Propunerile înaintate Legislativului de la Olso de Asociația Românilor din Norvegia

Asociația Românilor din Norvegia a depus, marţi, la Parlamentul norvegian o scrisoare prin care solicită modificarea modului de aplicare a legii privind Protecţia Copilului. Adresa, prezentată şi public, vine în contextul în care numărul reclamaţiilor făcute de familiile de români care trăiesc în această ţară a crescut.

Propunerile înaintate Legislativului de la Olso de Asociația Românilor din Norvegia:

* Toate notele informative către Protecția Copilului să fie făcute în scris și semnate astfel încât persoana care trimite nota respectivă să-și asume răspunderea.

* Toate notele informative către Protecția Copilului să se bazeze pe fapte reale, concrete, sau cel mult pe suspiciuni rezonabile. În momentul de față sunt luate în calcul orice fel de suspiciuni, iar aceasta este una dintre cauzele pentru care Barnevernet are astăzi un volum imens de muncă.

* Plasamentul în regim de urgență să se bazeze pe fapte concrete, nu pe suspiciuni, în urma unei anchete sociale extinse.

* Există articole ale legii Barnevernloven (Protecția Copilului) care trebuie revizuite și îmbunătățite pentru că intră în conflict cu Drepturile Omului.

* Este cu totul posibil ca Interesul Suprem al Copilului să fie în armonie cu Drepturile Omului.

* Barnevernet trebuie să pună accent pe reeducare, remodelare și nu pe etichetarea, izolarea și marginalizarea părinților.

* Angajații de la Barnevernet trebuie să lucreze într-o echipă şi niciodată individual pentru a avea posibilitatea de consultare și găsire a celor mai bune soluții.

* Guvernatorul Districtual (Fylkesmannen) trebuie să analizeze critic activitatea Protecției Copilului și să ia măsuri concrete și la vedere pentru îmbunătățirea serviciului social.

* Barnevernet trebuie să evite demonstrațiile de forță (folosirea Poliției).

* Măsuri concrete pentru integrarea familiilor care sosesc în Norvegia, în societate. Informații traduse despre legislația norvegiană, inclusiv legislația privind Protecția Copilului.

* Întărirea cooperării Norvegiei cu România și cu țările celorlalți cetățeni care lucrează în Norvegia în materie de Protecția Copilului.

* Reanalizarea cazurilor în care există suspiciuni la nivelul opiniei publice că Barnevernet a preluat în mod abuziv copii din familii românești: Bodnariu, Nan etc. și găsirea de soluții pentru întoarcerea copiilor în familiile lor.

CITESTE mai MULT aici – http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Scrisoare+catre+Parlamentul+Norvegiei

7 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: IUDA ȘI ARGINŢII NORVEGIEI | agnus dei - english + romanian blog
  2. barzilaiendan
    ian. 21, 2016 @ 12:56:05

  3. Cristian
    ian. 21, 2016 @ 14:24:10

    O invatatura cam greu de acceptat (cam ustura urechile):

  4. dininimapentrutine
    ian. 21, 2016 @ 14:44:36

    Domnul va da biruinta!

  5. Trackback: Propunerile înaintate Legislativului de la Olso de Asociația Românilor din Norvegia | EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet
  6. Trackback: Comunicat AMBASADA ROMÂNIEI în Regatul Norvegiei | agnus dei - english + romanian blog
  7. crina
    ian. 23, 2016 @ 10:08:58

    altii din tara Sinim.

    13. Bucurati-va, ceruri! Inveseleste-te, pamantule! Izbucniti in strigate de bucurie, muntilor! Caci Domnul mangaie pe poporul Sau si are mila de nenorocitii Lui.”

    14. Sionul zicea: „M-a parasit Domnul si m-a uitat Domnul!”

    15. Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu niciun chip:

    16. Iata ca te-am sapat pe mainile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna inaintea ochilor Mei!

    17. Fiii tai alearga; dar cei ce te daramasera si te pustiisera vor iesi din mijlocul tau.

    18. Ridica-ti ochii de jur imprejur si priveste: toti acestia se strang, vin la tine. Pe viata Mea, zice Domnul, ca te vei imbraca cu toti acestia ca si cu o podoaba si te vei incinge cu ei ca o mireasa.

    19. Caci locurile tale pustiite si pustii, tara ta nimicita, vor fi stramte pentru locuitorii tai; si cei ce voiau sa te manance se vor departa.

    20. Fiii acestia de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: „Locul este prea stramt pentru mine; fa-mi loc, ca sa pot sa ma asez.”

    21. Si vei zice in inima ta: „Cine mi i-a nascut? Caci eram fara copii si stearpa; eram roaba, izgonita: cine i-a crescut? Ramasesem singura: unde erau acestia?”

    22. De aceea, asa vorbeste Domnul Dumnezeu: „Iata, voi face neamurilor semn cu mana si-Mi voi inalta steagul spre popoare; ele vor aduce inapoi pe fiii tai in bratele lor si vor duce pe fiicele tale pe umeri.

    23. Te vor hrani imparati, si imparatesele lor te vor alapta. Se vor inchina cu fata la pamant inaintea ta si vor linge tarana de pe picioarele tale, ca sa stii ca Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine.” –

    24. Se poate lua prada celui puternic? Si poate sa scape cel prins din prinsoare? –

    25. „Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata, si cel prins de asupritor va scapa; caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai.

    26. Eu voi da asupritorilor tai sa-si manance carnea, si se vor imbata ca de must de insusi sangele lor. Si va sti orice faptura ca Eu sunt Domnul, Mantuitorul tau, Rascumparatorul tau, Puternicul lui Iacov.”

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari