Florin Ianovici – E frumos când se vede cerul

Florin IanoviciNu este o slăbiciune să îți recunoști greșeala. Cel mai trist este atunci când adaugi unui eșec un altul, prin neasumare, mândrie și încăpățânare.

Mă încurajează faptul că am fost sincer, dar sinceritatea nu este o virtute atunci cand se grăbește. Atunci când cuvintele rănesc ele își pierd rolul pentru care au fost lăsate, sensul pentru care merită rostite.

E un timp în care vorbele se grăbesc pentru că oamenii se grăbesc. Iar eu am greșit pentru că trebuia să tac. Uneori o opinie diferită e bine să rămână silențioasă.

Cu inimosul pastor Cristian Ionescu am vorbit și ne-am înțeles ca doi oameni care luptă de aceiași parte a baricadei. Cerul e frumos tocmai pentru pluralul său.

Ieri la protestul din fața ambasadei Norvegiei s-a văzut un crâmpei de cer. Și nu mi-a fost rușine și nu mi s-a părut că nu văd mâna lui Dumnezeu. Ceea ce am văzut a fost o dragoste care înconjoară și luptă pentru aproapele.

Și în seninul acela de cer am mai văzut că putem greși și putem crește când ne pare rău…!

Fiți binecuvântați!

3 comentarii (+add yours?)

  1. Maria Goron
    dec. 20, 2015 @ 14:27:01

    Pana la urma a fost si dansul la protest in fata ambasadei?

    • rodi
      dec. 20, 2015 @ 14:32:23

      Maria, din cate stiu (urmarind stirile si programarile pastorilor si diverselor evenimente) Pastorul Ianovici a avut dinainte programata Evanghelizare la Sala Antonio Alexe din Oradea pentru acest weekend.

  2. Sigartau Petrica
    ian. 23, 2016 @ 01:41:14

    Ca purtător de cuvânt al Bisericii penticostale era si este nevoie de o opinie clară si de susținere totala a acestei familii Bodnariu si de-aface chiar si mitinguri de solidaritate cu o conduita de creștini.te vreau frate Ianovici mai prezent in a clarifica in fata opiniei publice lucruri care merita îndreptate.Nu mi-am pierdut speranta si doresc ca Dl sa te ajute.Cu drag fratele Petrica S

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: