RĂZBOIUL GLOBAL ANTI-FAMILIE ȘI POTENȚIALELE SALE CONEXIUNI NEFASTE – PASTOR IACOB BERGHIANU

Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto, conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei” planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută, strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document, măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de globalizare.

Războiul global anti-Familie și potențialele lui conexiuni nefaste
Toronto ProtocolPe fondul atacurilor ”pe aproape toate fronturile și din aproape toate pozițiile” asupra instituției Familiei, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, este natural și legitim să ne întrebăm, scrutând evenimente din trecut, prezent și care se prefigurează în viitor, dacă pot fi stabilite anumite conexiuni reale între Războiul global împotriva Familiei și: (1.)”conspiraționistul” Protocol de la Toronto; (2.) aprobarea ”căsătoriilor” unisex din Canada; (3.) Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii și (4.) abuzurile Serviciului Barnevernet din Norvegia.

Pornim în temerarul nostru demers de la un text biblic, Ezechiel 33.6, care evidențiază marea responsabilitate a străjerului, a celui care vede pericolul venind, de a înștiința poporul: ”Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om…voi cere sângele lui din mâna străjerului.”

Așa că, articolul de față are menirea de a ne conștientiza asupra unor potențiale pericole la care este expusă familia, în general, și familia creștină în special, privind, fugitiv, înspre unele situații și evenimente din trecut, prezent și viitor, spre a putea avea o viziune cât mai completă.

Atacurile demonice împotriva căsătoriei și a familiei nu sunt nici de ieri, nici de alaltăieri; ele își au originea, după cum se știe, încă din Grădina Edenului. Pe parcursul istoriei, însă, războiul declanșat împotriva primei instituții create de Dumnezeu – căsătoria heterosexuală – a cunoscut, după anumite vremuri de acalmie, perioade de recrudescență majoră, atacurile îmbrăcând uneori forme terifiante, precum, pe alocuri, se întâmplă și în vremurile noastre.

Astfel că, trecând în revistă câteva evenimente și situații semnificative din ultimele decenii de istorie, vom începe prin a menționa existența unui document extrem de controversat, dar și extrem de provocator și de îngrijorător, care – se spune – ar fi fost redactat cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, în Canada. Apoi, rămânând tot în Canada, ne vom referi la legalizarea ”căsătoriei” unisex, în anul 2005, situație care, zece ani mai târziu, avea să fie reeditată în Statele Unite ale Americii, prin decizia luată de Curtea Supremă de Justiție. Vom prezenta, apoi, modul în care s-au creat, după opinia multor cercetători avizați, condițiile necesare declanșării unui război concertat global împotriva familiei, prin modul în care a fost întocmită ”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, lansată în septembrie 2015, la sediul ONU, de la New York. Și, în final, ne vom întreba dacă nu cumva Barnevernet (Serviciul de Protecția Copilului) din Norvegia reprezintă unul dintre vârfurile de lance și experimentul pilot ale implementării unei noi faze, globale și finale, a războiului împotriva Familiei, model care se dorește a fi multiplicat, în viitor, pe întregul mapamond.

UNU. Potențiala conexiune dintre Războiul global împotriva Familiei și așa numitul ”Protocol de la Toronto”, Canada.

Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto, conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei” planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută, strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document, măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de globalizare.

Prezentăm, în continuare, un amplu citat din acest controversat, dar și uluitor și îngrijorător, material, preluat de pe site-ul: https://dusmaniicrestinismului.files.wordpress.com/2011/10/protocolul-de-la-toronto-si-aurora-rosie-douc483-planuri-pentru-a-instaura-nwo.pdf :

CONTINUARE AICI – 

https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/02/27/razboiul-global-anti-familie-si-potentialele-sale-conexiuni-nefaste-guest-post-pastor-iacob-berghianu/

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: