Ziua națională a României

 

00

CITESTE si ISTORIA Romaniei 1 Decembrie 1918 aici

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare. (Wikipedia)

rezolutia-unirii Romania

Pentru cine sărbătorim Ziua Naţională?

1 Decembrie, Ziua Marii Uniri nu înseamnă, nici pe departe, ziua naţiunii române, ci reprezintă momentul reîntregirii naţionale. Un ideal fundamental al românilor, dar nu ziua naţională a României. Promovarea imaginii armatei în centrul zilei naţionale este o eroare, ca şi depunerea coroanelor de flori.

Din punct de vedere identitar, românii trebuie să vadă în sărbătoarea naţională, rostul existenţei lor ca popor şi nu ca populaţie întâmplătoare. Adevărata zi naţională a României este 10 mai. Aşa au considerat, încă din 1990, Regele Mihai, cât şi românii care mai puteau gândi liber, după patru decenii de regim totalitar. În perioada 1866-1947, ziua de 10 mai a fost sărbătoarea naţională a României, având trei semnificaţii majore: venirea şi încoronarea principelui Carol I, în 1866, declararea independenţei de stat a României în 1877 şi încoronarea ca rege a lui Carol I, în 1881. Elitele politice dinainte de 1947 vedeau ziua naţională ca pe o sărbătoare a românilor, a cetăţenilor.  Cei care i-au eliminat şi înlocuit, au văzut ziua naţională ca o sărbătoare a statului. O diferenţă fundamentală.

Sentimentul apartenenţei românilor la acest stat nu poate fi cultivat decât printr-o punere într-o ordine firească a lucrurilor şi nu păcălindu-i, ca nu cumva să se întrebe despre sensul simbolurilor naţionale. Pentru 90% din statele lumii, ziua naţională este data proclamării independenţei.

Confiscarea de către stat – în sensul autoritar şi abuziv al termenului – a zilei naţionale încă din prima sa celebrare, a alungat românii din centrul acestui eveniment, indicându-le totodată că nu ei sunt beneficiarii sărbătorii. Ziua Marii Uniri nu înseamnă nici pe departe ziua naţiunii române, ci ea reprezintă momentul reîntregirii naţionale. Un ideal fundamental al românilor, dar în orice caz ,nu ziua naţională a României. Un profesor de drept ne spunea, în facultate, că raţiunea existenţei zilei naţionale pe data 1 decembrie e periculoasă în sine, pentru că ea arată în plan simbolic că românii sunt o naţiune cu o viziune expansionistă, cel puţin faţă de vecinii săi. „1 Decembrie” trebuie să fie o sărbătoare naţională legală, aşa cum e necesar să fie şi „24 Ianuarie”, dar nu sărbătoarea românilor.

Romanian National Anthem –

„Deşteaptă-te Române” (RO/EN)

National Anthem of Romania – „Deşteaptă-te Române” (Wake Up, Romanian!)
Includes lyrics in both Romanian and English.

De fapt, aceasta este una dintre diferenţele fundamentale ale elitelor politice care au populat arealul public înainte de 1947 şi după: dacă primii vedeau ziua naţională ca o sărbătoare a românilor, a cetăţenilor, cei care i-au eliminat şi înlocuit, au văzut ziua naţională ca o sărbătoare a statului, a Leviathan-ului. În plus, pierderile teritoriale de după cel de-al doilea război mondial, fac astăzi ca „1 Decembrie” să aibă mai degrabă o semnificaţie tristă şi victimizantă, de vreme ce Basarabia şi Cadrilaterul nu mai aparţin României.

„Unirea”, ca fenomen istoric şi politic, nu cinsteşte eroi.  Simbolul unirii este, prin excelenţă, unul prezent, care bucură, nu plânge, sărbătoreşte şi nu comemorează. E aproape limpede că foarte puţini decidenţi politici ştiu că există pentru aşa ceva ziua Eroilor, comemorată, în fiecare an, la data de 28 mai. Dacă mai iei şi în considerare remarca unui jurnalist, conform căreia în România există astăzi „153.959 de morminte ale eroilor noştri, multe dintre ele acoperite de mărăcini din cauza neglijenţei şi indiferenţei primăriilor şi consiliilor locale.”, înţelegi cum e de fapt confiscată şi utilizată în scopuri populiste şi politicianiste ziua naţională, amestecându-se bucuria cu falsa tristeţe, cultul eroilor cu sentimentele naţionale şi decenţa cu disimularea primitivă.

Sărbătoarea naţională trebuie să fie, practic, actul de naştere al statului şi al românilor, în raport cu existenţa sa, ca entitate suverană. Dacă veţi avea curiozitatea să consultaţi lista zilelor naţionale a statelor lumii (http://en.wikipedia.org/wiki/National_Day), veţi constata că în peste 90% din cazuri este vorba despre data proclamării independenţei.

Photo credit infoinsider.ro

Mai ales în Europa, unde procesul de naştere a naţiunilor a fost unul vibrant, deseori dureros şi mai în toate cazurile intens, câştigarea independeţei reprezintă pentru statele bătrânului continent mândria naţională, actul devenirii lor naţionale. Din punct de vedere identitar, românii trebuie să vadă în sărbătoarea naţională, rostul existenţei lor ca popor şi nu ca populaţie întâmplătoare. Sentimentul apartenenţei românilor la acest stat, nu poate fi cultivat decât printr-o punere într-o ordine firească a lucrurilor şi nu pândidu-i şi păcălindu-i, ca nu cumva să se întrebe despre sensul simbolurilor naţionale.

Confiscarea de către stat – în sensul autoritar şi abuziv al termenului – a zilei naţionale încă din prima sa celebrare, a alungat românii din centrul acestui eveniment, indicându-le totodată că nu ei sunt „beneficiarii” sărbătorii. Ei stăteau în mulţimi dezordonate la Alba Iulia şi Bucureşti, în vreme ce „posesorii” puterii de după 1989, le vorbeau de la tribună, ca în vremurile ce tocmai trecuseră. Practic, românilor li s-a dat de înţeles prin acest lucru că nu ei contează în primul rând, ci statul, liderii şi instituţiile lor, iar ei sunt o cantitate neglijabilă, eventual de voturi, reactivată o dată la patru ani.

Sărbătoarea naţională este şi a fost, în cele două decenii, un fel de ipostaziere perfectă a modului în care arată România: o ţară divizată, fracturată, plină de inechităţi. Pănă şi ziua naţională arată ca o punere în scenă a privilegiilor, cu majoritatea fără putere, dirijată de o minoritate malignă şi hotărâtă.O teorie în sens invers a celei formulate de Václav Havel.

00În plus, sărbătorirea zilei naţionale a fost, în cei douăzeci de ani, de un kitsch inimaginabil şi de o ipocrizie crasă, dacă luăm în considerare ceea ce trebuia să semnifice şi să promoveze „1 Decembrie” şi realitatea din teren. Dacă preşedinţii României postcomuniste mai mult au divizat naţiunea decât au unit-o, în ultimii ani acest grotesc a trecut orice limite. Un preşedinte care a dezbinat încontinuu, a prăbuşit guverne, a distrus coaliţii şi partide şi a incitat la ură poate apărea în faţa românilor, de ziua lor, mimând solidaritate şi unitate? Dacă lucru se petrece, atunci totul e butaforie ieftină..

Pentru mulţi conaţionali, nici nu este clar, astăzi, dacă această combinaţie de sobrietate şi spirit miliatar, în care este exprimată, an de an, ziua naţională a României, este o comemorare sau o sărbătoare. Din punct de vedere al „amplasamentului” acestei zile în timpul sezonului rece, semnificaţia zilei dispare şi ea aproape cu desăvârşire. Îmi amintesc imagini din diferiţi ani, în care ceaţă sau vreme rea fiind, taburile defilau pe Kissellef zârindu-se când şi când, dând o senzaţie de teamă, disconfort şi dezordine.

Sărbătoarea naţională trebuie să fie o bucurie colectivă şi de aceea este esenţial ca ea să aibă loc în mijlocul celorlalţi, în aer liber, şi nu în faţa televizorului. Din nou, având data zilei naţioanle stabilită la „1 Decembrie”, ne asemănăm instantaneu cu Albania şi Ucraina.

În fine, românii nici nu au fost consultaţi după 1989 cu privire la ziua naţională.

Răpindu-li-se atâtea simboluri, fiind manipulaţi şi viciaţi de aflarea atâtor adevăruri, sărbătoarea naţională a devenit un conglomerat de sentimente amestecate, iar singurul câştig devenind, în chip simplist, o zi liberă. În fiecare an, de „1 Decembrie”, între parade penibile, comemorări fără sens şi discursuri găunoase, singurii care nu se văd din tot acest peisaj pestriţ sunt românii, adică excluşii sărbătorii naţionale.

Autor:  Alexandru Muraru, spunesitu.adevarul.ro via http://www.argumentpress.ro

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: