mai mult pentru DOMNUL, pentru a fi rasplatiti de EL, pentru ca celui care i s-a dat mult i se cere mult!

    DUMNEZEU vrea ca toti oamenii sa se intoarca la EL, dar pentru a se intoarce trebuie sa auda Cuvantul, nu prin ingeri​,​ ci prin noi copiii Lui, care asa cum am zis trebuie sa fim cat mai bine pregatiti si apoi sa nu punem frana si sa-i atacam intr-un fel sau altul pe cei care se straduiesc sa-l raspandeasca!
    ​ Iata ce ne spune DOMNUL ISUS HRISTOS:

    15. Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
    16. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. (Marcu 16: 15, 16).​

    ​ ​Asta-i treaba noastra a fiecaruia, care zicem ca suntem crestini, adica urmasi ai Lui HRISTOS! ​DOAMNE, ajuta-ne! Amin!

  6. nimeni
    nov. 11, 2015 @ 09:26:34

    1corinteni 2 acolo vedem cat a folosit acest Gamaliel si invatatura lui cu adevarat.
    cat despre efeseni 4:11 etc, spune EL a dat. nu omul, nu puterea omeneasca.
    eu n-am nici un fel de scoala dasta, multumesc lui Dumnezeu dar scrie undeva prin matei, ca Domnul Isus, spunea unor oameni, „vai de voi” si zicea de niste invatati, sau ce or fi carturarii aia si fariseii. tot pe acolo, prin matei 23 parca zice „voi sa nu va numiti” si incepe si enumera mai multe.
    ~sa spunem ca vreau sa invat, dar cine ma va invata ? Gamaliel ?
    zice pe undeva ca toti cei calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
    unde-i Duhul Sfant in toata scoala asta ?
    nu zice pavel ca tot ce a facut socoteste ca un gunoi -pentru Hristos?
    ~sa spunem ca vreau sa invat, Duhul Sfant ma trimite la scoala din-trasta ca sa invat lucrurile Lui ?
    nu stiu cum s-a ajuns la treaba asta de a inlocui calauzirea/invatatura directa a Duhului Sfant cu omul.
    cat despre marcu 16, sa fim atenti cui a spus Domnul cuvintele acelea. cuvintele acelea sunt pastrate pentru cine stie El.
    1petru 1:12,2petru 1:21

    mai departe – 1ioan 2:6

  7. Ioan Burca
    nov. 11, 2015 @ 15:22:42

    Daca nu vreti sa invatati Cuvantul Lui DUMNEZEU, nu va obliga nimeni.

    Apoi, daca nu va place ceea ce scriu si considerati ca nu sunt calauzit de Duhul Sfant, nu mai cititi ceea ce scriu.

    Probabil ca toti care scriu pe acest blog, sau pe altele au scoala de un anumit nivel in ceea ce priveste Cuvantul Lui DUMNEZEU. Nici de ceilalti nu va place?

    Incercati si dvs. sa scrieti un articol sa stam si noi pe margine sa vedem daca aveti ce scrie, sau numai bagati de seama si de vina, si daca sunteti insuflat (sau insuflata, ca nu stim daca sunteti barbat sau femeie!) de Duhul Sfant.

    La sfarsit ar fi bine sa va semnati cu numele adevarat, nu cu nume fals, dupa care va ascundeti si dati cu pietre in cei care muncesc scriind articole pentru zidire sau intoarcere la DUMNEZEU, pentru care dvs. sunteti o piatra de poticnire!

    Asteptam articolul cu nerabdare, si nu uitati sa va semnati cu numele adevarat, sa specificati ca sunteti cel cu numele fals „numeni” si sa va cereti iertare de la cititorii pentru care ati fost pricina de poticnire; puteti sa va cereti iertare si de la mine daca credeti de cuviinta; eu , chiar daca nu mi-a placut , v-am ierta oricum, ca asa ne invata DOMNUL!

    Ca dvs. sunt destui pe bloguri, care nu fac nimic, ci numai ataca persoana care scrie, sau ce scrie; dvs. si altii jignesc , in lipsa argumentelor.

    Cuvantul DOMNULUI zice ca fiecare sa se cerceteze pe sine, nu pe altii.
    Fiti binecuvantat si mai …smerit!

  8. Ioan Burca
    nov. 12, 2015 @ 16:33:43

    De fatza omului va puteti ascunde dar, asa cum ziceti, va citez: „…nimic nu este ascuns de Fața Domnului.” Asa ca lasati pietrele jos, ca daca nu va vedem noi oamenii, in mod sigur va vede DOMNUL si s-ar putea s-aveti necazuri cu EL!.
    Se pare ca va e rusine sa va dati numele adevarat, ceea ce e primul pas, acum ar putea urma ceilalti pasi ai pocaintei, sa va dati numele adevarat si sa va cereti iertare de la om si de la DOMN!

    Aratati-ne ca dvs. sunteti calauziti de Duhul Sfant, nu ca cei cu scoala pe care-i acuzati ca daca au invatat si au scoala nu ar fi calauziti de Duhul Sfant, lucru care nu ni l-ati aratat din articolul scris mai sus, adica ce nu ar fi dupa Cuvantul DOMNULUI in articol, lucru care nu cred ca ati gasi, pentru ca eu dau texte care argumenteaza BIBLIC ceea ce afirm, nu vorbesc „dupa ureche”, sau din gamdirea mea adanca, sau din gandirea altora!

    Fiti binecuvantat, dar zic sa lasati atacurile la persoana, fara nici o justificare, mai ales ca nici nu ma cunoasteti! Daca dvs. mi-ati dat si ne-ati dat texte Biblice , iata va dau si eu :

    16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
    17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
    18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
    19. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.
    20. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Matei 7:16-20).

    19. şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,
    20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
    21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5:19-21).

    22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
    23. blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Galateni 5: 22, 23).

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: