VIOREL IUGA – Stimaţi slujitori ai Cuvântului sfânt….

Stimaţi slujitori ai Cuvântului sfânt,

Viorel Iuga

Photo captura Credo TV

Noi, slujitorii duhovniceşti, NU avem voie să strângem semnături, dar SUNTEM OBLIGAŢI să ne implicăm în procesul de strângere a semnăturilor pentru amendarea Constituţiei ROMÂNIEI.

Ne obligă conştiinţa, statutul de familist, slujba duhovnicească primită, strigătul oamenilor pe care îi păstorim, statutul de cetăţeni ai României etc. Se dă o luptă acerbă să nu obţinem numărul necesar de semnături.

Ajutorul lui Dumnezeu şi implicarea noastră ne pot asigura biruinţa. Vă rog frumos deci, nu aşteptaţi până să vi se spună ceva. Nu uitaţi că acţiunea acesta este una civică pe bază de voluntariat.

Dacă nu aveţi informaţii suficiente, nu staţi pasivi. Contactaţi-i voi liderii judeţelor în care locuiţi şi cereţi-le detalii. Fiecare comunitate regională vă poate da detalii. Rugaţi-vă, sfătuiţi oamenii să se implice, oferiţi ajutor pentru spijinul logistic necesar şi Dumnezeu ne va da biruinţa.

DIGI 24: În ultimii 5 ani, 26 de copii români au fost separaţi de familii.

Ministerul de Externe are în evidenţă acum şapte familii de cetăţeni români ai căror copii au fost separaţi de părinţi şi preluaţi de stat. Câte alte cazuri au mai existat în ultimii cinci ani şi cum s-au soluţionat ele.

Ambasada Norvegiei în România a avut o reacție în legătură cu situaţia familiei Bodnariu. Oficialii Ambasadei spun că au primit multe solicitări în legătură cu demonstrațiile care au avut loc recent, pentru susţinerea familiei rămase fără copii în Norvegia. Din proprie inițiativă, Ambasada a luat legătura cu Ministerul Român de Afaceri Externe, Parlamentul și Biroul primului ministru, pentru a oferi informații despre Serviciul norvegian de protecție a copilului și principiile care stau la baza lui. Ambasada a subliniat principiul confidențialității.

Potrivit răspunsului furnizat de MAE, „în ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte șase cazuri ale unor familii de cetățeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluționat, în cinci cazuri, prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia”.

Date fiind circumstanţele, măsurile întreprinse în tot acest timp de autorităţile de la Bucureşti au inclus şi declanşarea unor anchete sociale paralele în România, concluziile lor stând ulterior la baza unor solicitări oficiale transmise guvernului norvegian pentru repatrierea minorilor. „Pe plan intern, ANPDCA a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliul părinţilor din România şi în familiile extinse ale minorilor. În majoritatea cazurilor, anchetele s-au finalizat cu decizia părţii române de a solicita părţii norvegiene repatrierea asistată a copiilor. Pentru toate cazurile, solicitarea autorităţilor române competente de repatriere a copiilor a fost notificată pe cale oficială părţii norvegiene de către Ambasada României din Oslo”, transmite MAE.

Cazurile Bodnariu, Nan și toate celelalte în care sunt implicați părinți de naționalitate română nu sunt nici pe departe unice. Din 1920 încoace, sute de mii de copii de naționalități diferite au fost luați din sânul familiei și plasați în familii adoptive, potrivit unui raport întocmit, în 2012, de Comitetul Nordic pentru Drepturile Omului (NCHR).

Din experiența noastră, se pare că sunt vizate de serviciile sociale din Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda în special familiile tinere, monoparentale, familiile cu o educație și o situație economică mai precară, familiile cu probleme de sănătate și familiile formate din imigranți. De asemenea, părinții cu credințe religioase și filosofice care nu par să fie acceptate politic sunt mai adesea considerați ca fiind părinți neadecvați, ceea ce determină consiliile sociale, la sfatul asistenților sociali, să îndepărteze copiii de familiile lor și să-i plaseze în familii adoptive”, se arată în raportul NCHR.

Documentul amintește și că Norvegia și Finlanda au fost deja condamnate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru încălcarea drepturilor copiilor și părinților.

Digi 24 publică alte  cazuri similare si răspunsurile integrale furnizate de Ministerul de Externe și Ministerul Muncii.

VEZI AICI – http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/EXCLUSIV+Cele+13+cazuri+Bodnariu+din+Norvegia+In+ultimii+5+ani+2

Scrisoare deschisa catre Carmen si Klaus Iohannis despre familia #Bodnariu

Klaus si Carmen Iohannis Photo evz.ro

Stock photo Noiembrie 2014 (ziare.com)

Buna seara Domnule Presedinte Klaus Iohannis / Doamnă Carmen Iohannis,
Ca cetătean român, sunt interesată de compatriotii mei despre care se comunică în media că li s-au luat cei 5 copii, familia Bodnariu din Norvegia.
Nu vedem/auzim nimic despre interventia Statului/Guvernului/Presedintelui in acest caz.

Ce se întâmplă?

Vă rugăm să încercati sa aflati cum stau lucrurile; vă rugăm să vă exprimati punctul de vedere; vă rugăm să ne explicati ce demersuri s-au facut in numele Preşedenției Române, respectiv de dvs, în calitate de preşedinte ales al poporului. Dorim sa vedem ca se incearca si ca se depun eforturi ptr rezolvarea acestei situatii DISPERATE.

Ne doare sa vedem aceasta familie despărtită; ne pasă de ei, deşi nu îi cunoaştem; ne identificăm cu ei si trebuie să fim alături de ei, ptr ca sistemul acela cu care se lupta, e prea mare ptr 2 părinti, dar vreau să cred ca nu e mai mare decât noi, un popor unit si un Preşedinte care se identifică cu aceasta familie.

Va multumesc anticipat ptr interventia dvs si nadajduim ca vom auzi veşti bune!

Ramona Ciungan

4 Ianuarie 2016 11:51 am

Scrisoare trimisă Președintelui României 12 ianuarie 2016

adresa-presedintelui Iohannis

Ieri, 12 ianuarie 2016, Biroul Permanent al Cultului Creștin Penticostal din România a trimis Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, următoarea scrisoare.

Domnule Presedinte! Ne-am adresat si ne adresam din nou dumneavoastra personal. rugandu-va sa interveniti! Faceti-va auzit glasul in sustinerea cauzei acestei familii care traieste o cumplita drama!…

COMUNICAT: MAE anunță că 7 familii de români în Norvegia sunt în aceeași situație (în total 16 copii)

MAE 16 copiii romani luati de Barnevernet

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, într-un răspuns pentru Antena 3, că în atenția MAE sunt, în prezent, șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români, ai căror copii (în total 16 copii) au fost preluați de autoritățile norvegiene.

În ultimii cinci ani au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte șase cazuri ale unor familii de cetățeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluționat, în 5 cazuri prin repatrierea a 8 minori, iar într-un alt caz prin revenirea a 2 copii în familia unor cetățeni români rezidenți în Norvegia.

Informația a fost prezentată de Mihai Gâdea, în ediția de marți seară a emisiunii ”Sinteza zilei”, de la Antena 3.

Mișcat de dramele familiilor de români care au rămas fără copii în Norvegia, Mihai Gâdea a lansat un nou apel la solidaritate cu familia Bodnariu, prin care românii sunt invitați să ducă jucării la poarta Ambasadei Norvegiei la București.

Petiție pentru salvarea copiilor familiei Bodnariu. Semnează și tu!

CITESTE mai mult: Sinteza zilei: Cazul Bodnariu nu e singular. MAE anunță că 7 familii de români în Norvegia sunt în aceeași situație

http://www.antena3.ro/actualitate/cazul-bodnariu-nu-e-singular-mae-anunta-ca-are-in-atentie-7-cazuri-de-familii-de-romani-care-au-334648.html

PRO TV: Există alte 7 cazuri de familii de români, ai căror copii – 16 în total – au fost preluaţi de autorităţile norvegiene. Ministerul român de Externe urmăreşte situaţia.

bodnariu

Photo credit M. Marcu

CITESTE si – COMUNICAT: MAE anunță că 7 familii de români în Norvegia sunt în aceeași situație (în total 16 copii)

Există alte 7 cazuri de familii de români, ai căror copii – 16 în total – au fost preluaţi de autorităţile norvegiene. Ministerul român de Externe urmăreşte situaţiaMinisterul român de Externe urmăreşte situaţia.

Cazul „Bodnariu” – mărturia tatălui copiilor 

În acest moment, copiii sunt plasaţi în 3 familii foster care – surogat, în două oraşe diferite. Fetele Eliana şi Naomi, de 10 şi de 8 ani, sunt într-un oraş care se află la două ore distanţă de mers cu maşina faţă de casa părintească. Băieţii Matei şi Ioan sunt la 4 ore distanţă. Tot acolo se află şi bebeluşul care avea 3 luni pe 17 noiembrie, când a fost luat din sânul familiei.

Părinţii au dreptul să-şi vadă bebeluşul de două ori pe săptămână, câte 2 ore, timp în care mama poate să-l şi alăpteze. Pe băieţi doar mama poate să-i vadă timp de două ore pe săptămână.

Mama copiilor a fost şocată de modul în care au acţionat autorităţile.
Ea este asistent pediatru şi a făcut cursuri de specializare în psihologia copilului.
La aceste cursuri a fost colegă chiar cu o angajată de la autoritatea de protecţia copilului.

Abia pe 8 decembrie Ambasada României la Oslo a făcut solicitarea pentru ca aceşti copii din familia Bodnariu să primească cetăţenia română printr-o procedură de maximă urgenţă – într-o săptămână au primit cetăţenia, deşi este o procedură care în unele cazuri durează ani de zile. Problema nu se rezolvă în totalitate pentru că trebuie o instanţă din Norvegia trebuie să spună ce cetăţenie are întâietate – cea română sau cea norvegiană – pentru că nu există un acord între cele două state – mai mult Norvegia nu este în UE, a precizat corespondentulş TVR Elena Crăciun pentru Telejurnal. 

Familia Bodnariu se va întâlni, marţi, cu ambasadorul României la Oslo şi cu noul avocat din oficiu, urmând ca miercuri ambasadorul României la Oslo să întâlnească un reprezentant al Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii, o întrevedere solicitată de ţara noastră încă din luna noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a susţinut, marţi, declaraţii de presă în cazul familiei Bodnariu, transmise în direct pe TVR1, în cadrul unei Ediţii Speciale.

Principalele declaraţii ale purtătorului de cuvânt, Dan Suciu:

  • Dacian Cioloş a avut o discuţie cu ambasadorul României la Oslo. A fost contactat ambasadorul Norvegiei la Bucureşti pentru a obţine cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia familiei Bodnariu
  • Decizia instanţei norvegiene din data de 27 noiembrie încredinţarea în plasament temporar a celor cinci copii ale familiei Bodnariu pe baza unor suspiciuni circumstanţiale de rele tratamente aplicate copiilor. Recursul acestei decizii nu s-a fixat încă
  • Primul-ministru şi-a manifestat interesul deosebit în legătură cu evoluţia şi clarificarea cazului Bodnariu, în contextul relaţiilor excelente pe care România le are cu Norvegia la toate nivelurile, în acest moment. Acest interes va fi subliniat la toate nivelurile acestor relaţii
  • Interesul prim-ministrului şi al Guvernului este justificat de faptul că vorbim de cetăţeni români care solicită implicarea autorităţilor româneşti
  • În cursul acestei zile va avea loc o întâlnire cu familia Bodnariu şi ambasadoarul nostru la Oslo şi cu nou avocat din oficiu la Ambasada României la Oslo. Această situaţie se cere imperios clarificată
  • Partea română înţelege că sunt anchete în curs. Respectăm pe deplin acest demers. De asemenea, partea română speră să fie informată cât mai rapid despre mersul anchetei. Prim-ministrul urmăreşte personal mersul acestei anchete
  • Partea română face toate demersurile necesare pentru lămurirea acestei situaţii
  • În cursul zilei de mâine, ambasadorul României la Oslo se va întâlni cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii. Această întâlnire a fost solicitată deja din luna noiembrie şi salutăm faptul că, în sfârşit, partea norvegiană a acceptat acest demers şi această întâlnire
  • Aceste întâlniri vor avea loc regulat până la finalizarea situaţiei
  • Întregul caz va fi urmărit cu cea mai mare atenţie la nivel de prim-ministru
  • Prim-ministru face un apel la adresa autorităţilor norvegiene să perceapă dimensiunea sensibilă a subiectului la nivelul opiniei publice româneşti şi internaţionale
  • Sperăm la o clarificare rapidă a situaţiei, care să ţină cont de interesul copiilor români şi norvegieni, fără să se ajungă la alte demersuri şi fără inflamarea pe mai departe a situaţiei, în baza excelentelor relaţii pe care România le are cu Norvegia în acest moment.

– See more at: http://m.stiri.tvr.ro/article/69391

Evenimentul Zilei: La Universitatea din Oslo se predă curs despre sinuciderile copiilor sub 7 ani, micuți dați spre adopție familiilor-surogat

University of Oslo photo via wikipedia

Curs despre sinuciderile copiilor sub 7 ani

Paranoia generată de acțunile Barnevernet se pare că a atins cote greu de imaginat în Norvegia. Potrivit sociologului C.K., la Universitatea din Oslo se predă, mai nou, un curs cu o temă morbidă: Sinuciderile copiilor sub 7 ani. „Au fost cazuri când asemenea copii au recurs la gesturi extreme. Este vorba despre acei micuți dați spre adopție familiilor-surogat. Probabil n-au reușit să se adapteze la noul climat și au clacat. Prin acest curs, norvegienii vor, probabil, să înțeleagă mai bine fenomenul, pentru a-l putea stopa”.

CITESTE mai MULT – http://www.evz.ro/efectele-cazului-bodnariu-fierbe-scandinavia-teoria-conspiratiei-sau-despre-incercarea-suedezilor-de-a-supune-poporul-norvegian.html

Next Newer Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari