PEDAGOGIE DESPRE ÎNTRUPARE

Photo credit

Photo credit www.wisegeek.com

„Iar nașterea lui Isus Hristos a fost aşa:…”
Matei 1: 18

Dragi prieteni, vă vine a crede că suntem în decembrie ? Ştiți bine, ultima lună a anului 2015…Da, sunt foarte de acord cu voi, timpul trece prea repede. Mai mult, această lună va trece şi mai repede…veți vedea !
Vom fi iarăşi, din păcate, foarte aglomerați. Urmează mall-urile, cadourile, hainele de Crăciun, cârnații şi jumările, traficul infernal, obositoarea curățenie de sărbători, decorarea casei, etc. Ce mai, vom fi toropiți…dar nu e bine ! Va trebui să fim înțelepți şi cumpătați. Cu discernământ şi rugăciune să luăm cele mai bune decizii în ce privește cheltuirea timpului şi a banilor !

În tumultul de activități, v-aş propune şi un timp de învățare. Să învățăm noi şi să-i învățăm pe copiii noştri despre cum s-a născut Hristos Domnul. Istoria nașterii Mântuitorului e foarte frumoasă din Biblie. Citită acolo, nu e nimic altceva decât să o cunosc exact aşa cum a fost. Nașterea Fiului lui Dumnezeu a fost bazată pe profeții, a fost cu niște părinți neprihăniți, a fost într-un loc atât de sărăcăcios şi neadecvat, a fost cu vizita unor ciobani, cu îngerii drept colindători, cu drumul magilor din răsărit, cu drama Betleemului, cu atâtea altele…A fost frumoasă şi simplă. Mă gândesc cât de denaturată e astăzi ! Foarte multe lucruri dintre cele inserate în această sărbătoare sunt în vecinătatea basmului şi a poveștilor. Altele, sunt de dată recentă, dar n-au nimic de-a face cu Întruparea.

Ce-ați zice dacă la gura sobei, sau a şemineului…sau a ce-o fi, ne învățăm unii pe alții despre cea mai măreață naştere: Nașterea Domnului Isus.
Experiența aceasta e aducătoare de pace şi bucurie. Dincolo de ele, putem fi radical schimbați !
O zi de debut în pedagogia Întrupării,
Ioan Cocîrțeu

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: