În lumea noastră cu oameni greșiți… Sorin Donțu

Sorin Donțu

Sorin Donțu

În urmă cu ceva timp am fost vizitat de un păstor român din SUA. Am vorbit despre multe dar cel mai plăcut lucru pe care l-am auzit de la el a fost acela că în Bisericile Americane dacă se întâmplă să cadă cineva, toți ceilalți au ca unic scop ridicarea și reabilitarea acelei persoane. La noi e puțin diferit si de multe ori procedăm așa : ne ducem căutăm oaia pierdută, o punem cu bucurie pe umeri, o ducem în turmă și apoi facem virșli din ea. Mă gândesc la mulți dintre ai noștri, chiar păstori care au avut parte de acest tratament. Apostolul Pavel zice că dragostea acoperă totul, deci nu se face că nu vede, sau încearcă să schimbe ci doar acoperă. Pentru că imperfecțiunile și falimentul sunt ca lipite de om.Perfecțiunea este doar la Dumnezeu .Din cărți am învățat că dragostea adevărată nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție! Prin urmare dacă avem aceeași țintă trebuie să acoperim în dragoste imperfecțiunile semenilor noștri.

Înțelegem foarte greu că noi iertăm doar în măsura în care am fost iertați și oferim o a doua șansă doar în măsura în care am primit-o și noi. Ni se pare nouă că apărăm onoarea Bisericii dacă-I ținem la colț pe cei ce ne-au adus rușine. Sigur că trebuie oarecum disciplinați (deși în pilda fiului risipitor din Luca nu găsim această variantă) dar pedepsirea acelei personae trebuie obligatoriu să aibă ca rezultat final recuperarea. A ierta e semnul că în tine locuiește Hristos care i-a iertat chiar și pe cei ce-I băteau cuie în palme. A ierta înseamnă a elibera un prizonier și a descoperii că defapt prizonierul ești chiar tu!Pentru-că cine judecă pe semenul lui, se poate înșela, dar cine iartă pe semenul lui nu se înșeală niciodată. O persoană sau o Biserică care iartă și oferă a doua șansă, va cunoaște ce înseamnă fericirea de durată. Francezii spun că dacă vrei să fi fericit o zi atunci răzbună-te, dar dacă vrei să fi fericit o viață atunci iartă. Refuzul de a ierta este infinit mai grav decît a ucide pe cineva, pentru-că impulsul de a ucide este unul de moment, impulsul minții greșite, în timp ce alegerea neiertării este o alegere rece și deliberată a inimii.

Cartea noastră Sfântă, Biblia, nu-I altceva decât istoria unor oameni ce au primit o a doua șansă, pentru-că înainte chiar de a exista această carte, Dumnezeu vorbește despre reabilitarea noastră a tuturor. Oamenilor li se pare foarte greu să înțelegă nevoia de reabilitare a oamenilor și atunci îl înțeleg pe Împăratul David care a exclamat în 1 Cronici 21: 13 ,,Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite;dar să nu cad în mâinile oamenilor!,,                                                                                                                                                 Suntem la final de an, și mă gândesc că poate ar fi oportun să ne facem o analiză corectă fiecare din noi și să facem încă un pas înainte, dovedind maturitate în Hristos. Închei prin a vă saluta cu o frumoasă afirmație făcută de un prieten: E clar că oamenii care-și țin pumnii strânși nu-și pot da mâna, de aceea desfă-ți palma chiar dacă există riscul ca cineva să-ți bată un cui în ea.

Cu deosebită apreciere: Drd. Sorin Donțu –

Lider de tineret în Comunitatea Regională Penticostală Arad

CITESTE si –

4 comentarii (+add yours?)

  1. dininimapentrutine
    nov. 30, 2015 @ 01:02:52

    La Dumnezeu este insa iertarea!

  2. mike
    dec. 01, 2015 @ 20:48:23

    In general sunt de acord –dar–daca cineva e pocait si –Christos traieste in el (Ap Pavel)–intreb, mai pacatueste omul??–aici nu vorbesc de greseli ci de pacat –si acesta e de doua feluri –accidental, sau cu premeditat . Nu judec ,dar vreau sa facem ceva discernamint aici – Domnul Isus Christos a dat exemplu noua generatiilor de dupa crucificarea Lui.. ca si noi sa iertam –intrebare –a pacatuit Domnul???cumva ?? El a fost fara prihana!!!! –asa ca si noi trebuie sa traim ca si EL-(ne spune Ap. IOAN.) Adevarat nimeni nu e perfect dar as vrea ca -pocaitii sa se lupte din toate puterile sa ramina linga Dumnezeu –acolo satana nu are putere sa ne influenteze – Sa nu uitam , daca coborim stacheta pocaintei dam ocazie sa slabim in credinta . Ap. Pavel ne spune -CLAR- ca nu putem bea din paharul Domnului si din paharul celui rau– Frumos a spus pastorul V. Pustan –in discursul la botez -CIRESARII– catre cei ce se botezau– furati asa cum a furat ISUS–mintiti sa cum a mintit ISUS- iselati asa cum a inselat ISUS- intirziati (la bis.?)asa cum a intirziat -ISUS- injurati, batjocoriti ,curviti–ca ISUS- Daca Domul Isus nu a facut astfel de lucruri nici noi nu trebuie sa le facem. Cel nepredat are un motiv –nu stie – cel predat –STIE- si a JURAT – sa faca voia DOMNULUI.– Va rog din toata inima nu coboriti stacheta –bisericile vor intra in -apostazie– nu tine si nu e biblic sa spunem –merge si asa – David imparatul -omul dupa voia Lui Dumnezeu-a pacatuit –dar a platit scump pacatul savirsit –noi suntm mai speciali?? Blessing

    • Dontu Sorin
      dec. 08, 2015 @ 16:36:38

      Îmi pare rău că nu ați înțeles absolut deloc ideea. Nici vorbă de coborât ștacheta.

  3. mike
    dec. 08, 2015 @ 20:36:51

    @ Dontu Sorin– Cred ca am inteles foarte bine ideia– mai cred ca nu a-ti avut experiente personale cu asa zisi -crestini- ca sa aveti o clara viziune asupra iertarii. In primul rind –crestinul trebuie sa fie -CRESTIN-punct. –greseli ?? da ,dar nu pacat. Nu eram predat –sora mea -pocaita – mi-a furat cu acte false casa si mostenirea dupa parinti–4 ha-pamint. – intreb –e o fapta care aduce bucurie -Domnului ?– e o fapta care zideste pe frati ?? sau ma zideste pe mine –o lumina si gust ??– am fost bolnav si nu mai frecventam biserica –un credincios si prieten mi-a spus sa iert nu pentru ei ci ,pentru pacea sufletului meu. Asa ca am ramas pagubas si acum am pace in suflet– dar am pierdut casa pe care am facut-o in anii tineretii –visul ,meu . La o predica a fratelui Iosf Ton am hotarit sa-l urmez pe Domnul– tot in acelas timp un predicator a fost prins ca mergea la alea care nu au bani de imbracaminte si joaca pentru bani in fundul gol– am ramas perplex – omul care predica -credinta si comportament crestin – Ce sa mai cred?? ma asteptam de la
    nepocaiti astfel de fapte –nici decum de la pocaiti –apropo cind am ajuns in U.S.A.- prietenii mei pocaiti m-au dus la un astfel de club– dar eu obosit de drum si fusul orar am adormit rapid – iar Dumnica fratiorii mei cintau la corul bisericii. –frumos nu?? instructiv pentru un nepocait nu?? si am multe exemple dar nu vreau sa lungesc. Aisbergul se vede mic la suprafata dar in adinc e mare si tare, rupe titanici asa e si cu pocainta –un mic pacat aici acolo –dar aceste mici la suprafata darima chiar si pe cei alesi .– Be blessed bro.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: