Viorel Iuga: Norvegie, ai mers mult prea departe!

3 Protest Viena 16 ianuarie 2016

Protest Viena 16 inauarie Photo Ciprian Luca

Norvegie, ai mers mult prea departe!

Două minute fără mama, poate însemna mult pentru un copil. În cazul unora, două ore fără mama este enorm de mult. Două zile de separare, ridică probleme şi pentru copil şi pentru mamă.

Viorel IugaDupă două săptămâni de separare, sufletul copilului este traumatizat, iar mama este de-a dreptul disperată. În cazul de faţă, nu vorbim de două minute, două ore, două zile sau de două săptămâni. În cazul familiei Bodnariu, sunt peste două luni de când cinci copii, dintre care unul sugar, sunt separaţi de părinţi.

Cine îndrăzneşte să explice în termeni umani acest act?

Până când ni se mai oferă ca explicaţii tot felul de aberaţii şi ni se mai flutură în faţă indiferenţă sau legi făcute fără suflet?

Norvegia, nu realizezi că ai un sistem de protecţie a copilului care te face de ruşine în toată lumea? Dacă nu îl controlezi, vei fi izolată. Dacă nu îl desfinţezi, vei fi desfiinţată.

Barneveret, oricâte lucruri bune pretinzi că faci, astfel de acţiuni te descalifică în ochii oricărui om cu judecata normală. Şi dacă ar fi greşit părinţii, nu se acţionează astfel. Puteaţi să le oferiţi consiliere, puteaţi pune un angajat de la protecţia copilului să stea cu ei în casă o perioadă şi să vadă cum merg lucrurile, dar nicidecum să faceţi ce aţi făcut. Cum aţi putut să separaţi copiii de părinţi şi unii de ceilalţi? Cine v-a dat acest drept? Cum aţi putut ingnora dreptul copiilor la îngrijirea şi dragostea părintească?

Norvegie, ai mers mult prea departe. Copiii se vor întoarce la părinţii lor şi Dumnezeu îi va ajuta să se vindece… Dar tu vei plăti scump pentru acest gest inuman!

3 comentarii (+add yours?)

  1. Andrei Ilie Culda
    ian. 21, 2016 @ 10:46:08

    Exo 7:3 Eu voi împietri inima lui Faraon, și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului.
    Exo 7:4 Totuș Faraon n’are sã v’asculte. Apoi Îmi voi întinde mîna asupra Egiptului, și voi scoate din țara Egiptului oștile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecãți.
    Exo 7:5 Egiptenii vor cunoaște cã Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi întinde mîna asupra Egiptului, și cînd voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.”

  2. thetrouth
    ian. 21, 2016 @ 21:35:54

    Reblogged this on thetrouth and commented:
    ,,,,mult prea departe

  3. Cornelia Moldovan
    ian. 22, 2016 @ 12:52:32

    ma bucur sa vad Romani cum se lupta pentru aceasta familie si ca inteleg nevoile copiilor pentru a fi cu familia lor. Sper ca vom vedea in viitor aceeas lupta pentru orfani tarii. Si ei au nevoie de familie, nu institutie. Ma rog Domnului sa se deschida usiile pentru adoptie sa se deschida ca toti copii sa aibe o familie.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

<span>%d</span> blogeri au apreciat: