Miting de solidaritate cu familia Bodnariu, la Târgoviște

Mitingul de la Târgoviște ! Photo credit Paul Ion

Mitingul de la Târgoviște ! Photo credit Paul Ion

Un miting de solidaritate cu familia Bodnariu, stabilită în Norvegia, ai căror copii au fost luați de autoritățile acestei țări, a avut loc sâmbătă în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște, transmite Agerpres.

Protestul a fost organizat de bisericile Penticostală, Baptistă și Evanghelică și a reunit aproximativ 500 de persoane.

Organizatorii au precizat că manifestarea este una pașnică și i-au îndemnat pe participanți să se manifeste civilizat.

În același timp cu susținerea arătată familiei Botnariu, participanții au militat și pentru schimbarea Constituției, în sensul definirii familiei ca uniune între un bărbat și o femeie.

Manifestarea a început cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostită de toți cei prezenți. În primele rânduri ale publicului, în fața unei scene de pe care s-au rostit discursurile, au stat copii de diferite vârste, cu pancarte. Cei prezenți au avut steaguri tricolore și pancarte cu steagul Norvegiei și au afișat mesaje, în română și engleză, precum: ”Norvegia, redă copiii familiilor”, ”O familie sănătoasă = o societate sănătoasă”, ”Barnevernet = childhood killer”, ”Vreau la mama”.

La miting a fost prezent și decanul Facultății de Teologie a Universității Valahia Târgoviște, Marian Vîlciu, care a ținut un discurs. Au mai participat primarul interimar al municipiului Târgoviște — Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița — Adrian Țuțuianu, senatorul Titus Corlățean.

SURSA – http://www.antena3.ro/actualitate/miting-solidaritate-familia-bodnariu-targoviste-342041.html

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: