Cazul Familiei Kiriș: Cum a reuşit Turcia să-şi recupereze cetăţenii de la Barnevernet

Cazul Familiei Kiriș

Photo credit Vremuri Tulburi (link-ul mai jos)

Guvernul Român ar trebui sa se consulte cu guvernul Turc despre acest caz:

Cazul Familiei Kiriș

În 2015 o fetiţă turcă de trei ani, care locuia alături de familia sa în Norvegia, a povestit educatorului de la grădiniță despre visul ei, inspirat fiind de desenele animate cu celebrul personaj Hulk.

Educatorul a interpretat acest lucru într-un mod total arbitrar şi fantezist și a chemat asistenții de la Barnavernet. Copilul a fost imediat oprit de autorități, iar tatăl a fost reținut de polițiști, după o verificare de rutină.

Bărbatul, pe numele său Halil Kiriș, a fost ținut sub supraveghere timp de trei zile, iar cererea de a fi reprezentat de un avocat i-a fost refuzată. Asta în condițiile în care supravegherea în Turcia nu poate dura mai mult de 48 de ore, iar un avocat ar trebui asigurat imediat, conform shakeymclovin.wordpress.com.

Ulterior însă, cazul a beneficiat de implicarea directă Ministerului turc de Externe, dar şi a preşedinţiei turce. Nu au fost date detalii despre negocierile la nivel de autorităţi, cert este că în scurt timp, cazul a luat o altă turnură.

Kiriș a reușit să ajungă în țara natală prin intermediul avocatului, după ce a fost eliberat. Iar cu ajutorul Ministerului turc de Externe și a Președinției, copilul s-a întors în familia naturală. Potrivit unor rapoarte ulterioare, educatorul grădiniței a fost suspendat din funcție. Totul s-a întâmplat în mai puțin de o săptămână, cu destulă discreţie, dar cu eficienţă maximă.

„Dumnezeu să binecuvânteze statul nostru„, a declarat uşurat tatăl turc, după rezolvarea situaţiei, potrivit haberturk.com.

CITESTE mai MULT aici:

VREMURI TULBURI – http://vremuritulburi.com/2016/01/14/cazul-bodnariu-vs-cazul-kiris-statul-roman-vs-statul-turc/

5 comentarii (+add yours?)

  1. Valeria Iancu
    ian. 14, 2016 @ 12:50:32

    Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  2. Trackback: CATALIN CHIRILA – Telegramă deschisă: Domnule Preşedinte, mergeţi urgent în Norvegia! | agnus dei - english + romanian blog
  3. Cristi
    ian. 16, 2016 @ 13:39:15

    ce au reusit turcii din pacate n-au reusit nici americanii nici altii. bravo lor !
    de ce oare e secret felul cum au reusit ?

  4. mike
    ian. 16, 2016 @ 20:03:10

    Cristi –nu e nici un secret– in primul rind –BANII- apoi cred ca turcii au soptit ceva de o misiune -a la Paris- daca nu vor da copilul inapoi la familie si toata lumea stie de frica jidahistilor ( chiar la -mingea de aur – au sters scrisul de pe banderola sportivului- -100- /100 Isus ) politicaly correct?? sau frica ??– – Sunt unii crestini care spun ca rugaciunea e deajuns si ei stau comod acasa– Romanii sunt pasivi– cei din guvern fug de responsabilitate –asa ca a ramas -protestele –Financiar -Romania e cheala – alte resurse , de suport??–DUMNEZEU. Be blessed

  5. Trackback: Cazul Familiei Kiriș: Cum a reuşit Turcia să-şi recupereze cetăţenii de la Barnevernet - Actualitatea Romaneasca
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: