Fără Dumnezeu, noi muritorii suntem pierduți, prăbușiți în probleme, păcate, poveri…
Însă, pentru noi muritorii pierduți, Dumnezeu a trimis pe Singurul Său Fiu, pe Domnul Isus pentru noi…
Privind spre noi, apoi văzând dragostea lui Dumnezeu putem să ne întrebăm:
CE FACE DUMNEZEU PENTRU OMUL PIERDUT?
1. Îl RECUPEREAZĂ
– din RELIGIA seacă
– din RUTINA ce ne sufocă
– din RELAȚIILE nepotrivite ce produc suferință
2. Îi REZOLVĂ
– problema urgentă a păcatului
– aduce pacea în suflet
– arată cum și mai ales când trebuie să privească în sus
3. Îl RIDICĂ
– din noroiul lumii
– din necazurile vieții
– din nenorocirea falimentului
4. Îl RĂSCUMPĂRĂ
– din robie
,,Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.” (Deut.15:15)
– din rușinea Egiptului M-am rugat Domnului şi am zis:…
3 Binecuvântat* să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. 4 În El, Dumnezeu ne-a* ales înainte** de întemeierea lumii, ca să fim† sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, 5 ne-a rânduit mai* dinainte să fim înfiaţi** prin Isus Hristos, dupㆠbuna plăcere a voii Sale, 6 spre lauda slavei harului Său, pe* care ni l-a dat în Preaiubitul Lui**. 7 În* El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile** harului Său
De ce oare Il urmam pe Domnul Isus? Care este motivul pentru care i-am pus in mina vietile noastre? Sunt sigur ca fiecare dintre noi are cel putin un raspuns la aceasta intrebare. As vrea sa va marturisesc: il urmez pe Domnul Isus in primul rand pentru ca El este viu. El este viu. A murit pentru pacatele noastre si a inviat din morti si este viu. El este adevarat. El da viata vesnica. Il urmez pentru ca El da viata vesnica.
In urma cu nu mult timp, ls scoala la noi in Bucuresti, a venit un profesor, foarte cunoscut profesor elvetian. Omul acesta a fost, inainte sa se intoarca la credinta crestina, a fost musulman. Si-a pus viata in mainile Domnului Isus . Dumnezeu il foloseste acum cu mare putere. El a scris o carte despre Islam si despre cum sa intelegem din perspectiva crestina aceasta religie. Dar el marturiseste ca intr-o zi, un imam, un cunoscut intelectual musulman care locuieste in Elvetia l-a provocat. L-a provocat cu o intalnire si i-a spus asa: Te invit la mine. Iti dau o jumatate de ora sa imi spui tot ce vrei tu despre credinta ta. Nu te voi intrerupe. Si dupa aceea, ma vei asculta pe mine o jumatate de ora. Iti voi spune o jumatate de ora despre credinta mea. Si dupa aceea, mai vedem ce-i de facut. Fratele a acceptat provocarea. S-a dus la intalniresi a citit un verset: „Cine crede in Mine, a zis Isus are viata vesnica.” Si jumatate de ceas a vorbit despre aceasta oferta pe care o face Isus: viata vesnica. Cine crede in El are viata vesnica. Cand s-a incheiat jumatatea de ora, Imamul a spus: „In fata adevarurilor pe care le-ai spus, eu nu mai am ce sa spun.” Islamul nu ofera nimic peste asta. Si, s-a facut crestin. Isus da viata vesnica. Isus ofera viata vesnica. Slavit sa fie Numele Lui in vecii vecilor. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne da viata vesnica. Acesta este motivul pentru care Il urmez. E Domn peste lumea viitoare. E Domn si peste cea prezenta. Toata puterea este a Lui in cer si pe pamant si astazi suntem chemati sa-L cautam.
– Eu fac bine, mă bucur să fiu aici, la Bruxelles.
– Mă numesc Sara, sunt o fetiţă mică şi am o problemă foarte mare.
– Da? Îmi spui şi mie ce problemă ai, dacă te pot ajuta?
– Ştiţi de cazul din Norvegia?
– Ştiu. Să ştii că ştiu de cazul din Norvegia, de copilaşii aceia şi facem şi noi ce putem.
Cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luaţi în grijă de autorităţile norvegiene, i-a scos în stradă, acum câteva luni, şi pe românii de la Bruxelles.
Click pe poza sa cititi mai mult si pentru video clipul cu Sara.
Astazi Comitetul Executiv a comfirmat nevinovatia fratelui nostru pastor Florin Ianovici
Am primit acest mesaj de la Pastorul Cornel Ilioi:
Dumnezeu nu lasa de rusine COPIII Sai sinceri…..numai ce am inchis telefonul cu Pastorul Florin Ianovici, slujitor devotat, luptator pentru Adevar, si pentru mine conteaza si asta, Prieten Sincer!!!
Inca o data parasii raman de rusine!
Dumnezeu sa-l binecuvanteze cu intreaga FamiIie!!!
Mesaj de la Daniel Popescu:
Va binecuvantam in Numele Domnului, suntem plini de bucurie si multumire la adresa lui Dumnezeu pentru biruinta pe care ne-a dat-o. Astazi Comitetul Executiv a comfirmat nevinovatia fratelui nostru pastor Florin Ianovici si tot o data pastorului Biserici Penticostale Betel Bucuresti. In urma judecari faptelor prezentate s-a ajuns la concluzia ca totul a fost o inscenare. Va multumim tuturor pentru ajutorul acordat prin rugaciune si post. Adevarul a TRIUMFAT!!! (da vestea buna mai departe… ca rele sunt destule)
La multi ani binecuvantati! Sunteti frumoase, sunteti speciale, aveti mare pret in ochii lui Dumnezeu! Traiti cu bucurie, cu credinta, traiti deplin! Adina Sas
GANDURI DESPRE NOI, FEMEILE…
Am asternut pe foaia aceasta cuminte si tacuta de hartie cateva ganduri pentru femei, ca sa ne descoperim frumusetea interioara si sa traim deplin, Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) (mesaj rostit la o intalnire cu femeile)
1. CUNOASTETI-VA PE VOI INSIVA – De ce? Fiindca astfel ne identificam nevoile noastre. Si cea mai mare nevoie este nevoia de Dumnezeu. Daca ne facem timp sa ne auto-analizam, vom vedea ca exista in noi un gol, un dor, ceva ce parca ne face sa fim incomplete, ceva care ne face sa spunem: „oare, asta e totul?”. Fiecare dintre noi avem nevoie sa apartinem divinitatii, pentru ca in modul acesta avem siguranta. E extraordinar de linistitor sa stim ca cineva, – si acest Cineva e chiar cel care a creat Universul si pe noi – ne conduce, vegheaza asupra noastra, ne poarta de grija, ne asculta oftatul, ne cunoaste limitarile, dorintele, temerile si mai ales, ne iubeste. S-a constatat stiintific ca crestinii practicanti sunt mai sanatosi fiindca au siguranta si se detaseaza de probleme incredintandu-le lui Dumnezeu. Cum pot sa ma cunosc?
a) Analizati-va gandurile! Ce va trece prin minte? Este benefic ce ganditi? Va ajuta in vreun fel modul dvs. de gandire? Cum va priviti pe dvs insiva? Ce parere aveti despre dvs? Va considerati o ratata sau o invingatoare? O victima sau o victorioasa? Si aici as dori sa va spun cateva lucruri despre ratati si invingatori: Ratatii vad furtuni, invingatorii vad curcubeu. Ratatii se plang , invingatorii se antreneaza si castiga. Ratatii cauta atentie, invingatorii castiga respect. Ratatii sunt agresivi, invingatorii sunt asertivi. Ratatii cauta vinovati, invingatorii rezolva problema. Ratatii traiesc in trecut, invingatorii invata din trecut si lucreaza cu placere in prezent pentru viitor. Ratatii reactioneaza negativ, invingatorii raspund eficient. Ratatii fac promisiuni pe care le rup, invingatorii isi iau angajamante pe care le tin.
Vorbiti cu dvs insiva! Stiu ca pare ciudat, dar in ritmul alert impus de societatea in care traim, e important sa ne oprim din vartejul vietii si sa ne auto-analizam. Si cum altfel, decat in fata unei foi de hartie si cu un creion in mana, in singuratate, nu in fata computerului, cu telefonul inchis. E bine sa va cunoasteti si hobby-uril, dorintele, neiertarile, persoanele pe care le iubiti si care v-au marcat viata dar si cele care v-au facut rau.
b) Analizati-va sentimentele: „Ce simt fata de X, care mi-a facut rau? Am inca amaraciune in sufletul meu fata de aceasta persoana? Am iertat-o?”. E important sa fim sigure ca am iertat-o. Daca nu, aduceti aceasta situatie inaintea lui Dumnezeu prin rugaciune si cereti-i Lui putere sa iertati acea persoana. In Matei 6:14 gasim scris: „Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre”. Iertarea conteaza mult, daca vrem sa avem progres. Neiertarea este o „intaritura”, o putere distructiva in viata noastra si ne impiedica de a trai deplin si de a avea o viata implinita.
2. CUNOASTETI-L PE DUMNEZEU. Cum am putea sa Il cunoastem? El este maret, e nevazut… si pare atat de departe! Putem sa stabilim un contact cu El atunci cand citim Biblia. Din Scriptura Il descoperim: aflam cine este, de ce ne-a creat si ce scop are cu noi, cum putem sa comunicam cu El. Dumnezeu nu este distant. El este real si se implica in viata noastra prin circumstante, prin oameni sau chiar in chip miraculos, trimitand ingerii Sai sa ne ne vina in ajutor. „Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. (Ps.34:7) „. Daca Ii cerem ajutor, Dumnezeu ne indruma, daca dorim sa venim cu viata noastra sa i-o oferim, ne primeste. El este… comunicativ! Dumnezeu vorbeste si azi – doar noi trebuie sa avem urechile credintei deschise sa auzim vocea Lui.
3. CUNOASTETI CE SPUNE DUMNEZEU DESPRE DUMNEAVOASTRA. Chiar, nu sunteti curioase sa aflati parerea lui Dumnezeu despre noi? Daca da, as vrea sa va spun cateva versete din Cuvantul Lui: „De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta.” (Isaia 43:4), „Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.” (Isaia 54:10), „Domnul mi Se arată de departe: ‘Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! (Ieremia 31:3), „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11), „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)…
4. CUNOASTETI-VA PRIETENII. In viata avem fiecare nevoie de prieteni si cu siguranta, fiecare avem un anturaj in care traim si ne dezvoltam, anturaj care isi lasa amprenta pe viata noastra. Cum ne alegem prietenii? Stiti ca prietenii pot sa va ridice sau sa va coboare? pot sa va lege ranile, sau sa va rasuceasca cutitul in rana? Sunt prieteni sinceri si nu, stiati? Cum imi aleg anturajul? Imi propun sa cresc si sa nu las ca cineva sa imi franga aripile, de aceea, ma inconjor de oameni care ma motiveaza la lucruri bune, care imi dau imbold pozitiv, cu care am puncte comune, care sa ma ajute si pe care sa ii ajut, care sa ma respecte si pe care sa ii respect. Nu e indicat sa ne asociem cu oameni care tot timpul ne spun cat de incapabile suntem, de nerealizate, de ratate… Doamne, stiti ce efecte puternice asupra noastra pot sa aiba niste cuvinte atat de rele pe care noi le credem? Am consiliat pe cineva care a crezut pana la varsta aceasta ca e urata, numai datorita faptului ca l-a auzit pe tatal ei spunand, cand ea era inca de-o schioapa, ca este mai urata decat celelalte surori ale ei… De asemenea, o alta femeie imi spunea ca este incapabila sa realizeze ceva in viata fiindca nimeni niciodata nu a ajutat-o sa aiba incredere in ea insasi, in faptul ca „poate”. Nu lasati pe nimeni sa va fure increderea in voi! Sunteti persoane minunate si speciale, pentru care a murit Domnul Isus!
5. CUNOASTETI-VA ADVERSARUL. Nu va spun basme, ci lucruri reale. Adversarul fiecarui om este diavolul. El exista si doreste ca fiecare om sa ajunga in Iad, de aceea se lupta pentru fiecare suflet. Dar iadul nu a fost creat de Dumnezeu pentru oameni, ci pentru Lucifer si ingerii cazuti. Nu exista predestinatie, ci Dumnezeu vrea ca fiecare om sa fie mantuit: „Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? (Ezechiel 18:33) si in alt verstet Dumnezeu ne spune asa: „Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! (Ezechiel 33:11). Dumnezeu Si-a trimis Singurul Fiu in lume pentru ca toti oamenii sa fie mantuiti – dar doar cei care cred in El si Il urmeaza beneficiaza de darul manturii. E ca si cum cineva ne ofera un dar si nu il luam – nu o sa ne bucuram de acest dar, desi e al nostru. Asa este si cu mantuirea: Dumnezeu ne ofera in dar mantuirea, dar noi trebuie sa ne luam darul prin credinta in Isus. „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)
Dumnezeu sa ne ajute, dragi femei, prietene, mame, sotii, ca in umblarea noastra pe acest pamant sa ne gasim busola spre cer (care este Domnul Isus), sa traim o viata placuta Lui, sa ne bucuram de fiecare zi, sa traim cu convingerea ca suntem iubite de El, ca suntem frumoase si ca in noi este un mare potential cu care putem sa lucram, ca suntem puternice si pretioase.
La multi ani, de 8 Martie!!
Astazi de 8 Martie, cand in Romania este ziua Mamei, zi in care se sarbatoreste si ziua femeii, dedic aceasta poezie mamei mele, celei care imi este sotie si mama fetelor mele. Dumnezeu sa le binecuvinteze.
La Multi Ani! 😘🌹❤🎉
MAMA,
Când Dumnezeu a vrut Iubirii
Să-i facă pentru veșnicii reclamă,
Dintr-un strop al nemuririi
A modelat frumsețea firii
Dându-i numele de: MAMĂ!
Când Dumnezeu a vrut blândețea
Să nu rămână doar reclamă,
Împreună tinerețea, frumusețea
Bătrânețea și tristețea,
Într-un singur nume: MAMĂ!
Când Dumnezeu a vrut Iubirea
Să nu ajungă de infamă,
Să n-o batjocorească firea
I-ascunse toată nemurirea
Într-o inimă de: MAMĂ!
Când Dumnezeu a vrut Iubirii
Să-i pună veșnică năframă,
S-o ascundă de nebunii
Ce sunt unelte rele-a urii
I-a dat chipul sfânt de: MAMĂ!
Când Dumnezeu a vrut Iubirea
S-o ilustreze pe pământ,
A strâns grămadă nemurirea
Făcând din ea ce-i azi femeia
O MAMĂ cu un suflet blând!
Când Dumnezeu a vrut Iubirea
Pe veci s-o pună într-o ramă,
Să-i păstreze amintirea
Și s-o cunoască omenirea
A înrămat-o în sfânta: MAMĂ!
Ce greu poate fi astazi pentru sora Liliana Tepes… Sotul ei iubit, partenerul de viata si tata acei 6 copii a plecat prea repede si brusc in vesnicie in luna decembrie 2015, la cateva zile dupa o calatorie in Norvegia pentru o intalnire cu parintii Marius si Ruth Bodnariu. Cristi Tepes a filmat parintii indurerati a carui stat norvegian le-a confiscat copiii. Profund afectat de drama care o traiau parintii, Cristi Tepes a lucrat fara repaus la realizarea interviului video care ne-a dezvaluit noua si intregii lumi marile nedreptati care se savarsesc in Norvegia impotriva familiilor. Spunea Pastorul Cristian Ionescu, Chicago –…..Încă nu este timpul să întrebăm de secvențele filmate în Norvegia și cine va continua editarea acestui material, dar considerând că este ultima cauză pentru care s-a consumat neobositul său suflet, putem declara că fratele nostru drag, Cristi Țepeș și-a încheiat alergarea pe acest pământ la fel de demn și nobil după cum a trăit!….
In dupa amiaza zilei de 12 decembrie, Cristi Tepes se indrepta singur cu masina spre Iasi la o reuniune de familie largita, unde se aflau deja membrii familiei sale, cand a avut un accident la volan (posibil datorat unui stop cardiac) si si-a pierdut viata. (am aflat cu totii de la Danut Manastireanu).
Ce dureros a fost atunci si ce dureros este inca pentru sora Liliana. Ne rugam pentru dvs. si nu v-am uitat. Dvs. ati facut mari sacrificii ca sotie a unui slujitor al Domnului si Domnul nu va va uita niciodata daruirea si devotamentul dvs fata de sot si copii si va rasplati credinciosia dvs..
Dumnezeu sa va mangaie, sora Liliana, si sa va stearga lacrimile care ma gandesc ca inca mai curg siroaie in cele mai multe zile… ne rugam ca Domnul Dumnezeu sa va fie mangaiere, sa va insenineze fata si sa va inunde dufletul cu dragostea Sa, caci Domnul are o dragoste speciala pentru vaduve:
Psalmi 146:9 – Domnul Care îi poartă de grijă străinului, sprijină orfanul şi văduva…
Domnul sa va sprijineasca si sa gaseasca semeni din jurul dvs. prin care sa implineasca acest verset.
Psalmi 68:5 – Dumnezeu este tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor…
Deuteronom 10:18 – Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe străin, oferindu-i pâine şi îmbrăcăminte.
Facem din nou apel nesolicitat pentru ca stim cat e de greu ca o familie sa-si piarda singura sursa de vvenit. Daca doriti sa sprijiniti familia sorei Liliana Tepes-
Vicki Sasu – Daca doriți sa susțineți și financiar familia Tepes, compusa acum din 7 persoane, soția lui Cristi Tepes, Liliana și cei 6 copii ai lor, o puteți face, având în vedere ca au rămas fără niciun venit, singurul salariu fiind al lui Cristi.
Acest act de dăruire îl puteți face în contul a doua dintre fetele lor:
MIRIAM TEPES-HANDARIC (cont euro)
IBAN RO24RNCB0746138181610002
COD SWIFT RNCBROBU
Dumnezeu sa-i binecuvânteze și sa-i mângâie în aceasta imensa pierdere a tatălui lor!
CITITI mai mult despre Cristi Tepes la linkurile de mai jos-
Un om iubit in comunitatea evanghelica a plecat la Domnul fulgerator! Sa ne rugam pentru sotia sa si cei 6 copii ramasi in urma! Domnul sa se ndure de ei!
Cristi Tepes: Si cred eu ca, teologic vorbind, lumea asta plange atunci cand se intampla atatea faradelegi, si asteapta restaurarea, intoarcerea Domnului.
Anca și Mihaela au evocat memoria lui Cristi Țepeș pe ILD:
S-a spus, şi pe bună dreptate, că era un creştin adevărat şi un intelectual profund și erudit. Poate că nu s-a spus destul că era un bun român, care îşi cunoştea rădăcinile şi avea o viziune politică matură şi curajoasă, pe care noi, la ILD, am apreciat-o și admirat-o mereu. Nu se pierdea în confuzia caracteristică vremurilor noastre, căuta mereu ceea ce este adevărat și important. Și o făcea cu dragoste și cu entuziasm. A luptat lupta cea bună, și în viața de rugăciune și de dăruire pentru aproapele, și în „războiul cultural”, pe care îl privea cu o rară luciditate, nu cu iluzii, ci cu nădejdea și puterea credinței.
Obișnuia să ne spună: „Biruința a fost deja dobândită!”.
Faţă de mărturia creştină din închisori, împărtăşea viziunea pastorului Richard Wurmbrandt şi a înaintașilor noștri. Nu nega diferenţele, însă înţelegea că oamenii acolo se împărţiseră nu în funcţie de confesiune, nici chiar de religie, ci după felul în care se purtau. De o parte erau oamenii cumsecade, între care şi câţiva gardieni, şi de cealaltă parte erau tartorii şi turnătorii. Puţini istorici recenţi au cunoştinţele necesare şi judecata morală care să le permită să întrevadă măcar câteva crâmpeie din această realitate. Cristi o înţelesese pentru că avea încredere în adevăr şi pentru că nu accepta că lipsa de sens şi răul să aibă ultimul cuvânt. Având „o minte pricepută, ca să asculte şi să judece”, a înţeles mărturia aproape incredibilă dată de martirii şi mărturisitorii din timpul prigoanei comuniste.
Ne rugăm pentru odihna veșnică a lui Cristi și suntem alături de familia lui.
Vom păstra amintirea zâmbetului său copilăresc. Sperăm că acolo unde este acum se va ruga pentru noi, pentru că nu ne putem lipsi de prietenia lui.
Cristi Tepes a vizitat familia Marius şi Ruth Bodnariu în Norvegia. La întoarcere, a fost invitatul emisiunii „Ce se intampla” la RVE Bucuresti, miercuri 09 dec 2015. Interviul a fost realizat de Vicki Sasu la Radio Vocea Evangheliei Bucuresti –
Cald, bland, iubitor, optimist si vesel…! Asa era Cristi ,,al nostru”! Septembrie 2014-Intalnire 30 de ani! — with Noldi Grinberg, Noldi Grinberg and Cristi Tepes. Photo credi Lisa Ciupinuc
INTERVIUL la RVE Bucuresti
Ruth Bodnariu este de meserie asistenta medicala specialista in pediatrie.
Marius Bodnariu este specialist in computere si se ocupa de reteaua primariei in localitatea lor.
Cristi Tepes – ….vorbim aici de niste parinti educati. Va marturisesc ca am fost foarte incantati sa vad ca sunt si niste parinti increzatori in Dumnezeu, cuminti, iubitori si care s-au intalnit de fapt si s-au indragostit slujindu-i pe copiii strazii din Bucuresti…. Sunt cu totul altfel decat te-ai astepta, auzind ca exista niste parinti care-si pot maltrata copiii. Am plans cu ei….
Cristi Tepes – …Acolo, locuiesc cu parintii acestei mame, Ruth, niste oameni deosebiti. Am aflat acolo ceva ce mi se pare fascinant. Mama lui Ruth este dintr-o familie care de vreo sapte generatii, parintii ei sunt credinciosi. Atunci, pe la inceputul anilor 1800 s-a produs o trezire spirituala foarte importanta in Norvegia, dupa care Norvegia a fost schimbata radical din toate punctele de vedere si unul dintre stramosii ei s-a intors la Domnul si a devenit ucenicul predicatorului care a lansat aceasta trezire spirituala. Era o poza acolo cu un mos cu o barba foarte frumoasa si eleganta si apoi o multime de poze de familie cu parinti din epoca respectiva, pana astazi. Am fost incantat sa vad ca, bunica mai ales, canta tot timpul si era foarte increzatoare in Dumnezeu. N-am remarcat la ei ura sau un sentiment din asta razbunator cumva sau sa-si planga de mila. Dar, am vazut multa suferinta. Dar, nu erau suferinta de asta care sa-i striveasca.
Marius B. – Prima zi e cea cu toate interogatoriile si socul acela s-a terminat intr-un fel, daca pot sa-i spun asa, intr-un ton pozitiv, ni s-a promis ca in ziua urmatoare o sa stam de vorba (aveam bebele), o sa facem un plan prin care noi sa fim ajutati sa crestem copii in stil norvegian si conform normelor legale si de siguranta a copilului si etc. A fost asa, un ton pozitiv.
Marius B. – A doua zi am asteptat toata ziua cu sufletul la gura un telefon si o intalnire si seara tarziu, in jurul orei noua, doua masini negre in spatiul fermei. Chiar am tresarit si am spus: „Slava Domnului, au adus copii inapoi.” Am alergat dupa sotie, sotia era la telefon cu sora ei si sotia a spus sorei ei: „Au adus copiii inapoi (Marius se inabuseste de plans..) Ruth: Sora mea a zis: „Probabil, probabil a venit cu copiii..” (Plange si Ruth) Marius continua: Ei au venit sa ia si bebele. In timp ce eu stateam cu patru politisti intr-o camera, asistentele sociale o interogau pe Rut intr-o alta camera. La un moment dat, politia a trebuit sa plece. La un moment dat, asistentele sociale au iesit afara dn casa sa se consulte si atunci Rut a itredeschis numai usile si eu am citit pe fata ei o disperare totala si mi-a spus: „Vor sa ia bebele.” (Marius plange). Am inteles atunci ca nu aveau nici o legatura cu numele sau scopul cu care ei erau acolo. EI NU ERAU ACOLO CA SA PROTEJEZE COPIII. Ei erau acolo cu o alta agenda, mult prea sumbra si stranie si sinistra ca sa pot s-o inteleg.
Cristi Tepes – …aici se pare ca este vorba despre Protectia Copilului de dragostea parintilor.
VIDEO care ne-a cucerit inimile
Video are peste 101,000 vizualizari
Cristi Tepes, realizator de emisiuni TV in Romania a facut o vizita in Norvegia unde a inregistrat un interviu cu Marius si Ruth Bodnariu. Redam impresiile lui Cristi Tepes aici:
Photo RVE Bucuresti
Cristi Tepes: As vrea sa precizez despre inregistrarea care ati ascultat-o, eu am facut-o pe video si suntem in fata unui camin intr-o casa veche in care arde un foc. Si nu este o problema tehnica ceea ce ati auzit dvs. ci ati auzit si focul, cum arde un foc norvegian. N-am fost in Norvegia pana acum, dar nu as fi dorit sa o vad in circumstantele astea. Stiam atatea lucruri despre frumusetile Norvegiei. Parca am prins-o plangand. Si cred eu ca, teologic vorbind, lumea asta plange atunci cand se intampla atatea faradelegi, si asteapta restaurarea, intoarcerea Domnului. Am stat acolo probabil 31 de ore. Ca sa ajungi la ei trebuie sa zbori cu trei avioane si de la ultimul aeroport, Bergen se numeste, trebuie de acolo sa mai mergi cam cinci ore cu masina pe drumuri cu serpentine foarte frumoase. Distantele sunt foarte mari. Vorbim aici despre niste oameni care s-au dus ca sa isi croiasca copiii intr-o comunitate linistita, asezata, cu aer curat, cu apa buna intr-o comunitate cu oameni cuminti, langa niste bunici credinciosi, tatal fiind (ati auzit ca vorbea despre un document) este specialist in computere tatal si se ocupa de reteaua primariei in localitatea lor. Doar ca de la casa lor pana la primarie, adica pana la centrul comunei este poate cam jumatate de ora de mers cu masina, iarasi pe un drum foarte frumos, pe marginea fjordului si pe serpentine.
Deci, vorbim aici de niste parinti educati. Va marturisesc ca am fost foarte incantati sa vad ca sunt si niste parinti increzatori in Dumnezeu, cuminti, iubitori si care s-au intalnit de fapt si s-au indragostit slujindu-i pe copiii strazii din Bucuresti. Cand esti o tanara norvegiana, ai putea sa ai optiuni si mult mai interesante pentru ati petrece vacanta, dar ea a venit aici ca voluntara in Bucuresti si este de meserie asistenta medicala specialista in pediatrie. Sunt cu totul altfel decat te-ai astepta, auzind ca exista niste parinti care-si pot maltrata copiii. Am plans cu ei, nu stiu sigur daca am ras. Mie imi place sa rad, dar aici nu prea erau motive de bucurie. Si in Biblie scrie ca exista un timp si pentru plans. Biblia ne invata sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa plangem cu cei ce plang.
Eu m-am dus acolo facand ceea ce mi-ar fi placut sa faca cineva cu mine daca mie mi-ar fi luat copiii. Ei nu sunt izolati in sensul ca n-au pe nimeni pe lume. Acolo, locuiesc cu parintii acestei mame, Ruth, niste oameni deosebiti. Am aflat acolo ceva ce mi se pare fascinant. Mama lui Ruth este dintr-o familie care de vreo sapte generatii, parintii ei sunt credinciosi. Atunci, pe la inceputul anilor 1800 s-a produs o trezire spirituala foarte importanta in Norvegia, dupa care Norvegia a fost schimbata radical din toate punctele de vedere si unul dintre stramosii ei s-a intors la Domnul si a devenit ucenicul predicatorului care a lansat aceasta trezire spirituala. Era o poza acolo cu un mos cu o barba foarte frumoasa si eleganta si apoi o multime de poze de familie cu parinti din epoca respectiva, pana astazi. Am fost incantat sa vad ca, bunica mai ales, canta tot timpul si era foarte increzatoare in Dumnezeu. N-am remarcat la ei ura sau un sentiment din asta razbunator cumva sau sa-si planga de mila. Dar, am vazut multa suferinta. Dar, nu erau suferinta de asta care sa-i striveasca.
Cred ca nu pot sa-i invinuiesc de buna credinta pe acesti oameni. Eu as zice mai intai sa fim foarte atenti si sa nu ne lasam pacaliti de terminologie. Protectia Copilului, cand te gandesti, ce nobila vocatie din partea unor oameni. Nu stiu cati dintre dvs. ati citit cartea ‘1984’. Este scrisa de un fost comunist care s-a dumerit despre ce este vorba si care is imagineaza o societate rasturnata, dar care se intampla in occidentul Europei, nu in Moscova si in care oamenii trebuia sa vorbeasca o alta limba. Se numea ‘newspeak’. Ei bine, uitati-va n jurul nostru. Stiti cum este numit avortul astazi? Intrerupere de sarcina. Un nume foarte benign. Dar, haideti sa ne amintim cu 25 de ani inainte cladirea aceea uriasa facuta cu sangele poporului roman. Se numea Casa Poporului. Nu? Si bulevardul din fata ei se numea Victoria Socialismului. Chiar unii faceau o gluma, romanul stie sa faca haz de necaz: Victoria Socialismului asupra poporului roman. Si aici se pare ca este vorba despre Protectia Copilului de dragostea parintilor. Sa nu ne lasam pacaliti de terminologie. Unii vorbesc despre moartea cu demnitate. chiar cuvantul eutanasie inseamna un fel de moarte buna. Noi stim ca exista un tata al minicunii. Si cei care fac lucrarile celui rau se folosesc de terminologiile acestea ciudate, sucite, care sa ne induca in eroare. La fel a facut cel de-al treilea reich in care erau tot felul de asociatii de binefacere care veneau si luau pe handicapati si-i ucideau.
Ceea ce vedem aici este o societate care tasneste, tinde spre socialism chiar daca-i este condusa chipurile de un rege inca. Dar, in care oamenii sunt considerati propietatea statului si copiii, bineinteles. Mai ales, copiii nu pot sa contrazica statul in privinta asta. Noi suntem oarecum indignati cand citim despre sclavi cum erau maltratati alta data si pe langa altele, copiii sclavilor puteau fi vanduti fara ca parintii sa aiba vreun cuvant de spus. Dar, aceasta optica vine dintr-o traditie europeana. Sa stiti, in traditia europeana, individul este considerat supusul statului. In traditia americana, in care au incercat sa faca o societate libera, cetateanul este cel care-i da statului autoritate, pentru ca nu statul ii da lui libertatea, ci Dumnezeu ii da libertate. Statul, doar trebuie sa o recunoasca. Ei bine, acum, sa ne intoarcem la acesti copii care sunt considerati de acesti asa zisi asistenti sociali propietatea statului norvegian, in cazul nostru. Norvegia este inca intr-o postura exagerata din restul europei. Adica, eu am intervievat acum si un olandez si un danez care mi-au zis ca asa ceva inca in tarile lor nu se poate intampla. Dar, se pot intampla astfel de lucruri in viitorul Europei.
Ruxandra Alexe: Sunt copii ai turistilor suedezi care au fost luati de Protectia Copilului in Norvegia. Deci, ai vecinilor lor care sunt la fel de dezvoltati, civilizati si care impartasesc aceeasi istorie. Nu sunt cazuri rare care se intampla numai emigrantilor.
Catalin Dupu: Deci, daca aveti de gand sa vizitati Norvegia cu copiii, v-as incuraja sa va ganditi de trei ori inainte dea o face ca s-ar putea ca cineva va vede incruntati sau daca-i vede pe copii indispusi, sa va treziti ca va intoarceti fara ei. In fine, aest tip de atitudine, dupa parerea mea, pune niste probleme adanci crestine. Noi suntem indignati cand ne amintim ca pe vremea lui Vlad Tepes sau Stefan Cel mare, turcii luau si tribut de copii. Nu? Statul turc se considera propietarul acestor copii si ei deveneau copii de suflet a lui Alah. In cazul nostru devin copii de suflet a unui stat fara Dumnezeu. M-am uitat pe internet si am vazut ca Norvegia este tara europeana cu cea mai mica rata de oameni care merg la biserica. Sub 2% din populatie merg la biserica. (Ruxandra: dar sunt 87% luterani protestanti).
Poate ca noi care suntem si noi evanghelici protestanti, ne consideram ca e bine sa fim mai smeriti pentru ca avem o banuiala, o premisa anume, ca daca cineva e protestant, nu poate fi suficient de rau. Eu cred ca poate fi oricat de rau un om fara Hristos. Nu mai conteaza ca e protestant, ca e ortodox, ca-i catolic, ca-i ateu, ca-i musulman, ca-i budist. Fara Hristos, un om este pierdut si as zice chiar ca, in iad, protestantii vor fi tratati cu mai multa asprime decat ceilalti care stiau mai putin.
Dar, am remarcat un lucru care mi s-a parut foarte interesant, aproape hilar. In Limba Norvegiana exista un cuvant care defineste postura lor. Cuvantul este un cuvant compus si inseamna ‘foarte crestin’. Deci, ei au cuvantul ‘crestin’ si cuvantul ‘foarte crestin’. Sa fii ‘foarte crestin’ este chiar si cum ai fi fanatic sau radical si acum sa va spun eu ce aveam eu cu Norvegia. N-am fost niciodata acolo. Stiam ca sunt fjorduri frumoase. Stiam ca e o tara cu aerul curat si cu apa curata. Stiam ca au resurse mari de petrol si de gaze naturale. Imi placea foarte mult de Edvard Grieg, marele lor compozitor, stiam ca exista o traditie protestanta si daca cineva mi-ar fi zis ca se poate intampla asa ceva intr-o tara precum este Norvegia, nu l-as fi crezut.
Daca s-ar fi intamplat in Bangladesh, in Pakistan, in Arabia Saudita, in alte tari recunoscute pentru persecutii, intr-o tara ca Corea… Stiam ca singurul lucru pe care eu l-am cunoscut pana acum concret, in mai multe cazuri, a fost ca un Uniunea Sovietica in anii ’50 si in anii ’60 au fost multe familii care si-au pierdut copiii si au fost luati de stat. Dar, faptul ca lucrul asta se poate intampla astazi intr-o tara europeana care se asteapta sa fie respectata si care are valori traditionale, este atat de trist pentru mine si va spun: este bine sa fii un protestant oleaca mai smerit.
Ruxandra Alexe: Dar, sa stiti, ei spun in lege si in regulamentele lor, ca ei asigura copilului dragoste, siguranta, mediu propice dezvoltarii si chef de viata, tot binele.
Cristi Tepes: As vrea sa cva spun de ce cred eu ca institutia-i pusa pe rele. Un domn din zona in care locuiau ei a patit ceva asemanator si a sunat la prefectura revoltat. Prefectul a sunat la politie si a zis: „M-am simtit amenintat.” Si tata revoltat a facut 4 luni de puscarie. Dupa ce a iesit din puscarie, a sunta revoltat la cei de la Asistenta Sociala. Si aia au sunat la politie si au zis ca s-au simtit amenintati si a mai facut inca cinci luni de puscarie. Astazi, omul este intr-un ospiciu. Deci, A procedat gresit. Mariu si sotia lui sunt oameni increzatori in Dumnezeu. Marius a inceput sa albeasca, daca va uitati in fotografie, Marius are tamplele albite, deja. Si, politia le-a zis: „Vad ca esti foarte calm. Se vede ca nu-ti pasa de copii.” Deci, vedeti? Cum ai fi, cum ai drege-o, ca cineva…
Ruxandra Alexe: Dar, nu li s-a spus sa nu se alarmeze, sa nu alarmeze nici pe altii, sa nu vorbeasca, sa nu-si ia avocati, sa nu vorbeasca cu ambasada?
Cristi Tepes: Da. Da, eu am fost indignat, ca vedeti, in filmele americane, cand e cineva arestat ii zice: „Aveti dreptul la un avocat.” Si l-am intrebat: „Mai, Marius..” Zice: „Da. Mi-au spus ca daca apelez la un avocat s-ar putea sa nu mai am sanse sa-mi vad copiii. Si, daca apelez la ambasada, s-ar putea sa nu mai am sanse sa-mi vad copiii. ” Lucruri, care va zic, m-au facut sa sufar atat de mult. Daca as fi norvegian, as suferi foarte mult. Sufar ca roman destul, dar pot sa va zic doar atata, ca sunt oleaca mai fericit ca-s roman. Ca, uitati-va, chiar astfel de lucruri infricosatoare nu se intampla inca in Romania. Dar, in ziua fericirii, fii fericit, zice in Biblie. Si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu le-a facut pe toate.
Dragii mei, este o lupta demonica acolo. Nu-i o lupta politica, in primul rand. Ganditi-va ca acesti copii pot sa ajunga sa fie crescuti de parinti surogat homosexuali. E legal in Norvegia asa ceva. Pot sa fie infiati de astfel de parinti. Si ma intreb: Cine le ia manutele seara la culcare ca sa se roage impreuna cu ei. Si va zic, daca ar fi cineva in foster care , deci astfel de oameni care iau bani pentru asta, sigur le-ar fi frica sa o faca, sa nu se trezeasca si ei arestati.
Dragii mei, un lucru care m-a incurajat pe mine foarte mult este acesta. Zice Domnul Isus ca ingerii acestor copilasi vad necurmat fata Tatalui care este in cer. Acolo unde noi nu mai putem sa ajungem la copiii nostri, rapiti sau nu de stat, sau de lume sau de uneltirile celui rau, sunt sigur ca ingerii ajung, chiar daca sunt depusi intr-un loc secret, chiar daca sunt institutii fara Dumnezeu si care indraznesc sa se atinga de acesti copii care au fost daruiti, dedicati si binecuvantati de Dumnezeu si de rugaciunile bisericii. Sale Exista un loc inca pentru lacrimi. Dar, in Biblie spune: cine seamana cu lacrimi, va secera cu cantari de bucurie. Poate ca o sa ascultati diverse fragmente din interviurile pe care le-am inregistrat acolo, dar sa nu uitam ca lupta adevarata si cea mai dura se da in taramurile spirituale. Si, rugati-va ca Dumnezeu sa dezlege si aceasta tara asupra careia si-au pus labele demoni intunecati si tara noastra si tara aceea are nevoie de puterea vindecatoare si transformatoare a Domnului Isus care a biruit moartea cu moarte pe moarte calcand. Dar, care iubeste pe copilasi.
Photo credit Samy Tutac
Marturia mamei, care intr-o luni de 16 noiembrie 2015 isi astepta fetele sa se intoarca de la scoala –
Ruth Bodnariu: A trecut de ora cand trebuia sa ajunga cu autobuzul, am inceput sa fiu putin ingrijorata. Si, dintr-o data a venit o masina neagra spre casa si a venit o femeie la usa si a zis ca eu trebuie sa vin cu ei la politie. I-am zis ca astept pe fetele mele si ca sunt ingrijorata ca ele n-au venit. Cand mi-a zis ca ei au fetele, ei au luat fetele, m-am speriat. Mi-a zis sa luam si baietii. Nu mi-a explicat despre ce era vorba, dar, am inteles ca s-ar putea sa ia copiii pentru ca daca nu fac ce zic ei, n-au cum sa scape. Trebuia sa fac cum au zis ei. Am luat baiatul, am trezit pe ceilalti doi si ei ar fi vrut sa plecam imediat, dar trebuia sa-l alaptez pe bebe intai. Atunci, ei au luat pe ceilalti doi baieti in masina la ei. Am alaptat bebe si am venit [si noi] cu masina noastra.
Marius Bodnariu era la serviciu intr-o zi de luni si iata cum a fost pentru el inceputul acestui iures de evenimente: In acelasi timp eram si eu la servici in birou. Tin minte ca lucram cu un document cand dintr-o data apar doua persoane la mine in birou. Imi arata legitimatia de ofiteri de politie si imi spun ca sunt arestat la momentul respectiv. Nu am inteles termenul. Am inteles ca trebuie sa-i insotesc la politie. S-a confiscat telefonul si n-am avut drept sa anunt sau sa vorbesc cu altcineva. A trebuit pur si simplu sa-i urmez. Mi s-a precizat faptul ca acuzatia este dea molestarea copiilor. Am fost intrebat daca sunt surprins. ERAM SOCAT. Simteam ca in visele acelea urite cand ai vrea sa strigi si parca nu ai voce. Ma gandeam la Rut. Ma gandeam la copii. Cum am ajuns la politie, am intrebat: „Unde este sotia?” Mi s-a spus ca si ea este interogata, audiata in acelasi timp. Am intrebat unde sunt copiii? Nu mi s-a dat un raspuns clar. Mi s-a dat din umeri. Ofiterul acesta a intrebat pe un alt ofiter mai in varsta unde sunt copiii? [Raspunsul lui] „Sigur, sunt pe undeva. Sunt bine.”
Ruth despre ce inseamna sa fii patriot si sa ai de a face cu o tara pe care o iubeai si sa patesti asa ceva sau sa ti se faca o astfel de rana in tara ta de care vorbeai numai de bine-
Ruth Bodnariu:Sunt patriota. Am fost mandra de tara mea si cand vorbeam despre Norvegia am aratat numai ce e bine si ce e mai putin bine, intr-o mai mica portie. Acum, cand cunoastem mai bine ce fel de sistem strict avem, legile despre cresterea copiilor si cum functioneaza Protectia Copilului in Norvegia, inteleg ca multi se sperie si inteleg altfel Norvegia acum.
Marius Bodnariu: Nu cunosc istoria acestui aparat, dar menirea lui este pentru a proteja copilul fata de parinti in situatiile in care parintii sunt iresponsabili sau inepti sau prezinta un pericol pentru proprii copii. Avand asta ca fundament ii gasesc menirea ca fiind una justa si benefica intr-o societate in care poti sa te astepti la lucruri la care noi poate nu ne gandim, dar, sunt lucruri care trebuie- suna brutal, dar poate trebuie ca o institutie din asta sa intervina la anumite conditii si chiar sa ia copiii de la parinti. Dar, am invatat acuma si mai auzisem, intotdeauna cand auzi de la altii, desi am vorbit cu persoana in cauza, intotdeauna exista o zona acolo in care te gandesti ca poate este mai mult. Ca, poate ca este ceva la mijloc. Poate totusi au avut intentii bune. Poate totusi a iesti gresit sau poate au fost niste indicii. Dar, am descoperit acuma caci cu mare parere de rau, nu vreau sa generalizez, desi sunt foarte multe cazuri deja, cel putin in situatia asta, sa nu zic din prima zi. Prima zi e cea cu toate interogatoriile si socul acela s-a terminat intr-un fel, daca pot sa-i spun asa, intr-un ton pozitiv, ni s-a promis ca in ziua urmatoare o sa stam de vorba (aveam bebele), o sa facem un plan prin care noi sa fim ajutati sa crestem copii in stil norvegian si conform normelor legale si de siguranta a copilului si etc. A fost asa, un ton pozitiv.
A doua zi am asteptat toata ziua cu sufletul la gura un telefon si o intalnire si seara tarziu, in jurul orei noua, doua masini negre in spatiul fermei. Chiar am tresarit si am spus: „Slava Domnului, au adus copii inapoi.” Am alergat dupa sotie, sotia era la telefon cu sora ei si sotia a spus sorei ei: „Au adus copiii inapoi (Marius se inabuseste de plans..) Ruth: Sora mea a zis: „Probabil, probabil a venit cu copiii..” (Plange si Ruth) Marius continua: Ei au venit sa ia si bebele. In timp ce eu stateam cu patru politisti intr-o camera, asistentele sociale o interogau pe Rut intr-o alta camera. La un moment dat, politia a trebuit sa plece. La un moment dat, asistentele sociale au iesit afara dn casa sa se consulte si atunci Rut a itredeschis numai usile si eu am citit pe fata ei o disperare totala si mi-a spus: „Vor sa ia bebele.” (Marius plange). Am inteles atunci ca nu aveau nici o legatura cu numele sau scopul cu care ei erau acolo. EI NU ERAU ACOLO CA SA PROTEJEZE COPIII. Ei erau acolo cu o alta agenda, mult prea sumbra si stranie si sinistra ca sa pot s-o inteleg.
Photo Dorin Dobrincu (Facebook)
Cristi Tepes Photo Credit Catalin Vasile Prodocens Media
Cristi Tepes – Poate ca noi care suntem si noi evanghelici protestanti, ne consideram ca e bine sa fim mai smeriti pentru ca avem o banuiala, o premisa anume, ca daca cineva e protestant, nu poate fi suficient de rau. Eu cred ca poate fi oricat de rau un om fara Hristos. Nu mai conteaza ca e protestant, ca e ortodox, ca-i catolic, ca-i ateu, ca-i musulman, ca-i budist. Fara Hristos, un om este pierdut si as zice chiar ca, in iad, protestantii vor fi tratati cu mai multa asprime decat ceilalti care stiau mai putin.
Dar, am remarcat un lucru care mi s-a parut foarte interesant, aproape hilar. In Limba Norvegiana exista un cuvant care defineste postura lor. Cuvantul este un cuvant compus si inseamna ‘foarte crestin’. Deci, ei au cuvantul ‘crestin’ si cuvantul ‘foarte crestin’. Sa fii ‘foarte crestin’ este chiar si cum ai fi fanatic sau radical si acum sa va spun eu ce aveam eu cu Norvegia. N-am fost niciodata acolo. Stiam ca sunt fjorduri frumoase. Stiam ca e o tara cu aerul curat si cu apa curata. Stiam ca au resurse mari de petrol si de gaze naturale. Imi placea foarte mult de Edvard Grieg, marele lor compozitor, stiam ca exista o traditie protestanta,
Geneza 12:3 – Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile[a] pământului!“
Numeri 24:9 – Binecuvântat să fie cel care te binecuvântează şi blestemat să fie cel care te blestemă!»“
Klaus Iohannis:
Zilele acestea mă aflu într-o vizită de stat în Israel, o țară cu care România are o relație specială. Această vizită vine să onoreze trecutul cooperării noastre şi, mai ales, să contribuie la consolidarea dialogului nostru politic, diplomatic şi economic.
M-am întâlnit astăzi, în cadrul vizitei pe care o efectuez în Israel, cu Președintele Reuven Rivlin și cu Prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Încrederea, prietenia şi solidaritatea care există între ţările noastre mă fac să privesc cu optimism spre viitor, spre ceea ce putem realiza împreună în următorii ani. Începând de mâine, România preia preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Ne dorim ca țara noastră să devină centru regional de promovare a educației cu privire la Holocaust și de combatere a antisemitismului.
In timpul foametei era o mamica in Moldova. Fiind foamete, s-a dus de dimineata sa dea cu sapa. Dupa ce-a sapat mama toata ziua, la sfarsit i s-a dat o bucata de paine.
S-a dus acasa franta, mama, a rupt painea in patru si a dat-o copiilor. Si in timp ce o mancau copiii, flamanzi fiind, mezinul, cel mai mic dintre copii, si-a dat seama la un moment dat ca mama n-a pastrat absolut nimic pentru ea.
Atunci si-a ridicat privirea spre mamica si i-a zis: „Mama, dar tie ce ti-a mai ramas? La care, mama, cu lacrimi pe obraz, le-a zis: „Cum, ce mi-a mai ramas? Voi mi-ati mai ramas. Intotdeauna, voi mi-ati mai ramas.”
In aceasta seara, eu te intreb, poti sa spui „tot ce mi-a ramas e Dumnezeu”? Poti sa spui in seara aceasta, cu adevarat, ca tot ce ai este Domnul? Poti sa ai o inima plina de recunostinta si sa spui: „Doamne, pentru tine sunt gata sa stau o zi in arsita si la sfarsit sa ma incing cu sortul si sa spun: Tu esti Domnul meu si Stapanul meu. Ma uit pe mine si slujesc de dragul Tau.”
Sa spui lui Dumnezeu: „Doamne, sunt ceea ce sunt prin harul Tau. Altminteri, eram un om mort. Eram un om prabusit. Eram un cersetor cu masina. Eram un cersetor cu casa. Eram un cersetor cu bani. Dar acuma, Doamne, poate sunt sarac in ochii lumii, dar sunt bogat, Doamne, pentru ca te am pe Tine Sunt bogat pentru ca aduc atatea amintiri pe altar si de atatea ori pot sa spun: Domnul Dumnezeu este taria mea, nu ma tem. Canta suflete al meu pentru Dumnezeu.” Laudat sa fie Domnul!
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)